Fereastra copilăriei

Azi m-am căţărat pe geam, uite! Altă treabă n-am!
Să văd iarna de-mi ghiceşte, câte sufletul tânjeşte
Şi mi-am numărat vrăjită, pânza vremi-ncremenită,
Atârnată-n colţ de cer şi mă îndeamnă să mai sper.

Cât cu ochii pot vedea, fulgii argintii de nea,
Cât ferestrele-s deschise, eu mă înconjor cu vise
Zăbovind într-o poveste, cu minuni şi cu măiestre.
Eu am, doar copilăria! Şi cuprinde, gingăşia.

Iernile sunt fermecate! Drumurile neumblate,
Ceru-şi varsă stropi de alb şi în casa noastră-i cald.
Caldă-i inima ce simte, mâna dragostei, fierbinte.
Nimeni nu doreşte dar, zâmbetul n-are hotar

Prânz şi cină ne adună, suntem veseli împreună,
Când e ger şi viscoleşte, focul lângă noi plezneşte
Nu ştim de lipseşte pâine, tata ştie ce vrem, mâine
Azi m-am căţărat pe geam să ajung-al vieţii ram.

Unde-nfloare bucuria şi-mi doarme, copilăria
Şi ningea cu fulgi de dor, am strigat-o încetişor,
Dar mi-a zis să-i cânt, un cântec, fără să-i mai schimb-un scutec
Îi-e bine sus pe ramuri, eu cu ea, mai suntem, neamuri.

Dar nu vine să mă vadă, că mi-e creştetul zăpadă
Pot privi, de la fereastră, chipul ei pe bolt-albastră,
Ce se joacă printre stele, cu toate visele mele
Şi mă lasă căţărată! Iarna să mă ningă toată!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!