Vis de opiu

Triunghiuri de corzi plutesc de-a valma
prin dioptrii abisale,
ca şi cum din ac derivă înecul,
ca şi cum în rai se preschimbă infernul
ar creşte sânge în game,
şi tot ce-n litere zugrăveşte pe verticală
infolii transparente,
aşa să tremure oceanul zdrobit în genune.

Crud sceptru mortuar îngâni tăcere
sub cruce
şi tu,
cervix al mutaţiei prefaci cerul
în ulei, bând-ul.

Întuneric crăpat în deziluzii
m-ai lăsa sălbatic să-ţi gust
lumina osoasă
în timp ce tentacule de opiu
îmi topesc trupul
în Kriptonită umană?

Copt plutoniu,
ce peşteră ascunzi sub pleoape?
Pe-atât de neclar ti-e chipul
precum lumea şi-n timp,
ce viaţă ar crea absurdul
într-un vis de opiu?

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământeni

Suntem pământ, turnat în forme
Şi-n forme de pământ trăim;
Din fier topit ne încălzim...
Cu fum în tuş, ne scriem norme.

Din lut mâncăm, în porţelanuri,
Şi, în lemn, din rădăcini murim.
În calcar şira ne-o clădim...
Opiu de mac, îl luăm din lanuri.

Ne curgem timp, că suntem apă
Şi-ardem de vii, că suntem foc.
Din noi, iubire am făcut joc...
Joc, cât Pământu'... o să ne încapă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi să fii o floare

De-ar fi să nu fii om, ci doar o floare
Ce-n cupă-i toarnă zorii, dimineaţa,
Izvoarele luminilor stelare
Prin care Cerul iar aduce viaţa,

Ai da şi tu lumina mai departe,
La fel de generos precum e Cerul,
Când chiar şi de pe Cruce-a pus în Carte
Cuvântul ce dezvăluie misterul

Întoarcerii din moarte la-nviere,
Precum ea, îngropată sub răzoare,
Lumina rupe-a morţilor tăcere,
Când Cerul iar o trece într-o floare?

De n-ai fi om, ci floare pentru-o clipă,
Ai fi în stare lumii să-i dai zorii
Precum o face-această floare-n pripă,
Să şteargă de pe inimă toţi norii?

Dacă răspunzi cu "da" la întrebare,
Atunci când noaptea-ţi va veni în viaţă,
Fii sigur că din om ajungi o floare,
Ce va-nflori şi ea-ntr-o dimineaţă!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morpheus

Eu sunt cea din urmă care curmă lumina
Şi-aşază pe pleoape moartea şi vina,
Tu vii din întuneric, un mostru de aramă,
Şi le pătrunzi mintea superb ca o dramă.
Te simt, te aprind, te ucid şi te gust,
Şi-ţi adulmec pe gât parfumul ce frust,
Văd monstrul din tine cum musteşte de fiere,
Şi totuşi în suflet pentru tine-am doar miere.
Tu, zeu cu aripi de înger la tâmple,
Tu m-ai golit, tu mă seci, tu mă umple!
Visează-mi tu visul şi dă-mi doar un ciot,
Eu nu te visez, eu te văd peste tot.
Morpheus din vise morfeic seduce,
Morfina-mi din sânge, otrava mea dulce,
Lumina e slabă, durerea-o străpunge,
Mai vino o data şi gustă-mi din sânge.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru răni

Scrisoarea mea e de ulei, femeie,
ulei din candele, ulei din căni,
ţi-o scriu ca să-ţi mai treacă întristarea
ţi-o pun pe amintire şi pe răni.

Sunt preotul care oficiază
întemeierea unui nou balsam,
scrsoarea mea să-ţi risipească noaptea
şi să-ţi arate astăzi cum eram.

Vei asfinţi şi tu că prea te mistui,
ţi-o spun uşor, dar mă topesc întreg,
ulei scrisoarea mea pe răni să-ţi fie
şi să citeşti în ea că înţeleg.

Cu tine printre candele să iei
scrisoarea mea de rană şi ulei.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervaţia de zimbri (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul

Eram un spin nenorocit
Într-o lume trează, un suflet adormit
Eram cândva, odata, o umbră-n întuneric
Un om atât de iluzoric

Am fost plătit de soartă
În viaţa mea să formez o poartă
Să nu las cheia la vedere
Să ascund tot ce-n viaţă mi se cere

Mă aflam în al meu gol
Într-un nesfârşit hol
Când am dat peste o lumină
Era un chip de înger, o faţă mult senină

M-a văzut că în speranţe rătăceam
Că fiecare vis eu ocoleam
M-a luat de mână, mi-a vorbit
Ca unui om zdrobit

"Nu te teme, sunt aici
În fiecare clipă să te ajut să te ridici
Lasă tot ce tu cunoşti
Îţi voi da ce ai nevoie să găseşti"

L-am urmat şi m-a ţinut
În fiecare ceas mi-a fost un aşternut
Iar când noaptea ne cuprindea
Împreună, eram un trup de catifea

Îţi mulţumesc că m-ai iubit
Şi în fiecare zi m-ai făcut atât de fericit
Ai fost în urma mea, la fiecare pas
Să mă prinzi, să nu rămân într-un impas

Cum m-ai văzut, cum m-ai privit odată
Printre fiecare spin de ceaţă
Cum m-ai crescut şi mi-ai vorbit cândva
Îţi spun acum: tu eşti seva mea

poezie de Costel Obadă (14 aprilie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutesc, plutesc, inerţie

Plutesc, plutesc în derivă, nici nu ştiu ce mă ţine pe val!
Nu sunt regină, nici divă şi nu-mi văd niciun ideal!
Cândva mă-mbăta răsăritul cu un cântec de ciocârlie
Şi-acum m-atrage-asfinţitul cu mantia lui sângerie...

Plutesc, plutesc fără voie, vâslisem cândva curajos.
Eram o,, Arcă-a lui Noe,, cu gândul şi trupul vânjos.
Mai port porumbelul pe umăr nu vede nici el un liman,
Ani buni pe degete-i număr şi mă topesc an de an.

Plutesc, plutesc, inerţie, şi-atâtea trădări mă-ngrozesc!
Nu mai am nicio bucurie şi ochii, mereu mi-i feresc.
Ce mult îmi doresc să îi spun, luminii că o mai iubesc...
Culorile se ceartă-n drum şi simt cum înnebunesc!

Plutesc, plutesc spre niciunde şi fruntea-mi ridic către cer
Slobozesc doar o rugăciune, liman şi-o iubire să-i cer.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-ai lăsa...

De m-ai lăsa să te iubesc
Covor ţi-aş fi, să calci, să zbori,
Alei-n câmpii să-ţi-mpletesc...
M-aş face tot parfum de flori.

De m-ai lăsa să te iubesc
Ţi-aş fi pe veci străjer, alai,
De tot să mă-nvinovăţesc;
Să-ţi fiu erata, griji să n-ai.

De m-ai lăsa să te iubesc
Ţi-aş fi eu somnul de odihnă;
Cu zâmbet să te-nveselesc
La infinit, să fii o tihnă.

De m-ai lăsa să te iubesc
Fuior de patimi m-aş fi scurs;
Eu ţi-aş fi ceas să te trezesc...
Rezervă d-inimă aş fi, puls.

De m-ai lăsa să te iubesc
Ţi-aş cumpăra toţi ani ce vin
Din contu-mi să te-mpodobesc;
Să scoţi visări, să depui chin.

De m-ai lăsa să te iubesc
M-aş face sticla-ţi, eprubetă;
Să-ncânţi întregul Univers...
Ti-aş fi-n periplu o cometă.

De m-ai lăsa să te iubesc
Te-aş preschimba în chip de zână;
Planeta s-o înebunesc...
Să fii pe veci, a mea cadână!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

Din ce aluat m-ai plămădit,
Din ce crâmpei de infinit,
Cum mi-ai dat zile pe pământ,
Cum m-ai făcut să râd, să cânt,
Să sufăr mult, să plâng amar,
Să vreau să pun la timp hotar,
Să merg prin codrii fermecat,
Să stau sub cerul înstelat,
Să dorm pe jos lângă izvor,
S-ascult al păsărilor cor?
Cum m-ai făcut - numai Tu ştii -
Să pot urî, să pot iubi,
De dor nebun să mă topesc,
Să Te resping, să Te doresc?
Cum ai schimbat un prunc frumos
Într-un bătrân neputincios,
Şi cum mi-ai frânt al vieţii zbor,
Iar eu cum am ştiut să mor?
Întreb cu ochii către cer,
Dar totul este un mister.

poezie de Octavian Cocoş (29 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Şi lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă şi-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Şi lumii aduc mulţumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi şi peste furtuni.
Străini în amonte plecaţi,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt fraţi,
Legaţi prin destinul nedrept.

Şi lumea e doar un pustiu,
Tăcere şi lacrimi şi ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să ştiu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre şi reci,
Dezbrăcaţi, înfometaţi, goi,
În liniştea nopţii de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinţi,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălţaţi repetat rugi fierbinţi.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu şi un timp în zadar,
Căci ne-am naşte în goluri de zi
Şi prin noapte vom trece arar.

E toamnă şi-atât de târziu,
Voi plângeţi cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolţit,
Să fiţi pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranţa eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colţul de pâine.

Săraci de părinţi şi iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiaşi firi,
Să încolţească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerşindu-şi dreptate,
O ploaie, un tremur uşor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Îşi plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea şi dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Şi lumii aduc mulţumiri –
Acelaşi ecou repetat,
Aceleaşi dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiţi, oameni, mai buni şi mai drepţi!
Daţi celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înţelepţi...
Făclii de dreptate vă vreau!

Şi lumii aduc mulţumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă şi-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Şi lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu în cer

curg lacrimi de-a valma din univers
mor stelele pe rând nespovedite
moartea întruchipată în înger pervers
ademeneşte lumea cu dulci ispite.

câteodată vreau să mă ascund în vers
între litere albastre fericite
curg lacrimi de-a valma din univers
mor stelele pe rând nespovedite.

acele timpului nu se rotesc invers
să fiu iarăşi copil pe negândite
să fie jocul vieţii doar un fapt divers
trăiri nevinovate de îngeri ocrotite.

curg lacrimi de-a valma din univers
mor stelele pe rând nespovedite.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă sunt DJ într-o peşteră

milioane de stalactite îmi ascultă vrăjite compilaţia
platanele se lasă supuse ca nişte sâni de femeie coaptă
ecoul natural se împleteşte crud cu reverbul
precum un sărut peşterian de tip coloană
în timp ce muzica şi lumina dansează
un liliac a înnebunit
pe când altul ar fi vrut să înflorească

tot un fel de pierdere a minţilor
numai bună de adus primăvara

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cauza dorinţei de a scăpa din insipida viaţă cotidiană, din ce în ce mai mulţi oameni caută evadarea în opiu, haşiş, marijuana, cocaină, heroină... Toţi acei care folosesc aceste droguri obţin anumite senzaţii de clarvedere, de claraudiţie etc... care le pot da iluzia de a atinge stări de conştiinţă superioare. Dar se înşală, şi în timp îşi pierd chiar şi propriile facultăţi intelectuale şi îşi ruinează sănătatea.

citat clasic din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

Tăcerile evadează din spasmele
Cuvintelor nerostite...
Un vulcan erupând
În toamna unui oraş fumegând.
Trenul uitării s-a oprit
Între cer şi pământ.
S-a spart cochilia gândului
De tristeţea mormântului.
Viaţa este o groapă comună
În care sunt aruncate de-a valma
Lacrimi şi sentimente.
Vântul spulberă gudronul şi cianura
Depusă pe cearşaful de opiu.
Suntem ultimul cadavru
Respirând noaptea.
Altarul tăcerii este pregătit...
Un pas spre plus infinit...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este viaţă, fără tine...

