Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Marin Moscu

Tichia de zăpadă

A pus primăvara tichie de zăpadă
Pe fruntea ghioceilor, la mine în ogradă,
A pus masiv și celor din pădure
Unde viorelele abia mai pot să-ndure.

Buna Vestire vine cu peștișoru-n coadă,
Vântu-ajută iarna cea năroadă
Că pierdut-a calea în ornic de rugină
Pe unde primăvara încearcă să revină.

Mieii albi sunt slabi, se înnegresc pe bot,
Paștele-i așteaptă cu cozonac și tort,
Sub crucea sfântă, de dragul lui Iisus,
Mă-nchin creștinește cu sufletul supus.

A pus și pune primăvara tichie de zăpadă
Pe fruntea României, mândră ca o fată,
Unită-n sărbători din sângele de frați
Ce-nalță tricolorul de-un veac peste Carpați!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Citate similare

Vreau să vină primăvara

Vreau să vină primăvara
Și în ogradă la noi.
O caut în toată țara.
Ați văzut-o cumva, voi?

Poate cineva să-mi spună
Unde este primăvara?
Văd zăpadă-n loc de brumă,
Așternută-n toată țara.

Iarna nu ne lasă-n pace.
Nu face loc primăverii.
Își mai leapădă cojoace,
Flori de zăpadă au merii.

Haide, vino primăvară!
Că noi te primim cu flori.
Te primim cu flori în gară,
Numai să ne scapi de nori.

Lasă fluturii să zboare,
Copiii horă să joace,
Zburde mieii pe răzoare,
Câmpu-n verde să se-mbrace.

poezie de (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Primăvara pentru nebuni

Primăvara mușcă din nebuni
Cu pomii ei înfloriți, cu cer
Și mâna tremurândă o-ntinzi
Către poemul cu care pot să mai sper;
Primăvara mușcă din nebunii mei
Știuți multă vreme prea buni,
Poti să-mi atingi fruntea cu uitare de vrei
Și să mă asemeni cu obisnuiții nebuni;
Primăvara mușcă din privirea lor
Aripile de înger lipite de mine
În sufletele bătrânilor de zbor;
Primăvara mușcă păreri anodine,
Primăvara mușcă în mod neașteptat
Nebunii mei de cuvintele lor bune
Și îmi mărturisește treptat, treptat
Că primăvara din inima lor a-nceput a apune...

poezie de
Adăugat de Gina MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Ceaușu

Primăvara ca o nuntă

Primăvara ca o nuntă, magnifică nuntă
unde nănașii
LUNA și SOARELE
aruncă din flori,
plini de-ncântare
----confetti---
peste întreaga suflare
și unde,
perpetua mireasă-natura-
deleagă privighetoarea să-nalțe cântare
spre SOARE-răsare,
preabunul nănaș.
Cert,
primăvara este o nuntă...
unde și eu îs nuntaș.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Primăvara

Primăvara îmi încearcă simțurile,
dar plinul din ele foșnește de nerăbdare,
îmi iau tăcerea ochilor cu mine
și adun în mâini verdele crud al spiritului.

Străbat sinusoidele neîmblânzite ale vremii,
respirul se încheagă în sângele curat
și merg pe firul ce-mi înserează cuvântul
în rodia coaptă a crepuscului însorit.

Cucerit de zilele pregătite de praznic
din adânc urcă-n mine setea de mirosuri
și aștept ca un copil marea desfășurare
care rupe barierele la care aspir.

Primăvara e mai mult decât o trăire
pusă pe masa îndestulării în cuget
și rămân în ea cu un mugur în trup
din care învie Iisus mereu nemărginit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Cântec de lume

ce ar fi primăvara fără tine?
o-nșiruire de copaci săltând
golașe ramuri... și păduri virgine
nu s-ar mai auzi iar fremătând.

ce ar fi primăvara fără tine?
decapitarea colțului de iarbă.
mieii orfani de stână ar rămâne
în tăuri nori n-ar coborî să fiarbă.

ce ar fi primăvara fără tine?
înmănuncherea orelor în zi.
între bătăi de clopot clandestine
toți porumbeii albi ar asurzi.

în parul porții două balamale
ar rugini cum ruginesc cerceii.
cu scârțâitul lor atâta jale
ar strânge-n curtea casei ghioceii.

ce ar fi primăvara fără tine?
un anotimp îndurerat femeii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La poarta viitorului

primăvara este mirobolantă nimfă
împarte lumina blândă și suavă
căldura soarelui alunecă în limfă
minunile naturii se bucură de slavă.

în lupta cu iarna primăvara triumfă
topește ghețuri și munți de zăpadă
prepară fericirea cu aromă de trufă
învață vântul să cânte-o serenadă.

port curcubeul pictat pe eșarfă
cu avântul meu ating nemărginirea
rapsodia soerelui se aude la arfă
grădina cu speranțe întărește menirea.

poarta viitorului primăvara o deschide
cu farmecul pur al iubirii placide.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Rândunica a sosit

Rândunica a sosit,
Primăvara vine,
Iată mugurii-nverzesc,
Grâdinițele-nfloresc
Tot e viu și-ntinerit
Câci e cald și bine.


