Povarna. Sunt aşa cum sunt

Privesc scena cu un surâs dureros şi târziu
înecat în parfumuri sordide, înăbuşitoare şi lacome;
totuşi, noi iubim viaţa şi moartea în egală măsură.
La un vecin se-aud trosnind lăstarii de viţă, în vie.
Se-mprăştie un miros greu de fum,
de cazan neîndulcit,
de porumbi şi cartofi copţi în spuză
cu veşnicia ascunsă în fiece bute
iar firul neiertător ce leagă lumile noastre
şiroind eliptic printre sânii tăi neatinşi
de scorburile judecăţii de apoi,
devastează potecile dezlănţuite.
Şi... curge neîncetat tăria subţire ca un fir,
mă ameţeşte sclipirea argintie a lichidului
fugind de mărturii incomplete.
O mâţă s-a împletit ca un şarpe
de bastonul ce-l port umil
ajutând lumea să treacă prin altă poveste,
deşi mă poticnesc spre finalul sfârşiturilor
fără s-arunc vina pe nimeni.

poezie de Aurel Stănescu din Abstracţiuni cantabile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flash-uri

Invidia m-a împins spre un pericol paradoxal;
vânturam scena în imagini, impresii.
În barcă
ţi-am zvârlit o mână de apă
râdeai să prelungeşti clipa
peste răcoarea instaurată.
Broboanele îţi succedau trupul felii,
continuam s-arunc pumni cu licoare,
adiacent se umplea laguna ţestoaselor.
Disperarea îţi licărea printre sâni,
Vezuviul şi Etna deportaţi,
trasau pe cer dâre de fum cenuşii,
care-ţi ţâşneau prin gură unindu-ne.
Secvenţial, altădată ningea
ningea şi în cameră cu fulgi mari, fierbinţi, albăstrii,
aşteptam şi număram zilele rămase
în frunze şi stele.
Lumina felinarelor despărţea starea
unui aion sălbatec, depăşit,
zăpada îţi scârţâia pe sub tălpi,
pe sub umbre,
generai lumini, numai lumini
şi îmi strigai numele!
Viaţa alerga inutil, dar subtil
clasat şi interogat,
selecţionat însă secţionat
în mii de fragmenţele.*
Chronos acum fierbe-n cazan aerul
şi-ţi simt răceala.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalcada iubirii înspre moarte

e iarnă!
nu vreau să te iubesc, deşi te iubesc...
şi pictez banchetul târziu al sorţii.
este doar vina ta.
totul este incolor şi totul îmi lipseşte
şi tu vrei să anulezi totul...
în melancolii, în albastrul strugurilor,
în mine şi-n timpul amintirilor.

am recreat anotimpul iubirii.
tu, plictisit, îmi şopteşti că nu mai e timp...
pentru un vis, un foc, o pasiune,
o magie ori pentru dragoste!
şi totuşi, într-o dimineaţă, am renăscut -
o viţă de vie sălbatică!
am răsărit dintr-o realitate
ori dintr-o stea şi-am răsturnat
pe drumul şerpuit al feminităţii, lumea.

în această călătorie ancestrală
am învăţat, timid,
că răstimpul tuturor oamenilor
a fost creat doar pentru iubire
sau pentru moarte!

şi-atunci iubim neviaţa
ori poate nemoartea orologiului
şi jelim
după o ultimă dragoste infernală...

şi-ntr-un târziu, strig cerului -
dă-mi, te rog, de la tine şi dintr-o iluzie -
iubirea ultimului arhistratig!

e noapte!
râul meu curge spre nord,
iar lebăda construieşte
doua morminte din aripi albe...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finalul unei nopţi de dragoste beată

eram atât de aproape unul de celălalt
veniţi din lumi diferite în care timpul
rămăsese pe loc agăţat de inimile noastre
ne despărţea diagonala crescută în unghiuri egale
ne despărţeau cuvintele mele trezite fără identitate

îmi vorbeai despre fericire linişte bla-bla
deşi liniştea o aflăm după ce murim
până atunci doar credem că ştim ce înseamnă
fericirea n-are o adresă exactă
viaţa este ca o cutie cu bomboane de ciocolată
noi figurine pierdute-ntr-un sărut

să ne oprim aici
nu îţi pot da veşnicia
răsuflă gândurile tale gâfâind
ca în finalul unei nopţi de dragoste beată
aici
unde
tardiv
veşnicia există-ntre noi oameni roboţi
scăpaţi din cuşca iubirii
neinteresaţi de nicio altă trăire

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tremurând de frumuseţe...

