Aşa m-am născut

Universul a tuşit o dată
ca să iasă Adam,
de două ori pentru Eva,
că se înţepenise cu picioarele printre meteoriţi
şi nu mai vroia să iasă,
şi după încă vreo câteva icnete uite că se umpluse deja Pământul de mormoloci,
care mai de care mai mândru şi mai împopoţonat cu gânduri de bine;
la mine deja avea pneumonie severă de gradul I,
aşa că am ieşit nu din două, ci din câteva tusete
împrăştiate printre copaci
şi până să mă adun, săraca, de printre crengi,
hop şi tu cu basmele tale
despre cineva numit dumnezeu
şi te-am crezut, încă neadunată,
încă strângând unghii şi degete,
te-am crezut şi am pornit după tine
pentru că te iubeam un pic
şi pentru că şi tu mă iubeai, în aceeaşi măsură,
şi-apoi într-o zi s-a făcut atâta linişte,
într-o zi universul n-a mai tuşit.
Ne priveam stingheri,
tu cu cartea în mână,
eu cu-ale mele,
întrebându-ne dacă ne vom mai naşte vreodată într-un alt univers,
înţelegând în sfârşit de ce pentru mormoloci nu există eternitate,
şi parcă temându-ne să ne recunoaştem, unul în altul,
şi de-atunci n-am mai deschis nici un ochi,
deşi adunasem o traistă întreagă,
nici n-am mai spus, nimănui, cum m-am născut împrăştiată printre copaci.
Deja se făcuse a doua zi,
copiii n-ar mai fi putut să înţeleagă,
tu însuţi te prefăceai ocupat,
eu întindeam pe pâine miere din fagure,
căutând o poveste fără final care să vă ţină aproape,
apoi am deschis geamul şi parcă l-am auzit iar tuşind,
cât pe ce să zâmbesc şi să zic "să-ţi fie de bine",
tu ai râs, copiii desenau pe mama şi tata cu braţe subţiri şi capete dezlânate,
eu am râs,
aşa m-am născut eu, de fiecare dată,
şi tu te vei fi născut în vreun fel,
numai de ţi-ai aduce aminte,
şi dacă nu-ţi aduci, nu-i nimic,
găsim noi o poveste şi pentru tine,
nu aici, nu acum, poate într-o altă dimineaţă,
înainte să alergi la servici, înainte să-ţi leg cravata cum se cuvine,
înainte să te sărut şi să-ţi spun că parcă tot mai iubesc
mormolocul ăsta din tine,
nu-i aşa?
Parcă tot mai iubesc
pentru că universul e doar o părere,
dar tu eşti al meu şi vei fi până la capătul drumului,
acolo unde vom sta în genunchi şi ne vom spune ultima şoaptă
ultimul gând înainte de a rămâne fără cuvinte,
şi dacă te întrebi ce-i cu toate acestea,
n-am răspuns, n-am sfârşit,
doar o poezie de dragoste murmurată,
adesea în doi, alteori prăbuşită în mine,
eu – tusea grea,
împrăştiata dintr-o pneumonie de gradul I
din genunile universului.

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hai, să mergem acum! Presupun că au sosit deja toţi!
Mihai: Tot ce se poate să fi sosit.
Lucian: Ah, încă un lucru înainte de a pleca de aici, Mihai! Data viitoare când vei mai dori să transmiţi vreun mesaj de genul acesta, acasă, să mă anunţi înainte de a-l fi transmis deja, nu după aceea.
Mihai: De ce? Ca să-mi interzici să-l trimit?
Lucian: Nu, normal că n-am de gând să-ţi interzic nimic!
Mihai: Desigur, eşti foarte subtil... Îmi vei aminti care ar fi impactul unui asemenea mesaj, doar ca să-mi dai serios de gândit asupra acţiunii mele...
Lucian: Anunţă-mă doar, atâta tot! Bine?!
Mihai: Nu cred că va fi cazul să te anunţ, pentru că nu va mai fi nici o altă dată viitoare. Şi nu pentru că ai fi reuşit să mă convingi tu cu argumentele tale, sau să mă pui serios pe gânduri... Ci doar pentru că aşa am hotărât eu însumi, chiar din momentul în care trasmiteam acel mesaj. M-am gândit să fie primul şi ultimul pe care-l voi transmite. Unicul. Chiar i-am avertizat că s-ar putea întâmpla aşa.
Lucian: Foarte bine! Dar dacă te vei răzgândi, să mă anunţi totuşi dinainte. Ne-am înţeles?
Mihai: Fie. Promit că, dacă va fi cazul, te voi anunţa. E bine aşa?
Lucian: E perfect! Să mergem!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţipăt al pescăruşului

