Nimeni nu poate să prevadă

Lumea-i plină de îndoieli, are multe feţe,
s-a trezit la realitate adâncul din conştiinţe,
dar mulţi privesc fără să participe,
spectacolul se desfăşoară cu uşile închise.

În scorburi am găsit şerpi şi păsări,
am un fior de teamă ascunsă,
păsările oricum zboară, dar şerpii rămân
şi fără precauţie nu-ţi bagi mâinile.

Nimeni nu poate să prevadă
când se schimbă ordinea existentă,
se emit scenarii şi păreri năstruşnice
cu fundamente fără conţinut
care se pierd în tăcere,
la noi tot ce începe nu se mai termină
voinţa e aproape nulă.

Unora ne place mersul cocostârcului
cu pasul rar,
văd lumea dintr-un con de umbre
fără să mă concentrez prea mult
asupra formelor ei de manifestare
care sunt de neînţeles.

Capăt mereu respectul pentru ce a făcut,
trăiesc siguranţa că şi-n viitor
schimbarea forţată a lucrurilor
va lăsa loc şi credinţei omului,
în sentimente şi artă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-o noapte ruptă de îndoieli

Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd şi partea din faţă
şi nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie

nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită

nu ştiu ce poate să se lipească
ca o dorinţă fără sens
oricum nu mă pierd de mine

iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă aceloraşi greşeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult

într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poţi opri
şi tu guşti din amărăciune
şi nu spui nimic

nu uita să-ţi laşi privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicaţi
cu inima-n palme

lumea dă din cap şi se miră
cum se poate clădi ceva din bucăţi
strânse dintr-un oraş plecat în afară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de tine

Sub tălpile tale fug drumuri de pământ,
printre paşi zboară păsări din ierburi,
cu lacrimi de ploaie, norii
te păzesc de întâmplări vinovate.

Aproape de tine
îmi frământ mâinile fără atingeri
sub impulsul trădărilor interioare
de care doresc să mă rup.

Fac scut din urme de aşteptări,
mă îmbărbătez să nu uit de îndrăzneală
şi lupt cu ochii necontenit,
să vezi ce nu e de văzut.

Nu mă lăsa să sufăr
mai mult decât iubirea mi-o cere,
pune-mi înbraţe trupul şi sufletul
ca pe un trandafir alb în zori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în faţa unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru oraşul eterogen şi anost
înghiţit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînţeles alături de alţii la fel
în care tu eşti o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod desluşit

în zile fără anvergură de memnţionat
în fiecare anotimp mă găseşti în faţa unui calculator
în care cunosc prea multe şi nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu eşti singura care poţi găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte şi gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcie fără orizont

S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exerciţiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.

L-am lăsat să plece unde doreşte,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.

Cineva îmi tot urmărea mişcările
încât obişnuiam să schimb paşii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.

În cercurile ca nişte roţi de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist şi fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie găsită măsura

Convingerea nu se schimbă, rămâne doar sub vremi,
fiecare îşi caută posibilitatea de rezistenţă,
luptă să-i frângă aripile credinţei adevărate.

Mi-am retras colţii şi aştept hrana la masă
fără să mă aşez în fruntea ei,
toţi cei ce se înghesuie cu bucurie
rup teama şi se aruncă în mijlocul vâltorii
fără să aştepte tăcerea din pereţi
când zidurile se hotărăsc să vorbească.

Nu pot să rostesc despre mişcările revolute,
se nasc mereu noi strategii
care rup bucăţile bolnave de necunoscut
încât voinţa să nu se piardă.

Trebuie găsită măsura tuturor lucrurilor
şi ridicată pe scara valorii la rangul cuvenit
fără alte tergiversări rupte din iad.

Întoarcerea în grădina cuvântului spus
ne pune în faţă vrajba lipsită de sens
pentru ca nicio hotărâre să nu se înstrăineze
de valoarea reală în care se-mbracă dorinţa
de înălţarea deasupra de simtomul reuşitei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât pot meditez

când public
unii spun că scriu mult
am scris câte puţin
anii s-au strâns mulţi şi grei
nimeni nu mă intreabă
doar fac deducţii neadecvate
asta-i lumea noastră

eu îi privesc
cu blândeţea anilor albi

uneori mă întreb de ce mai scriu
şi nu găsesc răspuns
poate că simt ceva interior
ce irumpe fără să vreau

fără dialog fiecare-i mulţumit cu ce crede
eu nu înţeleg preocuparea
cât pot meditez
şi scriu

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un poem fără cuvinte

Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafaţă o parte din adânc,
nu te temi de nereuşită,
eu îmi caut îndeletniciri ciudate.

