O nouă culoare îşi vine în fire

ştii
chestia aia care mă apasă pe creier de ceva vreme
nu este iubirea după cum frumos spui tu
cu accent pe primul i
este o tumoare

mi-a spus-o un doctor care îşi frământa în mână
phableta din care
sunetul notificărilor de face şi altele
se auzea încântător

am avut impresia că sunt pe o câmpie
de care îmi aduceam aminte încet încet

când mă fac bine îmi iau şi eu una
mi-am zis şi pentru câteva secunde am crezut în miracol
am crezut în holul care mirosea a mâncare ieftină de prânz

nu
oamenii aceia stafidiţi de pe hol nu eram eu din viitor

tumoarea
este un cuib făcut de pasărea cu o singură aripă în formă de m
ştii tu iubi care
o vezi mereu pe geamul trenului când te întorci din excursii

momentan sunt bine cuibul este făcut pe jumătate
dar să vezi când or să apară puii printre crengile uscate
(nu vreau să te sperii
vreau doar să te îmbrăţişez
acum)
şi or să piuie de mâncare
nu o să te mai poţi înţelege cu mine
nici cu celălalt mine
o să strângi aşternuturile sperând că un dicţionar nou
prin care să mă înţelegi
are să îţi intre miraculos pe sub unghii

până una alta de azi înainte o să vin
îmbrăcat într-o salopetă de sudor
am zis!
nu vreau să îţi împroşc universul cu mizeriile mele
o să îţi dau ochelari opaci să te obişnuieşti din timp doar cu vocea mea

nu o să te ating o să deschid larg ferestrele
o să las adierile să-ţi lase semne vitale de iubire pe gât
pe urechi

curând numele meu va fi înlocuit de un cod de asigurat
care se va regăsi pe eprubete pe seringi şi în memoria i7 a spitalelor

cu siguranţă dacă râcâi cu lama pielea de deasupra venelor
voi găsi şi acolo unul asemănător
care îşi are corespondentul într-o stea
după cum bine se spunea în mioriţa încă din clasa a viii-a

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La acest ziar

Săraca hârtie, unde mă duc.
Ceea ce simt mai bine în mine,
Nu ştii durerea pe care îndrăznesc;
Să-ţi încredinţez când vorbesc cu tine.

Pentru că şi tu mă vezi, ca lumea,
Partea senină şi privirea tristă:
Nu cunoşti rana profundă.
Care încet, încet, e-n inima mea.

Sunt rele pe care nu le poţi scrie,
Că nici măcar nu poţi spune jos;
Şi aceştia sunt cei care-l provoacă pe martir.
Şi că lumea, din păcate! Nu-i i-a.

Poţi să te plângi, o, filelor mele de hârtie,
Doar tăcute încrezătore, de durerea mea,
Pentru că nu este mai crud
Ce să zâmbesc, în timp ce sufocant plîng!