Ger, zăpadă, tot s-a dus,
Primăvara vine!
Răsărit-ați mândre flori,
Si prin zâri se văd cocori,
Verde-i jos, senin e sus
Câci e cald și bine.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Vine primăvara!

Berze, ghiocei, albine
se grăbesc, cu mic cu mare,
să pornească la plimbare
și s-anunțe cu-ncântare:
"Primăvara vine, vine!"

Doar ariciul, deranjat
și de-așa zarvă trezit,
ochișorii și-a mijit:
"Ce-i cu voi? Ce v-a găsit?
Iarna încă n-a plecat!
Nu vedeți că-i frig afară
și că fulgii cad grămadă?
Cine are ochi să vadă
lângă sobă o să șadă!
Auzi colo, primăvară!"

Soarele se-ntinde bine
și năsucul i-l ciupește:
"Scoal-odată și privește
iarba cât de deasă crește!
Primăvara vine, vine!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt bărbați ca otrava pentru sufletul unei femei și otrava-i gustoasa până să te nimicească. Ca soarele.. primăvara te mângâie, vara te arde, toamna te zgârie și iarna te mușcă... aduni răni. Și apoi iar vine primăvara de te mângâie, și rănile te ustură... vara te arde și îți curge sânge, toamna și iarna se repetă povestea. Asta-i dragostea cu omul nepotrivit.

citat din (13 februarie 2016)
Adăugat de PuffasssSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu am cu Moartea rendezvous

Eu am cu Moartea întâlnire
Acolo unde se dispută-o baricadă,
Când vine Primăvara și cântă în livadă,
Iar merii pretutindeni izbucnesc în floare –
Eu am cu Moartea întâlnire
Când vine Primăvara și râde iarba-n soare.

Poate-o să mă ia de mână și-o să constat
Că mă conduce, calmă,-n regatul ei îndoliat,
Că-mi închide ochii și-mi a stinge-a răsuflării unduire –
Sau voi trece eu pe lângă ea,-n drumu-mi spre câmpiile-elizee.
Eu am cu Moartea întâlnire
Pe panta unui deal plin de tranșee,
Când vine Primăvara și grâul își mlădie boiul,
Când prinde-a-înflori pe pajiști caprifoiul.

Domnul știe, dar n-ar fi fost mai bine oare
Să fi stat pe perne parfumate de mătase acum,
Unde iubirea, binecuvântată,-n somn tresare,
Puls lângă puls, alături de-un trup de fată suplu, tânăr mire,
Unde trezirile sunt dulci, un muzical acord?
Dar eu am cu Moartea întâlnire
La miezul nopții-într-un oraș în flăcări, plin de fum,
Când Primăvara călătorește iar spre nord,
Căci eu îmi țin cuvântul dat și nu, nu,
Nu voi lipsi de la acel rendezvous.


NB.

* Alan Seeger (1888–1916) a fost un poet american care a luptat în Franța – primul război mondial – unde a și a murit, în Bătălia de pe Somme, 1916.
** Acest poem se citește îndeobște la funeralii, multe persoane găsindu-l înduioșător.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primăvara

După reci intemperii,
Primăvara se ivi,
Proaspătă și parfumată,
Cu eșarfa înflorată
Și cu părul răsfirat,
Peste dealuri aruncat.

Și-n bătaia vântului,
Prin raiul pământului
Primăvara sărutată,
Mai de toți e deocheată,
Mândră zână așteptată.

Escortată de orchestra
Mare de ciripitori,
Primăvara blândă, tandră
Bate la ferestre-n zori,
Trezind marii admiratori.

Toporașii din grădină,
Cu narcisele de mână,
Au incins o horă mare,
Dezmorțindu-se-n cărare.
Tolăniți leneși la soare,
Motănelul și Grivei,
Au uitat de supărarea
Ce i-a războit mai ieri.

Printre pomii înfloriți,
Tinerii îndrăgostiți
Se amestecă-n culoare,
Confundându-se în zare
Fericiți nevoie mare.

Veselă și tonică
Mândră și armonică,
Primăvara așteptată,
Veselește lumea toată,
De la cel mare din casă,
Pân’la cel mai mic din poartă.

poezie de (29 martie 2007)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Vladimir Potlog

Mi-e dor de sat

Veșnicia s-a născut la sat. (Lucian Blaga)

Mi-e dor de sat, unde veșnicia e la ea acasă,
Mi-e dor de sat unde vinul stă limpede în ulcior,
Unde pâinea e tăiată în două și e pusă frumos pe masă,
Unde mă așteaptă un suflet sfâșiat de dor!

Mi-e dor de sat, unde primăvara pomii sunt în floare,
Mi-e dor de sat, unde miroase a pită coaptă!
Unde se-aude susur de izvoare,
Acolo veșnicia cu adevărat mă așteaptă.

poezie de (13 mai 2024)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Coge

Iarna și primăvara sunt anotimpurile pensionarilor. Iarna începe cu Moș Nicolae și Moș Crăciun iar primăvara începe cu 9 babe.

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Marin Moscu

Și punct, ești primăvara mea!

Râd ochii vieții-n ochii tăi
Când florile urcă în văi
Și eu aburc să nimeresc
Stele din ochi-ți să culeg.

O clipă frământată-n fluturi
Ușor în mine tu o scuturi,
În inimă-mi devii lumină,
Vers fulgerat, poem retină.

Ești unică în versuri crude,
Clepsidra crapă în secunde,
Zâmbesc pe umărul tău fin,
Ești anotimpul meu divin,

Ești primăvara care strânge
Cartezian puncte din sânge,
Pictezi cu sânge flori și stea
Și punct, ești primăvara mea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Miazănoapte

așa cum zilele se rostogolesc
bătute de vânt pe câmpia de sare
tot astfel voi pleca și eu într-o iarnă
agățată cu unghiile de mantia
zdrențuită a crivățului
înspre nord tot mai la nord
acolo unde cerbii cu nări de catifea
îmi vor sufla peste pleoapele obosite
peste fruntea împovărată de amintiri
peste inima pe care nădăjduiesc
că o mai am încă sub coaste
pulsând precum un far în calea celor
mai rătăciți decât mine
va ninge va ninge
pe trepte de zăpadă voi urca
până la carul cel mic până la carul cel mare
până la calea lactee mult prea frumoasă
până la luna de filigran și tăcere
de unde voi privi înapoi
cum ursul polar îmi face un semn de adio
în timp ce amândoi ne înghițim lacrimile
de gheață și diamant

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Grigore Rotaru

Primăvara vine cu veselie în sunetul ghioceilor.

aforism de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu primăvara la cafea

Mă invită primăvara la cafea
Făcută din toate boabele de rouă
Are cești roșii, din floare de lalea
Și o aromă, dintr-o iubire nouă.

Simt toată dragostea din lume
Când o beau cu zefirul dimineții
Are un gust al nu știu cui anume
Al fericirii sau... poate al vieții?

Ea-mi povestește de iubirea ei
Pe care vrea Soarelui să i-o fure
Este grăbită să-și cumpere cercei
Și pleacă după doruri, prin pădure

Cireșul are mireasmă de iubire
Și stă îmbrățișat cu primăvara
Vin fluturi albi, să-mi dea de știre
Că vor cânta cu mine, toată vara!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
primăvară
Vine primăvara? Ce este primăvara?... Este soarele strălucind peste ploaie și ploaia căzând peste razele soarelui.

definiție de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "A Little Princess" de Frances Hodgson Burnett este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -52.99- 27.59 lei.

Sunt primăvară

Am palmele-nflorite
cu narcise
și la urechi, cercei
de ghiocei.
Sunt primăvara
ce-nflorește vise,
pe câmpuri
unde zburdă miei!

Am inima-nroșită,
un bujor
și rochia-nverzită
prematur.
Sunt primăvata ta
și-a florilor
și liniștea venit-am
să ți-o fur!

Am ochi scânteieri
de stele noi
și sufletul
deschis spre soare.
Sunt primăvara,
darnică în ploi,
mamă
seminței roditoare!

poezie de din Între verde și albastru
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O altă primăvară

Renaște primăvara iar în mine
Și mă-nnoiește pentru-a câta oară!
E-un suflu de-nviere‎ ce revine,
E-acea speranță ce nu vrea să moară.

Renaște primăvara ‎iar în mine
Și-ncet topește lespezile gheții,
‎Mă-nvăluie lumina și mi-e bine,
Simt calda-mbrățișare a vieții.

Renaște-n mine iarăși primăvara,
‎De cânt și ciripit tresaltă zorii,
‎Un greier slab își țârâie vioara,
Sub curcubeu se împăcară norii.

Renaște primăvara iar în mine,
Nevinovați, pe pajiști, zburdă mieii,
Doinește lin zefirul pe coline
Și mă îmbie la visare teii.

Vreau verdele să-mi bucure privirea,
Să uit de valea tristă, cenușie‎,
‎Dar mă grăbesc să-mi împlinesc menirea:
‎Din muguri să-nfrunzesc cu gingășie,

‎Să-mbobocesc o floare albă-aleasă
Și să-nfloresc la marea sărbătoare,
‎Când îmbrăca-voi haină de mireasă,
În primăvara cea netrecătoare.

poezie de din volumul de versuri Anotimpuri (23 martie 2020)
Adăugat de Olivia PocolSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook