
N-a fost ușor să te rup
Te-ai trezit cu dragostea în trup
și nu ai mai putut să scapi,
n-a fost ușor să te rup
dar nici prea greu să încapi.
Pe semne ai fost o femeie cuminte
care se simte bine când e cald,
ai mugurii atingerii-n veșminte
și la gât porți un smarald.
Tot ce doream aveai de dăruit,
erai o regină plină și subtilă
cu harul lumii miruit
într-o teamă gingașe, volatilă.
Nu nebunii, nici aventuri sălbatice
n-am avut în gând să-ți destăinui,
decât frumoase trăiri poematice
pe care nu le fac nimănui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nebunie
- poezii despre muguri
- poezii despre monarhie
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre frumusețe
- poezii despre frică
- poezii despre femei
- poezii despre dorințe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Regină a nopții
Apele somnului trec prin vise, dau semn marginii care fură,
nopțile se termină cu gulere de lumină
în dimineți cu mugurii ce se deschid norocoși.
Din ce ape se adapă curcubeul devreme?
Trezit în plină zi cu mască de prinț
una voi fi cu regatul, nici mai frumos nici mai bogat
decât steaua urcată pe tron
regină a nopții.
De voi fi oștean o să mă lupt
până-i câștig podoabe regatului
pe care le-am visat în apele somnului,
flăcări ridicându-se-n aburi plutind peste râuri
pe un tărâm străin.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre noapte
- poezii despre încoronare
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre râuri
- poezii despre noroc
- poezii despre măști
Curvar n-am fost, n-am fost nici sfânt
Cât fost-am pe acest pământ,
Curvar n-am fost, n-am fost nici sfânt,
Căci sigur ar fi fost păcat,
Frumoase de-aș fi refuzat,
Când dragoste mi-au dăruit
Și-atât de mult am fost iubit.
pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (23 iunie 2020)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre cadouri

N-am observat
N-am observat când mi-ai pătruns în sânge,
Și ai înseninat în mine tot,
M-ai învățat să cred că încă pot
Zâmbi, chiar dacă sufletul îmi plânge.
Nici când ai adunat grămadă vreascuri
Din visele ce-odată le-am avut
Și ai aprins un rug ce n-a putut
A-l stinge-ntregul must prelins din teascuri
N--am observat... Căci tu erai lumina
Și m-am lipit de umbra ta stângaci,
Te ascultam înfrigurat cum taci
Iar când vorbeai cânta în mine tina.
În rama pleoapei ți-am fixat icoana
Și candelă am pus în fața ei
Mireasma dulce-a florilor de tei...
Și apa prefăcută-n vin la Cana.
Erai mireasa mea, eu însumi mire
Și te-am iubit nepământean, celest...
Nu am știut că viața nu dă rest
Și picură otravă în potire.
Când m-am trezit era în mine moarte
Și-am înțeles că prea am fost naiv,
Întregul cer era pictat oliv
Iar tu erai de mine prea departe.
Nici să te strig nu am avut putere
Cum lupu-și strigă soața-n nopți cu ger,
Se transforma eternu-n efemer
Și vinul sfânt din Cana era fiere...
E viața mult prea strâmtă și mă strânge,
Sunt dezbrăcat de tine și-mi e frig...
Zadarnic bat cu pumnu-n porți și strig,
N-am observat când mi te-ai scurs din sânge.
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre nuntă, poezii despre lumină, poezii despre învățătură, poezii despre zâmbet, poezii despre vin, poezii despre viață, poezii despre tăcere sau poezii despre sânge

Ochiul magic
Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiți,
voi uita pe unde am fost și dacă am fost
ori am lăsat la alții ce am avut,
mă voi despărți cu totul de trup
chiar și gândurile mă vor părăsi,
o umbră poate să-și aducă aminte
de soare când m-am ascuns,
voi întra într-un labirint fără ieșire
în care și steaua mi se va topi.
Nu voi mai simți nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,
voi iubi altfel decât am știut
fiindcă inimă nu voi avea,
doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.
Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre ploaie, poezii despre negru sau poezii despre inimă
N-am numărat fericirea
N-am numărat niciodată pașii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Și nu știu dacă vor fi fost suficienți!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei să ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremației, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar știu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!
N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înțelepțire!
Dar știu precis că, niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseții nu le voi fi ținut seama...
Poate le-am spus de prea puține ori!
Dar știu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!
N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...
Unele nu vor fi fost reușite, din cauza propriei dureri!
Dar știu că, pe cele mai convingătoare, nu le-am dăruit, încă!
Nici drumurile pe care le voi fi străbătut
De dragul Dreptății și Binelui, nu le voi fi memorat...
Poate voi fi mers prea repede, ori prea încet!
Dar pe ultimul, musai să alerg, ca să ajung la timp!
N-am numărat niciodată răsăriturile, diminețile, amiezile
Din călătoria mea pe Pământ...
Sigur, am irosit mult mai multe decât am putut agonisi!
Dar vreau ca, apusul să mă găsească în tumultul trudei!
Nici de numărul zilelor în care am îngenunchiat
Pentru a mulțumi Fericirii, nu m-am învrednicit...
Poate Spațiul și Timpul nu-mi vor fi fost îndeajuns!
Dar în fiece noapte slăvesc cerul, dăruit de Tatăl Însuși!
poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre fericire, poezii despre spațiu și timp, poezii despre întuneric, poezii despre zile, poezii despre posibilitate sau poezii despre numere

