Rezonanţă

Cât pe-aci să îngheţe cuvintele în ceaţă.
Se lăsăse dintr-o dată o umbră deasă pe faţă.
Cu frigul în oase, în scorbura privirii, albitură, lotus,
la graniţa-ntre frunze şi heleşteu,
îşi tremurau stăruitor, ruga spre Dumnezeu.
Cu ce dar mă împresori, tu, vreme, aşa, mereu?
Te simt cum mă petreci oriunde-aş fi,
ba cu ger, ba-n parfum de liliac...
Căzusem în prăpastia cuvintelor,
îmi venise hodoronc tronc, o stare de hac,
patinând pe gândul acela năucitor. Eeee!
Nu se vindecă de cântece dorul dor!
Ploua cu picuri săgetaţi de rezonanţa câmpului
peste potecile văzului tulburat.
Ca un soldat, auzeam din stânga jinduiri după rotirea în zbor,
din dreapta, la talpa pământului, tânguitor rostogol.
Cât pe-aci să îngheţe cuvintele la cât de tare bătea vântul în calea lor.
S-au dezbrăcat de surle, cufundate în adâncul ochilor.
Simţeam tăria coborârii, urcuşului,
intrarea şi ieşirea din albuşul unui nor.
Văzduhul rezona, ca de-obicei, cu pieptul zilei tulburător.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea apei

Cel mai greu mi-e să cred că mă iubeşte fântâna cu setea pământului
ascunsă după ierburi şi ziduri albastre,
oglinzi pentru puterea opririi în loc a privirii înflorite de visul verdelui.
Cel mai greu mi-e să cred că există apropiere
fără pretenţii lepădate de cerc pentru surâsul nemuririi.
Se zvoneşte pe la colţul amintirii
că s-au însoţit cuvintele cu minunea întâmplării de a cunoaşte ieşirea din sine.
E tot un du-te vino!
Vindecată de eternitate, m-am îmbolnăvit de dorul credinţei în zbor.
S-au pecetluit cuvintele. Au un glas de nerefuzat pentru memoria inimii.

Străbat nisipul din călcâie până la încremenire.
Dezlipeşte-le de adâncuri să răscolească netocmite aniversări!
Nimeni nu a observat cum a rămas valul lipsit de resortul avântului.
Cu ochii umezi, îşi tremură genele.
Uită-te atent! Aşa de frumos s-a aşezat în căuşul palmelor!
Nu e vreme de concepte goale de viaţă! Crezi în puterea apei?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul planetei

Construiesc drumuri, simt sufletul planetei.
Ascult replica neauzită de forfota stelelor,
văd fulgere scuturând din rărunchi ploaia şi surâsul mărilor.
Mă spală aerul cald, latifundiar, în care se înalţă ruga inspiraţiei.
Cu celebrex, s-au însănătoşit încheieturile cosmosului.
Ţine-mă strâns la pieptul credinţei în raze!
După evaluările curente ale mirajului,
am etalat legenda inimii pe pânza pictată cu soare.
Am vizualizat eticheta privirii prinsă cu o scamă de clipele fugare,
am scotocit dincolo de juliturile alunecării pe panta înroşită de arderi.
Am rotit pasul vioi dinspre scoarţa pământului înspre văzduhul curat,
frânghie de prins degetul lui Dumnezeu la sărutat.
Simt sufletul planetei. Construiesc drumuri.

poezie de Iulia Dragomir (15 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Spune, dragă prietenă, celor ce ne îmbie să râvnim la mai multe libertăţi, că ne mulţumim,
pentru o clipă, cu partea care ne e dată şi de nu ne-o fi trasă îndărăt şi aceasta de la noi,
ne vom ruga pentru cei din dreapta şi cei din stânga, ne vom ruga cu fapta,
ne vom ruga cu intrarea noastră mai blândă în aprigul veac,
ne vom ruga cu văzduhul nostru încă nepoluat şi cu măicuţele de la Suceviţa.

