Cercul marin

teamă sau milă
la şaizeci de grade

salinitate

primul meu rol
a fost căderea
între far şi sextant
cu un scop definit
ca să-nţeleg
ultimul act
jucat aproape de final
prăbuşirea
în altfel de durere
pe drumuri clădite
în trupuri de scoici mamut

aplaudă azi
prestaţia mea
cum a fost
apa care mă naşte
singurul spectator onest

şi totul se-nchide
dispare şi zarea
rămâne doar cercul
şi sarea

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

cu un vis mai aproape
de ţărmul fierbinte
ultimul val
sparge sarea din el
şi naşte un altul

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt singur spectator

Sunt singur spectator pe primul rând,
Privindu-mi viaţa ca pe-un simplu rol,
Cu ochi stăini, cu suflet trist şi gol
Şi-mi pare că se duce ca un gând.

Nici nu am terminat ce-aveam de spus.
Joc în acelaşi monoton decor.
De osteneală oasele mă dor,
Iar la final, aplauzele nu-s.

N-am pauză, dar glasuri din foaier,
Îmi judecă prestaţia glumind.
L-ascult vexat, noi critici încropind,
Pe-un terchea-berchea fără caracter.

Eu ştiu că rolul mi-este greu şi trist.
El, nonşalant, mă ia în zeflemea,
Ne-nţelegând că asta-i viaţa mea-
Şi spectator şi singurul artist.

Cu soarta mea el n-are nici în clin
Şi nici în mânecă, habar n-având,
Că dacă duc târâş un trup plăpând,
În faţa piedicilor nu mă-nclin.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie

Am fost bun şi a fost rău
Am fost rău şi a fost bine
Am fost rău şi a fost rău
Am fost bun şi a fost bine

Părând totul cam ciudat
Să-nţeleg mi-a fost cam greu
Însă aşa am învăţat
Să mă-ncred în Dumnezeu.

poezie de Ionel Popa (8 aprilie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

E multă agitaţie în jur

mulţimi de mâini
îşi iau rămas bun

alte mulţimi
îndeasă batiste
în buzunarul din piept
sau între coaste

acarii declară grevă

câteva trenuri deraiază

pierd sensul mişcării

o voce răguşită anunţă
următoarea staţie este pe dreapta

totul pare a fi şi n-a fost

batista rămâne pe fierul coclit

eu îmi odihnesc fruntea
între staţii de vis

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depinde

din ce unghi priveşti locul
în care trăieşti şi zici
doar zici că ştii concret
date reale despre cercul perfect

dragul meu
între timp
ploilor le-au crescu unghii şi dinţi
cu care rod sistematic
focare ale unui con circular

particular
suntem elipse bântuite
răvăşitoare ploi căzute
în cercul imperfect

eu mă agăţ de rază
tu unde eşti?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt pată de mov
Din trupul glicinei
Tăiată
De cei ce mi-au fost
Mentori
Ea va rămâne pe veci
Altfel de primăvară
Eu o să fiu
Minusculă pată de sânge
Din movul ucis
De brume târzii
Când ei
Mentorii mei
Aprind lumânări parfumate

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

înainte de-a ne fi fost
să fim
guri de fluvii spre hăul
deschis între sărut şi frică
am fost două fântâni
una cu apă sălcie
alta cu apa dulce
adâncă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am cosit iarba înaltă
între plâns şi sărut
cu dinţii ruginiţi ai coasei
uitată în beci
am aşezat masa
sub viţa de vie întinsă
pe trupuri de mesteceni
poarta mi-a fost decalog
ştergarul alb cunună
flutură-n uşa deschisă
între noi se preling anotimpuri
căprioara cu puiul
traversează în grabă
bucata de cer rămasă stingheră

eu te aştept lângă tâmpla promisă

vino cât încă mai plouă cu dor pe pământ

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

nu pot să-ţi spun
că mi-este bine
nici rău nu simt
când mestec în colivă
am gura arsă de neghină
şi parcă-aud, chiar văd
cum curge râul
în umbra caldă a poveştii

altfel, aici
e totul cum a fost...

poveste

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

eu îţi dau sarea
din pumn
tu îmi dai sarea
din cer
nu eu am ales
să mă nasc
la ceasul când
soarele se ascunde
stingher
în cel mai înalt
pliu al lunii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perpetuum de speţa a treia

totul se schimbă
nimic nu rămâne ca ieri

intr-un alt secol
unul îşi pune pe chip
masca de lup
şi urlă-n zăpadă
ca nimeni să-l vadă
să-l stie tăgadă
emoţii de fiară
altul scutură norii
peste ape din munti
şi plânge cu tot universul
ce naşte o zi
când cel cu faţă de lup
îşi dă jos masca
şi zâmbeşte aproape uman
unicului cer ştiut

o lacrimă de om

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne vom despărţi

(poem cu hopuri)

Când ne vom despărţi
Aş vrea să plouă...
Ştiu, sună a clişeu
Dar cine e regina roşie peste clişee?
Eu.
Când ne vom despărţi
Vreau să ne ia o săptămână, două, trei
Să aibă timp pisica
Să facă pipi în papucii tăi.
Că dacă nu-ţi rămâne din mine
Mai Nimic
Măcar să porţi cu tine
Un damf de pipi de pisic.
Să-ţi fac atunci o traistă cu blesteme
Ţi-aş cam face
Cu toate nopţile în care
Te-am aşteptat pe ace.
Dar hai, să nu imaginăm o despărţire tristă
Mai bine o şuetă, o trecere-n revistă
Să bem nişte coniac aproape împuţit,
să ne-amintim, în fine, cu ce scop ne-am iubit.

