Sfântul

Flori de cireş cobor agale,
Ca norii-n rostogol pe cerul din Olimp,
Şi-n pas de vals, cu unduiri domoale,
Îţi făuresc cununa ta de nimb.

Din munţi, izvoarele se-adună
În juru-ţi mare se grăbesc să facă,
Iar din pământ cutremurul răsună,
Din spuma mării voind să te renască.

Dar umbra ta se-ascunde printre scorburi,
Doar inima se-aude cum se zbate,
Căci de-ar grăi s-ar înălţa în stoluri
Puzderie de stele nestemate.

Şi glasu-ţi frânt de suspinări stacate
Îşi curmă oful în triste elegii:
"Cum aş putea să stăpânesc regate
Când, Domnul meu, Tu nu vrei să mai vii?"

poezie de Nicolae-Toma Posa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar putea

De-ar putea luna să cânte
Printre stele, către zi
Şi luceferi s-o asculte,
Poate, poate-aş mai iubi.

De-ar putea gândul să curgă
Înspre tine-ndrăgostit,
Când stau zorile să plângă,
Poate, poate-aş fi venit.

De-ar putea visul să fie
Floare albă sau parfum,
Sărutări pe buze-o mie,
Poate, poate-ţi pun acum.

De-ar putea iubirea-n ploaie
Să ne spele de trecut,
Când e sufletu-n văpaie,
Poate, poate, am sa uit

De-ar putea sărutu-n noapte
Şi-n destin, a ne uni,
Mângâindu-te cu şoapte,
Poate, poate, voi veni.

De-ar putea să fie soare
Şi lumină... peste noi,
Aruncând tot ce ne doare,
Poate, poate, vom fi doi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cerul închis
puzderie de stele –
la drum doar umbra

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DAC-AŞ PUTEA...

De-aş putea, ţi-aş aduce,
Tot raiul pe pământ,
Să ne plimbăm de mână,
Tu înger, eu un sfânt,
Să ne-aşezăm la umbra
Dulcelui pom oprit,
Să admirăm EDENUL
De DOMNUL zămislit.
Iar eu să culeg mărul,
Din el să-ţi dau să guşti,
Să-mi dai apoi sărutul,
De buze să mă muşti
Şi cerul peste noi,
Cu ploi de flori să toarne
Şi-apoi să ne-nchinăm
La sfinţi şi la icoane,
Şi-n iia înflorată
Sânii să îţi tresalte
Iar părul lung, de aur
Să curgă râu pe spate
Să-ţi împleteşti în trei,
Cosiţele cu lauri.
Şi-n jur, zburde copiii,
Ca îngerii, o droaie,
Din nori de bucurie
Să se stârnească ploaie,
Şi după noi, potopul,
De flori şi fericire
Din care să bem stropul
Mirific de iubire!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea

Îl voi deschide într-o zi, căci iată:
se-agită şi se zbate şi ar vrea
să-mi spună că-i doar suflet şi-ar putea
să plece-n lumea lui de altădată.

Dar cum să plece când pe-acest pământ
în urmă ar lăsa atâta jale,
iar calea presărată cu petale
s-ar poticni în piatra de mormânt?

Cum ar putea s-ascundă în uitare
tot ce, timp de o viaţă, a creat
atât cât trupului de veghe-a stat?

Nu-i voi deschide. Liber la plecare
va fi când nu voi şti, căci eu i-am dat
doar trupul ce, o vreme,-a luminat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar Hristos este Viaţa

Domnul când îmi e scăparea
Nu mă tem de niciun rău
Căci mă-mbracă-n îndurarea
Şi-mi oferă El salvarea
Căci Isus mi-e Dumnezeu
Paza sufletului meu

Când Hristos îmi e lumina
El mă-mbracă în Cuvânt
Ca să-i cânt întodeauna
Că-mi e viaţa şi cununa
Până voi intra-n mormânt
Să fiu plin de Duhul Sfânt

Doar Isus îmi e menirea
Tot ce am aici mai sfânt
El îmi dă neprihănirea
Şi mi-arată doar iubirea
Ca Fiinţa Lui să-i cânt
Cât voi fi pe acest pământ

Cât de scump este azi drumul
Chiar la umbra Lui Hristos
Cum nu este chiar niciunul
Căci toate se sting ca fumul
Dar rămâne aici jos
Cel creat doar — de Hristos

Numai El e mângăiere
Numai El e bogăţia
Căci ne are în vedere
În lumea care azi piere
El ne ţine azi fiinţa
Şi ne dăruie credinţa

Prin Hristos şi doar prin El
La Tatăl avem intrare
Al vieţii sfinte Miel
Ne e scop şi ne e ţel
El ne e înviorare
Şi în veci de veci salvare

