haina din cuier
ascunde AND-ul
nopţilor cu dor

haiku de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina, la restaurant

Atent la tipa ce-am cinstit-o
Cu nonşalanţă de boier,
O clipă haina n-am privit-o
Şi mi-au furat-o din cuier.

epigramă de Dan Norea din Epi...Gramatica / Partea II-a, Haina e mai mult privită decât persoana... cinstită! (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele serii

drumuri paralele mergând spre infinit,
orizont expulzat în descreştere,
cu imagini inocente, redă liniştea stelelor.

o haină din cuier, trezită din adormire,
a dominat câteva clipe ochiul frunzei
şi-a închis fereastra ca timpul să nu fugă.

cântecul de ieri, nehotarât să intre în auz,
a rămas pe marginea singurătăţii.

oraşul abandonat îşi extinde pustiul
pe-o spirală de gând, cu rătăciri absurde.

clipele serii încep să plonjeze între uşile închise,
ca nişte cicatrici nevindecate, venind din veşnicii ascunse.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot mai toamnă

E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vişini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămaşă uitată în cuier.
Liniştea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.

Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem domestic

E o primă vedere,
suspendată lasciv între gene,
un înger patetic strivit între cuvinte.
Mântuirea îşi caută moliftele în stoluri de gânduri,
oglindă opacă în vârf de iluzie,
un gând e oprit în urcare,
sărutul e amputat,
se deschid ferestrele unui prezent
din care lipsesc.
Se smulg frânturi de absenţă din trup
şi cad aprinzând candele în cuvânt.
Apar înserări pe uşa din faţă,
o jartieră ajustabilă pe orice ciorap,
o senzaţie pe rochia indiferentă din cuier
o viziune lărgită a pantofului cu toc înalt
şi literele descompun respiraţia
în cuvintele ce se adună în vers.
O nouă secundă mă naşte,
mai sus de unde sunt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în pereţii albi
rămân indicatoare
spălate de vis

haiku de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

toamna galbenă
îmi vopseşte inima
golul rămâne

haiku de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

tăcerea-i de plumb
agăţată de gestul
mâinii căzute

haiku de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceaţă mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esenţa din trestii şi sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeţi din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieţii mele
cuvintele ei sunt rotunde
mişcătoare de cer şi de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spaţii goale de vânt

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

toamna clonată
cu blugii rupţi în genunchi
iarba uscată

haiku de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt nefăcută

sunt nefăcută azi pentru culori,
m-a flancat griul asemenea unui fum de ţigară,
în geam îmi bate dimineaţa cenuşie.

din inspiraţia mea lipseşti tu
reîncarnat în altă parte.
te-am pierdut la o răscruce
unde m-aştepta umbra mea răvăşită de furtună şi fluturi.

întârzii la descâlcirea unei fraze înghesuite
în ceaşca de cafea
şi caut inocenţa pantofilor cu toc cui de sub cuier.
iubirea purificată o găsesc captivă
într-o cămaşă albă atârnată de un astru cast.

vorbirea creşte şi mă mută într-un spaţiu rece
unde nu există deasupra şi nici dedesubt,
lumina e frântă pe colţul mesei,
secundele toate vâslesc spre apus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare albastru

Mă doare albastru,
depărtarea difuză
şi frunzele oarbe alungate de vânt.
Gândurile de reptile cenuşii,
ieşind din palme transpirate,
cicatrici glaciale pe încheietura mâinii
şi cuiele bătute-n roata de noroc.

Memoria e-un ochi devorator,
tăiat în felii, rănit în adâncime,
cuvinte reîncarnate se plimbă prin gând.

Sub lupă minutele albesc,
fulgerul rupe lumina sporadic.
Pupila arsă de real
se ascunde într-un vers.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai departe

şi mai departe de dincolo
printre fisurile rămase libere
ameţesc luna logodind-o cu cerul meu
alteori iau din anotimp drumul stivuit cu memorii
şi caut copacii cu simfonii pe crengi
şi las nimicul în urmă
storcând staticul cuvintelor ce dor
pe foaia albă goală

nu mă pot vindeca de golul etern
de aerul verde ca o prezenţă
adăugat respiraţiei
realul vocii întrupat în cuvinte desfăcute-n comete
urcând spre cer
de tine de toamna şi iarna ce vine
scriu pe criza de timp în haina mea veche
despre vidul dintre silabe
şi acel ceva înfrunzit în strigăt de moarte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre

ferestre cu gratii închise
timp agăţat de tăceri înnodate
cuvintele suspendate în aer caută un refren de consolare
pe cheltuială puţină

clipele neconsumate dospesc fără emoţie
gata să-nghită şi ultimul aer curat
liniştea se ascunde după prag
dosul uşii se frământă-n taină
scrisul mărunt mă pisează
ca picătură chinezească înfigându-mi în degete fiecare literă

din refugii se aude un huruit
născut din silabe ce mor
în metrul cub de aer curat
mă lepăd de ploi
mă lepăd de tot
mai caut lumină rămasă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă rotire

o nouă rotire în timp,
într-o linişte de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.

muza neinspirată sare peste dimineaţa verde,
adună pereţii, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
şi toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de braţe, de tălpi.

în centrul spaţiului eşti tu,
în orice punct aş fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
şi uneori scriu pe distanţa îngheţată
fără a aştepta răspunsul lunii indiferente.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina nu face pe om, dar îi ascunde multe imperfecţiuni.

aforism de Deana Sailivic (17 noiembrie 2019), traducere de Cristinel Mortici
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina poate ascunde sau expune pe cineva.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schiţe pentru o tăcere perfectă

În sala de aşteptare e linişte o
monedă se rostogoleşte pe ciment

păianjenul pândeşte din difuzorul
gării haina plină de pete atârnă
singură în cuier

trenul opreşte un singur minut
călătorul nebun se apropie de mine
şi mă fotografiază plângând

câinele gol
dă târcoale mărului gol

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina lui

de sperietoare era peticită pe alocuri
sau cusută cu aţă albă, şi cam murdară.
a schimbat-o cu haina lui de cioclu.
muritorii se chiorau la ea şi fiecare
îşi dorea o astfel de haină. în haina asta
moartea îţi dădea pace. haina lui
de sperietoare a ajuns la un magazin
second-hand, unde cărările se împleticesc.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un Penitenciar, câţiva deţinuţi au susţinut un concert de muzică populară

Unu-n zeghe se avântă
Sus, pe scenă, şi ne cântă:
"Cin'se ia cu mine bine,
Îi dau haina de pe mine!"

epigramă de Ioan Frenţescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Ca îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!