Alexandru Vlahuță

Iubire

Iubire, sete de viață,
Tu ești puterea creatoare,
Sub care inimile noastre
Renasc ca florile în soare,
și, îmbătate de-al tău farmec,
Ce peste lume se așterne,
În tremurarea lor de-o clipă
Visează fericiri eterne.

Din haos și din întuneric
Te-ai smuls, fecunda și senină:
Al tău surâs de alma parens
Fu prima rază de lumină.
Și, de caldura ta, planeții
Treptat se dezmorțesc, învie...
Pe toți ca într-o mreajă-i leagă
Universala simpatie./(...)

poezie clasică de
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Romania pitoreasca. Schite si povestiri" de Alexandru Vlahuță este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.

Citate similare

Alexandru Vlahuță
iubire (vezi și dragoste)

La icoană!

Iubire, sete de viață,
Tu ești puterea creatoare
Sub care inimile noastre
Renasc ca florile în soare.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Vladimir Potlog

Mama e raza mea de lumină

Mama este o rază de lumină.
E ființa care mi-a dat viață,
Are inima curată și senină
Și m-a legănat cu drag în brațe.

Mama este dor nemuritor,
Este curcubeul care răsare după ploaie.
Ea mi-a spus pentru prima oară ce înseamănă dor
Și ma învățat să-l aștern pe foaie.

Mama este ca pomul care înflorește primăvara,
Ca floarea care înflorește în grădină.
Este ca soarele care răsare vara
Într-o zi caldă și senină.

Mama e tot ce am mai sfânt în lume
E ca steaua cea divină,
Care a vestit venirea lui Iisus pe lume,
Mama e raza mea de lumină.

poezie de (20 august 2022)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Raza de iubire

A fost o zi pe care n-am s-o uit
cum n-aș putea uita mireasma zilei
în care ploaia, sub imperiul milei,
s-a scurs din norul negru, adormit,
și a scăldat, cu stropi de apă vie,
natura, îmbiind-o să învie.

Eram la umbră de stejar bătrân
și dormitam alături de izvorul
ce, în pădure, completa decorul
în care, liber, gândul să-mi îngân,
iar adierea unui vânt molatic
șoptea spre o sclipire de jăratic:

Nu poți să te ascunzi, prințesa mea,
de tatăl tău, tu, rază de lumină,
iar de arșița zilei nu ai vină,
căci, singură, nicicând nu ai putea
să-ncingi atât de tare o țărână
ca nici măcar o floare să rămână.

N-ai cum! Destinul tău nu-i separat
de-al razelor ce pleacă dinspre Soare
dând, pe Pământ, și viață și culoare,
dar tu, prin frica ta, ai demonstrat
și, tuturor, ai dat acum de știre
că nu ești doar o rază, ești iubire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Vlahuță

Inimile vor viață,
Nu se plâng așa-n neștire,
Cerșind pietrelor iubire,
Și foc sloiului de gheață.

catren de din Nu-i de ajuns
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Doina Bonescu

Iubire

Iubire de lăcașul sfânt,
Iubiri de țară si pământ,
Iubiri de răsărit de soare,
Iubiri de munte si de floare,
Iubiri târzii.... iubiri de-o vară
Iubire vie-n primăvară
Iubiri eterne sau de-o seară
Iubire ești si la izvor...
Sau in al mamei brat cu dor!
Iubire tu esti peste tot
De la bunică la nepot.....
Rămân pe loc și mă gândesc
Eu unde oare te găsesc?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihaela Banu

Surâs...

Scânteiere ești surâs;
Mugurele unui gând,
Pui de hohot și de râs,
Încolțind duios și blând.
Stai prins în colțul gurii
Sfios și șovăielnic,-
Ești copilul naturii,
Dar timpul ți-i vremelnic.
Ești pui de râs și hohot
Ce din suflet renaște,
Să te ating, dar nu pot,
Decât din joi în Paște.
Candidă, diafană,
Caldă ți-e strălucirea,
Rază nepământeană
Vestind neprihănirea.
Tresari în colțul gurii...
Ești vis sau nălucire?!
Îți țin de urât nurii,
Te mângâie zefire.
Ești oglinda unui gând
Inocent, nevinovat,
Ce-n imagini s-a răsfrânt
Infinit multiplicat.
Ești scânteia iubirii,
Ce crește vâlvătaie,
Sau tresărirea firii
Arzând ca focu-n paie.
Adesea ești șăgalnic
Încărcat de mistere.
Mai mereu nestatornic
Pe buzele stinghere.
Surâs virgin se-așterne
Licăre și adie
Pe buzele eterne
Speranța ți-o învie.