Am fost și sunt
Am fost întrebuințat devreme
chiar prea tânăr pentru o răspundere mare,
nu aveam nervii și simțurile tocite.
Prins într-un angrenaj din care n-am putut ieși
sub pielea subțire nu mai eram eu,
era necunoscutul care acționa la comndă
pedepsit la timp ca un copil neascultător,
am căutat o breșe cum apele după furtună
și am fugit în alt univers îndepărtat.
Sunt pe meterezele convingerilor formate,
mă caut în cuvintele rămase învățătură.
Sunt mai adevărat decât amarul din frunze
în diminețile în care scutur nimicul din mine,
urc până-mi dai semne de iubire
și te simt cum respiri prin sufletul meu sărac
cu tainică încredere în răsăritul luminii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre tinerețe, poezii despre sărăcie, poezii despre suflet, poezii despre simțuri sau poezii despre responsabilitate
Eu n-am știut
N-am fost stăpân pe inima ta,
Am practicat stăpânirea de sine,
Stăpânul ți-a fost altcineva,
Chiar și-atunci când erai lângă mine.
N-am vrut să îți arăt că știu,
Am vrut să știi că te iubesc,
Și-ai înțeles într-un târziu,
Că despărțitul e firesc..
A fost mai mult greșeala mea,
Nu te-ai ferit, eu n-am știut
Că dragostea n-are cum crește,
Când nici n-a început...
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andrei Vlad Balan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre greșeli, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre creștere

Schimbătoare și capricioasă
Iarna asta miroase a primăvară fragilă
nu mai are continuitate de anotimp
mai mult se preface că ne mângâie
cu bucuria zăpezilor desenate pe munți.
E o nonconformistă plină de ifose
și de boli din care se moare,
dar cum rămâne cu cele din amintiri
în care îmi pare că trăiesc și acum?
Schimbătoare și capricioasă
mă face să cred că totu-i perisabil,
nimic nu mai este cum a mai fost,
dar nici nu rămâne cum e astăzi.
Lumina albului ei strălucitor
mă acoperă întotdeauna cu dorințe
în care sunt cu tine la un loc
într-un cuib al așteptării renașterii.
Poate primăvara-mi curge prin suflet
mai devreme decât e timpul
și semne lovesc în trup cu putere
cu o iubire ce aprinde verdele crud.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre verde, poezii despre trup și suflet, poezii despre primăvară sau poezii despre prezent

Nu vreau să știu de teamă
Întorc drumurile înapoi
și mă pregătesc de mers,
dar am numai împotriviri.
Las în uitare toate suferințele,
nu vreau să știu de teamă
și nevinovat starea mă intrigă,
deseori tristețea are urme vagi
care sunt greu de observat,
dar sapă în interior adânc.
Cerul se cufundă într-o liniște apăsătoare,
copacii cu aerul lor de lumină
respiră verdele prin frunze,
nu mai pun prea mult suflet,
mă înclin cu smerenie la cei dotați
cu harul dătător de viață.
Serile copleșitor de frumoase
se apropie la orizont.
Îmi lipesc fruntea de inima ta,
o ascult,
nu pot să fac mai mult,
dar pot iubi
cu toată ființa ce se înalță.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre tristețe, poezii despre suferință, poezii despre smerenie, poezii despre seară sau poezii despre nevinovăție

Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre trecut, poezii despre supărare, poezii despre prostie sau poezii despre plâns

Romanță negativă
N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Și ce-a putut să fie s-a sfârșit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuțit!...
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Și fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...
Dar n-am putut călători-mpreună...
Și fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veverițe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopți de primăvară!
Și-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se știe
În care timp și-n care loc s-a petrecut!...
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre sfârșit, poezii despre semnale sau poezii despre gări

