Crâşma

Crâşma din sat, ce stă totdeauna lângă drumul ţării
este locul cel mai sigur unde se pune ţara la cale,
mai mult ca la biserică unde, deo vreme,
buletinul de vot stă ascuns la popă în sertare,
pe patrafir sunt însemnele vrajbei
cu promisiuni ferme de împăcare.
Crâşma satului,
după vorbe de dulce şi scărpinări pe spate, uneori,
alungă din pahar mânia
şi poarta cuvântului nu o închide vreodată,
nu este stavilă în a visului cale,
moara nimicului se zbate chiar dacă apele scad,
lupii turbeţi şi nebuni
nu se apucă de pulpana oamenilor buni...

Crâşma satului a familiilor ruinate ţine clar socoteala
şi zideşte milimetric a primarului cetate,
acel zeu local
ce crede că deţine cărarea şi rostul
şi a lumii plămăestăpânită zare...
Numai când boacterul sună şi dă de ştire,
lumea se opreşte şi nu mai scormone după lumină,
un zvon de uimire şi teamă
se-nvolbură peste a însingurării apă:
oare cine prin lume se-alungă
ca să intre în a necunoscutului scorbură
de unde vrea să culeagă
şi să lingă cu degete de mirare sălbatica miere
ce curge peste a lumii nestăpânită zare...

Mai încolo, la umbra unui pom nesfârşit
stă nepăsător un veşnic pedepsit drumeţ,
un cocor cu neodihna anotimpului în spinare.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La crâşma lui Vasile...

La crâşma lui Vasile
E mare-nghesuială
Se dă azi de pilealaă
C-a fost închis trei zile...

Nu... nea Vasile frate
Că el e om cinstit
Pe nimeni n-a prostit
Ba chiar a dat şi-n rate...

La crâşma lui Vasile
Vin oameni cu găleata
Se-agită Doamne ceata
Sunt mulţi ce au şi pile...

Au pile de o viaţă
De când Vasile, omul
Servea la ţoiuri romul
Pe la tarabe-n piaţă...

La crâşma lui Vasile
Cu bune tratamente
Se fac şi-abonamente
Pe-ngălbenite file...

Abonamente care
Dau totul pe măsură
Vorbind de băutură
Dar nu şi de mâncare...

La crâşma lui Vasile
Bea omul şi nu-i pasă
Că până-ajunge-acasă
Ficatu-i e fitile...

La crâşma lui Vasile
Mor oamenii cu zile...

poezie de Gheorghe Gurău (mai 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâşma se afla în centrul nervos (uneori, foarte nervos) al satului.

citat din Mihai Batog-Bujeniţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veselii de toamnă

Într-un vag septembrion
Bacovia, François Villon,
Topind francii de simbrie,
Beau absint pe datorie

La crâşma unde s-au machit,
Deja o vampă i-a ochit,
Lăsând pulpele-n tangaj
Toast simplu: Bon courage!

Apocalips. Prăpăd afară
Mai că se-mpiedică pe scară,
Bâjbâie, nu au lanternă...
Şi schimbă crâşma c-o tavernă

Unde vinu-i cu găleata
S-a milostivit bogata
Toamnă – fără tirbuşon –
Plumb Bacovia, grizé Villon...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Daniel Tudose
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă femeie

Am întâlnit, în unica mea zi din viaţă,
cea mai frumoasă femeie din lume;
nu are nume, nu are casă, nu deţine avere,
doar o privire care descumpăneşte stelele.
Mi-a adus în unicul meu sălaş, pe care numai eu îl locuiesc, o mare fereastră
prin care lumea se uită cu mirare la mine,
această necontenită stare
recunoscută ca unica mea zestre.

Mă scald în tăul luminii cu ea împreună,
necurmat,
culeg de pe marginea necuprinsă
câte o scânteie care fulgeră prin a hăului foc;
colind nevindecatele tristeţi şi extazuri
ce s-au rătăcit peste neînvinsa mea sarcină
şi, ca într-un carusel nestăpânit,
mă rostogolesc.