Se scutură copacii de zăpadă
Şi eu mă scutur de un dor pribeag,
Să las pădurea, cum mai râd, să vadă,
Când neiubirea pleacă în zigzag.

Te-am tot purtat pe aripi de mătase,
Ţi-am arătat de sus ce verde strig,
Tu ai plătit iubirea să mă lase
Orfană sub zăpezi, să mor de frig.

Şi totuşi pe sub piele muguri cântă,
Viorile deszăpezite, în extaz,
Îmi ţin pe corzi o inimă înfrântă
De neiubirea ta şi de necaz.

Baladele îmi gustă din durere
Şi-n simfonii albastre mă alint,
Iau primăvara-n braţe şi-n tăcere,
Încerc să înfloresc şi iar mă mint,

Că mai am timp să mă descopăr vie,
Într-un poem ce-i încă violet-
Cantată sau albastră simfonie.
Să nu mă uiţi, de-o viaţă le repet.

Şi dacă nu simţi sevele din mine,
Cum răscolesc zăpezile, subtil,
Nu te mai chem, singur rămâi cu tine
Căci e târziu şi-aproape inutil.

Am învăţat să nu te am aproape,
În niciun anotimp şi ştiu să zbor;
Chiar dac-o lacrimă mai am sub pleoape,
De tine nu-mi mai este drag şi dor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primăvara aceasta

În primăvara-acesta nu se piere,
Zbor păsările care muşcă din tăcere,
Cu ciocurile albe, stinse-n promoroacă
În dimineaţa flăcărilor ce se joacă

În ochii lor de rouă şi lumină,
În care-nmugureşte ziua cea senină
Şi izbucnesc din cute de pamânturi,
Fire de iarba precum dalbe gânduri

Ale bunicii când torcea uşoare
Fire-mpletite din urzelile de soare...
În primăvara-aceasta naşte visul
Ce zugrăveşte pe pamânturi paradisul,

Pentru acei ce-l ştiu şi nu îl dau uitării,
Pentru acel miraj de necuprins al zării.
În primavara-aceasta nu e timp de teamă,
Au început pădurile să geamă

De verdele-ncărcat pe trunchiuri
Chiar şi iluminatele triunghiuri
Au desluşit că verdele e unicul curtean
Ce nu trădează chiar murind un an,

În primăvara-aceasta, ca în toate cele,
Se-ngroapă în pamânturi cele rele,
În sensul ne-nfloririi, peste care
Va răsări lumina, pentru fiecare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie-dor de tine, fată

Suavă, tristă şi nemângâiată.
Mi-e tare dor de tine, fată.
Mi-e dor de păru-ţi mătăsos,
De trupul cald şi mlădios.
Mi-e dor de ochii-ţi luminoşi,
De sânii mici şi graţioşi.
Mi-e dor de firea-ţi de fetiţă,
De gura-ţi ca o garofiţă,
De chipul tău mereu sfios,
De glasul tău melodios.
De-ai şti ce tare te doresc,
Nu m-ai lăsa să pătimesc.
Vino la mine, odorul meu,
Ca să te strâng la pieptul meu.
Intră cu mine-n dulcele joc,
Mângâie-mi trupul cuprins de foc.
Tristeţea vreau să-ţi risipesc
Şi sufletul să-ţi încălzesc.
Te voi iubi şi dezmierda.
Rămâi să fii lumina mea.
şi când în braţe te voi strânge,
Te lasă şi nu mă respinge.
Nu-ţi fie teamă! Iubeşte iară!
Nu lăsa vraja ca să dispară!
Te grăbeşte. Vino n-dată!
Mi-e dor de tine fată!

poezie de Ion Rotaru (2001)
Adăugat de Ion Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea de foc

Din lumea ei, urcând, misterioasă,
S-a aşternut în gânduri ca un zbor
Deasupra de tenebrele ce-apasă
Pe-un timp ne'ndurător şi curgător.

Am ferecat-o-n braţe de tăcere
Ca un avar ce ţine strâns, la piept,
Averea adunată-n coliere
Ce-i aparţin pe viaţă şi de drept.

Un cânt senin şi plin de duioşie
A fost de-ajuns tăcerea să-mi înfrâng
Şi cântul ei, ecoul meu să fie
Când trupul vreau, în braţe, să i-l strâng.

E-un zbor în doi, e ca o sărbătoare
În care, împărţind acelaşi loc,
Simţim, în sânge, taina arzătoare
Şi nemurirea păsării de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp fertil

O, timp fertil al tuturor,
ai înflorit trecând în zbor,
din dorul meu de primăvară
de-a te simţi în tâmplă iară!
Ai înflorit aşa uşor,
fără să-ţi dau vreun ajutor,
cum am facut de-atâtea ori,
pictând pe trupul tău culori!

Cum de-ai ştiut să înfloreşti
ca o gradină din poveşti?
Cine ţi-a dat fior, putere,
ca să renaşti cu-o adiere?
Şi fără mintea-mi ascuţită,
de-atâtea ori nepotrivită,
cum de-ai plecat prin lumi străine,
încet, scurgându-te prin mine?

Dar eu, cum am putut trăi
fără puterea de a-ţi fi?
De-a-mi primeni picioarele
şi de a-ţi bea izvoarele?
De a gusta din fructe coapte,
lăsându-mă uşor pe spate,
pentru-a vedea un paradis
în dansul frunzelor promis?

Fără-a afla veştile bune
urcând pe creste din genune,
în care coboram ostil,
pentru-a mă ridica umil?
O, timp fertil al tuturor!
Cu-al meu cuvânt tremurător,
te rog să mă astepţi, mă cheamă,
să-ţi simt eternitatea-n palmă!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul ars topesc o ghiaţă
Ce creşte mereu a genune
Făcând cercuri pe-o floare de viaţă
Ce crede mereu în minune.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai fi...

Dacă tu ai fi cuvânt
Ca pe-o rugă te-aş rosti,
Şi mi-ai fi mereu în gând
Versul ce mi l-aş dori.

Aş preface în ruine
Ziduri triste de orgolii,
Ţi-aş împodobi în versuri
Irişii, doar cu magnolii.

Dacă tu ai fi o floare
Încrustată-n a mea vină,
N-aş lăsa lacrimi amare
Să atingă-a ta tulpină,

Te-aş uda cu lacrimi calde
Izvorâte din iubire,
Şi aş strecura-n petale
Doar parfum de fericire.

Dacă-ai fi doar o cometă
Rătăcind prin galaxii,
Ţi-aş crea decor din stele
Prinse-n pletele-argintii,

Te-aş urma prin căi lactee,
Spaţiu ţi-aş crea din unde,
Ţi-aş aduce numai soare
Printre genele plăpânde.

Dacă-ai fi marea albastră
Ce îmi lacrimă prin gene
Ţi-aş aduce-n dar corăbii
Doar cu dorurile mele.

Dacă-ai fi o clipă tandră
Petrecută-n al meu vis
Aş crea din spaţiu, timpul
Viitorului promis,

Aş preface-acea secundă
În eterne, calde şoapte,
Mângâiere ce-ţi alintă
Roua strânsă printre pleoape.

De-ai fi gândul ce se zbate
Între dor şi neputinţă,
Ce aduce-n suflet lacrimi
Prins de-a inimii dorinţă

Ţi-aş găsi azi fericirea
Într-o lacrimă de stea,
Te-aş lăsa să-mi iei lumina,
Să o strângi.. în palma ta...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!