Ne părăsesc părinţii

Amurgul fâlfâie pe-aripi de lilieci,
A nopţii gheară se-nfige-adânc în sat,
Nălucile-şi împrăştie fiorii reci,
Stranii umbre joacă-ntr-un decor ciudat.

Aruncă bufniţe priviri pătrunzătoare,
Ţipă în cor prin poduri vechi şi ruinate,
Urma luminii stinsă-n steaua căzătoare
Aprinde muc de lumânare-n cuib de noapte.

Prea des se-aude glasul bufniţei în sat,
Prea multe stele se desprind şi apoi pier,
Săraci, îmbătrâniţi, cu sufletul curat
Ne părăsesc părinţii dragi, se duc la cer.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne părăsesc părinţii...

Amurgul fâlfâie pe-aripi de lilieci,
Gheara nopţii coboară şi se-înfige-n sat,
Nălucile-şi împrăştie fiorii reci
Şi umbre stranii joc într-un decor ciudat.

Aruncă bufniţe priviri pătrunzătoare,
Ţipă în cor prin poduri vechi şi ruinate,
Urma luminii stinsă-n steaua căzătoare
Aprinde muc de lumânare-n cuib de noapte.

Prea des se-aude glasul bufniţei în sat,
Prea multe stele se desprind şi apoi pier,
Săraci, îmbătrâniţi, cu sufletul curat
Ne părăsesc părinţii dragi, se duc la cer.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nopţii

Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii,
Fâlfâie neguri pe-aripi de lilieci,
Scrâşneşte-n ţipete zăvorul porţii,
Vântul porneşte adierile reci.

Stele nu pot aprinde focul torţii,
Făpturi ciudate adună norii seci,
Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii,
Fâlfâie neguri pe-aripi de lilieci.

Rămâi, iubito, e noapte, să nu pleci,
Să ne păzim lumina-n faţa sorţii,
Nu lăsăm pradă viaţa-n gheara morţii,
Să înfruntăm singurătatea în veci,
Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii!

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de stele

De sus, de pe un mănunchi de stele,
Ce strălucesc în miez de noapte,
Zăresc o lucitoare stea,
Cu raza ei, ce îmi zâmbea...
Să fie oare mama mea?!

Mă întrebam în gândul meu,
Cu inima zdrobită de durere,
Să fie oare ochii mamei mele,
Ce mă privesc duios şi cu căldură,
Ferindu-mă de lumea rea, duşmani şi ură?

Şi stând îngândurată pe prispa casei,
Priveam îndurerată către cer...
Sunt multe stele care pier
Şi oameni dragi, ce ne privesc de sus,
Ca vremea bună ce-a apus...
De ne privesc cu drag, din cer, de sus.

Atunci steaua lumina mai tare
Şi umbra ei mă urmărea tăcut;
Îngenunchind în faţa ei, să-mi cer iertare,
Dar dispăru în depărtare,
S-a dus pe boltă, lângă Carul Mare.

În fiecare noapte luminează neîncetat
Şi parcă ar vrea ceva să-mi spună...
Că viaţa-i praf de stele, sufletul furtună;
Pe acest Pământ suntem precum o lună,
Iar zilele noastre, toate un mister,
Ce-n zori, la fel ca steaua... pier!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul săracului

În vremea în care Domnul
Toarnă poduri fără cuie
La sărac până şi somnul
Ori e prea adânc, ori nu e.

Dacă-i prea adânc e semn,
C-a bătut prea multe cuie
Şi că-i ţeapăn ca un lemn
Şi la ceruri, iată-l... suie!

Dacă n-are somn e semn,
Că de frigul care-l frige
Va ieşi în stradă demn
Foamea din el ca s-o strige.