poezie de din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ugo Foscolo

O, Iubire plină de transfigurare! – artele frumoase sunt copilele tale; tu ai călăuzit întâia oară pe pământ sfânta poezie, singura hrană a sufletelor nobile, care trimit din singurătate cântul lor dumnezeiesc celor mai îndepărtate generații, îndemnându-le prin cuvinte și gânduri, inspirate de cer, la fapte glorioase; tu aprinzi din nou în inimile noastre singura virtute folositoare muritorilor, Tu ești Mila care aruncă uneori o umbră de surâs pe buzele nefericitului condamnat la suferință și tu faci să renască fără încetare puterea cea divină și zămislitoare a ființelor, fără de care totul ar fi haos și moarte. Dacă ne-ai părăsi, tu, iubire, Pământul ar ajunge neroditor; viețuitoarele ar fi vrăjmașe între ele; soarele – foc vătămător, iar lumea – jale, spaimă și distrugere universală.

citat clasic din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Tu ești zeu

Căutai în ziua albă o lumină,
O lumină vie, precum Dumnezeu
Și găsii cuvinte ce răsună:
– Inimă de vis e templul tău!

Nu căta tu, suflete, în lume
Nu-i și nu va fi vreodată,
Dacă nu te strădui tu, robite,
Poartă să-i deschizi printre palate!

Tu ești cel ce naște-vei făclie,
Tu ești cel ce sfinte chipul tău,
Tu ești rază albă și senină,
Tu ești Om! Ești pentru tine Zeu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ganduri de iubire

Ganduri de iubire,

Fericirea este atunci cand ma privesti,
cu o lumina ce straluceste peste soarele meu
iar gandul tau ajunge la mine,
in sufletul meu,
ce il face sa tresara la auzul glasului tau,
care simte caldura buzelor mele in interiorul lui,
de unde izvoraste lumina iubirii noastre
ce ne inconjoara pe amandoi,
in edrnul fericirii eterne.
aceasta esti chiar tu iubita mea.

Ganduri de iubire.

poezie de (23 decembrie 2012)
Adăugat de Silviu PetracheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Ileana Nana Filip

Unirea tuturor

Unirea naște credințe și iubire,
Precum un soare răsare pentru fiecare,
O rază de lumină ție îți luminează,
O tainică iubire, un vis mai luminat.
Aștept să cânt, să cuceresc o iubire
Mai împletesc cununi de aur
Și i le pun în păr iubitei fete,
Este o viață fără de care eu
Voi fi doar inimă crescută...
Nu caut iernile târzii,
Nici viața unui aspru trai,
Trecut-a timpul și inimile vorbesc,
Pornisem în drumul străbătut greșit,
Acum o lumină îmi învăluie mersul,
Dantele și voal în muzica stelelor polare.

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rază de soare

Poezie
tu ești sufletul vieții mele.
Unde ai fost
te-am căutat peste tot.
Trăiesc un vis.
din trecutul meu și
orice ar fi eu zic:
Bună, rază de soare.
Ești aici.
Eu te aștept pentru totdeauna.
Căldura ta
mă îmbrățișează
în fiecare zi.
Umple-mi golul
pe care-l am în interior.
Mai dă-mi putere.
Și spune că ești aici cu mine,
tu ești în inima mea ca o lumină.

poezie de (11 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Alexandru Vlahuță

Vis de-o clipă

S-a întunecat și plouă.
Dus pe gânduri, în tăcere,
Migălesc o formă nouă
Pentru vechea mea durere.

Tu tiptil vii pe la spate,
Nici te simt, de lin ce-aluneci,
Cu mâini moi și parfumate
Dulce ochii mi-i întuneci.

A ținut o clipă doară
Și în veci n-o să mai vie...
Unde ești, sfântă comoară
De noroc și poezie?

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Alexandru Vlahuță

Vis de-o clipă

S-a întunecat și plouă.
Dus pe gânduri, în tăcere,
Migălesc o formă nouă
Pentru vechea mea durere.

