Doar poeţii

Doar poeţii merg agale,
Inspiraţi de-o foaie nudă,
Şi cu suflete-n spirale
Nu simt ploaia care-i udă...

Chiar de plouă în cascade
Nu le pasă ce se-ntâmplă,
Muza-n plasă de le cade,
Mâna-şi reazemă de tâmplă

Şi tot scriu despre tăcere
Ascultând nimic anume,
Despre lună şi durere
Lasă-n urmă doar un nume.

Doar poeţii sunt lunatici,
Lumea lor e ireală,
De vă par puţin sălbatici,
E că... fug de plictiseală...

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, filosofia

Ah, filosofia s-a ruginit,
Îmi spune silfida din vechiul Egipt,
Doar poesia, doar poesia,
Ne mai trezeşte melancholia,
Dar şi seceta e foarte mare,
În poesie nu sunt motoare,
Nici motorele, nici motorete,
Dă din picioare şi scrie, băiete,
La ce bun poeţii în vremuri de crize?
Întreabă oricine, pipiţe, marchize,
Poeţii nici flori nu aduc şi nici cecuri,
Zece fecioare în cer aprind becuri,
Poeţii zac în beznă şi scriu,
Nu au, săracii, bani de sicriu,
Fiul lui fiul, la nesfârşit,
Nu poţi trăi doar cu un mit,
Cade Irod, rămâne ispita,
Nu-i Babilonul, dar e iubita,
Om din neom, antiom, paraom,
Doar din poem nu poţi face un pom.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre mine

Sunt diferită, e normal ca mulţi să nu mă placă
Şi cel mai bine mă simt în Converse şi cu şapcă.
Mai rebelă şi microbistă am fost şi aşa o să fiu,
Iar tot ce simt, fiecare gând pe foaie îl scriu.
Nu m-am dat niciodată după cum vântul a bătut
Şi am avut puterea de a lua mereu totul de la început.
Viaţa m-a învăţat să-mi pun baza doar în Dumnezeu,
Am pierdut, am câştigat, am fost întotdeauna eu.
Iubesc sau detest, nu am fost niciodată falsă
Sunt sinceră, directă, de părerea lumii nu îmi pasă.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (14 august 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre nimic

am să scriu de acum
mai nimic
mai nimic...
despre saliva neuscată
pe colţul unui plic,
despre fereastra ce dă
într-o cameră de bicicletă,
despre toamna ce aleargă pe străzi
ca o femeie zveltă,
despre oameni care-şi ţin mâinile în buzunare,
despre măceşele coapte
pe foi de ziare.

despre nimic am să scriu astăzi.
despre nimic.

un neon plin de fluturi se sparge
şi orbesc - vreau să zic!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilă, tu crede poeţii ce scriu

Copilă, tu crede poeţii ce scriu,
Căci lor li s-a dat o putere
S-audă mai bine, să simtă mai viu
Întreagă a lumii durere.

Ei sunt ca oceanul ce-neacă vrun mal,
Dar când se retrage, el lasă
Mai fin nisipişul, şi-aduse de val,
Ici-colo şi perle ne lasă.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt poetă, dar scriu poezii...

Nu sunt o poetă, dar scriu poezii...
Prin ele simt libertatea noţiunii de a fi.
Nu sunt o poetă, dar scriu poezii...
Eu sunt o stea căzută din al cerului sălaş
O frunză rătăcită în acest oraş.
O fiinţă ce-aşterne versuri pe o foaie goală
Şi-aşteaptă în tăcere o voce anormală.
O voce dumnezeiască care-i îndrumă scrisul,
O dulce voce care-i alină visul.
Nu sunt o poetă, dar eu tot scriu poezii...

poezie de Elisa Mihaela Iordache
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec înceţoşat

E toamnă,
toţi poeţii scriu despre condurii Cenuşăresei,
pe sticlă încă o stea se stinge,
nu se mai văd frunzele,
prognoza meteo anunţă vremuri grele,
niciun greiere nu mi-a mai trecut pragul,
două flori de tei şi trei măceşe
zac într-un ceainic
de ieri, de alaltăieri
ce mai contează!
îmi pasă doar mie...

