Raiul meu

Nouă cu nouă, cu nouă
Picături de ploaie,
Pe coperta unei cărţi vechi cu poveşti;
Unu cu unu şi cu " A fost odată"
O dimineaţă din care
Tu, Raiul meu, mă priveşti.

Din pieptul meu, ţipătul greu
Crestează undeva, în eter, o nouă poveste.
Nu, nu-i pun soare, detaliu banal, lumină ce arde şi doare,
Îi pun o primăvară, o ploaie, două linii firave în palmă,
Ce mă cuprind deodată cu tine,
Raiul meu.

Nouă, nouă, nouă
Cete de îngeri cu armuri sclipitoare, poleite cu mare,
Mă-mprejmuiesc.
Poate mă ceartă, poate mă iartă...
Între sufletul meu şi sufletul tău lumea se înconvoaie
şi se strânge ca cerul întreg intr-o picătură de ploaie,
Pe care îngerii o culeg,
Dovadă vie, lasă, să fie,
Vinovaţi că nu am putut să trăim pe rând;
Vedea-v-om odată,
Ce-a fost să fie picătura de ploaie
Din care-ai crescut, Raiul meu.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!