Poveste

Magnolii albe cad secerate în raze de lună plină.
... eşti cel mai minunat demon de care m-am putut îndrăgosti!
Se cern albe petale peste mormântul replicilor noastre.
... nu vreau să te otrăvesc, atunci când îţi spun că te iubesc!
Îmi zâmbeşte, dintr-o fotografie întunecată, un colţ de mască.

***

Bătăile unor inimi de gheaţă, au început să nu se mai audă,
Timpul a fost nemilos şi soarta cuvintelor, prea crudă.
Peste maidanul cu dragoste au sărit, câţiva paşi rapizi,
La marginea oraşului, cu lumini argintii, transformaţi în hibrizi,
Doi copii străini de metaforele unei vieţi parfumate,
Stau calmi, cu ochii în lacrimi, dar spate în spate.
Povestea nu a reuşit să înceapă şi nici final n-o să cunoască...
Moment de rătăcire şi timp puţin să-şi mai dorească.
Cum degetele se-mpleteau în promisiuni de luptă,
Acum nici gând să mai aştepte, doar gheaţa mai ascultă.
Ca doi frumoşi necunoscuţi se depărtează de cuvânt
Şi împletesc în drumul lor,, cum ar fi fost?" şi,, unde sunt?".
Ieri au atins speranţele, azi despărţirea
Pornind pe drumul unui mâine, cunosc dezamăgirea.
Fără îmbrăţişări, deşi s-au strâns în braţe cu poveştile,
Se caută-n tăcere grăitoare, în timp ce îşi redecorează măştile.
Doar spate în spate, doar bătăi de gheaţă, doar deşert împietrit
Au fost unul din doi, acum... s-au strivit într-un sfârşit.
,, Voi fi mereu aici!",, Nu mă vei pierde!"
S-au transformat în simple replici pentru povestit.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar lacrimi

Afară ploua cu lacrimi de îngeraşi,
Eu te priveam îngenuncheat,
Şi te-ntrebam:"-De ce mă laşi?"
Nici azi răspunsul n-am aflat.

Acum stau singurel şi plâng,
Pozele mi le-ai furat pe toate,
La piept nu am ce să mai strâng,
Ploaia iar îmi cade pe ceafă şi pe spate.

Îngerii în cer încep să tune,
Şi-ncep să plângă lângă mine,
Stau şi rostesc o rugăciune,
Să te-ocrotesc mereu pe tine.

Mai ţii minte acel început
În care eram doar noi doi în ploaie?
A fost frumos, dar azi doar lacrimi
Mai umblă câmpul în şuvoaie.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Post-mortem

Ne-am legat în fiecare zi la ochi
de-a baba oarba, de-a v-aţi ascunselea ne jucam
pe tabla mare de sah, oraşul
plin de pioni buimaci, regi şi regine
ţinându-se de mână
şi nebuni, mulţi nebuni.
Am uitat ce am vrut să-ţi spun în nopţile
în care mă ascultai cu ochii împânziţi
cu dragoste şi momente
mi-am amintit acum, post-mortem
un cadavru visător
plin de cuvinte sfârşite de timp
stinse cu ceară.
În plămâni nu mai e aer
doar cerneala pe care am înghiţit-o
sărutându-ţi scrisorile
doar sarea pe care am strâns-o
de pe buzele înmuiate în lacrimi
şi, din când în când, în apa mării.
Pe trotuarul pe care sunt acum întinsă
privind cerul cu ochii închişi
au păşit, pe rând, fără să se uite în direcţia mea,
doi copii blonzi, râzând
o domnişoaraă strigând la telefonul mobil
nevinovat de altfel
un bătrân şi o bătrână, faţă în faţă, spate în spate
prinşi într-o tăcere mai gravă
decât tăcerea mea.
Şi mi-am dat seama, puţin prea târziu,
Că viaţa e frumoasă.

poezie de Diana Dancu (17 ianuarie 2010)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult prea îndrăgostită...

Au fost şi vremuri când fredonam iubirea...
Au fost şi clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărţirea
Unei iubiri la care tot speram.

Au fost şi timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Şi m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!

Au fost momente când te uram în şoaptă,
Când mă uitai în colţ şi te plimbai,
Prin colţuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!

Au fost şi ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Şi-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi eşti, ce-ţi sunt... într-un orar.

Şi la final, din ecuaţie reiese,
Că nimeni şi nimic nu poate şti...
Ce lucruri sunt cernute şi alese
Ce le-ntregeşte, sau a le risipi.

Mult prea uimită şi aşteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranţe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Şi inima străpunsă doar de gloanţe...

Vor fi şi vremuri când voi cânta iubirea...
Şi va veni şi ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost şi nu mă pierd cu firea,
Eu ştiu numai să strălucesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surpare

drumul a fost greu şi dureros de frumos
glorie, faimă, bani, realizări, strălucire
succes, succes, succes
apoi toate astea au devenit plictisitoare
pentru că cel mai mare inchizitor al meu
sunt eu
iar eu de mine nu mă pot ascunde
niciunde
nu mai e nici un pisc de urcat
nu mai e nicio curiozitate
nu mai e nicio energie
nu mai e nici un scop
şi-atunci începe surparea
ochii văd prima oară hăul inutilului
bunicii s-au dus,
părinţii s-au dus,
copiii au plecat
totul a început cu mici fisuri
întrebări insistente, din ce în ce
mai insistente
răspunsurile puternice ţineau piept
cu timpul s-au îndoit şi ele
de ce?
pentru ce?
unde?
până când?
nu e nici un rost, totul e inutil
nu mai e nimic de văzut, de experimentat,
de inventat pe lumea asta
şi e atât de previzibil
m-am agăţat de nişte argumente
care s-au mucegăit cu timpul
m-am agăţat de nişte promisiuni
deşarte
m-am agăţat de nişte vorbe
care s-au dovedit a fi doar vorbe
m-am agaţă de nişte speranţe
care s-au dovedit a fi doar speranţe
cădere, cădere, cădere
gol, gol, gol,
hăăăăăăuuuuuu
fără fund.........
o mâna mă prinde în cădere
e mâna iubitei mele
ce salvare!
începe viaţa ca o curiozitate matură
provocări, lupte, miros de bebeluş
vreau să călătoresc la Sankt Petersburg şi în India
- Trezeşte-te, e ora 7, trebuie să merg la serviciu
a, da, sunt şoferul ei, o duc şi o aduc în fiecare zi
de 16 luni sunt şomer

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o stradă din nord

Doi străini pe o stradă din nord,
Până ieri păreau cuplul perfect,
Îndoieli şi-au impus ca efect
Două lacrimi şi o boală de cord.

Doi străini într-un parc desfrunzit,
Timpul pare un biet surogat,
Să-l privească nici n-au cutezat,
Dar declară că nu s-au iubit.

În sfârşit au căzut de acord
Că iubirea a fost doar un vis,
Orizonturi încet s-au închis,
Doi străini pe o stradă din nord.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

(atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată)

în singurătatea mea stă ascunsă
singurătatea ta care la rândul ei
ascunde o altă singurătate
şi tot aşa până ajungem la Dumnezeu
şi bucata lui de lut înmuiat cu apă
dar şi la credinţa lui că nu-i bine
să fiu singur şi flămând
de spaţii
drept pentru care
într-un moment de rătăcire
te-a creat pe tine
dintr-o coastă de-a mea
de atunci parcă şi mai tare doare
singurătatea

şi ne-a făcut mai uşori decât aerul
fără aripi fără un rost
culegători de lumină în rai
tot ţopăind din cracă în cracă
până într-o zi când degetele noastre
s-au atins
sufletele noastre s-au atins
Doamne, a început în cer o furtună
cum nu a mai fost
şi nici nu cred că va să mai fie
tu picurai din sâni viaţă amară
ne creşteau sub tălpi
stalagmite de sare

deja ne uram cu îndârjire
de moarte
când între eternitate
şi o îmbrăţişare nebună
ai ales să fim muritori...
mulţi nu ştiu că Dumnezeu
nu ne-a izgonit doar pe noi
ci şi mărul şi şarpele
şi restul lumii
cei care au privit pe fereastră la noi

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele absent

O să-nchid ochii, zic o rugăciune şi dorm apoi, că e târziu.
De tine nici o veste, eşti mort, bolnav, sau încă viu.
Nimic. Şi nici nu mai contează. În lumea ta n-am loc,
E plin. Să fii iubit, rămâi cu bine. Eu te-am dorit cu foc

Şi patimă arzând. Dar n-a fost decât vis. A fost la mine-n gând.
Eu doar aşa eram cu tine, şi nici măcar, fior plăpând.
Că de atins nu te-am putut, ai frică de blândeţe.
Tu nu ştii vorbe dulci, doar ură şi furie, rău, tristeţe.

Acum mai uit, ce bine. Nu eşti mereu prezent.
Curând vei fi din viaţa-mi, doar marele absent.
N-o să mai ştiu de tine, cum mult timp n-am ştiut.
Am vrut, tu nu, dar înţeleg... Nu s-a putut.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mai stau aici

eu nu mai stau aici
o spun cu discernământul
celui părăsit de vrajă

poate nici nu am stat vreodată
am fost doar o altă pană de fluture
fără destin
descriind o parabolă din aduceri aminte
pe aburii unei ferestre
pe pereţii odăii
pe o inimă înaltă de copac

eu nu mai sunt aici
în camera alb-albastră
nici tu nu ai fost lângă mine
desenând în întuneric
singurătatea

ai fost doar o altă închipuire
de dragoste
în acelaşi spaţiu geometric

eu nu mai stau aici
şi nici în camera alăturată

stau lângă un mesteacăn sur
pe marginea prăpastiei
şi beau aerul tare
până la fund

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu mă ştie...

Prin valuri de amintiri ce tot revin,
Am reuşit cumva să înţeleg DE CE...
Atunci cânt ţipete şi urlete de vin,
Mă declanşau în bucurii... De ce?

Am fost lipsită de iubirea ta,
Atât de multă vreme, c-am uitat...
Din anii ce s-au scurs şi viaţa grea,
Că m-ai iubit când nici n-am existat.

Cu cât tu peste mine vii ardent,
Cu-atât se înfiripă o iubire...
"De ce?" mă-ntreb abia acum, strident,
Când mă puteai avea cu o privire...

Pe notele de timp care s-au dus...
Prin rânduri care ţi le-am dedicat doar ţie,
Am înţeles DE CE nu mi-ai adus
Acea iubire ce mi-o păstrai doar mie.

El nu mă ştie că eu am ştiut!
El nu cunoaşte iubirea ce-o să vină...
Doar dragoste mi-a dat şi am avut,
Acea iubire ce doream... divină!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii

De-or trece anii cum trecură,
Cei care până acum s-au dus,
Nu cred că voi avea motive
Să spun că cel care a spus
În vorbe aproximative...
Acum că ochii mei văzură
Împlinirea unui vis
Facă-se ce mi-a fost scris,
Căci visurile mele toate
Şi speranţele deşarte,
N-au fost decât frunze moarte,
De vântul toamnei spulberate.

În ani oi fi destul de vârstnic
Şi dacă acum eu sunt bunic,
Dar fără a face abstracţii
În împliniri şi satisfacţii
Sunt în anii pubertăţii...
În tainele realităţii
Şi al oricărui joc subtil
Eu am rămas tot un copil,
Iar cu idea purităţii
În faza naivităţii.
N-am ajuns chiar de ocară,
Dar am fost pradă uşoară.

Trece un an şi altul vine
Cu nădejdi spre mult mai bine
De viitor mereu redus...
Dar anii aparent s-au dus,
Pentru că-n realitate
Şi-i duce fiecare-n spate,
Care... an de an se-ncovoaie
Şi trage omul spre pământ
Până-l doboară în mormânt.
Că oricât ar fi doritor,
Nimeni nu e... NEMURITOR!...

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă

Dintre toate cele rămase, nu am putut să aleg,
Nimic mai mult... decât durerea.
Ea mi-a fost mereu aproape...
M-am născut îndurerată
Aş fi putut să neg asta la infinit,
Dar... totul îmi stă scris pe piele.
Prima fotografie îmi scotea
Cicatricile în evidenţă
Şi eu am învăţat să le port cu mândrie,
Până când dintr-un senin,
Mai mult al lui... au început să sângereze.
Mai târziu am construit oameni
De fier, din dorinţa de a mă reclădi,
Am şi iubit la un moment dat...
Cred că un minut şi treisprezece secunde
Scurte, mute şi probabil surde.
După care... am înţeles:
Dragostea nu există,
E doar o chestiune de timp
Care naşte monştrii!
Fabulăm în basme... tâmpenii,
Dar ne oprim într-un pahar
Cu vodkă şi vicii.
Aici mă opresc si eu,
Tânără răpusă de... capricii.
Mă înclin!

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Pe noi nu ne desparte braţul
Umil, ce stă întins şi cere,
Nici soarta, când aruncă laţul,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart copacii
Jelindu-şi goalele panere,
Nici câmpul unde se sting macii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tramvaie
Orbecăind prin cartiere,
Nici maldărele de gunoaie,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart oceane
Sau continente prizoniere,
Nici zboruri reci de avioane,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart gheţarii
Agonizând în albe sfere,
Nici sunetul extins în arii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tranşee
De lupte crunte, paralele,
Nici lacrimi triste de Medee,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne desparte, iată
Nimic, nimic din ce se cere.
Ce este a mai fost o dată
Numai o clipă de tăcere.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nume

M-ai strigat Vladu!, n-ai ştiut
Ce rădăcini se-ascund în spate,
Mi s-a mai spus aşa-n trecut,
De ast-am făcut trei paşi în spate.

Şi-ai continuat, eu m-am topit,
Nu ştiu, nu ştiu... mă răscoleşti,
Dar ştiu că nu-ţi pot fi iubit,
Tu n-ai putea să mă iubeşti.

Nu aş putea să fac nimic,
Tu eşti la început de drum,
Atât de mare, dar prea mic,
Aş încerca, dar chiar n-am cum.

Vladuu! rămâne doar un nume,
Ce tu l-ai spus întâmplător,
Dar ce-n parcursul meu prin lume,
Mi-a fost rostit doar din amor...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp

Lacrimi, şiroaie curg,
Din norul amintirii,
Dar vreau doar ca să fug,
De tainele iubirii.

În satul meu tăcut,
Plouă cu amintiri,
Din timpul petrecut,
Cu straşnice trăiri.

Timpul, nu stă după noi,
Preţuieşte orice clipă.
Cât ai fi tu în nevoi,
Cât de mult sufletul ţipă.

Timpul, este nemilos,
Deci, nu te uita in spate,
Fii de viaţă bucuros,
Şi-apoi treci direct la fapte.

Eu, în viaţa asta crudă,
Voi face exact ce simt,
Fără grabă, fără fugă,
Nu mă mai întorc în timp.

poezie de Mihail Cosmin Pamfil (27 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul mesaj

Se scurg zilele din viaţa ce-am iubit-o cu drag,
Mă voi duce de acum spre ultimul şi îndepărtatul meleag,
Voi locui şi eu, ca şi alţii ce s-au dus, printre milioane de stele,
Doar eu, cu frumoasele şi dragele, visele mele.

Voi fi mereu de acuma departe de tine;
Îţi vei mai aminti oare peste timp de mine,
Cum doream mereu să te văd şi în braţe să te strâng?
Am să fiu mereu singur şi iubirea am să-mi plâng.