Am fost mai buni, mai limpezi
Mai păpădii, mai miere
Am fost o simplă carne
Nălţarea în cădere.
Ne-am spus din ce în ce mai multe-n mai puţin
Am fost o slugă poate, poate ai fost stăpân.
Unul pe celălalt ne-am tot imaginat
Copii, adulţi, ne-am tot jucat...
Ne-am tot jucat
De-a viaţa.
Eeeei, ce să mai vorbim
Când ne vom despărţi
N-aş vrea să ne urâm.

M-am dezmeticit de-odată
Şi m-am întrebat: cum e posibil ca totul să fi fost creat
Din iubire.
Iar noi să tot vorbim de despărţire?

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când clopotele tac

vântul tremură în liturghii
din duminici trecute

circul revine la noi în oraş

nimeni nu râde
nu plânge nimeni
niciunul din cei ce au fost
atât de aproape de cer
nu schiţează aproape nimic

doar vântul se zbate şi plânge

în turla din adânc
păduri de clopote... tac

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expresia nu a fost niciodată proprietatea imanentă a muzicii şi nu a putut condiţiona în nici un caz raţiunea ei de a fi. Dacă, aşa cum se întâmplă aproape întotdeauna, muzica pare să exprime ceva, este de fapt o iluzie şi nicidecum o realitate. Este pur şi simplu un element adăugat care, printr-o înţelegere tacită şi înrădăcinată, i-a fost împrumutat, i-a fost impus, ca o etichetă, ca un protocol, în sfârşit, un aspect exterior care, din obişnuinţă şi inconştienţă, a ajuns să fie confundat cu esenţa ei. Muzica este singurul domeniu în care omul realizează prezentul. Din cauza imperfecţiunii naturii sale, omul este sortit să sufere trecerea timpului fără ca vreodată să poată face în aşa fel ca prezentul să devină real şi, deci, stabil. Fenomenul muzicii ne-a fost dat cu singurul scop de a pune o ordine în lucruri şi, mai ales, o ordine între om şi timp. Pentru a se materializa el pretinde aşadar în mod necesar şi unic o construcţie. În momentul în care s-a desăvârşit construcţia şi s-a obţinut ordinea, totul a fost spus. Ar fi în zadar să se caute şi să se aştepte altceva. Tocmai această construcţie, această ordine la care s-a ajuns este cea care produce în noi o emoţie cu totul deosebită, neavând nimic comun cu senzaţiile obişnuite şi cu reacţiile noastre datorate impresiilor vieţii cotidiene.

Igor Stravinski în Cronica vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul sărut

Tu, poezia şi sărutul versurilor
Primul sărut mi l-ai dat pe ecranul unui telefon
Al doilea sărut prin versuri atent scrise,
Aprofundate de ascultarea sufletului tău.
Primul sărut mi l-ai dat cu primul cântec
Ne-ai fost alături cu inima aprinsă.
Primul sărut a fost prin primele cuvinte duioase
Primul sărut a fost ca o necesitate
Şi ca stăvilirea setei de iubire.
Primul sărut a fost acela ce te-a curăţat de sentimente vechi
Ce nu-ţi dădeau pace, sentimente incerte
Neîmpărtăşită iubire.
Atunci când îţi vei deschide sufletul
Nu uita că doar asta ţi-ai dorit,
Un vals al versurilor în libertate maximă...
Iubesc poezia şi ţi-am răspuns promt
Sunt oricând aproape de ale tale trăiri.
Şi atunci când vei pleca din versuri
Va rămâne doar o amintire frumoasă.
Iubesc poezia... Cum îmi respect respiraţia...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

mereu am fost cuiul
dintre ciocan şi nicovală
materie aproape brută

semnat
decent

păpuşa de ceară

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parafrazând un proverb arab, aş putea şi eu să spun: La douăzeci de ani n-am fost frumos, la treizeci n-am fost puternic, la cincizeci n-am fost înţelept, iar la şaizeci m-am pomenit că-s bătrân. Ce a fost înainte de douăzeci n-a fost interesant, ce urmează după şaizeci se cam ştie şi nu e important.

citat celebru din Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu ştiu cum să spun
noaptea asta e diferită
stelele par a fi vii
aşa cum stau agăţate
pe cerul de hârtie

luna acceptă durerea
şi naşte o inimă mare
cât suflul exploziei de început

chiar nu ştiu ce să spun
despre câte se-ntâmplă
şi sunt atât de departe

locuiesc într-o geană de stea
care se-nchide sau nu
în nopţi cu lumină sălcie

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

ticăitul celebru

sentimentul bizar
mă încearcă
în singurul sens permis

ce ştiu eu despre îngeri
şi lumi în care n-am fost

ce ştiu

de ce mă caut mereu
crezând că sunt
povestea sclipitoare
din golul vecin?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preventiv

femeilor din neamul meu
le-a fost inoculat un ser
cules din raza lunii
pentru minunea ce va fi
când pot să nască
aşa de neagră şi adâncă
povestea lumii
undeva
cu mult mai presus
de cuminţenia trainică
a pietrelor neamului meu
preventiv se aude ecoul
acelora ce nasc sau vor naşte cândva
copaci scorţoşi
neînşeuaţi de raza ce curge umilă
în viitor
peste chipul atâtor femei din neamul meu
primejdia paşte nestingherită
ele poartă la sân şi hrănesc preventiv
o lumea aproape hilară
între atâtea miracole

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!