Tu tiptil vii pe la spate,
Nici te simt, de lin ce-aluneci,
Cu mâini moi și parfumate
Dulce ochii mi-i întuneci.

A ținut o clipă doară
Și în veci n-o să mai vie...
Unde ești, sfântă comoară
De noroc și poezie?

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dincolo de tăcere

Dincolo de tăcere
Se află o lume plină de durere
O lume în întuneric apusă,
Unde visele au încetat să bată la ușă.
Dincolo de tăcere,
Eu te aștept pe tine
Ca pe o rază aurie,
Ca pe o clipă de speranță
În această lume întunecată,
Să cobori dintre nori
Să iubești printre muritori
Să fim doar noi doi
Printre mii de flori
Printre mii de vise
Două suflete închise.
A apus și ultima rază de soare,
Moartea încearcă să mă doboare.
Chiar dacă nu mai am speranță,
Dragostea mă ține în viață...

poezie de (11 martie 2009)
Adăugat de Manuel Gabriel DancaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie

Ești!

Ești dimineața mea,
De la prima rază de Soare ce-mi întrerupe visarea,
De la prima conștientă respirație,
De la primul gând trimis la tine, cu adorație.

Ești hrana sufletului meu,
Primesc cu bucurie gânduri de la tine mereu,
Demult nu mai doresc să fiu doar eu,
Iau prânzul, cu dorul meu.

Ești fiecare clipă în care cu ochii deschiși
Visuri cu noi doi făuresc,
Împreună ne gândesc,
O lume mai bună, făuresc.

Ești ceaiul verde de după-amiază,
Care forță îmi infuzează,
Ești lungimea de undă, care pe frecvența mea vibrează,
Ești bucuria, ce viața îmi alimentează.

Ești seara liniștită, de versuri acoperită,
Ești inspirația binevenită,
Ești Luna multașteptată,
Să-mi încălzească inima toată.

Ești Îngerul ce somnul îmi veghează
Și visele frumoase le administrează,
Ești zborul meu temerar spre stele,
Ești fericirea mea de a dărui minuni din ele!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Dorinta cuantica" de Gabriela Aronovici este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -18.00- 12.99 lei.

Alb si pur

E frig și zăpadă afară,
Un soare aruncă o rază pe noi
M-afund în nămeți pân' la tâmple
Și caut un sunet, o oră de ceas.
Izvoare de cuget inundă pământul
Iar lacuri imense renasc peste noi
Cuprind un surâs și-un buchet,
Sărut albastrele flori și-arunc,
Cu mintea cea trează,
Priviri peste tine, frumoaso!
Cu cine te-asemeni?
Cu mine, eu cred,
Și totuși te iubesc deplin!

poezie de
Adăugat de Adelina StoleruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Tânără

Tânără și atât de fragedă trăiește în mirajul
verdelui în seva din frunze
pe ramurile copacului îndrăgostit
îmbrățișând cu mâini de lumină
trupul în iubire vibrând.

Tânără înfășoară în cuvinte speranța
și-i dă semne de încredere sinceră
pe portativele interioare,

până îi cad florile și leagă fruct
într-o dulce sărbătoare de liliac
uitând să mai gândească rodul bogat
mai copt decât se așteaptă.

Într-o lume sinuoasă și schimbătoare
esența se închide în viață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Lumina

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi
din lumina aceea-nsetată adânc de
vieață?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-n întuneric și dat-a
un semn Nepătrunsul.
"Să fie lumină!"
O mare
și-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri
de-avânturi, de patimi,
o sete de lume și soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine știe?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd-minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.

poezie celebră de din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Vasile Alecsandri

Hora Unirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și armonie!

Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire
Și la moarte cu-nfrățire!

Unde-i unul nu-i putere
La nevoi și la durere
Unde-s doi puterea crește
Și dușmanul nu sporește!

Amândoi suntem de-o mamă
De-o faptură și de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Și să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe câmpia românească!

cântec, muzica de Alexandru Flechtenmacher, versuri de din Steaua Dunării (1856)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Dale Carnegie

Nu îți așterne un rânjet pe chip. Nu păcălește pe nimeni. Îmbracă-ți chipul cu un surâs adevărat, cu multă lumină în ochi, ce vine din suflet și încălzește inimile celorlalți.

în Secretele succesului
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Quick and Easy Way to Effective Speaking" de Dale Carnegie este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.72- 26.99 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook