De veghe în al timpului turn

Stau rezemat cu spatele de al timpului turn
în care, necontenit, un clopot tot bate
spre neodihna mâinii care mă sprijină de aer
şi a talpei ce opreşte a lutului zbor,
ce zădărniceşte marea universului roată –
nu ştie nimeni de când se-nvârteşte
ca să ţină odată-n căuş
strigătul de sete obosit de atâta urcuş –,
animal ce-şi leapădă la fiecare pas haina
şi la celălalt alta i se aşterne în drum.

Neastâmpăratul licurici mă va pierde
printre veşti de-ntuneric şi de răcoare.
Paznicul luminii se apleacă peste zori,
strigă neodihna neînvinsului somn
care cu zmeul a stat milimetric la trântă...

Un alt stăpân tot caută prin vremi neodihniţi sori
peste care, încă nimeni, nu s-a declarat domn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sicriul pe umăr

Toţi oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toţi oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
şi codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toţi copii lumii vor plânge şi apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrăţişa, îi va înspăimânta şi-i va arde.
Toate femeile din lume ţipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezişul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuşi este aşezat spre somn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neastâmpărat mister

Lungă-i cărarea până la cer,
prin desişul stelelor e de nepătruns,
doar cântecul aleargă pe a cuvântului undă
şi încă la vamă nu a ajuns.

Prin fereastra universului tot întind mâna
şi altă fereastră apare,
şi-apoi încă una,
şi-n faţă iar râde neastâmpăratul mister.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă femeie

Am întâlnit, în unica mea zi din viaţă,
cea mai frumoasă femeie din lume;
nu are nume, nu are casă, nu deţine avere,
doar o privire care descumpăneşte stelele.
Mi-a adus în unicul meu sălaş, pe care numai eu îl locuiesc, o mare fereastră
prin care lumea se uită cu mirare la mine,
această necontenită stare
recunoscută ca unica mea zestre.

Mă scald în tăul luminii cu ea împreună,
necurmat,
culeg de pe marginea necuprinsă
câte o scânteie care fulgeră prin a hăului foc;
colind nevindecatele tristeţi şi extazuri
ce s-au rătăcit peste neînvinsa mea sarcină
şi, ca într-un carusel nestăpânit,
mă rostogolesc.

Am întâlnit în singura mea viaţă
o femeie ca o peniţă de scris -
nimeni nu ştie să spună mai frumos ce am vrut să rostesc;
am căutat al cântecului rost,
l-am ademenit în curtea mea
unde cuvinetele se strigă din post în post
spre a vesti lumii
că am rămas sub acelaşi acoperământ cu gândul,
unde uneori ne strecurăm printr-o ascunsă crăpătură,
unde basmele se adapă dintr-o nestatornică apă
ce strigă mereu o chemare spre nesecatul izvor.

Numai ea, cea mai frumoasă femeie din lume, ştie că de unde am plecat mereu mă întorc.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Dacă ai deschide ţi-aş scrie un poem
muindu-mi pana în suflet,
ţi-aş însemna pe cer
stele pe care încă nimeni nu le-a cântat;
pe una din ele,
sub singura ramură înflorită în univers,
ţi-aş dărui un fruct
în care şarpele încă nu a intrat...
Sub umbra ei nu stă nimeni
să ne ceară socoteală pentru păcat.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâşma

Crâşma din sat, ce stă totdeauna lângă drumul ţării
este locul cel mai sigur unde se pune ţara la cale,
mai mult ca la biserică unde, deo vreme,
buletinul de vot stă ascuns la popă în sertare,
pe patrafir sunt însemnele vrajbei
cu promisiuni ferme de împăcare.
Crâşma satului,
după vorbe de dulce şi scărpinări pe spate, uneori,
alungă din pahar mânia
şi poarta cuvântului nu o închide vreodată,
nu este stavilă în a visului cale,
moara nimicului se zbate chiar dacă apele scad,
lupii turbeţi şi nebuni
nu se apucă de pulpana oamenilor buni...

Crâşma satului a familiilor ruinate ţine clar socoteala
şi zideşte milimetric a primarului cetate,
acel zeu local
ce crede că deţine cărarea şi rostul
şi a lumii plămăestăpânită zare...
Numai când boacterul sună şi dă de ştire,
lumea se opreşte şi nu mai scormone după lumină,
un zvon de uimire şi teamă
se-nvolbură peste a însingurării apă:
oare cine prin lume se-alungă
ca să intre în a necunoscutului scorbură
de unde vrea să culeagă
şi să lingă cu degete de mirare sălbatica miere
ce curge peste a lumii nestăpânită zare...