atunci ne-am iubit pentru ultima oară
ştiu că făcusem bagajele
am privit încă o dată în cameră
să văd dacă nu cumva am uitat ceva
după care m-am băgat sub duş -
şi ţipătul pescăruşului s-a auzit
pentru prima oară

tu erai mai tăcut decât de obicei
nu ştiu ce dracu ţi se întâmplase
toată seara ai stat retras pe balcon
ascultând cum se repetă marea,

la un moment dat am venit lângă tine
şi te-am întrebat de ce eşti aşa trist
ai bâiguit ceva despre nişte amintiri -
la început n-am înţeles, vocea ta era acoperită
de zbuciumul valurilor

înainte să plecăm te-am dorit
aproape că-mi venea să te devorez ca o fiară sălbatică
atunci când simte sângele zvâcnind,

şi nu ştiu cum naiba s-a făcut
că ţipătul pescăruşului s-a auzit pentru a doua oară
ca şi cum ar fi venit de undeva
din lăuntrul tău

suna atât de real încât
mi-am pus capul la tine pe piept
ca să-l ascult încă o dată
dar nu s-a auzit decât ceva
aidoma unei mări agitate,

atunci când te-am văzut intrând în valuri
aproape că am ştiut,

aproape am ştiut
că ţipătul pescăruşului
se va auzi pentru a treia oară
şi l-am văzut cum ieşea din tine
înălţându-se spre zenit,

şi-apoi deodată s-a făcut linişte
de parcă inclusiv marea ar fi
amuţit,

cât să aud cu o precizie înspăimântătoare
ceea ce valurile au acoperit
în seara de dinainte de a fi făcut dragoste
pentru ultima oară,

şi-am înţeles în sfârşit de ce îmi spuneai
că
te umpli de amintiri

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tot aici

Ai îmbătrânit de-atunci
Şi frunzele au riduri îngroşate,
Nu ne-am văzut de-atâta timp
Acum ai crengile împrăştiate.

Eşti tot aici, nu te-au tăiat
Acei ce inimă nu poartă,
Dar parcă acum eşti mai înalt,
Se vede vârful cum se-apleacă.

Pe scoarţa veche ai crăpat
Şi crăpăturile sunt dese,
Dar încă înfloreşti îmbujorat
Şi-mi pare mie să nu-ţi pese.

Mă vezi, eu sunt, da, m-am schimbat,
Îţi mai aduci aminte timpul,
Când adormeam doar mângâiat
Mi-acopereai cu flori veşmântul?

E mult de-atunci, dar n-am uitat
Şi dorul m-a chemat la tine,
Sunt argintat şi supărat,
Sunt singur şi nu-mi este bine.

Am să rămân să-ţi povestesc,
Avem o noapte înainte,
Doar dacă nu te plictisesc,
Cu a mea poveste în cuvinte...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub umbra ta

Mă gândeam să m-aşez în iarbă sub umbra ta.
Pe vremea aceea gândurile noastre erau mai mici,
chiar şi fără să le înghesui, ar fi încăput într-o cutie cu bomboane de ciocolată
cu care mă amăgeai,
când vroiai să te iubesc mai mult,
când vroiai să-mi ascund iubirea în mai puţine cuvinte...

Sub umbra ta aveam timp să nu mai fiu eu,
evadam uneori pe o stradă alăturată,
o alee înfundată în amintiri unde copiii jucau şotron,
unde stăteam pitită după nişte copaci care ar fi putut fi castani,
aşteptând să se facă noapte, să iau şotronul cu mine şi să-l duc acasă,
acolo unde mai adunasem câte ceva, lucruri tăcute, inutile, stingherite de liniştea lor,
nedumerite să se vadă ostatice într-un muzeu în care nu intra nimeni,
poate doar tu, pe furiş,
temându-te să nu striveşti cu umbra ta mare lumea aceea sterilă pe care o apăram îndârjită,
pe care o iubeam cum nu învăţasem să te iubesc şi pe tine vreodată...

Pictam buline pe unghii sub umbra ta.
An de an, bulinele au crescut, s-au facut mai multe, mai năbădăioase, într-o zi unghiile nu le-au mai ajuns,
deşi, ciudat, când au coborât de pe ele au încetat să mai fie frumoase,
îmi înghiţeam lacrimile rugându-le să se’ntoarcă pe mâna cu care amestecasem culori,
mâna îmbătrânea, bulinele mele deveniseră curcubeu şi se mirau că nu se opreşte nimeni să le privească,
nici nu s-ar fi putut cineva opri, bulinele mele nu aveau cer,
le-am şoptit atunci că fără cer nu există curcubeu,

îmi amintesc că-ţi plăcea să’mi săruţi glezna piciorului stâng,
când vorbeam cu bulinele,

îmi amintesc că vroiam să m-aşez în iarbă sub umbra ta,

apoi trebuie că s-a întâmplat ceva,
copiii îşi desenau şotronul înainte,
iarba creştea peste trupul pe care-l lăsasem să se odihnească,
mi s-a părut o clipă că văd o umbră plecând,
pe urmă n-am mai văzut nimic, auzeam vag şoaptele tale,
îţi simţeam parcă şi parfumul pe care – oare eu ţi l-am dăruit?

Un greiere mă ciupeşte de nas, supărat că nu i-am făcut şi lui, printr-atâta iarbă, cărare.

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aş putea înţelege Universul fără tine

Când te pierdeam o clipă din ochi, te căutam la gura râului.
Nu ca să mă salvez de lacrimi sau de durere
pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o printre flori;
era una mai slabă de inimă
şi aproape stinsă printre alte lucruri.
Aveam sentimentul că suferinţa ei trecuse de ierburile uscate
ca să sfârşească într-o dimineaţă rece sub o frunză îngălbenită.

Era deja toamnă la prima mea durere
într-o lume născută numai pentru mine,
Îmi spuneai că nu pot fi copil dacă n-am gust de lacrimă, mă ştergeai cu fruntea.
Cântecul tău era pornit să umble pe apele pământului.
Nu aş putea înţelege centrul universului fără tine
cum nu aş fi în stare să mă privesc
în oglindă cu ochii închişi.

Mi-ai spus odată să-i închid la suferinţă, nu ca să mă salvez de lacrimile
care vin din zona cea mai adâncă a spiritului,
ci să îndur orice rană a vieţii.
Ştiu că apele pământului se unesc
şi dorul meu poate urca în valuri până la Olt.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (19 octombrie 2009)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te întreba!

Nu te întreba de te iubesc, ori ba.
Eşti permanent în inima mea,
De parcă Universul te-a sădit în ea,
Iar eu, nu te mai pot uita.

Nu te întreba dacă dorinţa mai există,
Dacă sunt veselă sau tristă,
Dacă gânduri bune îţi mai trimit,
Sau dacă azi, numele ţi l-am pomenit.

Nu te întreba dacă azi m-am rugat pentru tine,
Dacă îmi doresc să-ţi fie bine,
Chiar dacă nu eşti lângă mine,
Dacă mai cred în tine.

Întreabă-te, mai bine,
Dacă azi te-ai gândit la mine,
Dacă mi-ai trimis un zâmbet luminos,
Dacă m-ai privit drăgăstos.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Te iubesc, în fiecare cuvânt pe care n-am apucat să ţi-l spun...
Pentru fiecare lacrimă născută de dorul tău,
Nu pot decât să te iubesc în gând, de departe,
Cu sufletul pe jumătate fericit, pe jumătate pierdut...
Te iubesc pentru că am uitat ce am fost înainte de a te iubi pe tine.
Te iubesc, chiar şi când nu ar trebui să te iubesc.
Te -am iubit şi nu voi înceta să te iubesc, dacă -mi vei şi permite.
Te iubesc şi mă bucur ca un copil de acadeaua lui primită în dar,
Ştiu, sunt naivul ce încă mai crede că există cineva pentru fiecare în lume...
Acel cineva de care doar moartea te va despărţi.
Dacă te iubesc nu înseamnă ca eu sunt acel romantic, cu suflet bun şi mare,
Ci pentru ca eşti tu cel mai bun lucru ce există şi a prins rădăcini ţn mine, femeie fără chip!
Te iubesc şi-mi este teamă că atunci când te voi găsi,
Voi fi prea... bătrân să te mai pot iubi...
Dar m-aş mulţumi decât cu şansa oferită,
Doar să te iau de mână şi să te plimb prin parcul sufletului meu
Să-ţi citesc toate poemele scrise în cinstea şi de dorul tău,
femeie minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

