Adio iernii

De azi nu pot să fiu. Mă voi opri
lăngă fântâna unde-am fost odat'
să îmi adăp caii de la sanie şi să-i scot la mezat,
căci nu-mi mai trebuiesc dac-ai plecat.
De azi nu mă căuta. Nu voi răspunde,
la uşă am pus lacăt ferecat,
căci am uitat pe unde ai plecat,
să te întorci nu-i chip şi nu e loc niciunde.
Voi pune şi zăbrele, două, trei
din cele oţelite să nu treci
când vei pofti la cele veşnice poteci.
Mă voi ascunde-n vale la vâlcea
să nu găseşti cărarea către casa mea
când soarele scânteie în mantia ta.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odat', iubirea

Copacii frunze aşterneau
Pe potecile înguste,
Ochii nosti se întâlneau
Din dragoste să guste.

Aşa noi doi ne-am cunoscut,
Aşa a fost odat' iubirea,
Acum un gând necunoscut
A mai rămas, e amintirea.

Se scutura frunza la nuc
Atunci când ai plecat,
Acum de dor eu mă usuc,
Căci timpul nu m-a vindecat.

Se scuturau atunci petale
Şi se pierdeau în vânt,
Ai dispărut din a mea cale
Iubire, fără un cuvânt.

Se scuturau de ploi şi norii,
Toamna abia-ncepuse,
Tu ai plecat odat' cu zorii
Iubirii noastre apuse.

poezie de Răzvan Isac (9 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o viaţă către tine

Spre tine vin, când spun că vin acasă,
Deşi mereu mă risipesc pe drum,
Ce caldă e întoarcerea, acum,
Şi bornele şoselelor m-apasă.

Mă tem că nu ştiu când şi nu ştiu cum,
Pe-o sanie, în iarna friguroasă,
Cei ce scrisori la tine-n poarta lasă,
Mă vor aduce într-un fel postum.

Ceva, probabil, se va întâmpla,
Că mâinile ce eu le port cu mine,
Au şi plecat spre tine, să se-nchine
Şi cred că ştiu şi tălpile ceva.

Oricum, am să ajung la casa ta,
Căci am plecat, de-o viaţă, către tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus la cele veşnice ...

Stăteam pe-o bancă într-un parc
Când soarele e sus, pe cer.
Umbră îmi ţinea un copac;
Era îmbrăcat cam lejer.
Pe când gândea mai apăsat
Să-şi pună straie noi pe el,
A constatat înfrigurat,
C-a pus inel după inel.
Soarele îl pălise-n cap;
Prinsese insolaţie.
Coroana lui, cu frunze mii,
Picase în dizgraţie.
Şi altădat', umblând haihui
În parc, pe locul unde-am stat,
Copacul meu zăcea bolnav,
Pe-o parte, dezrădăcinat.
Era sărmanul răvăşit,
Cu haina numai petice.
O frunză ici, una colea;
S-a dus la cele veşnice.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa sufletului tău

Să nu te temi când treci prin astă viaţă
Fără să înţelegi de ce te-ai fi născut,
Căci ţi-ai pierdut carnetul tău de sarcini
În era când erai un simplu lut.

Când toţi îţi ţipă "nu mai eşti al nostru"
Pe drumul care duce nicăieri
Să nu te pierzi nicicând în necredinţă,
Căci libertatea ţi-o trăieşti în cer.

Acolo lângă stelele surate
Unde te-aşteaptă vechii tăi strămoşi
Când treci prin ceea ce îi spunem moarte
În Univers e casa sufletului tău.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum, unde, când şi de ce?!

Azi, ziua, luna şi anul necunoscute,
"X" decedat... Cum, unde, când dece?!
Oare aştepţi răspuns la-ntrebare?!
Răspunde tu, cel în palma căruia m-am fărâmiţat
Pentru a-ţi fi hrană, cuvânt şi lumină,
Cum, unde, când şi de ce m-ai uitat?!
De ce m-ai adăpostit sub talpa ta
Şi n-ai învăţat, Iroade
Că nu se moare din moarte?!
"X" decedat...
Nu-mi plânge în urmă!
În zadar piesa asta banală...
Nu-mi căuta sufletul! El nu mai există,
Se-ascunde sub haine
De trupuri slute,
Căci dându-mi strălucirea
M-aţi răstignit, dragii mei
Şi m-aţi scuipat cu lutul amar,
Prefăcuţi şi mişei!
Cum, unde, c'nd şi de ce?!
În timp, într-o lume de aduceri-amine...
În timpuri în care sufletele se pot vinde...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Pe-o străduţă mică c-un pod de lemn bătrân
Îmi este casa părintească,
În spate, sunt căpiţele de fân.
Mă-nvăluie un gând ca o fantasmă:
Unde sunt, oare, copacii de salcâm?

Pe prispa casei mă aşteaptă mama
cu ochii umezi, lăcrimând,
Eu, iubitor, îi sar repede-n braţe,
Că sunt de dragoste flămând.

Plâng vremurile de demult
Când copiii se jucau pe câmp,
Îmi este dor de-al vieţii tumult,
De al copilăriei cânt.

Au înflorit şi liliecii, care adesea plâng,
Când cineva îi rupe, pentru a lor miros, adânc.
Plâng şi salcâmii atinşi de nostalgie,
Cu a lor sevă atinsă de melancolie.

*Căpiţele de fân se mucezesc jelindu-ne pe noi,
Căci nu mai stăm pe ele, când unul, când câte doi.
Străduţa-mi e pustie, mulţi prieteni mi-au plecat,
În cele ţări străine, unde, de mine, au uitat.
Şi podul care trece peste râu, începe-a se lăsa,
Căci tirurilor cu copaci tăiaţi, le este grea povara.

poezie de Szabó Eric (19 iulie 2020)
Adăugat de Szabó Eric
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plecat să caut

Am plecat să caut
Soarele-ntre nori,
Căci n-a mai răsărit
Şi n-au mai fost nici zori.

Am plecat să caut
Luna printre stele,
Căci nopţile-s pustii,
Sunt toate atât de grele.

Am plecat să caut
Chipul tău senin,
Printre vise vechi,
Dar totul mi-e străin.

Am plecat să caut
Dragostea-n pustiu,
Şi nu am găsit-o,
Unde-i nu mai ştiu.

Poate se ascunde
În vise eterne,
Poate de fărâme
Dragostea se cerne.

Să ne regăsim
Purificaţi de amor,
Şi plini de speranţă,
Vindecaţi de dor.

poezie de Răzvan Isac (25 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă că nu ştiu unde eşti,
Căci de voi vrea, prin noaptea de mătase,
Te-oi căuta prin versuri şi poveşti,
Şi te-oi găsi prin amintiri frumoase.

Nu-mi pasă că tu eşti departe,
Căci eu ca-ntr-un căuş de palmă,
În inimă te port mereu, deoparte,
Deşi ispitele necontenit dau valmă.

Nu-mi pasă că nu sunt lângă tine,
Căci eu te văd când închid ochii strâns,
Şi nimeni n-o să afle despre mine,
De câte ori de dorul tău am plâns.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ai plecat

De când ai plecat
soarele nu mai e soare.
Nici luna nu mai e lună.
Numai este sărbătoare,
nici o zi nu mai e bună.
De când ai plecat
cerul este negru.
Rămas fără lumină
a muri e verbul
care mă domină.
De când ai plecat,,
viaţa nu mai ester viaţă.
Fără tine,
totul este gheaţă.
Vin şi eu la tine.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar doi...doar noi

Când sunt singur şi mă gândesc:
Ce să fac s-o cuceresc?
Cum să fac să-i dovedesc?
Cum să-i spun că o iubesc?

Căci ea nu ştie ce-mi doresc,
Ea nu ştie cum o privesc,
Şi tot încerc s-o cuceresc,
Dar ea nu ştie c-o iubesc.

Ea are un chip, un chip ceresc,
Când o văd mă-ndrăgostesc
Şi doar cu ea vreau să trăiesc,
Doar cu ea pot să zâmbesc.
Şi când cred că reuşesc,
Ea pleacă... unde greşesc!?

Of, încep să obosesc,
Poate doar mă amăgesc,
Ce să fac? Să mă opresc?
Pot trăi doar s-o privesc?

Nu! Nu mă pot opri!
Am să lupt pentru-amândoi.
Am să lupt până vom fi,
Doar doi... doar noi.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popa Stoica

Pe o vale verde, sub stejari bătrâni,
Trece popa Stoica cu trei mii români.
Luna plină-nalţă discul ei pe munte,
Stoica stă la masă cu cei mai de frunte.
Acolo eroul, oaspeţii beau vin,
Pentru a lor ţară ei pe rând închin.
Un sol turc ajunge, ş-astfel le vorbeşte:
— "Cu cincizeci mii oameni paşa vă loveşte,
Armele depuneţi, primiţi a vă da,
Căci cu caii numai vă vor sfărăma.
Padişahul viaţa vouă dăruieşte."
Însă popa Stoica astfel îi vorbeşte:
— "Fiii României nu dau arma lor
Fără să se bată. Ei cu dânsa mor."
Zice, sună-n cornuri. Cei trei mii s-adună.
Ei se bat în noapte la raze de lună
Când pe cerul negru zorile resfir
Coamele de aur şi de trandafir,
Caii peste câmpuri de turci învelite
Înotau în sânge până la copite.
Popa Stoica luptă; mor bravii români,
Însă ca vitejii, cu armele-n mâni.
Paşa zice popei: — "Vino tu la mine,
Armele depune; un viteaz ca tine
E păcat să moară". Popa, cu arma-n mâni,
Moare cum muriră cei trei mii români.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Ştefan cel Tânăr Vodă (1872)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Five o'clock

Mă pregătesc, intens, de-o zi întreagă,
Iar florile-mi zâmbesc din vaza lor,
Oglinda mă priveşte-aprobator,
Căci am un chip ce poate s-o atragă.

Mi-a aranjat această întâlnire
Mătuşa dinspre partea unui văr,
Şi-am acceptat pe loc, fără crâcnire,
Căci mi-a plăcut de ea, într-adevăr.

Mi-au dat şi poza ei, şi e frumoasă,
Zâmbeşte şi-are dinţii toţi şi albi
Ca trandafirii ăştia, de pe masă,
Ce m-au costat cam mult, căci sunt roz-albi.

Eu cred că-i timpul, gata, plec de-ndată,
O iau pe jos – cu-n taxi e prea scump-
Şi merg încet, pantofii să nu-i rump
Că nu-s ai mei, şi aş fi bun de plată.

E-aproape cinci, ar trebui s-apară,
Că peste două ore e un meci
Şi n-am de gând, pe-aici, să fac poteci,
Dar nici s-o dau, ca altădată-n bară.

Băi, frate, este cinci şi trei minute,
Eu le-nţeleg pe ele, da'-i târziu,
Iar cerul e puţin cam cenuşiu
Eu cât să mai aştept, pe nebăute?

Poftim,... şi zece, am plecat acasă!
Eu dau iubirii tot, iar ea deloc?
A-ntârziat? – să fie sănătoasă!
Ce-i asta: cina de la five o'clock?

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-am zidit menirea în slovă

Când mi-am zidit menirea în slovă
În versuri îmi pusei iubirea slovei
Prin cântec am oftat la gura sobei
Şi neamul l-am slujit fără de păcat.

Dar mi-am luat bocceaua in spate
Şi-n lume iarăşi am plecat străin în cele state
Unde unit e doar cuvântul
Cel scris cu sângele albastru.

Atunci când bate vântul
Pe-o frunză verde de arţar
Şi un crâmpei din cerul de-alabastru
Iluminează veacul în noaptea de cleştar.

Când mi-am zidit menirea în slovă
Uitând c-amarul n-are pic de rouă
Să-mi picure în suflet miere iar
Doar se preschimbă în zori de chihlimbar.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
având alăturea pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să mai găsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos--Oveştene

Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai
Bogata apare
Chip din depărtare
Şi Dintre Hotare
Pân" la Fântânele
Toată numai stele
Roiba vine-n urmă
Cu apa cea bună
De la Oveştene
Peste timp şi vreme

Până în Rupturi
Să nu te mai saturi
Satu să-l priveşti
Ca să-ţi aminteşti
Tot ce-i mai frumos
În Bogata— de Jos
Apele să-ţi spele
Gândurile rele
Valea Târgului apoi
Păscută de oi
Să ne înfăşoare
Vara la răcoare
Pusta iată vine
Azi pentru oricine
Izvore la rând
Îmi stăruie-n gând
Iar Dălina apoi
Cu turma de oi
Ce o păşunam
Când copil eram
Şase oi sau zece
Prin ploaia cea rece
Când eu le păşteam
Pe când mic eram

Înspre Cărbunar
Iar mă uit şi iar
Şi pe-un spic de vânt
Iat-al meu cuvânt
Lorniţu-l descrie
De pe culmea-i vie
Bogata o vezi
Plină de cirezi
De atâtea vite
Care pasc cuminte
Pe Imaş din sus
Unde azi s-au dus

Floare de mălin
Dâmburile vin
Podu Lacului apoi
Unde-am fost şi noi
În copilărie
Toţi dar ca să ştie
Cum noi ne jucam
Oile păşteam
Citera privind
Zile-ntregi la rând
Apoi pe Stuptină
Am fost fără vină
Poiana din jos
Locul nost a fost
De unde bucate
Carele-ncărcate
Acasă veneau
Când ai mei trăiau
Ei părinţii mei
Cum trecură ei

Acum la Bogata
Casa este alta
Nu e locuită
De mama iubită
Căci dîns-a plecat
Casa ne-a lăsat
Nu e focul viu
Ocolu-i pustiu

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un fecior de boier mare, şi după ce cutreierase ţările, răzbătând prin toate unghiurile, se întorcea la moşia sa. Şi trecând printr-o cânepişte, văzu trei fete ce munceau la cânepă. El îşi căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. Când ajunse la urechile lui nişte vorbe ce-l trezi, căci era dus pe gânduri.

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos descălică şi intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu să mulţumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută şi numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuţi tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure. Femeile îl rugară să locuiască de aci înainte cu dânsele, căci ziceau că li se urâse, şezând tot singurele; iară el nu aşteptă să-i mai zică o dată, ci priimi cu toată mulţumirea, ca unul ce aceea şi căuta. Încet, încet, se deprinseră unii cu alţii, îşi spuse istoria şi ce păţi până să ajungă la dânsele, şi nu după multă vreme se şi însoţi cu fata cea mai mică. La însoţirea lor, stăpânele casei îi deteră voie să meargă prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o şi arătară, îi ziseră să nu meargă, căci nu va vi bine de el; şi-i şi spuseră că acea vale se numea Valea Plângerii.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun cel nebun

Primise în dar pijamale
Dar nu dungi de acelea de spitale
Ospicii pentru cei cu vise ireale
Pe care lumea îi bagă în cămăşi de zale.
Ale ei erau cu moşi Crăciuni
Si erau cele mai frumoase
de mine pe aici văzute
De unde sanie şi reni
Căci ea mă credea moş Crăciun
Ce făcuse rost de reni
Două capre de la vecinul de la vale,
Şi chin stupoare
Să le inveţi să zboare
Să le sui pe acoperiş cu tot cu sanie.
Şi apoi să o strigi pe ea pe iubire
Să te vadă in moşu îmbrăcat
Cum te prăbuşesti cu capre
Peste maşina ce abia ai luat-o!
Dar ea mă iubeşte aşa!
Caprele le-am fript
Coarnele in globuleţe
Pe perete le-am împodobit
Vecinul si acum le caută nemulţumit
Eu cu piciorul în ghips sunt
Dar când o vezi că zâmbeşte
Si dusmanul de vecin pufneşte
Ce viaţă mai frumoasă este!
Iubita mea pijamale cu moş Crăciun
Şi un iubit nebun
Ce a zburat cu sania
Si caprele vecinului
Pentru un zâmbet de Crăciun

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!