Gând nou
Te cred, iubita mea, te-ai săturat
de zbaterile unui gând ce curge,
pe râul ne-mplinirii demiurge,
spre un apus mocnind, îndepărtat.
Nici iarna, ancorată de trecut,
nu reușește,-n luna cea mai rece,
să îți înghețe gândul, să îl sece
de răul ce există, nevăzut.
Îți uită gândul! Chiar de e cu mine,
alungă-l, și-ți trimit un gând mai nou,
c-un alt decor, senin, un alt tablou.
Va fi cu-albastrul zorilor marine,
sau cu al golului alpin ecou,
va fi... cum vrei, doar dorul să-ți aline.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.