Liniştea mea plânge după forme de înţelegere,
a ta nu suportă timpul de aşteptare
ce nu trebuie să fie lung.

Fără îndoială ard nerăbdarea ca pe o căpiţă de fân
şi lumina îmi curge prin oase,
mă las purtat de gândul care se scrie singur
într-un poem fără cuvinte.

Nu-mi plac sentimentele ce se schimbă ca anotimpurile,
eu le conserv şi le rămân dator
şi când le pierd
nu mă vindec uşor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu-ţi dai seama de semne

Ai făcut din mine povestea ta de dragoste
fără nicio opunere am rămas locului
cel care trebuie să întrţină focul.

Poate că nu întodeauna am pregătit suflul,
dar intru în consens cu logica lucrurilor,
tu nu accepţi alte soluţii
decât cele care produc satisfacţie.

Când prea mult mă zbat trebuie să ştii
că este o nepotrivire,
dar nimic nu-i fatal dacă nu e dureros,
liniştea şi plăcerea sunt aşteptări care apar
când nu-ţi dai seama de semnele clare.

Nemulţumirile ivite de după colţ
când clipele fug unele de altele de zor
nasc problemele care sar peste cal
şi calul peste garduri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care respir

de prea multă libertate mă las amăgit
privesc pe fereastra adevărului departe
în oglinda fără orizont a timpului
înţelegerea nu-mi mai este permisă demult
şi înot în ape tulburi.

cu prea puţină bunăvoinţă mă întâlnesc
în cercurile închise ale tăcerii
poate poate cineva vorbeşte
luându-şi lumea în cap
cu drumurile ei cu tot
până voi respira clipele trecerii
prin apele oaceanului care ne despart
şi ne lasă
înţelepţi la mal.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar acum s-a făcut lumină, am înţeles cum trebuie să fie iubirea şi, pentru prima dată în viaţă, am recunoscut-o şi am primit-o în viaţa mea fără teamă. Aşa cum trebuie ea să fie. Fără îndoieli şi fără ascunzişuri. Fără trecut şi fără gelozii. Fără pretenţii şi fără ambiţii. Iubirea pură, în care eu şi el vom fi întotdeauna singuri pe pământ, neînvăţaţi în ale amorului, gata să ne căutăm şi să ne descoperim unul pe celălalt. Pentru totdeauna.

Alice Năstase Buciuta în Noi suntem zeiţe
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără să cadă cerul pe noi

Dacă nu-ţi pierzi cumpătul
îţi pot explica ce nu-ţi convine
fără să cadă cerul pe noi,
de-o să se sperie păsările.

La mine am destule variante
care nu te lasă buimac,
să navighezi pe mări străine
fără să ştii unde ajungi sau naufragiezi.

Limba pe care n-o cunoşti
o poţi înlocui cu gesturi şi semne
bine conturate şi calme
care spun mai mult decât cuvintele.

Dacă înţelegi ce-ţi spun alţii
eşti cel mai înţelept intrus
împăcat cu gândul că nu-i niciun pericol
şi tot ce se întâmplă
e o curiozitate plăcută şi hazlie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aura luminii

Am ascultat firele de iarbă cum cresc
glasul florilor în dimineţile de mai,
şi-mi place să-ţi văd ochii înrouraţi de bucurie.

Simt cum se aşează-n memorie fiecare gând
cu câte o dorinţă ascunsă,
vreau să arunc pe geam întunericul
să rămân în aura luminii din interior.

M-am petrecut în cuvinte,
sunt mulţi care o fac bine,
păsările cântă frumos şi nu se opresc,
doar când îşi pierd cerul
şi cad la pământ.

am învăţat să cobor
în adâncul sufletului,
să urc treptele iubirii în fiecare zi
şi să aştept partea de privire
cu răbdarea tăcerii din surâsul tău
ce mă cheamă,
să deschid aripile şi să zburăm împrteună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreb care din două – viaţa civilizată sau cea naturală – este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existenţa lor; şi mai mulţi sunt aceia care nu se plâng, deşi sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine şi omeneşti abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meşteşuguri, fără grai, fără locuinţă, fără război şi fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi şi fără a avea vreo dorinţă de a le face rău, poate fără a recunoaşte vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puţin supus pasiunilor şi fiindu-i de ajuns lui însuşi, nu avea decât sentimente şi cunoştinţe cu această stare.

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ne desparte

adun cuvinte alese în memorie
ca pe flori într-un buchet de ziua ta
şi tu aştepţi în tăcere

umăr la umăr ne mişcăm
nimeni nu ne desparte
eu simt că am nevoie de sprijin
tu-mi spui că trăieşti pentru mine

atunci când sunt îndrăgostit
întreprind orice acţiune fără efort
te privesc cum surâzi uneori
iar când te încrunţi
pari ruptă dintr-o altă realitate

întoarcem împreună lumea pe fiecare parte
deseori nu se dezvăluie
îţi torn în cuvinte înţelegerea mea
care nu te surprinde deloc
chiar dacă mai intervin dispute
ele sunt susţinute de orgolii
nimic nu se stinge
tu te aprinzi repede şi rar
eu foarte încet şi bine

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea este împărţită în tabere înverşunate

deşi spun lucrurilor pe nume acum am o temere
aştept liniştit vacanţa de vară
să mă încarc cu vigoarea necesară în toamnă
şi să mă manifest direct
cu toată răbdarea şi convingerea propusă.

într-o formă de suflet cu nuanţe neutre
lumea este împărtită în tabere înverşunate
în trup îmi rămâne o formă câştigată
de salvare a cuvântului
în care cred oamenii
tot ce pot să mai fac e să-mi mobilizez voinţa
ce a rămas în expectativă
dar trezită devine de neclintit
şi nu are dragoste sau moarte
dragostea în miezul ei fierbinte
ca şi moartea ca o fetişcană nurlie
îmbracă uniforma de luptă şi porneşte
să omoare şerpii din tranşee pe ploaie
fără ca ei să aştepte
cu armele la ochi

mulţi vor sfârşi, alţii se regrupează
şi războiul nu se termină niciodată
cu o victorie statornică

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunarea timpului pierdut

Nimeni nu-şi aminteşte de spiritele mari
toţi se scaldă în balta mediocrităţii.

S-a încetăţenit mersul melcului
fără casă, doar cu perspective
plătite din timp unde trebuie

şi apoi se aşteaptă măsura,

cu cine să se realizeze
şi-n capul cui să se spargă,

de o să se răzbune timpul pierdut
pe cei care au vorbit prea mult
şi n-au făcut mai nimic.

O să muşc din cuvinte cu foame
până s-or trezi din letargia bolnavă
toţi cei care se lasă prostiţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul inimii cu dor

Fustă scurtă, toc înalt,
Mă bagi iarăşi în păcat,
Îţi privesc trupul, piciorul
Şi-ţi duc de aproape dorul.

Fără tine lumea-i goală,
Fără sărutul de la şcoală,
Eram colegi cu state vechi
Şi-n iubire doar perechi.

Te-aş mângâia mereu, oricând,
Fluturii-n stomac fac rând
S-ascundă sub aripi uşor
Izvorul inimii cu dor.

Fustă scurtă, toc înalt,
Mă bagi iarăşi în păcat,
Îţi privesc trupul, piciorul
Şi-ţi duc de aproape dorul.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna îmi creşteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.

Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,
zborul e o idee prea îndrăzneaţă
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
şi acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerşită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireşii
pe care şi tu îi iubesţi.

Întotdeauna îmi creşteau aripi
acum le am
şi nu ştiu cum să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit nu va fi...

Tot ce am ţesut pânză nu este ci mai degrabă intrigă
de-aceea calea lor duce în iad
unde nu este nici pâine nici sare.

Orgolile noastre trebuie înfrânte-n armuri
umilinţa sărută sufletele înnegrite
şi uită punând lumina să vegheze.

Sfârşit nu va fi fără păcat, fără umbre,
nimeni nu poate să iese din piele
mai mult decât trupul de lut.

Înţelept sunt al cuiva
care mă smulge din mine şi mă iartă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul se grăbeşte

eu mă desprind de cei care nu se întreabă de nimic
trăiesc într-o stare de căutare
mă stresează lipsa de interes
în fiecare seară îmi adun gândurile de pe la colţuri
şi le grupez pe priorităţi

mai uit prezentul scris pe masă
şi plec să pregătesc ziua de mâine
cu aripi de vultur să scruteze de la înălţime pământul

timpul se grăbeşte nu mă lasă liber
fiecare clipă trece fără să o pipăi cu sufletul
nimeni nu iartă
nimicul din viaţă
omul nu iese din întuneric fără un impuls la lumină
nu mi-e teamă să cred că pot face bine şi rău

lumea nu se lasă cucerită cu mâinile
vin vremuri în care fantasticul devine real
şi trebuie să fii fantastic

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!