Mai încolo, la umbra unui pom nesfârşit
stă nepăsător un veşnic pedepsit drumeţ,
un cocor cu neodihna anotimpului în spinare.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Dumnezeu toarnă Duhul Său în mod minunat peste întreg oraşul, oamenii renunţă la vechile certuri, calomnii şi bârfe. Cârciumile rămân goale în curând, şi oamenii stau acasă; nimeni nu iese din oraş dacă nu are treburi necesare, sau unele scopuri religioase, şi fiecare zi seamănă cu o zi de sabat. Celălalt efect este că oamenii caută în mod sincer calea spre mântuire, citind, rugându-se, meditând, venind în casa lui Dumnezeu şi ţinând conferinţe particulare; strigătul lor este: "Ce să fac ca să fiu mântuit?". Locul de recreaţie se schimbă, şi nu mai este cârciuma, ci casa pastorului, care este mult mai aglomerată decât orice cârciumă.

citat din Jonathan Edwards
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Şi torc un fir de calm imperturbabil
Înţelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută şi domoală

Meditează ei, meditez şi eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de linişte senilă
Şi dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Şi-atâta-nţelepciune vag respiră
Pedanteria lor subţire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă;

Cunoscători secretelor ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Şi parcă ar voi să mă întrebe:
- Ce ne priveşti mă' ca un zevzec?!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţia peste lucruri obişnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este braţul care
arcuit
ţine de sete
şi ţine în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece uşor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristeţe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă pluteşte

când închid ochii
se aude cum în această viaţă
se ridică scaunele pe mese
şi totuşi nimeni nu mai are unde să plece

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce nu am scris niciodată

gândurile despre cum drumul poate fi atât de
periculos încât să nu mă întorc
despre cum părul mariei antoinette ar fi arătat
mai bine tuns bob
melodiile de rahat fredonate în drum spre liceu la 6 dimineaţa când
ar trebui să fii normal

cine e normal în clasa a IX-a

despre şoferii care nu opresc la semafor
sau cei care opresc şi zâmbesc ca nişte drogaţi

nimeni nu ştie despre
dragostea pe care mama i-o poartă lui dan
nici despre cum a rămas gravidă la 45 de ani

fata din staţie îşi încheie fermoarul se
holbează la mine nu ştiu răspunsurile pe care
le caută

nu ştiu cât e o bere din aia la care se uită de cinşpe minute

cerul se desprinde ca un tapet peste autobuzele galbene peste
selfie-urile mesajele prin care i-ai spune că încă îl iubeşti peste mâna
care tremură ca dracu pe butonul send

mă opresc pe o terasă în geam mă văd mai
înaltă şi urâtă ca de obicei

mă gândesc la toate astea de parcă ar prinde sens
dacă le-aş băga într-o cafea apoi mă
prefac că
de fapt le-am scos dintr-un pachet de ţigări

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Şi torc un fir de calm imperturbabil
Înţelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută şi domoală

Meditează ei, meditez şi eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de linişte senilă
Şi dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Şi-atâta-nţelepciune vag respiră
Pedanteria lor subţire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă,

De parcă ştiu secretele ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Şi ar voi cumva să mă întrebe:
- Ce ne priveşti mă', parc-ai fi zevzec?!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e uşor de înţeles un geniu, dar e cu neputinţă de înţeles un geniu sterp. Sunt culmi muntoase pe care le poţi urca, tocmai pentru că sunt luminoase. Când peste tot pluteşte negura şi peste tot ameninţă prăpăstiile nedumeririlor, nimeni, nimeni nu poate cunoaşte acel munte, care nu are nici nume, nici stăpân.

Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

Stau încă drept pe brâul de redută –
vreau să adun din fiecare zi ce pot,
nu las de-o parte treaba începută,
rămân al vieţii mele simplu matelot.
Mulţi dintre voi mă ştiu din auzite,
dar ce contează pân-la urmă cine eşti? –
nu hainele ce-ţi cad bine croite
te-nvaţă tainele zidirii omeneşti.

Din slovele-adunate-n câte-o carte
cu trudă grea, cu multe renunţări,
discipolilor mei le-am făcut parte,
să urce-n meseria lor triumfători.
Nu am dorit să simt pe cap cununa
deschizătorului de cale prin cuvânt,
sunt numai cel ce-şi caută întruna
menirea existenţei pe acest pământ.