Pân-a nu-nvăţa să caut
Te credeam ascunsă-n flaut,
Ori înaltă şi subţire
După struna unei lire.
Mi te bănuiam ascunsă
Sub o floare, sub o frunză;
Ghemuită sub mireasmă
Ca un vis, ca o fantasmă;
Transparentă ca o boare
Lângă fiece culoare...
M-aşteptai, iubita mea,
Lângă lacul fără stea;
La răspântia de drumuri
Fără cântec şi parfumuri;
Lângă cele pământeşti
Numai tu aşa cum eşti
Fără vis, fără tristeţe,
Tremurând de frumuseţe.

poezie de Nicolae Ţaţomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete seculare

Ne-am intersectat la ciocnirea anotimpurilor,
nu era un capriciu,
nevinovaţi cuceream capela zbaterii noastre
în lumina portocalie a semilunii la perigeu
Clipe minunate treceau printre îmbrăţişări candide
confiscând felii uriaşe din puritatea faptelor noastre
împărţite cu porţiile predestinate nouă
Înfioraţi nu puteam să dăm înapoi mângâierea vorbelor blajine
Şi-n fiecare clipă ne înălţa şi proiecta apropierea lui.
Ţâşneau cuvinte într-o baie caldă de culori ireale
catapultate din trambulina cerului
proiectând castitatea într-o credinţă invizibilă
lăsând praful ceţos să dividă scena în două părţi inegale.
Emanam curenţi hipnotici unul către celălalt alergând în cerc
exact ca doi copii captivi poruncii milenare
ne stăpânea o singulară şi inimitabilă fericire!
După aceea a început zbuciumul dezastrului nostru...
ne ceream iertare pentru vina de a fi păcătuit în spaţii plauzibile
ne loveam fără milă cu biciul părerilor de rău
ne încurcam singuri aruncându-ne afurisenii personale
ne ostracizam nemiloşi oboseala spiritului hăituit
ne certam de vini intersectate
ne blestemam obosiţi aspiraţiile încurcate
ne nimiceam cu anatema jertfelor pline de cusururi
ne autoflagelam pioşi dar furioşi în egală măsură
pentru vina de a fi avut inspiraţii divine.
Nu aveam timp de auto-compătimiri succesive
credeam că lumea se sfârşise pentru noi!
Însă visul nu ne-a lăsat singuri şi ne-a unit
într-o curioasă şi suspectă comuniune tocmai în luncă
lăsând lumina întunericului să se destrame lent
în urma secolului următor.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi moartea

frica de moarte ca spaima de gropar
le ard cu lumânarea aprinsă de credinţă
rostesc o rugăciune descrisă în tropar
nu risipesc ideile le port cu chibzuinţă.

unde e veşnicia nimeni nu îmi spune
moartea se apropie cu paşi grăbiţi
ştiu că soarele din mine nu va apune
va străluci mereu peste munţi fericiţi.

când totuşi am să mor voi răsări un tei
să împrăştii miresme în primăvara lumii
îngerii cerului mă aşteaptă la ei
unde fericirea o clădesc heruvimii.

aş vrea să repar greşeli din trecut
să plec din lumea sură în rai absolut.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel vieţii

Viaţa noastră-i efemeră,
Lumea cum a fost nu este;
Ce zic unii e poveste
Ce n-o cred, dar totuşi speră.

Făr-a prinde chiar de veste
Poposim în altă sferă;
Viaţa noastră-i efemeră,
Lumea cum a fost nu este.

Sucul fructelor celeste
Îl sorbim din atmosferă.
Haideţi să zburăm spre creste,
Să păşim în altă eră!

Viaţa noastră-i efemeră!

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şi timp

Cad grele pleoapele către pământ
şi gândurile se-nalţă spre cer...
Aleargă dezlănţuite făcând legământ,
pe moment se opresc plutind desuet,
ochi în ochi cu-nţeles se privesc
apoi din nou în galop se pornesc...
Timpul nu se naşte, nu moare
se-ascunde sub al nostru cer,
e doar o schimbare constantă,
vieţi şi iubiri ne fură zbicer.
Nimeni şi nimic nu l-a sufocat
vârsta-i nu se cunoste, deşi ades invocat
mereu a existat şi-aşa va fi mereu
căci el este nimic, nimic de colorat
cu ale noastre vieţi şi existenţe de brocat.
Timpul e-n noi şi noi suntem timp
totul e timp fără de timp...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impulsuri