Nopţile în care Domnul
Toarnă poduri fără cuie
La săraci până şi somnul
Ori e prea adânc, ori nu e.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi slove în lumină

cerul ninge lumina cu stele căzătoare
timpul se converteşte la dragostea divină
vreau să cred că steaua mea nu moare
că-mi va sta alături mângâiere calină.

sufletul se închină la sfere luminoase
în orice strălucire îl văd pe Dumnezeu
ştiu că mă conduce pe drumuri glorioase
legile Lui sacre le voi sluji mereu.

am cunoscut şi sfinţi şi îngeri dragi
conştiinţa mea se umple cu înţelepciune
adeseori mă simt ca pe un câmp cu fragi
sub cerul meu deschis prin rugăciune.

sufletul se-mbogăţeşte cu scrieri de magi
să nu simtă vreodată a vremii goliciune.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie de iarnă

Searbădă-i iarna ninsă de sterpele-i zăpezi,
De neguri reci pătrunse din zori până-n nămiezi,
Sătul de haina-i roasă pământul înnegrit
În dalb costum aşteaptă să fie primenit.

Subţire, îmbrăcată în boţite rochii,
Cu albe flori n-a vrut să ne încânte ochii,
Ar vrea să fie alta, tot caută-n zadar
Să-şi regăsească locul sortit în calendar.

Se stinge ziua-n jaluzeaua din fereastră,
Dorul îşi face cuib în frezia din glastră,
Din aripi fâlfâie amurgu-n prag de seară,
Nostalgice chemări în noapte lin coboară.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină în amurg

Amurgul începutului de an deschide căi spre răsărit de lume,
Surâde stins şi-neacă întristări în valul mării ce nu are-un nume.
Îmbrăţişează umeri de răbdări, îi înveleşte cu dantele ninse,
Închide-n noapte şoapte de trădări, iar şoaptele orbecăiesc, învinse.

Amurgul începutului de an îşi acordează harpa milenară,
Răscumpărând îngeri căzuţi în van, cu o romanţă dulce, selenară.
Semnează garanţie pentru ei şi Raiul, primitor, poarta-şi deschide,
Iar îngerii, treziţi din somnul greu, îşi scriu păcatele pe panachide.

Amurgul începutului de an îşi conturează ochii cu-ntuneric,
Cu stele căzătoare luminând visele toate, în decor homeric.
Spre clipa răsăritului, grăbind, şi-ndreaptă paşii, obosit de veghe,
Predă ştafeta, apoi, liniştit, din marginea răbdării-şi face zeghe.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Carne din stele căzătoare
fără convenţii, adesea fără perdea
muza secolelor, soţia mărilor, târfa nopţilor
spaima ei hraneşte laşul cu bravură
lacrima ei sfârşeste poveşti şi începe tragedii.
Poartă nume de flori, de zeiţe, de stranii cuvinte
cu sensuri pe care nimeni nu le-ar cunoaşte
dacă nu ar cunoaşte o femeie.
Sub irisul său stă doliul
sub sânii săi stau nopţile albe.
Luptă cu vorbe pe care nu le-ar spune de două ori
se plimbă cu acelaşi pas
prin cimitire vechi, alei reci sau plaje arse
hainele-i cad mai încet decât frunzele de toamnă
pe care le strânge de pe jos deşi nu va avea niciodată
nevoie de ele. Nimeni nu are nevoie de frunze.
Anotimpurile se schimbă mai rar decât ea
Plânge când se naşte, când moare, când vine
când pleacă sau când ţipă vreun om oarecare
când plouă când ştie sau nu ştie vreun cuvânt oarecare
când sangerează când minte când norii se strâng
când nu e iubită când e... prea femeie.

poezie de Diana Dancu (14 decembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căruţa cu coviltir

Spre stinse zări se pierd fuioarele de fum,
Amurgul fâlfâie pe-aripă de zefir,
Pe mal de râu, oprind din nesfârşitul drum,
Au poposit căruţele cu coviltir.

Necaz, nevoi, tristeţi sunt prefăcute-n scrum,
Cântă ţiganii, fuste se rotesc în şir,
Spre stinse zări se pierd fuioarele de fum,
Amurgul fâlfâie pe-aripă de zefir.

