De ziua femeii

îmi amintesc constelaţia tatyana,
ceva între coapsele tale şi jumătate din împărăţia tatălui meu
nu-i plăceau luptele cu tauri
duminica,
la biserică pe acelaşi rând cu diavolul
mestecam nucă betel şi injurii la adresa partidului
aflat la putere,
călăreţul galben şi-a tăiat o felie din tortul pregătit pentru nuntă
a răsturnat vasul cu apă sfinţită
şi-a sărit peste rugăciune.

tăceam între cei doi ghiocei-
sfârcurile tale ce musteau de dorinţă-
ai dreptate laptele nu pătează dar nici bine nu-ţi e
să calci legea cu privire la dulce,
dragă îmi era beţia de vin!

muma punea ziare în geam
să nu vină ulii
pe câmp
mă umpleam de turbă pe mâini, pe haine.
voiam să fug la oraş să fac bani
ţi-am promis că vei trăi ca o prinţesă cu pielea roz
bolnavă de tuberculoză;
nu te speria e boala celor bogaţi.

îmi treceai degetul mare prin păr
respirai sacadat de parcă tu ai fi poruncit să ne iubim.
nu voiam să nu mori,
mă rugam pentru zilele în care îmi va fi urât soarele
şi restul oamenilor care au apucat să se nască.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce în ce

devine parcă din ce în ce mai greu
să privesc lumea
nu ştiu dacă e ceva în neregulă
cu mine
ori cu ei

însă dacă într-adevar lumea este oglinda
mea
aş fi vrut să nu fi fost atât de narcisist

să nu fi fost
toate nopţile acelea de lamă de cuţit
beznele încărcate de-o linişte hotărâtă
în care am tăiat centimetru cu centimetru
pielea lumii atât de uscată şi aspră
ş din rană parcă nu s-au mai oprit să curgă
monstruleţii fără ochi
plini de sânge
de ură
şi de lăcomie
să nu fi fost
însă
eu i-am vazut şi nu-i pot uita
şi
am tăiat pentru că voiam să (mă) vindec
am tăiat pentru o lume mai întreagă
În adâncimi
noapte după noapte
straturile lumii
am tăiat
şi-a devenit
din ce în ce
mai greu

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foile

zilnic mă trezesc cu gândul că trebuie
ceva
să se-ntâmple,
între haine găsesc scrisori de când
neliniştit cu privire la trecerea timpului
îmi închipuiam iubirea o femeie matură,

nu ştiam cum va fi cea de care mă înfioram
numai la gândul că există.

între singurătate şi boală
ajunsesem la punctul în care jucam o scenă
erotică după stâlpul din stradă
înclinaţia umbrelor faţă de axă pretindea aceeaşi viziune
din moment ce mâna ocupa jumătate din casă,
mă poticneam în scrisul mărunt
ca primul pas de pe lună,
de-a lungul liniei
în
galben,
intuiam lucruri întâmplate
într-o viaţă trecută

foile arată cât de mult te-am iubit.
de atunci,
au lacrimi pe ele
ca îmbinarea atât de firească a unor teme,
iubirea şi arta,
asociate unui timp ideal
când oamenii frumoşi mor tineri.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă

Astăzi,
mai voiam să-mi spun ceva,
înainte ca astrul să sângereze peste faţa mea.
Culorile înfiorător de frumoase şi le jertfea,
şi-n zborul lui teluric, avea să se nască iar.
În palma mea s-a aşezat un cineva familiar.
Tot încercam să-l înveselesc pe solitar,
dar, el e un porumbel nespus de solitar.
Când şi-a desfăcut aripile,
şiroaiele albul i-l otrăveau şi iute a zburat
să nu-l mai văd.

În depărtare o pereche de aripi
sângerau peste nihil.
Astrul şi porumbelul îşi priveau unul altuia
efemerul.
Ieri,
Să le fi spus ceva eu mai voiam...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă

Astăzi,
mai voiam să-mi spun ceva,
înainte ca astrul să sângereze peste faţa mea.
Culorile înfiorător de frumoase şi le jertfea,
şi-n zborul lui teluric, avea să se nască iar.
În palma mea s-a aşezat un cineva familiar.
Tot încercam să-l înveselesc pe solitar,
dar, el e un porumbel nespus de solitar.
Când şi-a desfăcut aripile,
şiroaiele albul i-l otrăveau şi iute a zburat
să nu-l mai văd.

În depărtare o pereche de aripi
sângera peste nihil.
Astrul şi porumbelul îşi priveau unul altuia
efemerul.
Ieri,
Să le fi spus ceva eu mai voiam...

poezie de Daniela Vizireanu (14 februarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baroc

îţi faci buzele
de parcă tălpile nu ar atinge jarul pe care mergem
noi
ceilalţi
în absenţa distinctivă a durerii
ascunzi pistolul în geantă
alături de farduri
mă întreb ce caută un domn
volatil precum diavolul
dansând în vârful unei peniţe
dacă ne va trimite în epoca glaciară
voi închide afacerea
plasticul ne face mai uşori decât aerul
sânii au gust de petrol
laptele pe care mi-l dai la micul dejun nefiresc
de polimerizat
sunt curios
pe cine va urî soarele anul acesta
poate reflexia ta peste umăr
roşul sângelui va dispărea
dovedind încă o dată că pământul este
rotund
felul meu de a îndrăgosti cere un mediu obscur
probabil am ceva rupt dacă şi tu a fugit
să iubeşti pe altul
până la moarte
mai sunt zece clepsidre şi o scară de strâns
nu ştiu cât timp îmi va lua ca să uit
muzica aceea cu frecvenţe sacre
voi cumpăra cărţi
două sau trei femei măritate să ne ţinem de mâini
ca răspuns la întrebarea de ce nu ne este frică
în locu acela
îmi repugnă să povestesc despre furie
deschid gura dar nu se întâmplă nimic
pot să vorbesc doar când îl văd pe Dumnezeu
sau mă salvează un drog
de faptul că nu vreau să-ţi cer numărul de telefon
pentru simplul motiv că ai putea să minţi
de fapt
tot ce voiam era să cheltuiesc mai puţin

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna-i frumoasă dar fac potecă să-mi iasă grabnic din suflet. Nu-i mohorâtă, are priviri de lumină chiar dacă râde cu toţi dinţii spre amurg. Are un fel de nostalgie atipică într-o vâlvătaie de clipă. Zilele nu seamănă una cu alta, fiecare apucă minuni surde şi calde, pentru ca mai apoi să le aşeze tainic sub tălpi de Noiembrie.
Nu ne-am înţeles. Nu dintr-o dată, ci treptat, subtil, ca un gând care alunecă molcom spre cea mai dulce ispită. Parcă frunzele ei ruginii se lipeau de nori, în cădere liberă către soare şi câteodată îmi robeau frânturile de visuri. Nu mai voiam să împărţim nici gutui coapte, nici vara trecută, agăţată straşnic de ultimul verde crud. Îmi amintesc cum ne făceam haină din rugăciune pentru că toamna mea boemă, capricioasă şi rece pe alocuri e tot de la Tatăl Ceresc.

Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam

voiam să rămân în aprilie
şi să ne iubim pe malul mării
sorbindu-ne săruturile
pe cenuşa poemelor arse

voiam să rămân în aprilie
şi să mă păcălesc de la început
că încă n-ai plecat
cu pletele negre-n şoapte

voiam să rămân în aprilie
pentru că în mai mă îndrăgostesc
de fiecare dată la primul zâmbet rujat
cu faţa ascunsă în florile de cireş

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liftul cu sentimente

Am ramas blocat între două lifturi.
Unul urca la tine,
celălalt nu se mai întorcea.
Am aflat ca o să mă nasc prematur,
între etajele gândurilor tale!
O moaşă mi-a taiat ombilicul
şi au început să curgă cuvintele.
Oare, începusem să te scriu
în tine fiind!?
M-ai hrănit numai cu litere?
Ştii!!!
Parcă voiam şi o culoare,
aşa, de amorul artei,
să fiu pictura ta abstractă,
singura ta expoziţie de sentimente,
Tu, Phonixul poeziei mele,
renăscut din cenuşa
cuvintelor ce m-au creat.
Eu aş vrea să mă mai nasc o dată.
Tu, vrei să mă mai naşti?
Să fii creator şi creaţie în acelaşi timp?

poezie de Mihail Coandă (31 octombrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 10 ani voiam să fiu mai mare, Doamne,

cu mult mai mare
poate cu 10 ani
sau cu 20 de ani
îţi ceream să mă înveţi să cresc
cât ai bate din palme
uite aşa
să pun vis peste vis
şi să rodească

la 20 de ani voiam să mai păstrez din copilărie
să dorm mai mult
să nu mă înec în plâns din pricina iubirilor nereuşite
să fiu cu 5 sau cu 10 ani mai mică
deja îmi era teamă de ziduri
voiam să rămân
cu pumnul meu de ţărână
nelucrat
pus într-o parte a lumii

la 30 de ani voiam să opresc timpul
cu inima îmblânzită
ca un arc de cerc
şi obrajii mângâiaţi de începutul firesc
al poeziei

la 40 de ani voiam să nu intru în panică
să văd totul atât de clar
nu mai pot avea 10 ani
nici 20
nici 30
şi aşa voi spune şi despre 40
au devenit nişte cifre
pe un segment
aparent neliniştit
numit...

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare într-un tablou

Aşa voiam să simt fiorul cel mai moale,
Cum dragostea timid simţeam că dă târcoale,
Voiam să pot avea zâmbet curat,
Să fiu iubită angelic, venerat.

Aş fi dorit să simt valuri stelare,
Atunci când inimi dansează cu ardoare;
Să pot să dăruiesc atât cât am,
Să fi primit ce eu nu mai aveam.

Aşa voiam să simt viaţa într-o privire!
Să am curajul să-mi lepăd a mea fire,
Să fiu o alta pe care s-o iubeşti
Să-ţi satur setea, să nu te plictiseşti.

Aş fi dorit să pot să mă imprim în mintea ta,
Să fi rămas la infinit doar eu în ea...
Să fiu comoara după care alergi,
Să mă descoperi şi să nu mă negi...

Aşa voiam ca ploaia să vină să mă ude,
Atunci când lacrima în zâmbet se ascunde...!
Să fiu visul atunci când tu adormi,
Şi razele de soare jucându-se prin pomi.

Aş fi dorit să-nvăţ fericirea pe care o scriam,
Să fi uitat durerea, atunci când îţi zâmbeam;
Dar iată, am aflat prin tine să trăiesc din nou...
Pictând a mea viaţă într-un alt tablou.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă

ziua a doua

sunt dimineţi în care mă trezesc învăluit în tristeţe
ca-ntr-o placentă de focă
nu mă îmbunează nimic
o vulpe se plimbă bezmetic prin faţa blocului
clipesc de două trei ori să mă conving că nu e un câine
mi se face dor de maia şi nonsuch park
maia s-a trezit duminică dimineaţă
a mers cu sticluţa de suc la biserică
şi-a luat apă sfinţită să-l facă bine pe tati

o nouă zi cu executare silită
o bancnotă de-un leu rătăcită de vânt
mi se lipeşte de talpă
îmi zic ok o ţigară pentru diseară
când voi rămâne fără ţigări
pe stradă tot mai mulţi oameni vorbesc singuri
poate nu e totul pierdut pentru mine
lucrurile cele mai importante le spui când vorbeşti singur
un tânăr şchiop cu pâine în mână
mă roagă să-i dau un leu dacă am
mă gândesc la ţigara pentru diseară
ştiu că nu-i creştineşte să faci fapte bune
aşteptând la schimb ceva
dar astăzi n-am chef să fiu bun creştin
îi dau bancnota de-un leu şi aştept
să treci pe lângă mine să-mi ceri foc din nou

şi treci pe lângă mine îmi ceri foc din nou
prin cămaşa strâmtă văd sânii tăi blânzi- o pereche de sisserou în sezonul de cuibărit
şi-mi vine să mă arunc între coapsele tale
ca pe ciocanul lui thor:
întotdeauna la ţintă
şi niciodată departe ca să ştiu să-mi găsesc
drum înapoi

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ţi-am spus niciodată

Nu ti-am spus,
Copacul care l-am lasat acolo,
Şi-a schimbat frunzele
Şi acum are flori noi.
Când a nins, am vazut fereastra
Luminată de culoarea lor.

Nu ti-am spus,
Am trecut pe lângă el,
Să-mi amintesc zilele
Când am plecat să
Ajung în braţele tale.

Nu ţi-am spus,
Pentru că era acolo,
Când în cameră era întuneric
Şi în toata lumea mea mică,
Era prezenţa lui.

Nu ţi-am spus,
Că în timp, aleea m-a însoţit
Şi în sunetul tăcerii
Am regăsit lânga el,
Cântecul devenirii mele.