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar divin

Ninge... fluturi de mătase
Mi-au intrat în ochi şi-n oase,
Se preumblă peste râu,
Şi în sus şi până-n brâu,
Ninge-n aşteptare mută,
Dorul în priviri s-ascută,
Mă împinge peste oră
În perdea multicoloră,
Printre arme cereşti, steme,
N-am de ce a mă mai teme.
În războiul nevăzut,
Domnul care e mereu tăcut,
Ne ridică-n palma Sa,
Atingeri de catifea,
Dăruindu-ne deplin
Dragostea, raiul divin,
Pun capul pe pieptul Său.
Mă iubeşte Dumnezeu.

poezie de Iulia Dragomir (9 ianuarie 2024)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul valurilor

Întind gândul, îmbrăţişare,
aşa cum întind mâna după fructul oprit de faţa împărătească
ce a repartizat fiecăruia câte o bucată de cer,
câte o haină de îmbrăcat eternitatea cu pipăitul stărilor,
câte un umeraş pe care să îşi pună intimitatea,
să prindă şi să desprindă nasturii cuvintelor,
martori ai deschiderii şi închiderii şifonierului inimii.
Întind gândul, atingere măiastră,
mai mult decât ar putea chiar palmele,
tortiţe de prins darul vieţii,
gata de muzica fiinţării,
gata de eliberări, planări în aerul viselor.
Sedusă de muza, alchimist,
ce schimbă în zbor dorul pescăruşului,
leg şi dezleg şiretul de care atârnă înfăţişarea întinsului.
Ca dintr-o peşteră, scot capul în gura pădurii de simboluri,
mă întind, maree,
să îmi descopăr prelungirea în rezonanţa undelor.
Artistă fără pereche, marea îmi răspunde în poemul valurilor.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce florile de lotus s-au deschis (fragment)

După ce florile de lotus s-au deschis – pe lacul de la vest este plăcut.
Vino aici pentru o vreme şi adu şi nişte vin,
Nu-i nevoie de steaguri şi flamuri,
În faţă şi în spate se întind perdele de purpură şi privelişti verzi.

Barca pictată a rămas în derivă printre florile luxuriante.
Miresme plutesc pretutindeni în cupe galbene,
Ceaţa şi ploaia sunt atât, atât de fine...
Rătăcit printre fragmente de triluri şi cântece, eu nu mă mai întorc niciodată.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matrioşka 6 sau ruga din adâncuri de suflet

Matrioşka îngenunchează
cu faţa spre fântână
dinaintea ochilor
streşini de lacrimi,
chip împietrit,
muţenie nefirească
pentru fiecare amin
în piept îi cresc corduri noi
cuvintele nerostite
sună printre răşini de oase
prind miros de tămâie
şi gust de anafură
pieptul Matrioşkăi se înalţă
precum zidul lui Manole
catapeteasma de carne o doare
plângând
la buza fântânii
Matrioşka apucă luna cu dinţii
Însemnându-şi pieptul cu semnul sfintei cruci

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de tei

S-au aşternut pe coala albă
Un gând, o lacrimă, o slovă,
Ce-adesea-n râu de simţăminte
Au râs şi-au plâns, prinse în horă.

S-au aşternut peste cuvinte
Mătăsurile albe, grele,
Cu frumuseţea lor pribeagă
La vis, la viaţă să ne cheme.

Am dezbrăcat esenţa vieţii
Până la oase şi-am trudit-o
Adesea... plânsu-i-am în palmă,
Adesea... am batjocorit-o.

Am dezbrăcat de ramuri pomii
Şi îmbrăcatu-i-am în haine
De albe vise, de mătănii,
De calde rugăciuni şi cazne.

S-au aşternut peste versete
Rostiri de simplă-nchinăciune,
Aripi de îngeri măsluite -
Cenuşă, smoală şi tăciune.

Iar peste lacrimi din cuvinte
Şi peste suflete captive
Am aşternut ca pansamente
Versuri pribege şi motive.

Au răsărit adesea flori
Cu trup subţire, colorat
Şi s-au născut, adesea, clipe
De vii regrete sau păcat.

O lume tainică, nespusă,
Ne-a mângâiat cu dorul ei,
Ne-am preschimbat în albii nori
Şi-n flori... doar cu parfum de tei.

poezie de Gheorghe A. Stroia din Parfum de tei (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exişti

palmele ochilor mei
îţi cuprind hulubii cu pliscurile privind către Dumnezeu
ca lacrima unui orb
mă dor curbele coapselor tale
genunchii
ofrande ce-nsoţesc rugăciuni
moliciunea pânteculului
pernă pentru fruntea unui timp destinat
iar dorul din priviri
ahhh
dorul
iţi duce suspinul spre blues

eşti atât de frumoasă
femeie
încât teama e gheară de vultur în tendonul iubirii

Doamne
psalmii tăi nu-i aşeza peste cuvintele mele
clipa ei
a mea
e sfântă precum adevărul divin

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând nou

Te cred, iubita mea, te-ai săturat
de zbaterile unui gând ce curge,
pe râul ne-mplinirii demiurge,
spre un apus mocnind, îndepărtat.