Sunt fericiţi, se-nveselesc mai abitir,
Speranţa-n licăr nu se spulberă nicicum,
O ţigăncuşă-şi prinde-n păr un trandafir,
Doru-i vrăjit se unduie pe-al apei fir,
Spre stinse zări se pierd fuioarele de fum.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o toamnă peste noi

A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor şi-a despărţire
Şi am rămas mai singuri şi mai goi,
De-atâţia paşi pierduţi prin cimitire.

Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Şi ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol şi-o lacrimă nemângâiată.

Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porţi închise...

A-ngenuncheat şi frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferinţă,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Şi tot mai distanţaţi şi-n neputinţă.

A mai trecut o toamnă peste noi
Şi-n gând şoptim aceeaşi rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Şi-aşterne curcubeul peste lume!

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Străpung în miez de noapte
vraja visului Etern,
găsesc pruncul înfăşat
născut de mamă în Infern.

Mă urc pe scara timpului trecut
deschid fereastra Luminii,
ascult o doică fredonând
un cântec vechi al iubirii.

Văd lumânări aprinse pe morminte,
ce împrăştie mirosul de tămâie,
umbrele morţilor apar pe pământ,
o altă eră vrea să fie.

Doresc să apară mai repede zorii
şi caldele raze de soare,
mă alint cu rând pe rând
dispar imensele felinare.

Nu mai vreau stele căzătoare
ce lasă pe cer o urmă
şi o Lumină să ţâşnească
în acest petic de ţărână.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterele nopţii

Când din stele auroase
Noaptea vine-ncetişor,
Cu-a ei umbre suspinânde,
Cu-a ei silfe şopotinde,
Cu-a ei vise de amor;

Câte inimi în plăcere
Îi resaltă uşurel!
Dar pe câte dureroase
Cântu-i mistic le apasă,
Cântu-i blând, încetinel.

Două umbre, albicioase
Ca şi fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitoriu,
Iar doi îngeri cântă-n plângeri,
Plâng în noapte dureros,
Şi se sting ca două stele,
Care-n nuntă, uşurele,
Se cunun căzânde jos.

Într-un cuib de turturele
Ca şi fluturii de-uşor
Saltă Eros nebuneşte,
Îl dezmiardă, l-încălzeşte
Cu un vis de tainic dor;

Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-a nopţii mire
Cu fantastica-i şoptire,
Le resfiră, până mor.

Când pe stele aurie
Noaptea doarme uşuel,
Câte mime râzânde,
Dar pe câte suspinânde
Le delasă-ncetinel!

Dar aşa ni e destinul
Vitreg prea adeseori.
Unui lumea-i acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plânsori.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenumărata stea

Nenumărata mea
Stea căzătoare,
De unde te ştiu eu,
Pe tine, oare?

Căci eu nu privesc,
Bolta cea înaltă....
A, da! Te cunosc
Dintr-o mică baltă...

Am zărit, în apă,
Pentru o clipită,
Strălucirea-ţi caldă,
Nemaipomenită...

Apoi, din zminteală,
Cred că am călcat
Neatent, iar balta
S-a întulburat...

În zadar prin preajmă,
Ochii îi rotesc,
Steaua căzătoare,
Nu o mai zăresc,

Şi mă-ntreb, cu jale:
E posibil, oare,
Să se-nece-n baltă
Steaua căzătoare!?!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învierea

Lumina lină cutreieră pământul,
Se-aşterne linişte în sufletul curat,
Pustiu şi gol se vede-acum mormântul,
E miezul nopţii... Hristos a înviat!

Credinţa se aprinde în sfintele făclii,
Un licăr cald ne pâlpâie în bucurie,
În sfânta pace smerite suflete învii
Şi se trezesc cei adormiţi pentru vecie.

Vestea-nvierii s-a dus în zări departe,
Se vede, se cunoaşte locul unde-ai stat,
Învingător ai fost călcând pe moarte:
Ai biruit!... Ai înviat!... E-adevărat!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Pământule eşti rece şi trist,
În zadar îţi aştepţi primăvara,
Pomii tăi sorb din tine visând,
Vechi contuzii nutrindu-ţi comoara.