Nu ţi-am spus,
Pentru a mă asculta,
Aud vocea-mi pe
O foaie de hâtie
Şi scriu în zori
Când îmi lipseşti,
Căci scriu lumină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate de viaţă

Nu te-îndrăgosti de cel care iubeşte cu jumătate de măsură.
Nu te mulţumi cu o jumătate de prieten.
Nu participa la acţiunile celor jumătate talentaţi.
Nu trăi jumătate de viaţă
şi nu muri jumătate de moarte.
Dacă optezi pentru tăcere, atunci taci.
Dacă vorbeşti, continuă până termini ce ai de spus.
Nu alege tăcerea ca să spui ceva.
Nu vorbi ca să nu spui nimic.
Dacă accepţi ceva, atunci acceptă cu curaj,
nu te eschiva.
Dacă refuzi, atunci acest fapt să fie evident....
Un refuz ambiguu echivalează cu-o acceptare.
Nu admite jumătăţi de răspuns.
Nu te-încrede-n jumătăţi de adevăr.
Nu visa jumătăţi de vis.
Nu te amăgi cu jumătăţi de speranţă.
Jumătate de-înghiţitură nu-ţi va stinge setea.
Jumătate de-îmbucătură nu-ţi va potoli foamea.
Jumătate de drum nu te va duce nicăieri.
Jumătate de idee nu-ţi va aduce rod.
Jumătatea cealaltă este partea de care te temi.
Eşti tot tu, în acelaşi loc, dar în alt timp.
Eşti tu, dar în lipsa ta.
Jumătatea aceea de viaţă este viaţa ta netrăită.
Un cuvânt pe care nu l-ai rostit.
Un zâmbet pe care l-ai amânat.
O dragoste pe care n-ai trăit-o.
O prietenie despre care n-ai ştiut.
A atinge, dar a nu ajunge.
Muncă şi, totodată, neparticipare,
participând doar pentru a fi absent.
Este ceea ce te face un străin celor de lângă tine,
iar pe ei străini ţie.
Jumătate este, spus simplu, un moment de incapacitate.
Dar tu nu eşti jumătate, eşti întreg şi capabil.
Eşti întregul făcut pentru a trăi o viaţă rotundă,
nu jumătate de viaţă.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără îndoială, între cele două limite extreme, ale literaturii tale, aşa cum o înţelegi tu, şi a mea, există un număr nesfârşit de trepte de mijloc şi n-ar fi greu să înmulţeşti subîmpărţirile; dar n-ar folosi la nimic, şi s-ar ivi primejdia de a da ceva îngust şi fals unei concepţii eminamente filozofice, care încetează de a mai fi raţională, îndată ce nu mai e înţeleasă cum a fost gândită, adică în amploare. Tu ştii să uneşti înflăcărarea cu lăuntrica răceală, cercetător de o fire închisă; în sfârşit, cât despre mine, te socotesc desăvârşit... Şi tu nu vrei să mă înţelegi! Dacă nu eşti prea sănătos, urmează-mi sfatul (cel mai bun pe care ţi l-am pregătit), şi du-te de fă o plimbare pe câmp. Jalnică despăgubire, ce spui? După ce vei fi luat aer, vino să mă vezi: simţurile îţi vor fi mai liniştite. Nu mai plânge; nu voiam să te mâhnesc. Nu-i aşa prietene, că, până la un anume punct, cânturile mele ţi-au câştigat încuviinţarea?

Contele de Lautreamont în Cânturile lui Maldoror
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare este Domnul Psalm 48

Mare este Domnul, laude Îi cânt
Mare este Domnul în cetatea mare
Care stă pe munte, Muntele cel sfânt
Bucuria lumii, loc de închinare.
Înspre miazănoapte e lumina ei,
Împăratul nostru şi-a ales-o casă,
Turnul de scăpare este pentru cei
Ce se-ncred în Dânsul lumea când o lasă.

Iată ca-mpăraţii toţi s-au adunat
Au privit-o-n silă cum priveşti o slugă
Însă o durere când i-a apucat
S-au privit cu spaima şi s-au pus pe fugă.

I-ai bătut cu vântul cel din răsărit,
Cu durerea celei care sta să nască
Tocmai cum din vremuri fost-am auzit
S-a-ntâmplat ca Domnul să Se proslăvească.

Doamn-n veşnicie toate le-ai supus
Numele şi slava fă-le să răsune
Dincolo de mare şi de cer mai sus
Dumnezeul nostru imn şi rugăciune.

Sfântul munte strigă plin de bucurii
Vesele sunt toate a lui Iuda fiice
Când cu judecată dreaptă temelii
Pui Cetăţii Tale ca să se ridice.

Să se-ntindă faima-i dincolo de nori,
Cercetaţi palate, turnuri în lumină
Să-L vedeţi pe Domnul îmbrăcaţi în flori
Să-L vestiţi pe Domnul celor ce-or să vină...

poezie de Adriana Cristea (30 mai 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu te-ai aştepta atât de frumoasă şi caldă să fie

povestea unui bărbat
care a vrut să cunoască iubirea,
fiară sălbatică,
după propriile reguli cu motive precise,
dacă cineva îşi închipuie că o va stăpâni,
va ucide,
atât de întreagă se poartă la minte.

întâmplarea putea aranja lucrurile
pentru călătoria în jurul ei,
nu avea haine de schimb,
bani
de ajuns
fără să-şi ia rămas bun,
s-a uitat preţ de un ceas în oglindă
hotărât să nu semene

privirii născătoare de intrigi
din folclorul unei femei învăţate,
cum stă bine unei curtezane
să arate mai mult când îşi acoperă trupul,
în mătase roz prăfuit cu negru,
cuvintele ei te fac să închizi ochii

de parcă ar fi surfilat muşcătura de molii,
întunericul din spatele pleopei
îi întărea sânii,
limba arunca nisipuri mişcătoare,
iubirea doar putea ieşi vie...

luna suspina dintr-o salcie,
pentru oricine ar convinge lumea
că nu este vorba de mândrie,
atunci când povestea acestui bărbat
pretinde să fie
numită
după felul ei acaparator.

pe mâini îşi făcea tot felul de semne
de parcă şi-ar fi urât propria dragoste
şi nu-i trebuia vreun motiv.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te amintesc

Niciodată n-aş fi ştiut că te-am iubit atât,
dacă visul morţii nu ar fi venit între noi
să distugă infinitele noastre simţăminte
care însufleţeau dragostea noastră.

Iubirea mea pentru tine a fost dulce şi curată,
niciodată măcar nu te-am jignit cu un cuvânt,
ai fost pentru mine înţelegere şi mângâiere,
nicicând n-ai auzit de pe buze un cuvânt urât.

Nicodată n-am primit un sărut mai dulce ca al tău,
aceleaşi atingeri ale tale inconfudabile,
atât de suave erau de mă făceau să simt iubirea
ce părea că-n viaţa mea n-am s-o mai găsesc,
mă simt şi acum în ale tale braţe calde
şi de aceia în viaţa mea nu te-am putut uita.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2010), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam

Voiam să-mi fii mai mult decât un vers din poezie,
Voiam ca paşii mei cu-ai tăi să se-ntâlnească într-o zi!
Dar nu a fost...! Nu! Nu a fost să fie
Şi poate niciodată nu va fi!

Voiam să te cuprind, să nu te dau la nimeni!
Cu toate că,, în gânduri "... mai erai al meu!
Visam să te-ntâlnesc prin mii şi mii de oameni,
Dar nu s-a îndreptat spre mine pasul tău!

Şi starea mea de-acum se-neacă-n nostalgie,
Şi zilele se-mbracă în nuanţe gri.
Rămâi în viaţa mea - un vers din poezie,
Iar eu în viaţa ta... aşa şi nu voi şti!

poezie de Daniela Barbacari din Apusul din braţele ei
Adăugat de Daniela Barbacari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Stela, te rog eu... Nu fi aşa dură cu el!
Stela: Dură?! Eu?! Tot eu?! Nu-i mai tot luaţi partea! Nici acum nu vă daţi seama că, datorită acestor pastiluţe pe care şi-a permis să le ia cu de la sine putere, putea să doarmă mult şi bine, pe veci chiar şi poate niciodată nu ne-am fi dat seama din ce cauză! Aceste pastiluţe sunt foarte "curate", nu lasă deloc urme în organism, de aceea aparatura medicală şi toate analizele pe care i le făceam degeaba indicau în mod cert că n-are absolut nimic, e perfect sănătos! Sunt asimilate rapid şi eficient! Fără urme... Deci, doar câteva să mai fi luat şi n-am mai fi avut ce să facem pentru tine, frumosule, nu te-am mai fi putut ajuta cu nimic, în nici un fel, nu te-am fi putut salva, oricât ne-am fi străduit noi! Şi nici n-am fi ştiut de ce s-ar fi întâmplat astfel... Ce zici de fapta ta acum? Spune ceva, comandante!
Lucian: Păi... Cine ştie?! Poate că era mai bine! Scăpaţi de mine şi gata! Mare scofală?!
Stela: Ah, da?! Mare scofală?! Şi gata, că bine zici! E nebun! Vedeţi?! Complet nebun... Ascultă-mă bine, frumosule! Să nu mai spui niciodată aşa ceva, nici măcar în glumă, că te pocnesc serios, de mă ţii minte pentru tot restul vieţii tale, pricepi?! Cu mine nu e de joacă! Să nu mai încerci vreodată să faci ceva asemănător, că intri în mare încurcătură! Ne-am înţeles?!
Lucian: Da... Pricep.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!