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Bun, deci... Vrei să-mi spui ce se întâmplă?
Pacey: Nu e ceea ce crezi tu, Dawson, nici pe departe.
Dawson: De unde ştii ce cred eu?
Pacey: Pentru că se vede pe faţa ta, amice! Da, eu şi cu Joey am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, pentru că am fost aici încercând să învăţăm să dansăm şi apoi ea mă învaţă trigonometrie. Dar ce mi se pare mai interesant e că dintre toate blondele şi bruntele posibile, dintre femeile pe care noi le cunoaştem, prima care ţi-a venit în minte a fost Joey. Oare de ce?
Dawson: Pacey, nu o să scapi încercând să mă analizezi pe mine.
Pacey: Doar te întreb ceva simplu. Adică, Dawson, tu şi Joey... nu mai e iubita ta.
Dawson: Da, nu mai este.
Pacey: Da... aşa că de ce mai purtăm discuţia asta? Înţelegi ce vreau să spun? Eşti acelaşi tip care mi-a spus acum câteva săptămâni că voi doi aveţi nevoie să fiţi separaţi.
Dawson: Mda, trebuie să mergem pe căi diferite, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte că...
Pacey: Că ce? Că şi ea o să-şi continue viaţa... sau poate că nu ţi-a trecut prin minte că în drumul ei s-ar putea opri la mine, despre asta este vorba? Dumnezeule, frate, aşa faci mereu, vorbeşti şi iar vorbeşti şi nu te asculţi. Spui că ai trecut peste ea, dar nu este aşa. Sunt doar cuvinte care nu înseamnă nimic pentru tine.
Dawson: Nu ştii despre ce vorbeşti.
Pacey (râde şi se întoarce şi arată spre Joey care dansează cu un bătrân): Uită-te la ea, Dawson. Uită-te bine, este o zeiţă, prietene. Cât timp credeai că o să treacă până să apară vreun tip care s-o placă?! Pe bune, frate, şi când o să se întâmple asta ce o să faci?
Dawson: O să... o să accept totul aşa cum o să fie.
Pacey: O să accepţi totul aşa cum o să fie, hombre, poate că ar trebui să-ţi dai seama de acum pentru că tipul care o să apară nu o să fie prietenul tău cel mai bun şi nu o să-ţi ceară permisiunea, tipul ăla o să se uite bine la ea şi o să treacă peste tine.
Dawson: Ce ascunzi tu, Pacey?
Pacey: Ce?
Dawson: Pentru că toată analiza asta a vieţii mele amoroase nu schimbă faptul că nu mi-ai răspuns la întrebarea mea iniţială, de ce am găsit prezervativul ăla?
Pacey: De ce îmi mai bat capul? (Se întoarce şi pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey (lăsându-i un mesaj pe telefon lui Dawson): Hei Dawson, eu sunt. Am vrut să te sun. Sunt la o petrecere cu Jack, Jen şi colega mea de cameră nebunatică. Ghici ce? Mă distrez pe cinste, dar oricât de bine ar fi, lipseşte ceva: tu. Nu eşti aici şi ştiu că am spus că sunt în regulă cu faptul că nu ai venit weekendul acesta, dat ştii ce? Nu este în regulă pentru că îmi lipseşti. Şi în seara asta era un băiat care se dădea la mine sau cel puţin aşa cred. Şi era foarte drăguţ, iar eu l-am alungat şi nu ştiu sigur de ce am făcut asta. Dar sunt destul de sigură că am făcut-o din cauza ta. Mi-am petrecut ultimele două luni sperând că o să apari la uşa mea într-o bună zi, dar nu este aşa. Tu eşti undeva în lumea asta şi îţi urmezi visele şi eu vreau să faci asta. Dawson, cred că este timpul să te las să-i contunui viaţa. Şi îmi este foarte greu să fac asta pentru că ştiu că există o parte din mine care te va iubi mereu. Dar toată situaţia asta, visatul cu ochii deschişi, fuga nu ne fac bine. Aşa că asta fac acum, încerc să ne eliberez, lucru pe care ar fi trebuit să-l fac acum trei luni. Spun rămas bun, Dawson. Să mă suni. Pa.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa m-am născut