Ajuns acum în toamna răzvrătită
a neputinţelor din trupul omenesc,
ţin spiritul pe calea mult dorită
cu harul sfânt pe care încă îl primesc.
Şi har din har împart cu dărnicie
acelora ce mai trudesc în preajma mea
mimând fălos ca nimeni să nu ştie
că haina timpului îmi este tot mai grea.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă plouă

moto: Toată viaţa noastră este
Doar o ambiguă poveste
În care nimeni nu te lasă să iei
Ceea ce vrei
--------------

Mi se pare noaptea dacă plouă
În somn, că cineva mă strigă
Şi că alerg după-o verigă,
Liantul dintre opt şi nouă;

Şi-atunci întregul univers
Îl simt în tâmplă ca un ornic
Şi lucru-mi este mult mai spornic
La armonia unui vers

Şi-ascult secundă cu secundă
Cum bate ritmic darabana
Şi eu pornesc cu caravana
Spre o câmpie mai fecundă

Îmi aşterne luna în odaie
Pulbere de aur peste scris
Închid ochii reintrând în vis
Şi-mi vine să mă plimb cântând prin ploaie

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neodihna olarului

Modelează cu sufletul, zbor aprins
e un fel de a spune.
Păsările înnoptează sub burţile
pântecoase ale ulcioarelor portocalii.
Doar amprentele şi le lasă
lângă buza de lut, închipuind
bucuria însetatului.

Joc înlănţuind seninul,
nălucirile şi neodihna olarului
Mereu tânăr în ţară de sus.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gorunul

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.

Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?

O, cine ştie? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet -
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergătorul

Un câmp pustiu,
Bătătorit ca un drum,
Şi din când în când
Câte o carte.

La distanţe foarte mari,
Vreo carte fundamentală,
Tare ca piatra.

Vine unul, gâfâind de muşchi,
Sănătos ca un zeu nou,
Şi scuipă pe ea,
Pe fiecare la rând.
Calcă peste ele dumnezeieşte.

A obosit, a mers destul,
Câmpul se întinde înainte pustiu,
Bătătorit ca un drum.
Alergătorul cade jos, moare,
Devine carte fundamentală, ultimul cuvânt,
Semn peste care nu se mai poate trece.

Se aude un gâfâit,
Din spate răsare cineva,
Un alergător se opreşte, scuipă pe semn,
Şi se pierde în zare.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfinţit

Peste-aceleaşi arătări şi-aceleaşi case
clopot de sear-aud. Şi stau în cruce
cu o zi sub cer pierdută.
Prin ani subt poduri se depărtează
ce focuri vechi? ce nouă plută?

Printre ziduri ceasul umbrelor mă-ncearcă.
Se desface - care poartă?
Se deschide - care uşă?
Ies vârstele şi-mi pun pe cap
aureolă de cenuşă.

Întârziind subt vremi schimbate,
îmi taie drumul - care prieten?
Îmi taie pasul - ce vrăjmaş?
Ah, pasărea Foenix ca altădată
nu mai zboară peste oraş.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloanele urcă...

În umbra luminii,
în care se frâng printre nori
fulgere,
ne hranim cu ploile.

Teama cine o strigă?

În spatele ei se caţără Moartea.

Ascunşi în găuri de şarpe
unde nu pătrunde nimeni,
ne ucide prin tăcere
căutarea...

În focul înteţit pe arbori
cu ramuri tinere,
înfăşuraţi în inele,
trecem prin maduva noptii.

Coloanele urcă,
noi rămânem în frig,
în umbra luminii bolnave.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna lui Panait

Între sat şi cimitir
a fost o fântână
fântâna lui Panait
săpată de acest om
pe care nimeni nu l-a văzut niciodată
nimeni nu-şi aminteşte cine a fost
se ştie doar că a săpat
o fântână
să îşi spele păcatul
sugrumat de durere
că şi-a omorât fratele

a săpat fântâna
la marginea drumului
şi pentru vii
şi pentru morţi
ca dar de împăcare
răcorind trupurile oamenilor
însetaţi de oboseală
şi lăsau închinăciuni
pe buza fântânii
în numele lui

morţii veneau numai noaptea
şi beau apă
însetaţi de uitare
sub povara lutului

acum fântâna nu mai este
în locul ei a crescut o salcie
ce-şi apleacă ramurile
spre pământ
cu lacrimi pe frunze

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste lacrimile mele tu desenezi rime

Ale timpului viori îmi unesc freamătul inimii
În aripi port plumb şi totuşi zbor
Sufletul meu e un ultim zbor
Spre o lume intactă... frumoasă....
Voi adormi cu fiecare cuvânt....
În toamna asta mă simt o pasăre fără cuib
Îmbrăţişarea ta rămâne o amintire
O vară întreagă am aşteptat iubirea...
În iarna asta pot muri...
Îmbrăţisarea ta ar fi prea târzie...
Corpul meu căzut se va ridica?
Mai e un drum pe care spun că-l fac de-o vară...
Munţii spun poveşti pe care nu am vrut să le aud
Sunt singură.... ca tine... sunt poezia ta...
Singurătăţile noastre se vor întâlni,
Odată cu florile ce strigă din fereastră
Peste lacrimile mele tu desenezi rime
Pe care eu nu mai doresc să le scriu...
Uitarea scrie iubirea...
Lumina a luat locul întunericului din noi....

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!