De la etajul şase

ne strângem de pe drumurile oraşului carnivor
în cochiliile locative ale blocului sat
populat în asociaţie ciudată de oameni
viaţa la zi trăită în acvariu
la parter şeful de scară contorizează pe vizor
liftul cară neobosit griji şi sacoşe lungi
un băieţel studiază formule inutilizabile
Coca de la şapte e mămică înflorită de griji
În faţa blocului doi pensionari joacă table
Unul e fost temnicer iar celălalt fost deţinut
Nu ştiu asta dar se bănuie şi continuă
la trei Muntenii tac după o viaţă împreună
Carmen de la opt se pregăteşte de evadare
are majoratul şi vise pentru tot cartierul
la ghena din capul blocului Costică repetentul
pregăteşte un grătar de mici stropit în bere
lângă el Florin de la nouă bate un covor de praf
la doi doamna Georgescu moare nehotărâtă
Bălanii sunt mulţi şi se ceartă la zece
la şase un bărbat spală vase la bucătărie
ăla sunt eu, în maieu şi chiloţi
trăim şi nu trăim împreună
melci citadini cu dâre uscate
spălate de ploaie, cu existenţa fixă
între două întreţineri

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul gurilor de canal

De la etajul şase al blocului 824 din Drumul Taberei
Nu se văd codrii de mătase şi râurile nărăvaşe din poeme
Acolo sunt numai şoapte uneori strigăte şi zgomote de lift
Scurse discret prin curtea interioară în bucătăriile harnice
Unde sfârâie tigăile pline de cartofi prăjiţi visul copiilor
Uneori, liniştea aparentă temporară a nopţii din cartier
E străpunsă violent de un tras de apă la veceu
Toate grijile şi apăsările pleacă la gura de canal
Trăim împreună în burta unei balene albastre
Mâncăm împreună în bucătării diferite
Ne aruncăm gunoiul propriu în ghena comună
Nişte bibani prinşi în plasa pescărească cu zăbrele
Ne ştim măruntaiele şi străfundurile atât de bine
Încât ne apucă scârba comunitară
Uşile timide dau în holul comun bun comunist
Care ne transformă în vecini joviali prefăcuţi
Liftul ne urcă şi ne coboară după cum sunt vremurile
Listele de întreţinere au tot timpul litere mici şi cifre mari
Şi becul ăla din scară ce dă lumină permanent ca un soare
Pensionarii vor să-l scoată, ăsta ne costă cel mai mult
E departe satul, e departe codrul, văile nu se văd
Cătunul nostru e construit în betoane un stup de albine neobosite
Fără cap, fără aripi şi fără faguri

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când domnişoara doctor Stela ajunsese acasă, afară nu se înnegurase încă. Ea sosise de la Institut cu un taxi, care oprise drept în faţa blocului ei. După ce coborâse şi plătise şoferului, doctoriţa privi în sus: Apartamentul ei era situat la etajul 13, ceea ce coincidea cu numărul anilor duratei misiunii. Intră în bloc şi trecu pe lângă lifturile de la parter, fără a se opri. Ştia ce o aşteaptă – era nevoită să urce pe scări cele 13 etaje, pentru că, vechea poveste, ca de obicei, liftul blocului era defect. Rareori, în mod surprinzător, mai funcţiona din când în când, însă acum nu era unul dintre acele fericite cazuri. Norocul ei că era tânără şi nu obosea prea mult urcând atâtea scări, dar vai de cei bătrâni sau bolnavi, care stăteau la etajele superioare. Din fericire pentru vecinii ei suferinzi, ea era un medic foarte bun şi nu refuza niciodată să le acorde ajutor în caz de necesitate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angajaţii Primăriei au tras niste linii în faţa blocului, care au devenit parcări. Mâine, voi trage si eu un mare "H" in spatele blocului şi voi avea propriul meu heliport.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începuse ziua cu numărul 13 a lunii iunie, o zi întunecată, din cauza norilor înghesuiţi în număr mare pe cer. Şi misiunea lor, dacă vor mai pleca totuşi, era estimată la o durată de 13 ani, iar domnişoara doctor Stela tot la etajul 13 locuia. Acum însă putea beneficia de serviciile liftului blocului, nu mai era nevoie să se obosească pe scări, iar liftul fusese nu doar reparat, ci şi modernizat; i se aduseseră îmbunătăţiri substanţiale, vizibile. "De ce oare se ocupaseră cu atâta atenţie de lift?" se întreba nedumerită doctoriţa, fără a pricepe că motivul ar putea fi chiar ea. Desigur, era esenţial ca liftul blocului în care locuia un membru al echipajului să funcţioneze în condiţii cât mai normale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece negri mititei

Zece negri mititei au ieşit la masă
Unul s-a înecat şi nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deşteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, şapte nu-l urmară.
Şapte negri mititei ciopleau beţe groase
Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înţepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duşi la tribunal
Patru-s puşi în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un peşte, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrăţişat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat şi-n felu-acesta n-a rămas niciunul.

poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă

ziua a doua

sunt dimineţi în care mă trezesc învăluit în tristeţe
ca-ntr-o placentă de focă
nu mă îmbunează nimic
o vulpe se plimbă bezmetic prin faţa blocului
clipesc de două trei ori să mă conving că nu e un câine
mi se face dor de maia şi nonsuch park
maia s-a trezit duminică dimineaţă
a mers cu sticluţa de suc la biserică
şi-a luat apă sfinţită să-l facă bine pe tati

o nouă zi cu executare silită
o bancnotă de-un leu rătăcită de vânt
mi se lipeşte de talpă
îmi zic ok o ţigară pentru diseară
când voi rămâne fără ţigări
pe stradă tot mai mulţi oameni vorbesc singuri
poate nu e totul pierdut pentru mine
lucrurile cele mai importante le spui când vorbeşti singur
un tânăr şchiop cu pâine în mână
mă roagă să-i dau un leu dacă am
mă gândesc la ţigara pentru diseară
ştiu că nu-i creştineşte să faci fapte bune
aşteptând la schimb ceva
dar astăzi n-am chef să fiu bun creştin
îi dau bancnota de-un leu şi aştept
să treci pe lângă mine să-mi ceri foc din nou

şi treci pe lângă mine îmi ceri foc din nou
prin cămaşa strâmtă văd sânii tăi blânzi- o pereche de sisserou în sezonul de cuibărit
şi-mi vine să mă arunc între coapsele tale
ca pe ciocanul lui thor:
întotdeauna la ţintă
şi niciodată departe ca să ştiu să-mi găsesc
drum înapoi

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre domnişoara doctor Stela, apartamentul ei fiind situat la etajul 13, nu luase seama la zarva din jurul blocului, pe care nici n-o observase, iar când ieşise din casă, era linişte, deci, coborî scările fără a-şi face griji, asta doar până la etajul şapte, de unde se văzu "acostată" de oameni necunoscuţi care încă mai gâfâiau; urcaseră scările cu aparatura destul de grea după ei... Stela se miră, mai ales că pe măsură ce cobora, numărul reporterilor creştea. Plecase singură, părinţii ei spunând că vor veni ceva mai târziu, iar ea de abia reuşi să ajungă la parter, apoi afară... Aici însă, vai! Erau şi mai mulţi oameni care o înconjurau insistent de peste tot, tare gălăgioşi. Aproape că nu înţelegea nimic din ce i se spunea, dar din când în când mai răspundea la câte o întrebare pe care i se păruse că o auzise, mai semna pe câte o foiţă ivită ca de nicăieri, de parcă ar fi completat reţete pentru pacienţi necunoscuţi şi de abia înainta, cu greu, urmată de mulţimea de oameni. Reuşi cu greu să urce într-o maşină, fără a-şi da seama dacă, într-adevăr, era un taxi. Durase însă mai mult de o oră şi jumătate până să ajungă în acea maşină şi nu avea de gând să coboare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă ştiu

mă întreb ce se află dincolo
de lucrurile ce se înfăţişează vederii

îmi dau cu presupusul

dacă văd rana din inimă
pe tărâmul nevăzut
îşi etalează culorile iarba de leac

când mama spânzură de cuiul din grindă
ceapa înşirată ca mărgelele pe aţă
picurii de ploaie sunt
lacrimile copiilor cu aripi
care odată au fost ai străzii

mă admonestezi cu vorbe-fulger
nu-ţi bate capul ca pe covorul
de pe bara din spatele blocului
caută răspunsul în arcada timpului trecut
unde ceasul se opreşte
să asculte ţârâit de greier
aşterne-l caligrafic până ce încăperea
se umple cu miros de hârtie arsă

poezie de Ion Răşinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul meu

Nouă cu nouă, cu nouă
Picături de ploaie,
Pe coperta unei cărţi vechi cu poveşti;
Unu cu unu şi cu " A fost odată"
O dimineaţă din care
Tu, Raiul meu, mă priveşti.

Din pieptul meu, ţipătul greu
Crestează undeva, în eter, o nouă poveste.
Nu, nu-i pun soare, detaliu banal, lumină ce arde şi doare,
Îi pun o primăvară, o ploaie, două linii firave în palmă,
Ce mă cuprind deodată cu tine,
Raiul meu.

Nouă, nouă, nouă
Cete de îngeri cu armuri sclipitoare, poleite cu mare,
Mă-mprejmuiesc.
Poate mă ceartă, poate mă iartă...
Între sufletul meu şi sufletul tău lumea se înconvoaie
şi se strânge ca cerul întreg intr-o picătură de ploaie,
Pe care îngerii o culeg,
Dovadă vie, lasă, să fie,
Vinovaţi că nu am putut să trăim pe rând;
Vedea-v-om odată,
Ce-a fost să fie picătura de ploaie
Din care-ai crescut, Raiul meu.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost agresat pe scara blocului

M-au bătut un rrom şi-un spân,
Fi-meu n-a sărit la ei,
Ba stătea cu mâna-n sân...
La vecina de la trei.

epigramă de Nichi Ursei din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există nici un bărbat mai singur atunci când moare, exceptând sinuciderea, decât unul care a trăit mulţi ani împreună cu o soţie bună şi apoi a părăsit-o. Dacă doi oameni se iubesc unul pe celălalt, nu poate exista decât un sfârşit fericit.

citat clasic din Ernest Hemingway
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă unul pe celălalt

V-aţi născut împreună – şi veţi fi împreună pentru eternitate.
Veţi fi împreună când aripile îngerului morţii vă vor spulbera zilele.
O, veţi fi împreună chiar în tăcerea memoriei lui Dumnezeu.
Dar lăsaţi puţin spaţiu în îmbrăţişarea voastră,
Pentru ca briza paradisului să danseze între voi.

Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu puneţi lanţuri iubirii:
Lăsaţi-o să fie o maree unduitoare între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi-vă paharele unul altuia, dar nu beţi dintr-un singur pahar.
Dăruiţi unul celuilat din pâinea voastră, dar nu mâncaţi aceeaşi pâine.
Cântaţi şi dansaţi împreună, şi fiţi veseli, dar lăsaţi-l întreg pe celălalt,
Până şi strunele lăutei sunt singure, deşi vibrează la aceeaşi melodie.

Dăruiţi-vă inimile, dar fără să fie prizonerele celuilalt.
Numai braţele vieţii pot cuprinde inimile voastre în întregime;
Şi staţi împreună, dar nu prea aproape:
Coloanele templului nu sunt lipite,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra altuia.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis... Nu mai eşti claustrofobic, mă?!
Nistor: Ba da, şefu', sunt, dar...
Lucian: Cum ai găsit intrarea, Nis?!
Nistor: Nu-mi dau prea bine seama, şefu', dar modul de intrare are legătură strânsă cu piatra aceea ciudată, dacă o mai ştii.
Lucian: O ştiu. Ce-i cu ea, mă?!
Nistor: Păi, am încercat din nou s-o scot de la locul ei, dar n-am reuşit, evident. Când am abandonat încercarea de a o scoate, nu ştiu cum s-a mişcat de la locul ei şi a declanşat sistemul de deschidere, care consta în deplasarea lentă a blocului masiv de piatră ce părea a pune capăt peşterii acesteia. Dar, după cum vezi, şefu', nu era deloc capătul!
Lucian: Da, mă, văd... Bravo, Nis! Descoperirea asta cred că ţi se trage de la claustrofobie; sau de la dulciuri.
Nistor: Aş...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vă sfătuiesc eu? Zâmbiţi. Iubiţi. Trăiţi. Şi bucuraţi-vă de tot ce este în jurul vostru, de la oameni dragi până la copacul din faţa blocului.

citat din Diana Dumitrescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că bărbatul şi femeia se simt mai apropiaţi dacă nu trăiesc împreună şi ştiu doar unul de celălalt că există şi, dacă există, îşi sunt recunoscători că există şi că ştiu unul de existenţa celuilalt. Şi tocmai acest lucru îi apropie pentru a fi fericiţi.