Nici iarna, ancorată de trecut,
nu reuşeşte,-n luna cea mai rece,
să îţi îngheţe gândul, să îl sece
de răul ce există, nevăzut.

Îţi uită gândul! Chiar de e cu mine,
alungă-l, şi-ţi trimit un gând mai nou,
c-un alt decor, senin, un alt tablou.

Va fi cu-albastrul zorilor marine,
sau cu al golului alpin ecou,
va fi... cum vrei, doar dorul să-ţi aline.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşăreasa

Eu sunt cenuşăreasa cea trudită.
O zână m-a-nţeles, m-a ajutat
Şi-acum, în rochia de bal, gătită
Mă-nfiinţez cuminte la palat.

În jur sunt prinţi şi sunt prinţese
Ce se-nvârtesc în cercuri mari de viaţă.
În pieptul meu o vrajă parcă ţese
Iubirea pentru cel ce-mi stă în faţă.

Dintr-o privire, el îmi cere mâna
Şi eu mă văd alunecând uşor
Spre cel pe care-l vreau pe totdeauna
Şi pentru care simt teribil dor.

Plutim, dansând pe roze, prima dată!
Cuvintele vrăjite ne-mpresoară
Şi simt cum ochii-mi verzi îmi cată
Şi sufletul începe să mă doară.

Alerg să mă ascund de el, pe dată
Într-un poem de dragoste târzie.
Cuminte, iubitoare şi retrasă
Cu-al meu pantof îl mai aştept să vie!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul lipsă

în dimineaţa zilei de luni
venise un corb în culorile neamului slav
tăceam scandinav
şi blond şi firav sub fraţii aluni
din rai deportaţi
în dimineaţa zilei de marţi
priveam cu nesaţ lumea lumii de zaţ
din care mereu ieşeau curcubeie
pierzându-se-n roi pe Calea Lactee
în dimineaţa zilei de miercuri
un spirit de ceartă umplea singur cercuri
armata a patra pe tancuri trecea
mulţimea de îngeri din nouri tăcea
în dimineaţa zilei de joi
urmată de zile şi nopţi de Apoi
nici marea nici vântul nu-şi făceau jocul
eu încă nu luasem părinţilor locul
în dimineaţa zilei de vineri
ne-am fost unul altuia tineri
şi liberi şi vii de orice ispită
de carnea flămândă salivă lipită
în dimineaţa zilei de sâmbătă
durerii i-am zis soră strâmbă-mă
dar nu-mi lua nici gândul nici vorba-napoi
aşa cum vorbisem demult amândoi
în dimineaţa zilei de azi de duminică
lumina din lampă aproape şi cinică
sfâşiată de ploi tremura pentru noi
ştiind că din morţi de-ar putea să ne-ntoarcă
la ea ne-am ruga şi ne-am plânge de parcă
ar fi singura-n stare iubirii să ceară
o noapte măcar
nesfârşită
polară

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boarea iernii

Boarea iernii - Aurel petre

Vine-o boare cu miros de iarnă,
nori-au puful în balsam de nea,
ochii reci au început să cearnă
moale,-n amintiri din strada ta.

Vântul se despică-n plete albe,
râvnind frunzele din ultima rugină,
slujesc naşteri catredale dalbe
în văzduhul spintecat cu smirnă.

Îngeri hibernali steluţe-aşează
peste paşii zilelor desculţe,
iarna-n jocul lor fiori ornează,
glasul tău din suflet să asculte.

Cuiburile-n fumuri s-au pierdut;
păsări s-au săltat spre stele calde;
viaţa, aripă de cer, zbor a ţesut
hora peste frunze cu smaralde.

Frigul râde-n lut şi sentiment,
duhul lui pe drumuri moi dă vestea;
sufletele vinul şi l-au fiert
şi-n zăpezi îşi retrăiesc povestea!

poezie de Aurel Petre (10 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exodul cuvintelor

Au pornit cuvintele în exodul cuvintelor
cu litere mari.. cu litere mici
în fraze lungi spre ţara sfintelor
cuvinte, ce nu mai vor să stea deloc aici.

Se duc cuvintele.. se duc în ţara lor
iar oamenii rămân fără cuvinte...
Dispar cuvintele de dor
de mamă sau de tată sau părinte.