Universul a tuşit o dată
ca să iasă Adam,
de două ori pentru Eva,
că se înţepenise cu picioarele printre meteoriţi
şi nu mai vroia să iasă,
şi după încă vreo câteva icnete uite că se umpluse deja Pământul de mormoloci,
care mai de care mai mândru şi mai împopoţonat cu gânduri de bine;
la mine deja avea pneumonie severă de gradul I,
aşa că am ieşit nu din două, ci din câteva tusete
împrăştiate printre copaci
şi până să mă adun, săraca, de printre crengi,
hop şi tu cu basmele tale
despre cineva numit dumnezeu
şi te-am crezut, încă neadunată,
încă strângând unghii şi degete,
te-am crezut şi am pornit după tine
pentru că te iubeam un pic
şi pentru că şi tu mă iubeai, în aceeaşi măsură,
şi-apoi într-o zi s-a făcut atâta linişte,
într-o zi universul n-a mai tuşit.
Ne priveam stingheri,
tu cu cartea în mână,
eu cu-ale mele,
întrebându-ne dacă ne vom mai naşte vreodată într-un alt univers,
înţelegând în sfârşit de ce pentru mormoloci nu există eternitate,
şi parcă temându-ne să ne recunoaştem, unul în altul,
şi de-atunci n-am mai deschis nici un ochi,
deşi adunasem o traistă întreagă,
nici n-am mai spus, nimănui, cum m-am născut împrăştiată printre copaci.
Deja se făcuse a doua zi,
copiii n-ar mai fi putut să înţeleagă,
tu însuţi te prefăceai ocupat,
eu întindeam pe pâine miere din fagure,
căutând o poveste fără final care să vă ţină aproape,
apoi am deschis geamul şi parcă l-am auzit iar tuşind,
cât pe ce să zâmbesc şi să zic "să-ţi fie de bine",
tu ai râs, copiii desenau pe mama şi tata cu braţe subţiri şi capete dezlânate,
eu am râs,
aşa m-am născut eu, de fiecare dată,
şi tu te vei fi născut în vreun fel,
numai de ţi-ai aduce aminte,
şi dacă nu-ţi aduci, nu-i nimic,
găsim noi o poveste şi pentru tine,
nu aici, nu acum, poate într-o altă dimineaţă,
înainte să alergi la servici, înainte să-ţi leg cravata cum se cuvine,
înainte să te sărut şi să-ţi spun că parcă tot mai iubesc
mormolocul ăsta din tine,
nu-i aşa?
Parcă tot mai iubesc
pentru că universul e doar o părere,
dar tu eşti al meu şi vei fi până la capătul drumului,
acolo unde vom sta în genunchi şi ne vom spune ultima şoaptă
ultimul gând înainte de a rămâne fără cuvinte,
şi dacă te întrebi ce-i cu toate acestea,
n-am răspuns, n-am sfârşit,
doar o poezie de dragoste murmurată,
adesea în doi, alteori prăbuşită în mine,
eu – tusea grea,
împrăştiata dintr-o pneumonie de gradul I
din genunile universului.

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să-ţi spun că... Totuşi, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aş vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Ştii tu... Pentru tot. Pentru tot ce ţi-am spus, în urmă cu şase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu ştii cum m-am simţit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poţi să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt şase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înţelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înţeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înţelegi şi tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniştită. Altfel, nu mai pot suporta situaţia asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insişti... Pentru liniştea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deşi practic, nici n-aş avea motive pentru care să te iert. N-ai greşit deloc atunci, ţi-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacţionat greşit.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (pe ecranele televizoarelor): Chestia asta e deschisă? Aşa. Bun. Hei. Sunt eu... evident. Dacă ai putea să te apropii puţin şi nu-ţi face griji, nu o să te muşc. Vin cu gând de pace. Tu şi eu... noi o să stăm ceva timp aici. Se pare că destul de mult. Aşa că eu cred că ar fi cel mai bine dacă am putea ajunge la o înţelegere. Şi ca să ne fie mai uşor, sunt dispus să recunosc că sunt un adevărat dobitoc, lucru pe care îl ştii deja. Mai bine decât oricine, decât toţi oamenii de pe planeta asta. Dar mă îndepărtez de la subiect. Propunerea mea este următoarea: să lăsăm trecutul în trecut acolo unde îi este locul de fapt şi să încercăm să îndulcim situaţia asta în care ne aflăm şi să ne facem comozi. Cu alte cuvinte, ţi-am cumpărat ceva. De fapt nu ţi-am cumpărat ceva. Mai bine zis am procurat ceva, dar oricum mă înţelegi tu. E pe tejghea. (Ea se uită cu atenţie şi vede că el a pus pe tejghea o pereche de pijamale şi o pereche de papuci) Nu mai ştiu sigur care e mărimea pentru că a trecut ceva timp, dar le putem schimba oricând. Şi dacă îmi accepţi propunearea, vei putea oricând pe o perioadă limitată să mă obligi să fac singurul lucru pe care nu vreau să-l fac nici în ruptul capului. Ceea ce nu înseamnă că nu ai mereu această putere asupra mea, dar mi-am dat seama că aşa a început noaptea asta de calvar. Făceai ceva pentru mine ce nu îţi făcea plăcere căci pentru asta sunt prietenii.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prevestire