Nimeni altul nu mai poate
Să ne dea neprihănirea
Să ne scape de la moarte
În Rai să ne facă parte
Să ne ofere dar iubirea
Şi de asemeni izbăvirea

Nimeni mâna nu ne-a-ntins
Să ne ofere veşnicia
Viaţa noastră ca un vis
Să fie un drum deschis
Căci Isus e bucuria
Şi e raiul— armonia

Numai El azi ne oferă
A vieţii cale sfântă
Tot ce inima ne speră
Chiar a fericirii eră
De-n noi inima azi cântă
Şi spre El duhu se avântă

Căci trăim doar prin Isus
În lumina Lui curată
Cum nici stele aici nu-s
Dar sângele Lui i-a curs
Şi viaţa ne e dată
Doar prin jertfa-i fără pată

De aici nimeni n-a-ndrăznit
De aici de pe pământ
Să fi dar mărturisit
C-aici jos el a venit
Trimis chiar de Tatăl Sfânt
Pentru omu-n moarte frânt

El să fie o lumină
Omenirea s-o salveze
Pe-a lui braţe să o ţină
Fiind dar fără de vină
Tatăşlui s-o-ncredinţeze
Şi-n ceruri să o aşeze

Nimeni altul n-a-ndrăznit
Despre sine să susţină
Că-i lumină-n răsărit
Că este neprihănit
Şi că el e o lumină
Că nu are nicio vină

Eu sunt Viaţa şi-Nvierea
Nimenea nu a mai spus
Căci nimeni n-are-nfierea
Tatălui făcând plăcerea
Ca şi Fiul Lui Isus
Ce i-a fost în veci supus

Noi venim să-ţi mulţumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Azi copii Tăi să fim
Inima să-ţi dăruim
Mire scump şi minunat
Să-ţi dăm sufletul curat
Betania 15 dec. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de-ar putea vorbi copacul
despre densitatea aerului
prin care îşi urcă ramurile
spre nicăieri.

de-ar putea vorbi seva lui
despre firicelele de apă
la care tot împleteşte
în adâncuri.

vietăţile care îl locuiesc
de-ar putea vorbi
despre scoarţa-i crestată
cu scurte-scurte poeme.

umbra lui de-ar putea vorbi
o,
ce linişte s-ar aşterne!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, între pământ şi cer

Undeva, între pământ şi cer
Sufletul meu rătăceşte stingher
Şi se zbate şi încearcă a şti,
Unde mai bine s-ar putea odihni.

S-ar duce în cer, mai bine să-i fie
Durerea s-o uite, cum vântul adie
Dar cum ar putea să lase pământul
Când tot ce iubeşte îi macină gândul

De vorbă eu stau, cu sufletul meu
Încerc să-l ajut, să-l feresc de ce-i rău
Un sfat am să-i dau, pe pământ să mai stea,
Iubirea s-o lase în inima mea

Să o pot împărţi cât încă trăiesc
S-o primească în dar, toţi pe care-i iubesc
Să rămână cu ei după ce voi pleca
Amintire să fiu, eu... şi inima mea!

poezie de Elena Bulancea (10 decembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...

auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba şi pământul,
cântă şi pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă şi vântul

pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
şi urcă iar spre stele

dar cerul n-are nici o stea,
doar ele ştiu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele

auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineaţă,
dorinţele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe faţă

eşti mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre

când te întinzi peste pământ
eşti floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ţi respir clipa dorinţă

întinşi pe iarbă printre flori
îţi simt căldura, o chemare,
am ameţit de-atâtea ori
sub trupul tău uşor de floare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din spuma mării

mă simt sirenă îndrăgostită
cândva născută din spuma mării
numai cu tine sunt fericită
ai în privire orizontul visării.

noi suntem două suflete pereche
iubirea noastră s-a născut în valuri
personaje tonice de poveste străveche
urmele simţirii le lăsăm pe maluri.

mângâieri solare ne-au unit pe viaţă
stele ne-au vorbit printre emoţii
alături de tine în orice dimineaţă
întâmpin la trezire surprizele sorţii.

noi doi şi-un cântec din spuma mării
purtăm în sânge lumina sublimării.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te clătina pe cale

Să n-ai teamă niciodată,
Singur nu vei rămânea!
Fii atent la tot, ia seamă,
Domnul Te va proteja!

Nu te clătina pe cale,
În dreapta nu te uita.
Domnul cu iubire mare,
Paşii îţi va îndrepta.

Nici spre stânga nu te duce,
Ţine drumul hotărât!
Domnul bine Te conduce,
Ţine-o aşa cum ai pornit!

Fii statornic, înţelept
Cum îî place Domnului,
Hotărât pe drumul drept
Şi cununa vei primi.

În cunună-s nestemate,
Milostenii, fapte bune
În viaţă au fost adunate
Domnul pe cap Ţi-o va pune.

Cununa va străluci
Reflectând a Sa iubire
Lângă Isus vei trăi
Vei fi plin de fericire.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Cu Domnul pentru totdeauna (29 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu măgarul la plimbare

Printre sfinţi pictaţi pe ceruri,
Mă plimbam cu-al meu măgar,
Povestindu-mi, de prin veacuri,
Cum era el armăsar.
Trăncănind ca un limbut,
N-a putut zări în zare,
Coborând din azimut,
Cete de îngeri călare.

poezie de Nicolae-Toma Posa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn lui Zamolxe

Aprindem rugul sacru, vorbim cu Dumnezeu.
La focul lui Zamolxe, s-or aduna mereu,
în nemurirea lor, străbunii daci eroi,
îşi vor găsi sălaşuri de suflete în noi.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Stăpâne Doamne, stăpâne, noi ne gândim la tine,
punând la cruce soare, scăpat-am de suspine.
Şi falnic stirpea noastră, aşa o să rodească,
din rug sacru ne-ntoarcem la legea strămoşească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Când soarele răsare pe creste în Carpaţi,
nemuritorii daci în noi sunt întrupaţi.
Avem inimi de foc căci stirpea strămoşească,
a înviat acuma în stirpea românească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Duşmanii să se teamă de focul din cuvinte.
Cine suntem? Le spunem să ia acum aminte
că lunga asuprire de-acuma s-a-ncheiat,
străbunii daco-geţi în noi au înviat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Vom înălţa altare şi temple, sanctuare,
în cele patru colţuri, din munte pân-la mare.
Aşa Îl vom cunoaşte din nou pe Dumnezeu,
din ceruri ne-o privi bătrânul Deceneu.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

Poporul nostru-i mândru, suntem un neam de soi,
cu toţii luaţi aminte, e stirpe de eroi.
Zamolxe ţine treaz al zeilor popor,
nemuritor ne este scutul Carpaţilor.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi exista de-a pururi

Ca amintire dulce sărutu-ţi va rămâne,
De cad zăpezi în noaptea amorului nebun
Şi vântul prinde-n braţe tăcerile păgâne,
Tot răvaşind nimicuri... la margini de cătun.

Îţi las şi-o-mbrăţişare la cumpănă de stele,
Când fulgii în fereastră... se vor izbi... uşor,
Să pună flori de gheaţă în umbra de perdele
Şi fire de mătase... luceferi de cobor.

Când dimineaţa vine... mă vei uita, se poate,
Dar în adânc, fierbinte, mă vei simţi mereu
Şi-n sânul ce tresaltă şi încă, se mai zbate,
Voi exista de-a pururi, iubito, numai eu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte priviri să îmi dai

Tu
care îţi pui mâna peste mine
şi
mă încojori
pe dinainte
şi pe dinapoi

cu privirea Ta
din ochii
ca para focului
îmi străpungi
sufletul şi inima
şi Tu Însuţi cu mâinile Tale
mă aşezi pe stâncă
şi cu totul alte priviri îmi dai să disting
real natura tuturor lucrurilor ce mă înconjoară
un strigăt din ape
să fiu
pe palma Ta dreaptă
un crin
şi un zbor printre stele

doar Tu
îmi înscrii menirea
căci asemeni cu Tine mă vrei
să-mi iei
lucrurile

ce de Tine mă despart
o cu totul altă fiinţă de-a fi
nu doar voia mea să se facă în mine ci doar voia Ta Isus
pentru că Tu
fericirea îmi vrei
pe veci

pune-mă
să-ţi cânt mersul
dintre o floare şi alta
dintre
un cuvânt
şi-un alt cuvânt albastru de albastru
până în inima pietrei de vară
supusă privirii
din stele

înţelepţeşte-mi
cuvintele
şi pe degetele Tale Tu mersu-mi aşează
o stea să fiu ascunsă-ntre crini la marginea mării în stropi
de cântare
melodie
şi cântec din stele spre stele plutind

mă-nvăţ
să-ţi cânt imaginea
ascunsă-n lumina scăldată-n lumină
ca para focului
ce-ţi arde din ochii Tăi
orice secret anihilându-l pentru Tine
căci Tu eşti
Acel ce eşti

poezie de Ioan Daniel Bălan (17 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să trăim pe pământ în uniune,
Multe lucruri în bine s-ar schimba în lume
Şi-om duce o viaţă liniştită şi tihnită
Fără să ştim de suferinţă, durere şi de frică.

De-ar fi să înţelegem odată cu toţii, că a fi,
Este mai presus cu mult decât de a avea,
Am descoperi că pe Dumnezeu l-am sluji
Şi-a nostră fiinţă de lumină s-ar înălţa
Şi-n porumbelul păcii s-ar transforma.

De-ar fi să ne iubim şi să nu ne-nvrăjbim,
Fiecare dintre noi ar da acel ceva divin,
Pe care îl avem decând pe lume venim
Şi ţara şi planeta ar prospera şi înfrumuseţa.

De-ar fi să dăm din ce avem şi celui sărac,
Lui Dumnezeu sigur îi va fi pe plac,
De-ar fi să dăm şi din ceea ce suntem noi,
Vom fi pe veşnicie ca cei mai bravi eroi.

De-ar fi ca ai lumii aleşi conducători,
Să fie pătrunşi de jurământul dat pentru mandat
Şi-ar respecta cu sfinţenie acest legământ,
În lume nu s-ar mai întâmpla ca faptea rea
Să stâpânească şi să supună omenirea.

De-ar fi ca noi, toţi, să folosim puterea şi ştiinţa,
Pentru a întări credinţa în a făuri, clădi
Un viitor curat şi luminat pentru copii,
Mândri de noi vom fi, împăcaţi şi mulţumiţi,
Că cei dragi în urma noastră vor fi fericiţi.

De-ar fi să înţelegem cu adevărat darul vieţii
Şi l-am sluji pentru desăvârşirea noastră, a lumii, comunităţii,
Ne-am înălţa ca albatroşii, pe cer, deasupra mării
Şi acolo, sus, unde mugurii spiritualităţii cresc,
Cu Universul ne vom contopi şi cu El vom rezona,
Iar pe pământ vom semăna pacea şi dragostea.

De-ar fi ca noi balanţa înspre bine s-o înclinăm
Şi în mod voit de ne-am detaşa de tot cei rău şi detestabil,
Mintea noastră altfel ar lucra, multe bune lucruri ar crea,
Spre împlinirea şi izbânda vieţii ce va urma
Şi împreună ne-om bucura şi respecta.

De-ar fi ca lumina libertăţii ce ne călăuzeşte,
Ne va conduce pe calea lui, a binelui,
Învingători ne vom declara în lupta cu viaţa,
Stăpânii adevărului suprem din noi vom fi
Şi-n curăţenie sufletească vom trăi.

De-ar fi să trăim vreodată acel ceva sublim
Şi misiunea cerească să o descoperim,
Imnul bucuriei şi –implinirii vieţii vom cânta,
De-ar răsuna şi s-ar revărsa pe toată planeta.

Din basme ştim că binele cu răul în luptă strânsă sunt,
Dar niciodată binele nu se lasă înfrânt,
Să sperăm că aşa va fi şi-n a noastră viaţă,
Să nu ne lăsăm conduşi doar de paiaţe
Şi-atunci va fi ordine între noi şi naţiuni
Şi spre alte culmi împreună vom păşi

poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant şi sublim

S-ar putea să ne pierdem
În necuprinsul, legiferat de zei,
Şi să dansăm ca doi necunoscuţi, aleşi,
Sosiţi la Balul Sublimului magnific.

Printre flori cu rouă de cleştar,
Să pierd pantoful alb,
Şi tu, cu sclipire de magician,
Să-mi chemi inima printre miile de stele,
Ce licăresc în înaltul cerului, deghizat şi-nveşnicit.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant şi sublim

S-ar putea să ne pierdem
În necuprinsul, legiferat de zei,
Şi să dansăm ca doi necunoscuţi, aleşi,
Sosiţi la Balul Sublimului magnific.

Printre flori cu rouă de cleştar,
Să pierd pantoful alb,
Şi tu, cu sclipire de magician,
Să-mi chemi inima printre miile de stele,
Ce licăresc în înaltul cerului, deghizat şi-nveşnicit.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeam singurătatea

Mereu visam la mare, voind să dau uitării
Durerea mea păgână şi sfântul ideal,
Dar m-a cuprins durerea singurătăţii mării,
Tristeţea ei măreaţă de verde şi opal...

Ce falnic se frământă ca dorurile mele,
Cu furia cumplită a vântului turbat,
Ca şi copilăria cu cerul ei de stele
Şi viscolul acela de dor nevinovat...

Zadarnic plânge visul, credinţa şi dreptatea
Că-n inima zdrobită găsesc un înţeles;
Eu voi iubi statornic, nedemn singurătatea,
Că doar a ei durere mă prinde cât mai des...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creanga

De se o înălţa
Printre tristeţi pelinul,
În amintiri blândeţuri de senin
Acolo, unde frământarea vie
Iuţeşte pasul printre stele
Se duce viscolul durerii.

Pe un petec de hârtie albă
Izvoarele suspină pe furiş.

poezie de Eugenia Rasa Ionişă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creanga

De se o înălţa
Printre tristeţi pelinul,
În amintiri blândeţuri de senin
Acolo, unde frământarea vie
Iuţeşte pasul printre stele
Se duce viscolul durerii.

Pe un petec de hârtie albă
Izvoarele suspină pe furiş.

poezie de Eugenia Rada Ioniţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!