În ţara mea ţâţele vacilor dau numai lapte şi miere
şi sânii femeilor se lasă sărutate de oricine
în ţara mea e apreciat oricare
drumurile sunt presărate în cale
Suntem bogaţi
din buzunare ne curge numai lapte şi miere
potecile, cărările, drumurile sunt pline
de lapte şi miere
dar ce folos, eşti născut diabetic şi mori de foame
degeaba ţâţele te îmbie, funcţiile curg
eşti dat la o parte dacă nu eşti cu cel mare şi tare
Eşti sufocat de cuvinte, de partide şi să fim serioşi
în ţara mea curge numai lapte şi miere
dar pentru alţii.
În ţara mea... aproape toţi au diabet.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea este acel ceva infim ce-l separă pe om, în egală măsură, de Geneză şi Apocalipsă.

aforism de Costel Zăgan din Definiţii eretice (10 februarie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajunul execuţiei

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinereţe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată – n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câştigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deşi mai e până la asfinţit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Cine-am fost s-a auzit – deşi nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deşi frunza mi-e încă verde;
Tinereţea mi s-a risipit – deşi bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deşi lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieţii mi s-a rupt – deşi n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viaţa – şi-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această ţară – ştiind că îmi va fi mormântul;
Şi-acum eu mor, deşi chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – şi, totuşi, de nectar golit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc în copilărie

Mă-ntorc în copilărie mai des decât aş vrea,
Pe drumuri prăfuite mă prind iar de o stea...
Alerg fără de ţintă pe străzi necunoscute,
Prin alte primăveri şi alte ierni pierdute.

Mă-ntâmpină salcâmii cu ale lor cutume,
Cu flori ce-mi cad pe umeri, zburdalnic şi nebune,
Nu sunt aceleaşi flori, dar parcă m-ar cunoaşte
Şi simt cum sub salcâm o altă zi se naşte...

Pe drumul care duce spre firul mic de apă,
Simt paşii cum îmi zboară cu amintiri în talpă,
Iar când ating cu mâna apusul blând de soare,
Îmi pare că sunt veşnic în muta înserare...

Parfumuri mă-nconjoară venind din alte timpuri,
Îmi mângâie mirosul, se pierd în anotimpuri,
Iar când tarziu, în noapte, mă-mpiedic printre crengi,
Simt cum mă leagă timpul şi-aştept să mă dezlegi...

poezie de Marilena Ion Cristea din O barcă de salvare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam... de dinainte...

Am fost de viţă Burebişti,
De Decebali, nu securişti,
Din viţă nobilă de daci,
Primordială, nu săraci!...
Am pus curaj în adevăr
Căci nu ştiam de-al Evei măr,
Era în noi doar o fiinţă,
Spre nemurire o credinţă!...
Am fost şi ţepele lui Vlad,
Zăgazul unui neam de brad,
Am pus ca temelii Ştefani,
Am fost un zimbru printre ani!...
Nu ne-a ajuns şi-am spus – Pe cai!
Viteji ca nume într-un Mihai,
Dar nimeni n-a venit cu scuza
Şi n-au ştiut c-am fost şi Cuza!...
Am fost prin toate voievozi,
Oneşti, cuminţi dar nu nerozi,
N-am arătat c-am fi novici,
Prin gând am fost Eminovici!...

Am fost de viţă... cum am fost,
Obiect pierdut i-acum de rost?
Ni s-a borşit viţa... de vie?!
Eu totuşi sper că viţa-i vie!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercarea toamnei

Îmi curge toamna prin bărbie
şi tremură tăinuindu-ţi paşii
foşnind prin praful sur.
E vântul zgomotos
sau valul ce te izbeşte în adâncuri
şi-se întoarce fremătând amarnic
sau poate numai gândul răscolit năstruşnic
venirea iernii încurcând?
O inimă... ce te prelingi în spuză
şi te descarci cu trosnet de jeratic
de ce mai şovăi?
Un fulger dinspre răsărit învinge colbul
iar tu îţi verşi licoarea din văile adânci
pictate-n neguri
şi-întinzi pocalul viselor tumult.
O inimă... de ce vuieşti atât de aprig?