Spui că am înnebunit.
Eu doar îţi prevestesc toamna,
Văd vârtejul de frunze de castan
Care ne împresoară,
Pe care tu te prefaci că nu-l vezi,
Să ştii că nu eşti scutită de vreme,
De clipă,
Ieri ţi-am adunat nisip alb din plete,
Mă doare,
Te văd mereu la fel,
O vioară într-o clepsidră,
Doar prevestesc toamna.
Tu spui că-s nebun,
Ştii că eşti încă frumoasă
Că mă joci pe degete,
Dar totuşi vine toamna,
Iubeşte-mă dacă mai vrei,
Te joci cu mine,
Îţi stă bine,
Eu îţi prevestesc toamna.
Te uiţi la castani prin oglinzi,
Cuprinde-mă aşa cum ştii numai tu,
Ai braţele de marmură.
Mă încearcă anotimpul,
Timpul,
Cărarea asta rece,
Vârtejul de frunze care ne împresoară
Şi pe care tu te prefaci că nu-l vezi.
Să ştii că nu eşti scutită de vreme,
De clipă,
Tu spui că sunt nebun,
Că prevestesc toamna,
Doamne,
Cât de frumoasă eşti!

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Blondo, trebuie să înţelegi un singur lucru, ca totul să fie clar! Anume, ceea ce s-a petrecut atunci, cu Ly, a fost o neînţelegere şi atât, o neînţelegere pentru care, în mare parte şi Lia este vinovată, iar ea ştie foarte bine acest lucru, dar să nu încercăm să căutăm acum ţapul ispăşitor. Iar dacă te referi la ceea ce am făcut eu după aceea, timp de o săptămână întreagă, recunosc, a fost o mare greşeală, pe care mi-o asum în totalitate, dar pe care n-o voi repeta niciodată, atâta timp cât voi mai trăi! Pentru că, indiferent de câte sau ce motive aş avea, oricât de bine întemeiate ar fi, nu voi permite niciodată să decad în asemenea hal, încât să devin un alcoolist incurabil, dependent de alcool! Nu voi lăsa să mi se întâmple aşa ceva! Pentru că problemele nu se pot rezolva niciodată înecându-le în asemenea licori. Deci, poţi fi sigură că atunci a fost pentru prima şi ultima oară în viaţa mea când am făcut un asemenea abuz! Începând din acel moment, nu mă voi mai atinge tot restul vieţii de ţigări şi băutură, decât, foarte rar, la ocazii speciale, cum ar fi de revelion, Crăciun, cel mult un pahar de şampanie. Asta da, îmi pot permite, nu-i nimic rău. Şi câte o cafeluţă pe zi, dimineaţa. În rest, sub nici o formă n-ai să mă vezi cu băutură în mână! Şi nici cu ţigări, la care am renunţat deja, definitiv; oricum, nu eram un fumător convins! Mă prosteam doar, din când în când, încercând să-mi dau, chipurile, importanţă. Dar am voinţă şi ştiu că pot! De aceea voi reuşi ceea ce mi-am propus. În primul rând, pentru mine însumi, pentru că e în interesul meu personal. Şi nu vreau să mă dezamăgesc, nici pe mine, nici pe alţii. Altfel, ce-aş deveni? Nici nu vreau să-mi închipui! Dar, repet, sunt destul de isteţ pentru a nu lăsa să mi se întâmple aşa ceva, deci, n-am să cad în patima alcoolului. Cu alte cuvinte, sunt conştient de faptele mele. Şi am de gând să mă păstrez în continuare astfel. Ai înţeles, da?!
Maria: Da, Luci, desigur. Şi mă bucur să aud asta de la tine.
Lucian: Bine. Atunci, cred că vă puteţi întoarce liniştiţi în oraş. Eu nu intenţionez să fac nimic prostesc. În nici un caz!
Maria: Deci, ne goneşti... Cred că ar fi mai bine să rămânem totuşi cu tine, cel puţin o vreme, nu ca să te verificăm sau să te oprim de le cine ştie ce. Recunoaşte că e totuşi mai plăcut decât să fii singur.
Lucian: Ai dreptate. Rămâneţi. N-am nimic împotrivă.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raymond Barone: Bine, Robert, vrei să ştii care sunt avantajele căsătoriei? Fie... Iată... Hmm... Bine! Uite! Ştiu! Ştii când adormi şi ţi se opreşte respiraţia? Când eşti căsătorit, e mereu cineva acolo care să te aducă înapoi la viaţă... Nu e un exemplu bun. Aşa...
Robert Barone: Ray...
Raymond Barone: Gata! Mă descurc! Uite, vrei să ştii cum e căsnicia cu adevărat? Fie. Te trezeşti - ea este acolo. Te întorci de la muncă - ea este acolo. Adormi - ea este acolo. Iei cina - ea este acolo. Înţelegi? Adică, ştiu că sună ca un lucru rău. Dar nu este. (îşi pune mâna pe umărul Debrei) Nu, nu şi dacă ea este persoana potrivită. (pauză)
Frank Barone: Aş vrea un minut să te contrazic.

replici din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelora pe care i-am iubit şi acelora care m-au iubit

A venit vremea să plec, nu mă opri, deschide uşa larg,
Am multe lucruri de făcut şi de văzut dincolo de prag;
Nu te-atârna de mine cu lacrimi, bolovani,
Fii fericit că am avut în viaţă-atâţia ani

Să-ţi dăruiesc iubire, iar tu nici nu poţi să ştii
Cât de fericită am fost cu tine în fiecare zi,
Îţi mulţumesc pentru toată iubirea ta acum
Când, iată,-a sosit vremea să plec singură la drum.

Mă poţi plânge-un pic, dacă simţi că asta-ţi face bine,
Apoi lasă-încrederea, cu lumina ei, durerea să-ţi aline;
Curând vom fi-împreună iarăşi într-o vâlcea cu calomfiri,
Până-atunci, binecuvântează comoara ta de amintiri.

Nu voi pleca de tot, totuşi, iar viaţa merge mai departe,
Dacă-ai nevoie, cheamă-mă, şi voi sosi de dincolo de moarte;
Deşi tu să mă vezi nu vei putea, nici să mă-atingi, voi fi aproape,
Dacă-o să-ţi asculţi inima, vei auzi căzând ca nişte ape
Întreaga mea iubire, limpede şi tandră ca zefirul.
Apoi, când singur vei veni şi tu pe acelaşi drum, din nou mireasă,
Te voi întâmpina zâmbind şi-ţi voi spune bine-ai venit acasă.

poezie de Mary Alice Ramish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Totuşi, nu pricep ce vrei de la mine acum?
Lucian: Hmm... Ce vreau?! Credeam că o să înţelegi, fără să fiu nevoit să-ţi spun eu.
Mihai: Ah, cred că înţeleg, Luci... Cumva vrei să... Adică, ştii tu, supercomputerul, mama ta, ziua dânsei...
Lucian: Da, exact; văd că înţelegi. Asta vreau, deşi ştiu că ţi-am zis că n-o să-ţi mai cer imagini în direct cu Terra, însă nu pot... Astăzi vreau doar s-o văd pe ea, măcar un minut, sau... Măcar atât! Nu vreau să las mesaje, nu vreau să vorbesc cu nimeni, decât s-o văd, nimic mai mult. Să ştiu că este bine.
Mihai: De acord. Te ajut, cu cea mai mare plăcere. Dar, Luci, dacă asta doreai, de ce mi-ai zis să vin eu în navă?! Eram deja acolo, la supercomputer. De ce n-ai venit tu direct acolo? Îţi explicam eu unde să mă găseşti. Ne descurcam cumva.
Lucian: Te rog, campionule, lasă reproşurile! Uită-te bine la mine! Cum crezi că puteam veni aşa, în starea în care sunt?!
Mihai: Bine, înţeleg asta... Păi, linişteşte-te şi de îndată ce crezi că o să poţi, plecăm. Bine?!
Lucian: Desigur. Mă retrag puţin, în rezerva mea, să-mi dau cu apă rece peste faţă, poate îmi revin, ca să putem pleca.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este nimic mai plăcut decât să îţi schimbi starea interioară într-o secundă prin schimbarea de perspectivă. Când eşti stresat că lucrurile nu au mers azi exact cum ai vrea să meargă şi simţi stresul, fricile şi supărarea cum te copleşesc, adu-ţi aminte că eşti în plin proces de învăţare şi că ziua de azi nu e decisivă, ci doar o piesă de domino. Cât timp înţelegi că e mai important să apari şi să îţi faci partea zi după zi decât să ai un şir de zile perfecte, când înţelegi ca să rămâi pe drumul măiestriei te va face încet şi sigur să nu ai competiţie, ştii că şi azi îţi poţi da voie să te relaxezi, să iei ziua aşa cum ţi-a fost dată şi să te poţi bucura de lucrurile mici ştiind că cele mari sunt acolo, te aşteaptă să faci drumul până la ele. Oricum ţi-a fost ziua şi cum se va termina, nu uita să simţi recunoştinţa pentru abundenţa în care trăieşti deja. Sunt multe lucruri pe care le ai şi le consideri normale şi fireşti, însă gândeşte-te un pic mai bine. Chiar ţi se cuvine totul sau poţi să apreciezi azi un pic mai mult ce ai?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să-mi fie....

de ce îmi este dor de tine
când poate să nu-mi fie dor
de ce nu-mi este dor de mine
când vreau să plec de aci, să mor,
de ce nu-mi este dor de o altă
fiinţă pe care nici că am iubit
să fie chiar o cealaltă
cu care în vis eu am trăit,
lăsaţi-mă mai bine în pace
căci vreau să mor, să plec de aici
să nu mai dau de vreo rapace
cu ochii mici, de licurici,
să-mi faceţi sus, un cuib de paie
aproape de cerul cu nori
să vină doar cele bălaie
să ne iubim din noapte-n zori,
şi eu să vă privesc de sus
să n-am cuvinte pentru voi
decât să vă mai fiu supus
mai bine dorm între strigoi.

poezie de Stejărel Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostirea este despre sex. Relaţii de cuplu sunt despre iubire şi dăruire. În sex, am o nevoie uriaşă pe care o vreau satisfăcută. În iubire, am de dat timp, energie, resurse şi tot ce am, pentru a-l ajuta pe celălalt să elimine suferinţa din viaţa lui, şi să pot să contribui măcar un pic la starea lui de bine şi fericire. Iubirea nu există când este pretinsă şi cerută. Nu avem control asupra iubirii pe care o primim, avem doar control asupra iubirii pe care o dăruim. De aceea, îndrăgostirea este egoism, pentru că urmăreşte interesul individului. Mulţi se vor revolta şi vor spune "dar eu când sunt îndrăgostit fac orice pentru cel de care m-am îndrăgostit". Ok, şi când celălalt îţi întoarce spatele şi nu apreciază ce faci şi nu îţi răspunde cu aceeaşi monedă, cum te simţi? Cum te simţi când eşti îndrăgostit de cineva care nu este îndrăgostit înapoi de tine, ci de altcineva? UPS! Iubirea nu este pentru oricine pentru că nu oricine poate să dăruiască fără să spere la răsplată. Însă oricine îşi poate descoperi şi dezvolta capacitatea de a iubi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Here she comes again

//
e o noapte senină şi încă ascult roykscopp/

here she comes again / toate problemele acestea ale discriminării mă bântuie

ca şi cum ar fi nişte fantome

// trezeste-mă din coşmarul acesta adânc, fă din mine o papuşă voodoo
căreia sa îi dai foc înainte să moară //

uneori nu mai suport ţipetele păsărilor

care se întorc seara acasă
mă uimeşte coeziunea lor / felul cum ştiu să se adune şi să spargă cerul
atunci cand el pare atât de senin

fă din ele nişte păsări voodoo şi lasă-le să zboare cât mai aproape de noi
cel mai aproape de mine sunt slăbiciunile mele/ pe ele vreau să le ard

//

solitudinea a devenit o capcană în care nu prinzi nimic
nici măcar gândurile tale
când te plimbi prin pădurile de la marginea oraşului

cu căştile în urechi şi alergi / un alergător de cursă lungă

asculţi royksopp şi ştii

vine din nou ea / moartea sub forma unei femei frumoase pe care o iubeşti

eşti o micuţă lesbiană dar fără contact fizic

tot ce înseamnă mângâiere e în contrast cu frica de iubire

tot ce înseamnă discriminare

tinereţea acesta care nu va dura veşnic

e o păpuşă pe care o strângi în mâini în momentele de anxietate

când se termină melodia / te întorci înapoi către casă

vezi trenul de navetişti cu o locomotivă albastră
vezi păpuşile voodoo pe care ţi le-ai imaginat
vezi ciorile pe liniile de telegraf
vezi moartea legată cu o funie de un gard ca un câine

şi ştii că ai ajuns în mometul în care chiar dacă vrei nu te mai poţi întoarce

trebuie să accepţi toate aceste discriminări.

// here she comes again.//

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară, am
să cad în stropi mărunţi pe acoperişul casei tale;
fiecare strop te va striga pe nume până când
îţi vei aduce aminte cine sunt.
Stiu, vei rosti numele atâtor femei încât
privindu-mă mai apoi în ochi ţi se va face ruşine
dar dragostea este un lucru care ni se întâmplă
de mai multe ori fiecăruia.
Ştiu, ştiu, îmi vei spune că pe mine m-ai iubit
mai mult decît pe toate la un loc,
asa suntem noi oamenii avem întotdeauna
câte o minciună la îndemână pe care o rostim
de atâtea ori încât sfârşim prin a o crede.
Dar eu am să aleg să fiu ploaia ta doar
pentru o noapte, n-am să zabovesc mai mult,
vreau să trezesc în tine toate amintirile,
vreau doar ca rana de mine să îţi rămână mereu deschisă,
eu vreau să fiu cutiţul tu rana lui nevindecată;
n-am să mă sfiesc, va fi o noapte în catre va curge mult sânge.
Minte-mă, răscoleşte în tine adânc, sapă, zgârăie, scurmă, ţipă!
Vreau ca durerea ta de mine să fie maximă.
Mă voi preface când îmi spui că mă iubeşti că te cred,
ţi-am pregatit cea mai frumoasă noapte de dragoste,
am gandit totul din timp, va decurge totul perfect,
la fel ca şi o crimă premeditată.
Cu fiecare sărut voi semăna în tine floarea tristeţii,
nici nu ai să simţi cum viata ta se va schimba în rău de azi pe mâine.
Iubirea, da iubirea este un joc plăcut,
de la tine am învăţat asta,
câştigă întotdeauna jucătorul care ştie să măsluiască zarurile,
am avut profesorul perfect,
exerciţiul te învaţă să fii mereu cel mai bun.
Niciodată nu este prea târziu pentru a trăi
cea mai frumoasă poveste de dragoste
şi nimic nu va întrece vreodată dulceaţa răzbunării
chiar dacă în urmă două inimi rănite vor blestema ceasul
în care s-au cunoscut.
Într-o zi am sa mă prefac în ploaie de vară chiar dacă ştiu că am putea împărţi acelaşi nor.

poezie de Valeria Iacob Tamaş
Adăugat de Valeria Iacob Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-le Eminescu, să nu ţi se pară amară scrisoarea mea, e departe de-a reflecta ura, regretul, mustrarea de cuget, groaza de care mă simt cuprinsă, numai când gândesc la sumedeniile de minciuni pe care ai avut curajul de a mi le debita, la iezuitica ipocrizie, la intenţiunea bine meditată şi bine premeditată cu care m-ai făcut (abuzând de încrederea mea) să devin o groază pentru toată lumea, căci m-ai făcut ca fără ruşine să afişez relaţia mea cu D-ta şi multe altele pe care de mai ai puţină conştiinţă trebuie să te îngrozeşti când îţi vei aduce aminte de ele, şi care îţi mai repet nu le-ai făcut decât cu scopul să-ţi baţi joc de mine şi din cât eram de nenorocită să mă faci astfel încât să-mi vie nebuneală.

Veronica Micle în scrisoare către Mihai Eminescu (19 februarie 1880)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti

Când voi fi plecată să-ţi aminteşti de mine,
Plecată-n lutul mut unde tăcerea e stăpână,
Când n-o să mă mai poţi ţine de mână,
Să ştii că ceva din tot ce-am fost încă-ţi aparţine.

Să-ţi aminteşti când vocea ta definitiv se va reţine
De-a mai vorbi de viitorul nostru – cândva la îndemână:
Să-ţi aminteşti de mine,-atât. Atunci când voi fi ţărână,
Va fi târziu pentru rugi sau sfaturi – iar tu ştii asta bine.

Totuşi, dacă va fi nevoie să mă uiţi o vreme,
Pentru-a-ţi aminti apoi de mine iar, să nu regreţi:
Atunci vor fi pierdute-n ruinele trecutei mele vieţi

Toate gândurilor rele pe care le-am avut cândva. Insist:
E mult mai bine să uiţi, ferit de regrete şi blesteme,
Şi să zâmbeşti, decât să-ţi aminteşti şi să fii trist.

poezie de Cristina Rossetti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!