Ai fost în viaţa mea o apariţie divină,
Frumoasa mea blândă şi cuminte copilă.
Plec totuşi fericit, c-am putut să te iubesc,
Cu acest curat şi cald simţământ omenesc.

Voi rămâne o mică stea în Universul acesta "infinit"
Şi voi afla, în fine, dacă acesta, care are început, are şi un sfârşit.
Te vei uita prin telescoape, ca să mă vezi,
Care te vor face să înţelegi şi să mă crezi.

Să-ţi rămân pe veci în amintirea ta aş vrea,
Femeie mult iubită, ce-ai fost iubita mea.
Şi să-ţi aminteşti aşa, fără nici un fel de apel,
De cel ce pentru tine a fost şi rămâne... Cornel.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E pace pentru noi

Am aşteptat clipa
Să fiu suficient de liniştit
Pentru a mă colora în albastru
Tu nu eşti aici, dar a rămas cu mine
Privirea ta
Care s-a revărsat ca o ninsoare
Peste brazii fără nume din povestea
Ochilor mei.
Nu vreau decât dragoste
Şi o strig cu disperare
Să mă auzi.
Dintre durerile necontrolate prin voinţă
Se numără şi aceasta
Care m-a cuprins acum.
Te vreau şi pe tine
Şi tot în albastru,
Pe malul mării e pace pentru noi
Se-aud ecourile marinarilor ce s-au dus
Şi nu s-au mai întors...
E doar pace pentru noi
Şi cupa cu otrava-i pregătită
Se-aude marea undeva în depărtare
Şi vreau să înotăm spre seară astăzi
Ca doi delfini ce se coboară în adâncuri
Acolo unde este doar ninsoare...

poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajunul execuţiei

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinereţe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată – n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câştigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deşi mai e până la asfinţit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Cine-am fost s-a auzit – deşi nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deşi frunza mi-e încă verde;
Tinereţea mi s-a risipit – deşi bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deşi lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieţii mi s-a rupt – deşi n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viaţa – şi-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această ţară – ştiind că îmi va fi mormântul;
Şi-acum eu mor, deşi chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – şi, totuşi, de nectar golit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restul e tăcere...

Dacă iubeşti nu îţi mai aparţii
Exişti doar pentru a mărturisi
Iubitei ce se-ntâmplă şi ce simţi
De te-nchini iubirii şi la sfinţi

Dacă iubeşti cu-adevărat
Eşti trist şi uneori îngândurat
Nu mai trăieşti doar pentru tine
Nu ai în gând ziua de mâine

M-am întrebat într-un trecut
De ce eu te iubesc atât de mult
Am să îţi spun cuvinte simple
Eu doar pe tine te am în minte

Tu eşti tot ce am mai scump
Minunea mea pe-acest pământ
Ai fost întotdeauna feminină
Aşa frumoasă şi aşa de fină

Tu să pictez m-ai îndemnat
Doar ţie la pian ţi-am mai cântat
Şi când plutim pe-al muzicii fior
Ne place s-auzim cum plâng viori

Când mă iubeşti şi te iubesc
Simt cum pe loc întineresc
Îmi dai motive să trăiesc
Dacă mă laşi să te privesc
 
Şi dacă uneori ne mai certăm
Fără ca vreun motiv să avem
Pe loc ne gândim la împăcare
Şi vine o sfântă îmbrăţişare

Dacă trăieşti într-o iubire
Nu te gândeşti la despărţire
Să trişezi în dragoste, nu-i greu
Doar de regrete urmărit vei fi mereu

Trăieşti doar când iubeşti
În restul timpului nici nu exişti
Şi dacă vrei să fi iubit
Atunci iubeşte în mod cinstit

Vreau să-ţi mai scriu un singur vers
Doar când iubeşti în viaţă ai un sens
Chiar de trăieşti clipe de disperare sau durere
Restul e tăcere...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!