Am întâlnit în singura mea viaţă
o femeie ca o peniţă de scris -
nimeni nu ştie să spună mai frumos ce am vrut să rostesc;
am căutat al cântecului rost,
l-am ademenit în curtea mea
unde cuvinetele se strigă din post în post
spre a vesti lumii
că am rămas sub acelaşi acoperământ cu gândul,
unde uneori ne strecurăm printr-o ascunsă crăpătură,
unde basmele se adapă dintr-o nestatornică apă
ce strigă mereu o chemare spre nesecatul izvor.

Numai ea, cea mai frumoasă femeie din lume, ştie că de unde am plecat mereu mă întorc.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada morţii

Cobora pe Topolog
Dintre munţi, la vale...
Şi la umbra unui stog
A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa...
El era drumeţ sărman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.

Şi de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut uşor în vânt,
Zile lungi de vară.

Soarele spre asfinţit
Şi-a urmat cărarea.
Zi cu zi l-au troienit
Vremea şi uitarea.

Dimineaţa ca un fum
Urcă pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Până-n preajmă-i vine.

Peste vârfuri lunecând
În argint, condurii
Înfioară când şi când
Liniştea pădurii...

Numai colo-ntr-un frunzar
Galben în lumină,
Stă pe-o creangă de arţar
Pasăre străină.

Stă şi-aşteaptă fără glas
Parcă — să măsoare
Cum se mută, ceas cu ceas,
Umbra după soare...

*

Astfel, tot mai neştiut
Spre adânc îl fură
Şi-l îngroapă-n sânu-i mut
Veşnica Natură.

Vara trece; pe cărări
Frunza-n codru sună.
Trec cernite înserări,
Nopţi adânci cu lună.

Iar când norii-nvăluiesc
Alba nopţii Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA CRÂŞMA LUI MARIAN POŞTAŞUL

Pe mal de râu, la margine de sat,
Unde se-ntinde-n zare larg imaşul
Am poposit, c-o bere m-am tratat
La cârciuma lui Marian Poştaşul.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. În mijlocul codrilor; lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de ţară, pe unde umblă şi trece împăratul cu voinicii săi, era odinioară o crâşmă, la crâşma aceea era o crâşmăriţă; crâşmăriţa avea o fată, şi pe fată o chema Floriţa.

începutul de la Floriţa din codru de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De veghe în al timpului turn

Stau rezemat cu spatele de al timpului turn
în care, necontenit, un clopot tot bate
spre neodihna mâinii care mă sprijină de aer
şi a talpei ce opreşte a lutului zbor,
ce zădărniceşte marea universului roată –
nu ştie nimeni de când se-nvârteşte
ca să ţină odată-n căuş
strigătul de sete obosit de atâta urcuş –,
animal ce-şi leapădă la fiecare pas haina
şi la celălalt alta i se aşterne în drum.

Neastâmpăratul licurici mă va pierde
printre veşti de-ntuneric şi de răcoare.
Paznicul luminii se apleacă peste zori,
strigă neodihna neînvinsului somn
care cu zmeul a stat milimetric la trântă...

Un alt stăpân tot caută prin vremi neodihniţi sori
peste care, încă nimeni, nu s-a declarat domn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec

stau pe ţărm
ascult nisipul cum plânge
timpul curge prin palme
nici urmă de unde, de valuri
pe unde să curgă, de unde
mă preling prin colţuri de singurătate
e tragic şi trist, azi în cetate
chipul meu, o mască a lumii
totul e o biată amintire
rătăcită în sertarele vieţii
m-am cufundat în tăcere
în noaptea asta am murit, încă o dată
se scuturau frunze printre gânduri
acum sau poate peste o mie de ani
cine azi mai ştie, cine...
am venit şi am plecat
acolo sus, unde nu e durere
e doar un etern suspin
a rămas amintirea unui vis
se scuturau frunzele vieţii
una câte una
ieri a fost ieri
azi a rămas nimic
am plecat fără a şti
de ce am venit, de ce am plecat
pe masă, o poză ruptă, atât
când m-am trezit din al meu chin
plângeau suspine
mi-era teamă de viaţa asta murdară
poate sare o scânteie
să ardă, să ardă durerea din mine
vazduhul era plin de suspine
ce trec azi prin mine
pe un deal
o mioară plânge
în suspine
lacrimi curg în vale
se scurg pe o cărare
cărarea dorului în lacrima norului
ucis cu pietre de oameni nebuni
ce oare să mai fac cu mine
din suflet picură suspine
pic, pic...
în mână port un fluier, de soc
să cânt, un cântec de jale, de foc
despre viaţa asta
fără de noroc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulpina de nimic

Lângă orice drum stă la pândă o cărare
ce face semne de mirare spre orice trecător,
lângă orice om stă o tulpină de nimic
ce strigă spre soare,
poate din tr-un nevăzut zbor a scăpat un scâncet
sau poate o uitată şi neştearsă lacrimă
mai stăruie pe margine
unde priveghează o statornică lumină la umbra vremii
şi de acolo tot scutură o neobosită flamură
ce şi-a uitat zborul în spic.