Numai tu rănită porți iubirea
Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,
ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cerești,
pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,
fuge timpul din palmele calde
și sub picioare pământul freamătă vesel.
Numai tu rănită porți iubirea
în ochii adânci și uscați de așteptare,
între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,
ochii mă urmăresc până-n amintiri
ș nu vor să uite nicio imagine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare sau poezii despre ochi
* * *
Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care și-a mângâiat cu mândrie și iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ținut în brațe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit și ți-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii pași din viața ta.
Mâinile cu care și-a șters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ți-a simțit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ți-a alinat durerile, temerile și cu care ți-a dat curaj și forță să mergi mai departe.
Mâinile cu care ți-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăți, îndurând asprimea gerului, răni și dureri.
Mâinile cu care ți-a deschis ușa de mii de ori.
Mâinile pe care și le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...
poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre durere, poezii despre superlative, poezii despre succes, poezii despre religie, poezii despre mândrie sau poezii despre mamă

Într-o seară de mai
Când s-a așezat în genunchi
privirea era îndreptată în pământ,
în nicio parte
nu se întoarce nici dacă o atingi.
nu se întâmplă mare lucru,
tot ce se petrece în față
e o ceremonie dintr-un templu,
nu mă grăbesc,
mă simt cuprins în acest ritual
pe care nu-l înțeleg.
Dragostea se simte prin aerul aromat,
pătrunde toată prin trup,
nu am cu cine să o împart,
e ceva care nu te lasă
să privești în gol.
Într-o seară de mai
când rămâi surprins de ce vezi
și-ți place peisajul
îl sorbi din ochi.
Acasă te așteaptă
povestea luminată,
ascultă cu ceaiul fierbinte
cum se închid florile,
tu surâzi mirată
într-un scenariu inexistent.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre peisaje, poezii despre flori, poezii despre ceai, poezii despre aer sau poezii despre acasă

Acel care nu se simte tăiat la brâu, când privește Ardealul, acela nu-i roman, acela-i sămânță străină pripășită în România, pe vremea când o băteau vânturile din toate părțile!
Ne trebuie Ardealul, dar ne trebuie cu jertfă! Nu se lipește carne de carne, fără să curgă sânge! Nu se ia Ardealul cu neutralitatea! Neutralitatea și-a avut rostul, dar și-a trăit traiul.
Și-a avut rostul, pentru ca neutralitatea noastră n-a fost nici calcul, n-a fost nici teamă!
Nicolae Titulescu în Inima României discurs din 1915
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vânt, citate despre viață, citate despre sânge, citate despre jertfă, citate despre frică, citate despre calcule, citate despre Transilvania sau citate despre România
Ana Maria
Aseară m-am trezit speriat,
Of! ce cosmar... ce lacrimi reci,
Sub așternut te-am căutat,
Probabil te -ai decis să pleci.
Acum că mă gândesc mai bine,
Nici nu ai fost cu mine-n pat...
Înnebunesc visând cu tine
Alături pe un alt bărbat.
Am fost născut mult prea devreme,
Si tu născută prea târziu,
Ca soț, inima mi se teme,
Că n-am să pot nicicând să -ti fiu.
Nici n-as putea să sper vreodată,
Ca un bărbat puțin trecut,
Alături de asa o fată,
Să aibă un nou început.
Ce mă surprinde câteodată
E felul tău retras si rece,
Probabil că un alt bărbat
Ar fi ales de mult să plece.
Dar nu si eu, voi fi o viață,
Alături Ana îți voi sta,
Chiar si asa de la distanță,
Si chiar de nu vei fi a mea.
As vrea să stiu ce porți in minte,
În suflet oare câte duci?
As vrea sa -ti spun două cuvinte,
Cu ele-n suflet să te culci.
Esti un mister, si poate totul
Îmi pare-a fi o provocare,
Cum ar putea un fir de iarbă
Să poată cuceri o floare?
Poate cândva te voi cunoaste,
Poate... E poate... nimic cert,
Un alt nebun nu se va naște
Să te iubească chiar si-un sfert...
Cum pot doi ochi să mă vrajeasca?
Cu poza aia ce să fac?
Gura mea vrea să te cunoască,
Inima vrea să -ți fiu pe plac.
Asa trup firav niciodată
Nu am ținut în mâna mea,
Si n-am avut asa o fată,
Nici nu visez că voi avea.
Am căutat si nu ti-am spus,
Poze cu tine din trecut,
Te-as fi iubit la fel... nespus...
Oricând eu te-as fi cunoscut.
Emani asa o bucurie,
Si esti asa plină de viață,
Cum faci de-mi faci tu asta mie
Si nici măcar nu-mi stai in față?
Pozele tale le păstrez,
La fel iubirea ce ți -o port,
Si n-am de gând să încetez,
Nici de-oi fi viu sau de-oi fi mort.
Eu cand aveam optișpe ani
Eram timid, retras, cuminte,
N-as fi avut nicicând curajul
Să-ți spun, să -ti scriu asa cuvinte.
Poate pe la vro' douajdoi
As fi putut să -ti spun ceva,
Si poate fiind puțin mai tânăr,
Te-as fi convins să fii a mea.
Sau poate nu, cine să stie,
Nu-i omenește să aflăm,
Chiar si zburînd prin poezie
Putem doar să ne întrebăm.
Se poate sa iubești pe altul,
Oricum nu as putea să stiu,
Cum te visez stie doar patul
Pe care stau întins si scriu.
Se poate sa fii temătoare,
Să pui sub semn de îndoială,
Cum poate eu ce sunt mai mare,
Să te privesc ca pe egală?
Ori n-am nimic ce te atrage,
Si nu îți par a fi ce vrei,
Cum apa tot la apă trage,
Si dragostea mereu sub tei.
Oricare îți este motivul,
Te înțeleg dar n-am să pot
S-accept că ăsta e sfârșitul,
Din suflet nu am să te scot.
Chiar de va trece si o viață,
Sau poate nici nu mi-e sortit,
Rămâne -n mine o speranță
Că îți voi fi cândva iubit.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere sau poezii despre fotografie

Pierzând ce n-am avut
Pe două silabe îmi odihneam ochii,
atunci când gândul mă închide în inima rece...
pecetluită cu lanț greu eram; inima nu era a mea.
Am cutreiarat anotimpuri fără număr,
găsit, n-ai fost. Te risipeai într-un târziu...
fără să vreau, fără să știu.
Închisă de propriul gând, într-o inimă nărăvasă,
o inimă neîmblânzită... inima era a ta.
Surâsu-ți în fiecare zi înflorea,
dar inima, suspina... auzeai?
După două draperii de mătase, ascundeam dragostea de tine.
Clipe umplute până la refuz în pocale cu senzuliatatea
cea fără mărginire, adunată din cauza ființei tale.
Nu mă doream așa!
Simplu ar fi fost să privesc fără să văd. Însă...
nu toți avem puterea să ne suprimăm esența.
Esența mea te descoperise pe tine,
când nici măcar tu nu te-ai fi descoperit.
Voalul unei dimineți mohorâte
m-a dat sclava lubricului simțământ
de a mă descoperi pe mine însămi,
cum timpul tău nu-mi dăruia împlinirea.
M-am ales a fi ceea ce nici nu cunoașteam:
o enigmă spontană, enigma mea și...
enigma eram eu.
Încercam să mă iubesc, mai ales când vânturi atacau,
Și grămezi de apă picurau peste mine...
Am iubit pe loc cuvintele cu care căutam să mă aflu.
Deja te uitasem...
Cât sublim ascundem în noi și cât mister!...
Eu am spart poarta ființei în care m-am topit,
ca să fiu.
In odaia unde-mi plăcea să stau, acum răsună ecoul,
era obscur și cald... acum, o fereastră deschisă primește vântul rece
și-a făcut lăcaș unde obișnuiam să visez.
Ușa se deschide și tresalt de mirare...
inima neîmblânzită este în prag...
la ușa mea, din odaia unde-mi plăcea să stau.
Era acolo așteptând... într-o ultimă frază am spus:
"Prea târziu să fie... nu pot pierde ce n-am avut...
însă, mereu oamenii vor ce nu pot avea...
pierzând ce n-am avut vreodat'...
m-am găsit pe mine, în sfârșit..."
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sclavie

Pierzând ce n-am avut
Pe două silabe îmi odihneam ochii,
atunci când gândul mă închide în inima rece...
pecetluită cu lanț greu eram; inima nu era a mea.
Am cutreiarat anotimpuri fără număr,
găsit, n-ai fost. Te risipeai într-un târziu...
fără să vreau, fără să știu.
Închisă de propriul gând, într-o inimă nărăvașă,
o inimă neîmblânzită... inima era a ta.
Surâsu-ți în fiecare zi înflorea,
dar inima, suspina... auzeai?
După două draperii de mătase, ascundeam dragostea de tine.
Clipe umplute până la refuz în pocale cu senzuliatatea
cea fără mărginire, adunată din cauza ființei tale.
Nu mă doream așa!
Simplu ar fi fost să privesc fără să văd. Însă...
nu toți avem puterea să ne suprimăm esența.
Esența mea te descoperise pe tine,
când nici măcar tu nu te-ai fi descoperit.
Voalul unei dimineți mohorâte
m-a dat sclava lubricului simțământ
de a mă descoperi pe mine însămi,
cum timpul tău nu-mi dăruia împlinirea.
M-am ales a fi ceea ce nici nu cunoașteam:
o enigmă spontană, enigma mea și...
enigma eram eu.
Încercam să mă iubesc, mai ales când vânturi atacau,
Și grămezi de apă picurau peste mine...
Am iubit pe loc cuvintele cu care căutam să mă aflu.
Deja te uitasem...
Cât sublim ascundem în noi și cât mister!...
Eu am spart poarta ființei în care m-am topit,
ca să fiu.
În odaia unde-mi plăcea să stau, acum răsună ecoul,
era obscur și cald... acum, o fereastră deschisă primește vântul rece
și-a făcut lăcaș unde obișnuiam să visez.
Ușa se deschide și tresalt de mirare...
inima neîmblânzită este în prag...
la ușa mea, din odaia unde-mi plăcea să stau.
Era acolo așteptând... într-o ultimă frază am spus:
"Prea târziu să fie... nu pot pierde ce n-am avut
însă, mereu oamenii vor ce nu pot avea...
pierzând ce n-am avut vreodat'...
m-am găsit pe mine, în sfârșit..."
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gioconda
stăteai așa, ca Gioconda
cu mâinile încrucișate
pe marginea lumii
aveai și zâmbetul acela
jumătate de zână, jumătate de drac
parcă nu aveai nimic de pe pământ
nici un loc al tău
nici inimă
nici țară
nici dragoste
nici copaci
fiindcă erai ca un abur
de seară
o închipuire barocă
o enigmă biblică
un început de renaștere
toți te-ar fi vrut
ca pe un trofeu
ca pe un vitraliu
ca pe un obelisc
tu stăteai în tabloul tău
cu brațele în cruciș
ca într-o fereastră sculptată
ca în mintea pătrată
a unui artist
așteptând să fii a nimănui
sau a tuturor
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sculptură, poezii despre draci sau poezii despre copaci
Tot visezi iubire
Ce falsă prezență ești fostă iubire,
Ce-ai putut deveni peste noapte,
Prin cuvânt te-ai descris cuminte din fire,
Să-ți explic ce prezinți tu prin fapte?
Mi-ai zis în trecut că-s cel vinovat,
Copil imatur, profitor, om de gheață,
Eu am fost doar cinstit, însă nu te-am lăsat,
Iar zidul tăcerii tu l-ai pus în față.
Închipuita fată cumva a dispărut?
Sunt încă doar eu, nu-i nimeni, nici tu,
Acum revin la tine, tu cam ce-ai mai făcut?
"Te voi iubi neîncetat!" era? Sau poate nu...
Să fie un an, de când ne-am despărțit?
Deși n-am mai vorbit, eu tot te mai iubeam,
Tu m-ai oftat o lună, brusc te-ai îndrăgostit,
Te-aș fi felicitat dar sincer sufeream...
Apoi iar erai tristă, nici el n-a fost alesul,
La două săptămâni un alt iubit s-arată,
Nu prea v-ați potrivit, partea cu înțelesul
Nu pari s-o stăpânești iubită fată...
Te-am ignorat atunci câteva luni,
Ce- o fi în spatiul ăla mi-e străin,
Te-am regăsit apoi, visai să te cununi,
Iar eu uimit peste putință, simțeam cum mă înclin...
N-a fost să fie, așa-i corect să spunem,
Iar singură, iar tristă, el era vinovat,
Ți-aș fi furat o clipă, însă de timp nu mai dispunem,
Să te întreb dacă ești bine, eram îngrijorat.
Am zis mai bine nu, și-am șters orice tăgadă,
Nu erai ce-ai descris, cuminte, devotată,
Ce n-am văzut atunci, alți-au putut să vadă,
Și tu ce-ai înțeles?...
Tot neschimbată.
Acum te-am căutat așa ca amintire,
Ești cu un alt bărbat, iar te visezi mireasă,
Eu mi-am amintesc cu drag, tu tot visezi iubire,
Indiferent de rezultat, vei fi sau nu vei cu alt bărbat,
Sunt împăcat și nu-mi mai pasă.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre săptămâni sau poezii despre sinceritate