O îmbrăcăminte foarte specială

Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.

Ultima zi înainte de a se duce
s-a trezit fără durerea pe care o avea în fiecare dimineaţă,
în ziua aceea nu a mai plâns,
ne-am jucat şi am râs împreună toată dimineaţa.

Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aştept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze şi vorbeşte cu mine despre tata şi depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.

Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul
şi ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneţi ce v-am povestit.

Iar eu plâng când ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citeşte biblia
pentru că vorbeşte cu Dumnezeu, mereu îmi vorbeşte de Dumnezeu.

Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune că trebuie să aştept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine
şi vom merge împreună pentru a ne juca din nou,
şi asta va fi pentru totdeauna.

poezie de Josue Trejos Campos din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de vreme

De ceva vreme nu te-am mai simţit –
Nici în farmecul nopţii, nici în razele
Celei ce-nsemna odată clipele...
Acestei inimi care încă n-a-'mpietrit!

Încă mai simt cum bate-a dragoste,
Chiar dacă nu mai bate pentru tine!
Deşi credeam că nu îşi mai revine,
Uite-mă-aici: trăind tot o poveste...

O poveste care-i tot despre dragoste,
O dragoste care – ghici, ce? S-a stins!
Despre un vis frumos ce-a fost învins,
Dar care... încă ne mai urmăreşte!

Cum am putea să nu avem regrete?!
Doar ştii şi tu ce am trăit, – a fost –
Şi cât de tragic s-a sfârşit şi fără rost...
De nici n-ai spune c-am iubit cu sete!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă azi

Îmbrăţişează-mă azi,
Câtă vreme eu mai sunt eu
Şi mai poţi frământa între degete o bucată de carne.

Mâine prin venele mele va curge fumul ţigărilor.
Mâine nu voi mai scrie poezii
Şi tu vei uita –
Vei trece nepăsător pe lângă mumia de cofeină
Şi vei încerca poate să-ţi aminteşti,
Să scapi de sentimentul acela enervant de deja-vu,
De gândul că parcă... da, parcă ai mai vazut-o undeva,
Parcă mirosul acesta de iasomie nu-ţi este străin,
După cum nici vocea nu-ţi este străină.

Îmbrăţişează-mă azi,
Câtă vreme îţi tulbură nopţile
Un trup şi o inimă.

Mâine vei înţelege şi tu
Miracolul primăverii –
Vântul alungă nebunia albă din bolta copacilor,
Vântul răsfiră ştrengar cosiţele înflorite şi râde,
Cum şi tu râdeai uneori,
Răscolind printre pagini şi vise.

Mâine vei înţelege că nu se poate
Să mă ascund aici pentru totdeauna.

Iubeşte-mă cât sunt încă aici,
Cât sunt încă aproape,
Ia-mi gustul de fugă de pe sâni, de pe buze,
Închide-mi pantofii cu lacătul, numai de dragul de a mă vedea fugind
În picioarele goale,
Sărută copilul, femeia...
Sărută ce vrei, dar repede... foarte repede...
Înainte ca timpul să spulbere şi puţina fericire ce ne e dată,
Înainte să mă trezesc şi să văd
Că şi prin venele tale
Curge
Fumul ţigărilor,
Tu însuţi străin, tu însuţi murind din nevoia de linişte...

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, mă ierţi, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înţeles încă? Te-am iertat deci, deşi ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru şi sper să înţelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se opreşte-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Şi ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Aşa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După şase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu eşti supărat, deloc?
Lucian: Nu! Şi te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am şi uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aş ruga să gândeşti şi tu la fel. Să ştergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i aşa uşor. Rămân cele şase luni, care nu pot fi şterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îţi mulţumesc. Acum pot fi liniştită, dacă ştiu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar eşti sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poţi fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înţeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ţi face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ah, Luci... Aş fi vrut să te fi întâlnit pe tine mai demult, înaintea lui Remy, cu mult înainte de a fi plecat în această misiune.
Lucian: De ce? Crezi că lucrurile ar fi evoluat altfel pentru noi?
Maria: Hmm... N-aş fi avut nici o şansă cu tine, nu-i aşa? Niciodată?!
Lucian: Nu ştiu... Cred că nu; presupun... Adică, sigur nu, dacă aş fi cunoscut-o deja pe ea înainte de a te fi întâlnit pe tine. Ea mi-a cucerit inima şi cred că acelaşi lucru s-ar fi întâmplat oricum, era inevitabil. Poate că... Dacă n-aş fi întâlnit-o niciodată, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, poate că ai fi avut totuşi vreo şansă, n-ar fi fost exclus... Tu sau altcineva...
Maria: Dar ai întâlnit-o! Şi cred că mai devreme sau mai târziu, tot ai fi întâlnit-o, aşa că tot ai fi căzut în capcana ei.
Lucian: Hmm... Aşa e; cred. Off...
Maria: De ce oftezi?
Lucian: Păi, nu ştiu... Nu pot să mi-o scot din minte, deloc, oricât aş vrea, oricât aş încerca... De parcă ea mi-ar controla întreaga fiinţă; nu-mi pot lua gândul de la ea. Dar, ce fac?! Bat câmpii... De ce mă laşi să vorbesc prostii, blondo? Spun numai tâmpenii!
Maria: Nu, Luci. Spuneai doar cât de mult o iubeşti. Pentru că o iubeşti; nu-i aşa?
Lucian: Mai mult decât s-ar putea exprima vreodată în cuvinte, blondo.
Maria: Dar ei nu i-ai spus încă.
Lucian: Nu; încă n-am reuşit să găsesc momentul potrivit.
Maria: Dar, Luci, spuneai că...
Lucian: Ştiu! Şi am să-i spun. În curând. Nu ştiu când, dar am să-i spun. Altfel simt că înnebunesc! Nu mai suport! E deja pea mult. Atâţia ani...
Maria: Bine. Treaba ta. N-am să mă amestec, dacă nu vrei.
Lucian: E cel mai bun lucru pe care-l poţi face, să nu te amesteci...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci, nasol... Zău că nu ştiu ce să-ţi spun. De fiecare dată când vorbesc cu tine, mă pui în imposibilitatea de a-ţi da un sfat util. Sincer, problemele tale mă depăşesc. Mă laşi fără replică.
Lucian: Şi pe mine mă depăşesc, Mihai. Cred că de aia o iau razna uneori. Dar nu mai! Gata! Chiar mi-e de ajuns! Am decis ceva şi aşa rămâne! De acum încolo, nu mai calc strâmb, indiferent ce-ar fi! Doar sunt comandantul; încă, tot eu... Din cauza voastră, că aţi insistat...
Mihai: Şi cu Lia ce faci? Chiar renunţi?
Lucian: Să renunţ?! Mi-e greu să mă gândesc. Sincer, habar n-am ce să fac... Cum să renunţ aşa, deodată, la opt ani din viaţa mea?! Nu ştiu... Deocamdată, las lucrurile aşa cum sunt. Mai târziu, rămâne de văzut ce se va întâmpla. Dar încă n-am de gând să renunţ definitiv.
Mihai: Luci, eu tot cred că dacă i-ai vorbi, dacă i-ai spune ce simţi pentru ea, totul s-ar îndrepta spre bine.
Lucian: Da, probabil... Acum însă, în mod sigur nu i-aş putea vorbi, mai ales nu despre aşa ceva! Iar dacă aş încerca, cine ştie ce grozăvie i-aş spune, de fapt... Cu siguranţă n-ar ieşi nimic bun din toată încurcătura asta. Deci, nu vreau s-o caut, să vorbesc cu ea, nici măcar s-o văd; deocamdată doar, desigur!
Mihai: Complicat, Luci, foarte complicat.
Lucian: Da, sunt un tip complicat... Iar viaţa mea pare a fi doar o înşiruire de greşeli, pe care mă străduiesc să le îndrept. Sper să şi reuşesc acest lucru. Şi cred că acum ai ajuns la concluzia că nu sunt totuşi un model bun de urmat pentru tine.
Mihai: Aş... Şi eu am să-ţi răspund că indiferent ce-ai face, tot eşti un tip super! Şi-n plus, parcă ţi-am mai spus că n-am de gând să împrumut de la tine toate ciudăţeniile tale; prefer să mi le păstrez pe ale mele, că am şi eu destule...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei

Când am avut întâlnirea de 25 de ani
de la terminarea liceului
m-am dus acasă
în oraşul în care m-am născut
nu ştiam ce rochie să mă îmbrac
ca să fiu cât mai frumoasă
şi atunci mama mi-a spus
"Ce-ar fi, Medi, să îţi iei sarafanul
cu care te duceai la şcoală?
l-am pus bine după ce ai fugit
de acasă
ca să iei viaţa în piept
l-am pus printre lucrurile frumoase
la care mă mai uit când şi când
ca să îmi reamintesc de acele vremuri
în care eram tânără
şi mă iubea taică-tău
ca pe o femeie frumoasă
ce-ar fi să-ţi pui sarafanul
acela pe tine?
Eu cred că te încape
şi acum"
Apoi a deschis uşile dulapului
şi a scos un geamantan vechi
pe care l-a desfăcut cu mare grijă
de parcă ar fi fost un seif
şi a scos uniforma pe care o purtam
la şcoală
avea chiar şi emblema
prinsă în piept
dacă mai e cineva
care să ştie ce e aia o emblemă
Uite şi banderola, mi-a spus
şi mi-a întins cordeluţa albă
pe care o împletise cu mâinile ei
atunci când era tânără şi frumoasă
şi tata îi trimitea scrisori
pe Strada Florilor
iar ea visa că va avea o fată
care se va numi
ca şi mine
Medeea,
iar eu am luat-o
şi mi-am prins-o în păr
sarafanul îmi venea de minune
parcă nici nu trecuseră
atâţia ani
eram din nou şcolăriţă
şi când m-am dus la liceu
toţi colegii au rămas încremeniţi
aproape nu le venea să creadă
că este adevărat
Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei,
se minunau care mai de care,
S-a întors la fel de tânără
ca atunci când a plecat
putem să ne pozăm şi noi cu tine?
Puteţi, bineînţeles că puteţi, doar am fost
colegi
am împărţit aceleaşi vise
cât încă mai visam
bineînţeles că puteţi!
Odată ajunsă în clasă
inclusiv domnii profesori
au vrut să ne pozăm împreună
parcă întineriseră deodată
erau numai zâmbet
domnii profesori
de la liceu,
apoi ne-am aşezat fiecare în banca lui
aşa cum stăteam înainte
şi domnul diriginte a început să strige
catalogul
fiecare aştepta cuminte la rând
striga prezent
după care îşi etala realizările
aveam chiar şi un secretar de stat
printre noi
vorbea foarte rar şi apăsat
conform rangului
pătruns până la lacrimi
de importanţa lui,
după el am urmat eu
nici că se putea moment
mai potrivit
şi dirigintele m-a întrebat
zâmbindu-mi cu subînţeles
ca unei şcolăriţe timide,
Ia spune, Medi, ce ai făcut tu
în tot acest timp
erai unul dintre cei mai buni copii
pe care i-am avut
ia spune,
unde ai ajuns?
La Voluntari, domnule diriginte,
i-am răspuns,
iar el s-a mirat, apoi mi-a zis,
Nu am auzit niciodată până acum
de Voluntari,
e un oraş mare? Unde-i
localizat?
Aş, i-am răspuns, este un orăşel prăfuit
de lângă Bucureşti, capitala
scumpei noastre patrii,
aproape cât o comună
dacă nu şi mai mic,
acolo
sunt profesoară
de copii invizibili
Cum adică invizibili? s-a mirat el
şi mai mult
Care nu se văd, i-am răspuns,
pentru că nu-i doreşte nimeni
şi atunci au devenit străvezii
ca o gelatină
asta am vrut să spun,
iar cea mai mare realizare a mea
este că pot încăpea şi acum
în acest sarafan,
Bineînţeles că
toţi au început să râdă
chiar şi domnul diriginte
dar apoi n-a mai râs
şi m-a întrebat,
Cum de a ajuns la Voluntari
o fată aşa deşteaptă ca tine?
Auzisem că ai terminat
Facultatea de Horticultură
şi faci grădini
pentru oameni bogaţi
care plătesc bine
nicidecum că eşti profesoară
tocmai la capătul pământului,
Tot grădini fac şi acum, i-am răspuns,
dacă înţelegeţi ce vreau să spun
iar dumneavoastră sunteţi primul
care ar trebui să înţeleagă
întrucât lucraţi cu copiii,
doar câ grădinile pe care le fac
de data asta
sunt mult mai frumoase
decât cele dinainte
au în ele
ceva sălbatic
şi viu
pentru că s-au născut din pământ arid
şi se luptă ca să supravieţuiască,
Foarte frumos, Medi, mi-a răspuns el
foarte frumos ai vorbit
şi profund
acum înţeleg de ce ai venit
îmbrăcată în uniforma
de liceancă
tu ai rămas la fel de copil
ca atunci când ai plecat
în timp ce noi am îmbătrânit
odată cu visele noastre,
Când m-am întors acasă
mama m-a rugat să-i dau sarafanul
ca să-l pună la loc
dar nu m-am mai putut dezlipi de el
m-am gândit să le fac o surpriză
elevilor mei
şi m-am dus aşa îmbrăcată
eram curioasă dacă mă vor recunoaşte
primul care m-a observat a fost Alex,
Ia uitaţi-vă, copiii, a zus el,
ne-a venit o nouă colegă,
sper că va sta cu mine în bancă,
Fugi de-aici, i-a răspuns Apostolea,
sigur va fi colega mea,
prima care s-a prins a fost Valentina
cum şi era de aşteptat,
Doamne, a zis ea, dar dumneavoastră sunteţi
doamna Medeea
credeam că ne-a venit o nouă colegă
şi când colo eraţi chiar dumneavoastră
cât pe ce să ne păcăliţi
Dar chiar aşa şi este, i-am răspuns,
eu sunt noua voastră
colegă
mă primiţi şi pe mine printre voi?
nici nu vă închipuiţi ce drum lung şi anevoios
am străbătut
ca să ajung aici

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Deci, Nis... Spune-mi mai bine ce mi-ai adus?
Nistor: Păi, nu prea mult, Piticot, că n-am avut ce... Doar o carte şi o felicitare, pe care m-am străduit să scriu cât mai frumos. Sper să descifrezi ce-am înşirat pe acolo.
Maria: O să mă străduiesc să înţeleg ce-ai scris, vreau să ştiu. Şi... O carte?! Foarte interesant.
Nistor: Nu e una dintre cele din biblioteca navei noastre; ştiu că pe acelea le-ai citit deja pe toate. Aşa că ţi-am adus una de-a mea, de la mine, de prin lucrurile mele şi se axează pe teme geografice, deci, nu ştiu cât de mult o să-ţi placă, dar n-am găsit altceva.
Maria: Nu-ţi face griji, e perfectă! Geografie... O să-mi placă.
Nistor: Bine. Fie, uite, recunosc, mai aveam ceva pentru tine, dar... Cum era vorba despre o ciocolată mare, n-am putut să-i rezist pe drum, până aici şi... Uite, îmi pare rău, asta-i tot ce mi-a rămas din ea; doar ambalajul.
Maria: Hmm?! Nu face nimic, Nis. Te înţeleg. Şi apreciez faptul că mi-ai spus totuşi, n-ai ascuns acest lucru. Dar ce idee năstruşnică şi pe tine, Nis; să încerci să-mi aduci o ciocolată!? Nu-ţi închipuiai că n-o să poţi rezista pe drum, fără s-o consumi pe toată până aici?!
Nistor: Regret, dar măcar am încercat. Apropo, nu aveţi nimic dulce de ronţăit pe aici? Mie mi s-au cam sfârşit rezervele.
Maria: Ah, da... Serveşte-te, te rog! Şi scuză-mă că nu te-am servit până acum.
Nistor: Nu-i nici o problemă, micuţo, dar... Te aştepţi cumva să iau doar o singură bomboană, sau îmi dai mie toată cutia?
Maria: Ah... După ce ia şi Luci măcar o bomboană, poţi păstra tu restul.
Nistor: Ei, hai, glumeam doar.
Maria: Dar eu vorbeam serios. Foarte serios!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă culoare îşi vine în fire

ştii
chestia aia care mă apasă pe creier de ceva vreme
nu este iubirea după cum frumos spui tu
cu accent pe primul i
este o tumoare

mi-a spus-o un doctor care îşi frământa în mână
phableta din care
sunetul notificărilor de face şi altele
se auzea încântător

am avut impresia că sunt pe o câmpie
de care îmi aduceam aminte încet încet

când mă fac bine îmi iau şi eu una
mi-am zis şi pentru câteva secunde am crezut în miracol
am crezut în holul care mirosea a mâncare ieftină de prânz

nu
oamenii aceia stafidiţi de pe hol nu eram eu din viitor

tumoarea
este un cuib făcut de pasărea cu o singură aripă în formă de m
ştii tu iubi care
o vezi mereu pe geamul trenului când te întorci din excursii

momentan sunt bine cuibul este făcut pe jumătate
dar să vezi când or să apară puii printre crengile uscate
(nu vreau să te sperii
vreau doar să te îmbrăţişez
acum)
şi or să piuie de mâncare
nu o să te mai poţi înţelege cu mine
nici cu celălalt mine
o să strângi aşternuturile sperând că un dicţionar nou
prin care să mă înţelegi
are să îţi intre miraculos pe sub unghii

până una alta de azi înainte o să vin
îmbrăcat într-o salopetă de sudor
am zis!
nu vreau să îţi împroşc universul cu mizeriile mele
o să îţi dau ochelari opaci să te obişnuieşti din timp doar cu vocea mea

nu o să te ating o să deschid larg ferestrele
o să las adierile să-ţi lase semne vitale de iubire pe gât
pe urechi

curând numele meu va fi înlocuit de un cod de asigurat
care se va regăsi pe eprubete pe seringi şi în memoria i7 a spitalelor

cu siguranţă dacă râcâi cu lama pielea de deasupra venelor
voi găsi şi acolo unul asemănător
care îşi are corespondentul într-o stea
după cum bine se spunea în mioriţa încă din clasa a viii-a

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: De ce, şefu'?! De când ai devenit mare consumator de dulciuri?
Lucian: Nu-s pentru mine, tontule! N-am de gând să-ţi fac concurenţă.
Nistor: Ah, nu?! Atunci, pentru cine? Vrei cumva să-i ademeneşti pe body-guarzii tăi, oferindu-le dulciuri? Să-i "îmbunezi"?
Lucian: Nu, Nis, m-am împrietenit deja cu ei, fără a avea nevoie de dulciuri de la tine. Pentru altcineva îţi cer... Şi nu insista să afli pentru cine!
Nistor: Eu, şefu'?! Nici gând. Nu sunt curios.
Lucian: Şi-ţi cer ţie dulciuri, pentru că ştiu că ai destule, iar astfel n-o să mai fiu nevoit să trec mai târziu pe la magazin, să cumpăr şi nu-i vorba că n-aş avea cu ce, dar n-aş vrea să mă plimb prin magazine doar pentru dulciuri, cu body-guarzii ăia după mine.
Nistor: Ziceai că te-ai împrietenit cu ei, şefu'...
Lucian: Poate, dar nici chiar aşa de mult. Şi o să-mi dai sau nu ce ţi-am cerut?
Nistor: Îţi dau, şefu', ce naiba?! Deşi după aia o să trebuiască să-mi reînnoiesc rezervele...
Lucian: Nu mai spune?! Eu credeam că stocul tău e inepuizabil.
Nistor: Aş, şefu'; de unde inepuizabil?! Aş vrea eu...
Lucian: Măi, ce-o să ne facem cu tine vreo 15 ani de acum încolo?
Alex: La cât bagă-n el, dacă ar fi "Pacifis" toată făcută doar din dulciuri, ar consuma-o într-o lună.
Nistor: Nu zău, mă?! Cum le ştii tu pe toate...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!