Au pornit cuvintele şi ne-au lăsat goliţi
privindu-le cum ne dispar din minte
şi stăm şi ne privim îndrăgostiţi
cum ne urâm din lipsă de cuvinte.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărmul sufletului

crucile au strigat într-o noapte
o să treacă
şi au trecut
era o lume strâmtă, prea strâmbă pentru mine
când căutam cuvinte goale printre paie
aici mi-e frig şi mă scufund la fiecare pas în era glaciară
tremurau mâinile în actul creaţiei
era sânge pe aripi de zări
păşind printre oameni
etern necunoscut între străini
în urmă au rămas doar pagini roase
uneori mă ascundeam prin retine
să nu văd sufletele despuiate
căutam un val să spăl nopţile pierdute
mă loveam de mal la final
ploua cu triste anotimpuri în cetate
eram un pescăruş pribeag cu aripi arse
mă rătăceam într-un gând în decoruri schioape
aşteptam ziua de mâine pe cioturi arse
mă arde lumina frunzişului din suflet
mă întorc către mare şi cer o mare mai mare
se moare în cetate, se moare mereu
cuvintele s-au uscat şi smoala mă doare
să zbor nu mai pot
dar pot să mai umblu
azi mor în ultim suspin la marginea lumii
dar ce este lumea
mă întorc către cer şi plâng ca nebunii
azi pier în pragul porţii
că viaţa e un joc
şi dacă mi se dă să plec
aşa e datul sorţii
să beau în noaptea asta
pelin cu morţii
în viaţa asta fără de noroc
plângeau cuvintele nescrise
eu mai scriam un ultim rând
pe crucea unde cuiele plângeau
nu pot să zbor şi mor la ţărm de mare
fără lacrimi, fără soare
nu pot să zbor şi totuşi voi veni
mă voi întoarce în zbor
voi presăra peste oase calcinate
lumina vie a iubirii
şi voi renaşte în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeziduri

Poezit-am o simţire
şi-am rimat-o la lăsat
Zileva câten câţi ani
s-au adunat la macerat?

Poezit-am când o stare
într-o zi, de viaţa mea,
senti prea mente plecan
spre nesărut, nspre neceva..

Poezis mi-am imposibil
să nu soaren răsării
Văd şi nu şi cad nu raze
peste locul inimii

Poezi-m-aş de intrarea
viitor în retrecut
Poezită închisoare
zid cuvintele pe mut

poezie de Florin Dinu (18 aprilie 2016)
Adăugat de Florin Dinu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Algoritm

Universul se răstoarnă pe aceeaşi coastă de dor, chemările sunt pe acelaşi balansoar de du-te vino în odaia ruptă de fereastră.
"Miss, dai o gură de aer din rezerva ta de viaţă? Când vii să ne bem minţile, mai ales tu,
până te urci pe pereţii inimii amprentând timpul cu rezonanţa uşilor căscate în adânc? Când vrei să îţi masez trecutul, prezentul şi ce-oi mai găsi de activat pentru trezirea zorilor?
Deschide-te! Apropie-te să te văd de ce eşti în stare în traversarea păienjenişului care s-a pus pieziş între stânga şi dreapta mişcării?
Curăţă calea de urme şi vom vedea dacă te vei muta cu bagajul în cuibul stihiilor îmblânzite de conectări!
Vei vedea atunci cum se folosesc obiectele pentru însufleţiri capitale."
Urmărindu-şi asiduu căutarea, îşi ţese amânarea pânza în care se prind anii ca într-un dans la care a învăţat paşii în rotire,
cu ceea ce a dat roade pentru hrana lumii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântări

Rămâi cu ce iubeşti la geamandura jindului de împărţiri neninse de uitări!
Ca şerveţelul împăturit delicat, zilele s-au repliat în tesseract.
S-au încovrigat câinii privirii de frig
ca în culcuşul amorţirii moi ce-nvăluie în apatii făptura. Brrr! Se scutură de ninsori bătătura.
Mărturisirea vremii se dădu de-a dura dinspre trecut înspre prezent. Ce curent!
Curg clipele înnoitor afront în prag de primăveri. Ce-mpotriviri?!
Între aceleaşi rotiri,
pleznesc în bulbi petalele pe ram ca sufletul unei femei îmbujorate de îmbrăţişări.
Se împletesc în binecuvântări înmănuşările din priviri.
Cunună-ţi gândul cu rebele-mpunsături cu pânza câmpului ce te primeşte deplin.
De înfloriri, orice-ai face, să nu te furi!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!