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii de asasin

se aud şi noaptea asta în grotele
minţii călcând printre rimele
aşteptate la chef în colţul birtului
cu afişe mâzgălite de beţivii
care se poticnesc după o bere
scoţi cuţitul şi străpungi pornirea
spre altă lume prin ferestrele deschise
se furişează un liliac înflorit nesănătos
după asasinul cu floare de oţel
la ureche ţipătul de metal încins
auzi scârţâitul unui rimel care unge
coada de cal ascunsă la subţiori

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vatra cazanului ardea un foc de buturugi. Un băieţandru aşezat pe vine trăgea cu vătraiul din spuză nişte cartofi
copţi, ferindu-şi capul de dogoare. Vălătuci de abur clocoteau deasupra căzii prin care tec ţevile alambicului.
În fundul şopronului, pe patul acoperit cu o rogojină, Papa Leon, spân, uscat, în pufoaică şi pantaloni vătuiţi, legat c-o basma de-a nevesti-si pe sub fălci – suferea de măsele – sorbea ţuică, plescăind de plăcere, dintr-o ceaşcă de lut şi le spunea celor vreo şapte-opt flăcăi, îngrămădiţi în jurul lui, o poveste cu un ţigan, Tudor Şalăul, mort demult
şi care avusese zece copii.

Fânuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vatra cazanului ardea un foc de buturugi. Un băieţandru aşezat pe vine trăgea cu vătraiul din spuză nişte cartofi
copţi, ferindu-şi capul de dogoare. Vălătuci de abur clocoteau deasupra căzii prin care tec ţevile alambicului.
În fundul şopronului, pe patul acoperit cu o rogojină, Papa Leon, spân, uscat, în pufoaică şi pantaloni vătuiţi, legat c-o basma de-a nevesti-si pe sub fălci – suferea de măsele – sorbea ţuică, plescăind de plăcere, dintr-o ceaşcă de lut şi le spunea celor vreo şapte-opt flăcăi, îngrămădiţi în jurul lui, o poveste cu un ţigan, Tudor Şalăul, mort demult
şi care avusese zece copii...

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Nu pot privi în urmă cu mânie,
Sunt acum un vulcan stins,
Un crater peste care a crescut iarba.
Ar fi trebuit totuşi să mă înveţi
Cum ar fi să trăiesc fără tine.
Vezi, eram foarte tineri,
Stăteai peste drum,
Veneai doar în vacanţe,
Când ţi-am zărit pentru prima oară
Ochii albaştri printre cireşi,
Am ştiut...
Am umblat de mână
Pe toate aleile, potecile,
Ani, vacanţe, anotimpuri,
Mi-ai spus că vom împărţi
Cândva planeta la doi,
M-ai învăţat iubirea pe litere,
Caligrafic,
Dar nu m-ai învăţat cum ar fi viaţa
Fără tine...
Nu privesc în urmă cu mânie,
Acum sunt un vulcan stins,
Un crater plin de cenuşă,
Un câmp de luptă părăsit
Peste care creşte iarba.
Acum este târziu, se lasă înserarea,
Privesc cu seninătate apusul,
Soarele roşu care împarte
Planeta în două,
Totuşi,
Ar fi trebuit să mă înveţi
Cum să trăiesc fără tine...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Târziu de zi,
Târziu de an,
În care toate cad în van,
Târziu de dragoste,
Târziu,
Doar în culori cărămiziu,
Târziu de fericiri trecute
Puse-n romanţe pe tăcute,
Târziu de ochi frumoşi
Târziu,
Când nu mai pot,
Când nu mai viu,
Târziu de un sărut furat,
Târziu,
Că nu te-am ascultat,
Târziu
Când ai plecat pe veci
Şi eu credeam că nu mai pleci,
Târziu am naufragiat,
Într-un banal de plagiat,
La indigo te-am copiat,
Dar nu era mirosul tău,
Era miros clocit de ou,
Târzie vreme e acum
Şi singur rătăcesc pe drum
Târziu, târziu,
Dar n-am ce face,
Vremea n-o mai putem întoarce,
Târziu, regrete, despărtiri,
Într-o poveste cu iubiri,
Aşa începe dragostea,
Şi se termina tot aşa,
Târziu noi regretăm mereu
Şi luăm din viată ce-i mai greu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul timpului e rupt

Viaţa trăită-n trecut,
În trecut rămâne.
Firul timpului e rupt
Şi nu mei revine.

Gândeşte bine acum!
Când ai viitoru-n faţă.
Hai, descoperă alt drum!
Să clădeşti o nouă viaţă.

Nu lăsa să treacă timpul
Fără să clădeşti ceva.
La viitor să-ţi stea gândul
Şi viaţa o poţi schimba.

În trecut o să rămână
Şi prezentul ce-l trăieşti.
Viitoru-îl ai în mână
Doar dacă bine gândeşti.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!