Lângă orice om stăriue o răcoroasă şi nevăzută ramură
ce aleargă spre un alt râvnit soare
sub a cărui necuprins popas
o nouă sămânţă se naşte,
un nou osândit ce va sta în a lumii cărare
ţi va scoate o lumină din nimic.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Loc sfinţit

Loc sfinţit, bisericos,
Este crâşma lui Ilie,
Unde ne RUGĂM frumos
Să ne dea... pe datorie!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce apus

Trilul cald al rândunicii
Ofileşte fiorul fricii...
Ce-i in inimă ascuns
După dulcele apus.

Apusul cald de primăvară
Nu-i deloc, deloc, povară...
Soarele ascuns sub stele
Creionează visele mele.

Şi mă-ntreb stăruitor
Oare visele chiar mor?
Oare nu sunt ele vii
Şi după ce ne-om trezi?

Visele-s poveşti nespuse
Doar de inimă conduse
Pe tărâmul care....
Mai mereu prinde culoare.

Unde iarba-i mereu verde,
Unde toată lumea crede
În puterea îmbrăţişării
Ce aduce seninul zării!

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sicriul pe umăr

Toţi oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toţi oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
şi codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toţi copii lumii vor plânge şi apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrăţişa, îi va înspăimânta şi-i va arde.
Toate femeile din lume ţipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezişul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuşi este aşezat spre somn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impulsuri

În ţara mea ţâţele vacilor dau numai lapte şi miere
şi sânii femeilor se lasă sărutate de oricine
în ţara mea e apreciat oricare
drumurile sunt presărate în cale
Suntem bogaţi
din buzunare ne curge numai lapte şi miere
potecile, cărările, drumurile sunt pline
de lapte şi miere
dar ce folos, eşti născut diabetic şi mori de foame
degeaba ţâţele te îmbie, funcţiile curg
eşti dat la o parte dacă nu eşti cu cel mare şi tare
Eşti sufocat de cuvinte, de partide şi să fim serioşi
în ţara mea curge numai lapte şi miere
dar pentru alţii.
În ţara mea... aproape toţi au diabet.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara aia unde "curge numai lapte şi miere" trebuie să fie groaznică. Mai vrea omul din când în când să mănânce o friptură, să bea o bere sau un pahar cu apă rece...

aforism de Mihail Mataringa (6 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă bătrânului din vechiul schit

Undeva, în depărtare,
La o margine de lume,
Unde s-a ascuns în zare
Privitor înspre genune,
Într-un schit uitat de vreme,
Un bătrân uitat de moarte,
Stă rugându-se-n tăcere,
Zi de zi, noapte de noapte.

Undeva, în depărtare,
Pustnic, izgonit de soartă
În singurătăţi amare
Duce-o viaţă-nsingurată.
Cui amarul să şi-l spună?!
Cine, plânsul să-i asculte?
Doar un colţ străin de lună,
Gândul poate-i mai aude...

La o margine de lume
Pe cărarea îngustată,
Un păstor fără de nume,
Ca un înger se arată.
Penitent e ăn clepsidră
Timpul. Şi e fără rost,
Barba i-e lungă şi albă,
N-are nici un adăpost...

Unde s-a ascuns în zare
Umbra sa, el se opreşte,
Sub a stelelor ninsoare,
Spre odihnă poposeşte.
Rai dumnezeiesc de miere,
Mir pe fruntea sângerândă,
Penitent în vremuri grele,
Pleacă mâna tremurândă...

Privitor înspre genune,
Ca un mort cu ochii reci,
Cade-n dulce plecăciune
Spre a adormi pe veci.
Cioplitor de cruce, încă,
Simte-a crucii lui povară.
Rana-n suflet i-e adâncă
Şi a început să doară...

Într-un schit uitat de vreme,
Condamnat la ghilotină,
De secunde şi de semne,
Stă bătrânul la odihnă.
A plecat de-acasă-n taină.
Uşa înspre mântuire
A deschis-o. Altă haină
L-a-nţolit cu fericire...

Un bătrân uitat de moarte –
Cumpănă şi resemnare,
În a vieţii sale noapte,
Caută drumul spre soare.
Clopot, duce-n depărtare,
Plânsul său, ca o poruncă.
Râu de litere amare,
Dulce dor şi dor de ducă...

Stă rugându-se-n tăcere,
La altar de ramuri frânte...
Conuri de lumânărele,
În mâinile-i tremurânde.
Brazi, mireasmă de tămâie
Şi stihii îl înconjoară...
Soarele, ca o gutuie,
Printre ramuri se strecoară...

Zi de zi, noapte de noapte,
Ca un munte stând de veghe,
Printre îngeri, printre şoapte,
Caută un gând-pereche.
Vis în albie de lut,
Strune risipindu-şi cântul,
Un bătrân, pe-acest pământ,
Îşi respectă jurământu.

Zi de zi, noapte de noapte,
Stă rugându-sen tăcere,
Un bătrân uitat de moarte,
Într-un schit uitat de vreme.
Privitor înspre genune...
Unde s-a ascuns în zare?!
La o margine de lume,
Undeva, în depărtare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cifra neîntoarsă

Cineva m-a aruncat peste margine, fiindcă sunt vinovat: am primit un număr impar la naştere
şi nu m-am străduit să-i găsesc perechea,
nu am avut loc nici în abecedar
iar despre ce urmează de-acum nu sunt şanse;
cineva a ales cifre ce nu pot fi nicicând întoarse.

Umblat-am şi pe unde picior viu n-a călcat;
mi-s-a şoptit că am fost împiedicat de umbra unei stele.
Doar spinul mi-a plâns în călcâi,
mi-a adus aminte de marea petrecere a lumii unde astrele,
ca nişte utopice stări de zvonuri, tot aleargă înainte cu semnul.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele toamnei

Un aer cald pluteşte peste zare,
Deschid fereastra şi simt ca o chemare,
Ecou de anotimp ce pleacă în uitare,
Ecou de anotimp desprins parcă din soare.

Nu am nici teamă, nu am nici vină
Şi mi se pare toamna, o doamnă în crinolină,
Se crede minunată, frumoasă chiar aş zice,
Cu braţe de lumină şi cu furtuni complice.

Admir această doamnă cu mers domol de zână,
Cu coloritul vesel, stăpân peste natură,
Se poartă cu petale de crizanteme in păr,
Şi cred ca doamna aceasta, ascunde un mister.

De unde atâta patos, de unde vii culori?
De unde roade copte şi sunet de viori?
De unde veselia copiilor şcolari?
De unde vii tu toamnă, de îmi umpli sufletul de har?

De unde bate vântul, rostogolind furie,
Tribut de frunze veştezi, ca într-o agonie
Rămâne în urmă totul, natura minunată,
Ascult cum bate vântul, cum vâjâie prin noapte.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Este intrarea-n lume,
sau este o adresă
conformă firii,
sau înscris poştal.
Este o bază de renume
cu trimitere expresă,
o simplă formă a denumirii,
sau e-un mod de-a fi, de spirit... material.

Reper de-o casă
şi un obicei,
e-o limbă
şi c-un teritoriu;
o judeci sigur de frumoasă...
E locul ce-l numeşti "ai mei",
unde natura nu se schimbă
şi doru-i sigur vis real, din iluzoriu.

Ciudat liant e,
nu-l poţi dezlipi
de eşti plecat
şi nu şti cât vei sta
oriunde-ai fi şi câştigi briliante,
căci tot acolo ai vrea să ai copii...
Este prin excelenţă loc predestinat.
Ţie hard de cord şi minte, orice-ai îndura.

Este o casă
sau o ţară,
unde îţi sunt străbuni
şi mulţi contemporani,
îţi este locul de trăit şi stat la masă;
acolo unde-i veşnic primăvară,
unde chiar şi duşmani ţi-i ştii, cum c-ar fi buni...
Căci ei îţi vorbesc limba, te-nţelegi... toţi sunteţi suverani!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!