citat din Milan Kundera
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Pentru numele lui Dumnezeu, ce faceţi voi doi aici?
Jen: Doar savurăm arta dansului de salon.
Penny: Nu v-am spus că voi doi sunteţi talente înnăscute? Mult mai bine decât ăştia doi şi au fost aici toată săptămâna. Dar voi doi aţi fost împreună, nu?
Jen: Ă... nu acum, bine?
Penny: Am dreptate, nu-i aşa? Aţi fost împreună, nu a mers. Dar apoi aţi trecut peste toate neînţelegerile şi acum aveţi încredere unul în celălalt, nu? Se vede din modul în care dansaţi. Se vede că există încredere. Ăştia doi pe de altă parte...(Arată spre Joey şi Pacey care dansazează) O cu totul altă poveste. Uită-te la ei. Uită-te la... poziţia lor, la tensiunea din braţele lor...
Pacey: E vreo problemă?
Penny: Ce am spus eu despre corpurile care se ating?
Joey: Nu, îmi pare rău.
Pacey: Nu o să se întâmple asta, bine?
Penny: Sigur... vedeţi la ce mă refer? Se observă ostilitatea, cum sunt plictisiţi unul de celălalt, ca să nu mai vorbim de cearta continuă şi de strigarea pe numele de familie. Sigur sunt în fazele de început ale unui ritual de împerechere a unor nebuni.
Pacey: Ce?
Joey (râde): Ai înţeles greşit, cucoană.
Penny: Pe bune? Aşa să fie?
Pacey: Da, întru totul.
Joey: Nici că ai putea greşi mai mult.
Penny: Bine. Este destulă tensiune sexuală încât să dea naştere unui sărut. Nici nu-mi amintesc ultima dată când am văzut pe cineva dansând atât de prost... serios...
Dawson: Stai aşa, crezi că, doar pentru că nu ştiu să danseze, ei doi...?
Penny: Este o teorie pe care am îmbunătăţit-o după ani de experienţă... dacă două persoane dansează atât de prost, atunci sunt nebuni unul după celălalt... dansul nu minte.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce unii oameni sunt împreună, se luptă să rămână împreună şi nu reuşesc? Răspunsul este: pentru că nu sunt compatibili.

Carmen Harra în ziarul "Libertatea"
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva lumea era perfectă

Cândva lumea era perfectă,
Iar noi convinşi că aşa va fi mereu.
Eram fericiţi în acea lume,
Apoi ranchiuna a început să bombăne-n mintea pământească.
Apoi a apărut, grăbită, Îndoiala cu capul ei de spini.
Şi-ndată ce Îndoiala a rupt plasa
Tot felul de gânduri drăceşti
Au sărit dincoace prin ea –

Am distrus lumea care ne-a fost dată
Pentru iluminarea noastră, pentru viaţă –
Pietrele geloziei, pietrele
Fricii, ale lăcomiei, ale invidiei şi-ale urii
Au stins lumina.
N-a fost nimeni fără o piatră-n mâna lui sau a ei.
Ne-ntorsesem acolo,
Exact în locul de unde-am plecat.
Ne izbeam unul de altul
În întuneric.
Şi nu mai aveam un loc în care să trăim, de vreme ce n-am ştiut
Cum să trăim împreună unii cu ceilalţi.

Apoi unuia dintre cei care se poticniseră i-a fost milă de cineva
Şi-a împărţit cu el o pătură.
O scânteie de omenie a aprins o lumină.
Lumina a deschis o ferestruică-n întuneric.
Toţi lucrau împreună pentru a construi o scară.
Un om din Clanul Vântului a urcat primul în lumea următoare...
Şi-apoi celelalte clanuri, copiii acelor clanuri, copiii lor
Şi copiii lor, pe tot parcursul timpului –
Până acum, în lumina acestei dimineţi, până la tine.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna de la etaj

Se aud paşi rari în noapte
Pe strada din faţa blocului
Sunetele nopţii sunt deşarte
Zărindu-se lumina geamului

Şi ca-n fiecare seară
Femeia priveşte cerul
Aprinzând o ţigară
Resimte misterul...

Iar luna veghează
Doamna de la etaj
Şi gândirea ei luminează
O inima plină de curaj

O idee, o scânteie îşi face loc
În mintea doamnei unde sunt
Secretele faimei şi ca un joc
Mai creează un veşmânt:

" Ştiu că mii de gandiri
Pline de speranţă
Atrag aprecieri, priviri,
Când lucrurilor le dau viaţă

Jocuri relaxante şi plăcute
Au fost de Dumnezeu făcute
Ani întregi să dureze
Prin cel ce ştie să viseze

Astăzi puţini sunt oamenii
Ce ştiu să pătrundă visele
Iar frica de a evolua
Le îngheaţă puterile
Căci spaima dispare
Când crezi în tine
Doar să ai încredere
În forţele divine. "

Aşa doamna gândise
Şi pe foaie se născuse
Un tandru şi modern veşmânt
Al femeiei cu sâni ce sunt
Acoperiţi de materialul
Transparentei bluze
Lăsând imaginaţia şi gândul
Să te poarte către ale ei buze.

Diva doamnă priveşte ceasul
Lăsând oboseala să-i închidă pleoapele
Şi aude glasul
Îngerilor din oglindă, ce porţi, aurii, au să deschidă.

poezie de Cristian Harhătă (2005)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!