fluierul unei locomotive
umple pântecul nopţii cu ceaţă.

e toamnă târzie!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt boem

mi-e dor să mai ascult al izvorului şipot
să-mi răcoresc obrajii ridaţi şi plânşi
regret că am îmbătrâit şi nu mai pot
să strâng în suflet toţi anii necuprinşi.

mi-e dor să revăd prietenii vechi
mi-e dor de anii tinereţii mele
când descopeream în zodii amintiri străvechi
despre lună despre soare despre stele.

sunt doar o frunză în arborele vieţii
mă loveşte vântul mă striveşte furtuna
adesea moralul mi-l ridică poeţii
imaginând iubirea pentru totdeauna.

sunt floarea umezită de roua dimineţii
cu sute de petale şi nu mi-e totuna.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigoni- clasificare (I)

Am plănuit să scriu, de multă vreme
Despre poeţi ca mine, epigoni
Cu hipofize pline de hormoni,
De o diversitate mare-ntre extreme...

După criteriul de "normalitate"
Sunt epigonii tipici şi atipici
Sunt cei specifici şi cei nespecifici,
Cei infantili şi cei cu duritate...

Sunt epigoni ce caută doar lauri,
Adulatori să le cate în coarne,
Şi scara de valori să o răstoarne
Să fie promovaţi aşa, ca tauri...

Sunt epigoni ce-ncearcă să trăiască
Din scriituri subţiri precum o aţă
Fără vreo consistenţă, fără viaţă
Tot malaxând cuvinte, arsă iască...

Sunt şi acei ce scriu doar din trăiri
Subconştientul defulat apare
Eteric, fabulos, cu cer, cu soare
Cu muze-n ii de in, cosiţe, nuri...

Avem şi epigoni frustraţi, sălbatici
Gramatica e pentru ei o taină
Şi-n scriitura lor, ca pe o haină
Sunt petice de clovni lunatici...

Mai sunt destule tipuri, va urma
O serie mai lungă de poeme
Ce îşi propune, pe aceste teme
Să deconspire epigoni sadea!

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc poeţii...

Se duc poeţii... Oare unde?
Este un loc al lor în cer?
Cu versurile lor rotunde,
Cu minunatul lerui ler...

Ne poate spune cineva,
De ce se duc aşa uşor?
De parcă-acolo, undeva,
E-o altă casă, casa lor!

Se duc poeţii, de ce oare
S-or fi grăbind atât de mult?
Mereu e-o dată viitoare...
De ce nu-şi mai doresc tumult?

Sau poate şi-au dorit, nu ştiu,
Dar drumul le era oricum,
Predestinat către pustiu...
Să se oprească chiar acum?

Se duc poeţii, îngeri trişti,
Atât de goi şi singuratici,
Cu paşi uşori şi fantezişti,
Se-ndepărtează-ncet, apatici...

Lăsând în urmă câte-un vers,
Scris cu peniţe, la-nceputuri...
Restul vor scrie-n univers,
Povestea lor de veşnici fluturi!

(In memoriam Anca Maria David)

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

stau şi ascult nemişcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă şi plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai ştie, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai ţipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
şi ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui să spui amarul
un cântec s-a stins
plouă şi plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ploaia

între noi...
doar ploaia mai putea pătrunde
ca un plâns blestemat în alai
atâta cât să mă regăsesc pe undeva
nici eu nu mai ştiu pe unde
prin ploaia asta de mai...
De-aceea mi-e greu şi mie
să-nvăţ pleca fără să privesc înapoi
rotindu-mi inima ca un disc
biciuită de aceeaşi melodie...
Nu mai interesează pe nimeni iubirea
ştiu! de-aceea mă amestec cu ploaia şi cânt...
printre lacrimi
despre săruturi ucise
şi despre cum am să mă iert plecând...
Pe cât de mult ploua
pe-atât de mult ardeam
şi-aşa am învăţat că nu există iubire
iar EU nu mai sunt ce eram...
ci doar un om din mulţime!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, Amprente (8 mai 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun

am lacrimi pe suflet şi sunt trist
frigul îmi taie răsuflarea
tremur
singurătatea rupe din mine
puţin câte puţin şi
nu înţeleg multe lucruri
aud liniştea cum cotrobăie
prin clopot
dincolo de lumea mea
un Dumnezeu se descompune în colinde
îngerii se adună în cerc
doar eu îngenunchez pe durere
şi aştept

cineva îmi umblă prin suflet
e mama
o strig
dar
nu spune nimic...
durerea topită în lumina unei lumânări
se întinde peste tot
nu-i nimic
într- o bună zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
şi-l voi întreba despre mama

ştiu că în aşteptarea asta
la o distanţă de o lacrimă
sunt doar eu

... şi o dorinţă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţa ploii

În mine ploaia în ropote cade
Spălând ale sufletului arcade
Şi tună în inima-mi speriată,
Ţin tunetul priponit de-o bucată.
În oglindă văd o alta, sunt nouă
O flacără stinsă sunt acum şi plouă.
Cred în mine însămi şi în ce gândesc
Deşi fiecare al meu "eu" urăsc
Când pe mine însămi nu mai regăsesc.
Ca apa care nu vrea să mai treacă
Amărăciunea stă pe loc, nu pleacă
Căci tu doar poţi să-îndepărtezi tristeţea
Să-înlocuieşti doar cu-n zâmbet căpeţea,
Murgul pe-amândoi să ne ducă-n galop
În poiana iubirii sub un falnic plop.
Cum tunetul trece, nimic nu atinge
Doar tu c-o privire tristeţea poţi frânge.
Hai vino, scoate la lumină al meu "eu"
Precum focul viu a adus Prometeu.
Mare-i forţa ploii dar n-are putere
Să cureţe a mea fiinţă de durere.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt bine ştiind că întâia mea iubire nu se mai poate repeta. Întrucât este cu adevărat o febră şi, de asemeni, o povară, indiferent ce scriu poeţii despre asta.

Daphne du Maurier în Rebecca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toţii scriem poezii, doar că poeţii sunt singurii care le scriu cu cuvinte.

John Fowles în Iubita locotenentului francez (1969), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

plouă, afară-i
întuneric şi ploaie
nu poţi schimba tu nimic şi nici eu
poţi doar aşterne o umbră pe foaie
adiacentă trecutului tău

plouă în suflet
o ploaie haină
când ca torentul şi când ciobănească
nu poţi schimba tu nimic şi cortina
cade pe scenă ca amnarul pe iască

plouă şi plouă
plouă în inimă
şi nicăieri nici o rază de soare
nici de speranţă şi nici măcar minimă
de somnolenţă cu gust şi culoare...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi nume

Ploaia a şters numele tău,
Norii sunt magazine sălbatice de vise,
Privesc nelămurit bucăţile de gheaţă
Ce mi le faci cadou....
Mâna ta nu era alunecoasă,
Era lipsită de inele trecătoare,
Doar degetele căutau
O mână pereche.
Am învăţat să scriu ce simt
Atunci când ţi am luat inima
Ca pe un cadou primit de Crăciun
Şi deschis de Anul Nou.
De atunci nu am încetat
Să folosesc literele
Pentru a te descrie.
Oricâte combinaţii de litere aş fi făcut
Tu deveneai un cuvânt imperfect,
Ce nu putea să iubească.
Azi am scos afară
Tot ce am scris despre tine.
Ploaia a fost curioasă
Să afle numele tău
Iar eu i-am spus
Că noi doi avem acelaşi nume.

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii imaturi imită; cei maturi fură; poeţii răi strică ceea ce au luat, iar poeţii buni îl transformă în ceva mai bun sau cel puţin în ceva diferit.

citat clasic din T.S. Eliot (1920)
Adăugat de Alina Roxana Chirila
Comentează! | Votează! | Copiază!