O planetă cu vise-n erori,
Fremătând de dureri infinite,
Curg şiroaie-n timide chemări,
Împliniri ironic răcite.

Bate vântul istoriei goale,
Somnul templelor coboară în tine,
Cugetând în iluzia zilei
Un tărâm cu ciudate destine.

Eu colind prin albastre chemări,
Doar în stele mai cred zurgălăii,
Dar şi steaua muri-va curând,
În eter s-a pierdut vraja zării.

Prin cetate mai umblă povestea
Împlinind basm de noapte cernut,
Cântec vechi disperări sângerează
O trăire consumată prea mult.

Mă voi duce o dată cu anii
Spre tărâmul uitării topit,
Adâncindu-mi smerit pribegirea
Ce prin gândul tăcut m-ai zidit!

poezie de Aurel Petre (10 octombrie 2015)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Ziua îşi sfârşeşte drumul în amurgul cenuşiu,
Nopţii îi deschide poarta lăsând voalul plumburiu,
Nori răzleţi se plimbă-n voie prin văzduhul liniştit,
Vălul negru se coboară peste satul adormit.

Plopii, negre siluete, rupţi dintr-o lume de basme,
Înşiraţi ca nişte umbre umple noaptea de fantasme,
Printre nori strecoară luna blânde raze de lumină,
O admiră-n drumul ei crizantema din grădină.

Mărul doarme liniştit, mulţumit de-a lui povară
Şi în visul lui adânc înfloreşte-a doua oară,
O broscuţă n-are somn, într-o ultimă strigare
Răguşită nu renunţă la a dragostei chemare.

Greierele-aruncă fracul, îmbracă de zor paltonul,
Vioara e pusă-n cui, a luat sfârşit sezonul,
Chefuind noapte de noapte vara-ntreagă-a tot cântat,
N-a strâns nimic în cămară, acum doarme nemâncat.

Pâlpâie o stea pe boltă în lumină purpurie,
Ţipăt de cocor se-aude, a plecat în pribegie,
Mi-a luat cu el şi anii ce se duc şi nu se-ntorc,
Norii au uitat să plângă, nicio lacrimă nu-şi storc.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos a înviat

Lumina lină cutreieră pământul
Iar liniştea se-aşterne-n sufletul curat,
Pustiu şi gol se vede-acum mormântul,
E miezul nopţii... Hristos a înviat!

Credinţa se aprinde în sfintele făclii,
Un licăr cald ne pâlpâie în bucurie,
Călcând pe moarte, smerite suflete învii
Şi se trezesc cei adormiţi pentru vecie.

Vestea-nvierii s-a dus în zări, departe,
Se mai cunoaşte locul unde-ai stat,
Învingător, cum ai promis, ai fost în moarte:
-Ai biruit!... Ai înviat!... E-adevărat!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua mea e mare, ori ceru-i prea mic?!

Între mii de stele ce lucesc pe cer,
Să fie şi steaua-mi, încă eu mai sper!
Plină de uimire... nu-i posibil, zic!
Steaua mea e mare, ori ceru-i prea mic?!
Fac o socoteală, adun stea cu stea
Şi îmi iese lipsă tocmai steaua mea?!
Noaptea următoare, cât stele sclipesc,
Vin nerăbdătoare să le socotesc.
Nor răzlet şi-ntinde peste cer urzeala
Şi hain, îmi strică mie socoteala.
Vântul se zborşeşte ca un om candriu.
Stele-s sub pulpana-i de la anteriu.
Parte din vedere cum mi-a obturat,
Stau şi adun stele pe metru pătrat.
Restul se-nţelege, la cub le ridic...
Steaua mea-i acolo; sigur ceru-i mic!

poezie de Mihaela Banu (29 iulie 2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea pare delimitată de două disoluţii – viaţa sub prea multe priviri şi viaţa sub prea puţine priviri.

Alain de Botton în Eseuri de îndrăgostit
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!