Înger şi demon

Chip frumos de vrăjitoare,
Suflet plâns de înger trist,
Rătăciţi prin astă lume
Fără aripi, fără zbor...
Caută să se găsesască
Pustiiţi de amar şi dor,
Cheamă Cerul şi invocă
O putere îngerească.

Ea - n zadar se amăgeşte
Căci blestemul îi atârnă

Ferecat în nouă lanţuri
Şi în nouri de furtună.
Îl zăreşte şi îl cheamă,
Îl conjură şi-l blesteamă,
Îl iubeşte şi-l urăşte,
Îl dezleagă, iar îl leagă.

El o aude când îl strigă
Şi nu poate să-i răspundă
Fiindcă aripa-i e strânsă
Cu alte nouăzeci de lanţuri.
O zăreşte şi o cheamă,
O conjură ş-o blesteamă,
O iubeşte şi o urăşte,
O dezleagă, iar o leagă.

Mihail coboară-n taină
La o sfadă cu Gavril,
Uriel le cântă-n strună,
Rafael a hotărât:
Va păşi în astă lume
Luându-şi chip de vrăjitor
Ca blestemul să îl rupă
Pe Luceafăr să-l răpună.

poezie de Luiza Rădulescu Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (T-Z)

Nu degeaba îl cheamă Taină: este un om plin de taine.
Nu degeaba îl cheamă Tăcutu: este un om tăcut.
Nu degeaba îl cheamă Tânjală: se lasă mereu pe tânjală.
Nu degeaba îl cheamă Toma: e greu de convins.
Nu degeaba îl cheamă Traistă: e neam de traistă.
Nu degeaba o cheamă Tufă: e tufă.
Nu degeaba îl cheamă Urâtu: este un bărbat urât.
Nu degeaba îl cheamă Uriaşu: este uriaş.
Nu degeaba îl cheamă Văcaru: este văcar.
Nu degeaba îl cheamă Vicleanu: este un om viclean.
Nu degeaba îl cheamă Viteazu: este un om viteaz.
Nu degeaba îl cheamă Voinicu: este un om voinic.
Nu degeaba îl cheamă Vrăjmaşu: este un om vrăjmăşos.
Nu degeaba o cheamă Vulpe: este o femeie şireată ca o vulpe.
Nu degeaba îl cheamă Zgârcitu: este atât de zgârcit, încât îşi mănâncă de sub unghii.

George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (S-Ş)

Nu degeaba îl cheamă Săracu: n-are nici după ce să bea apă.
Nu degeaba îl cheamă Slutu: e urât cu draci.
Nu degeaba îl cheamă Soare: este un om cald.
Nu degeaba o cheamă Sofia: este o femeie înţeleaptă.
Nu degeaba îl cheamă Solomon: este un om înţeleapt.
Nu degeaba îl cheamă Spânu: e un om al dracu'.
Nu degeaba îl cheamă Strâmbu: este un om strâmb.
Nu degeaba îl cheamă Sucitu: este un om sucit.
Nu degeaba îl cheamă Şarpe: este un om viclean şi periculos ca un şarpe.
Nu degeaba îl cheamă Şovăilă: este un om şovăitor.
Nu degeaba îl cheamă Şugubete: este un om şugubăţ.
Nu degeaba îl cheamă Şutilă: se ocupă cu şutitul.
Nu degeaba îl cheamă Şuţ: este hoţ de buzunare.

George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronos

La marginile distilate
Unde stă bătrânul timp
Cu minute însetate
Se ucide cu un ghimp

Cu momente ne hrăneşte
Şi momentele ne fură
El urăşte şi iubeşte
Ne grăieşte fără gură

Ne-a născut şi ne-a ucis
Ne-a crescut, ne-a aruncat
În falsul nostru vis
Ce chip nevăzut... ce chip spurcat...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă junelui de negru

E-atâta negru-n jur deodat'!
Doliu parcă-i peste lume.
Chiar şi în noi s-a-ntunecat.
În rest e fum şi foc, genune...
E-o noapte fără de sfârşit,
Un doliu fără margini, plâns
Şi în tăceri s-au arcuit
Iubirile ce s-au ascuns.

E-atâta negru-n jur deodat'!
Un june pe un cal în spume...
Povestea lui s-a terminat
Când s-a creat această lume.
Înger din alte-mpărăţii
Dorinţa-n hăuri te-a purtat
Şi fost-ai pedepsit să fii...
Şi fost-ai înger alungat...

Doliu parcă-i peste lume,
Timpul parcă s-a oprit,
Din mormintele comune
Morţii-îngeri au ieşit.
Sfat sub crucile de piatră,
Plâns sub crucile de lemn,
Căci la dreapta judecată,
Judecată dreaptă-avem.

Chiar şi în noi s-a-ntunecat.
Teamă şi temeri, resemnare...
Se-alege drept de vinovat
Şi-ntunecarea strânge, doare.
E cerul cimitir de cruci
Şi-şi poartă crucea fiecare.
Oh, om, n-ai unde să te-ascunzi!
Acum ţi-e ultima salvare...

În rest e fum şi foc, genune...
De-acum sunt numai două căi.
Pe care vrei să pleci anume?
Ce drum vom lua şi eu... şi voi?!
În cer o dreaptă judecată...
Şi pe pământ, la fel va fi.
Tu-ţi iei pedeapsa meritată
Şi nimeni nu va mai muri.

E-o noapte fără de sfârşit,
Se-alege grâul de neghină.
Cel trist şi cel nefericit,
Cel drept, de cel ce poartă vină.
Aici, în lumea de popas,
Am stat datori întru iertare.
Acolo, fiecare ceas
E doliu, taină, resemnare...

Un doliu fără margini, plâns,
Golgotă, lacrimă, durere,
O cruce toţi avem de dus,
Dar azi, cereştile însemne
Te cheamă. Drepte judecăţi
Şi-o lege, cea dumnezeiască,
Să pleci din doliul negrei nopţi
Către lumina-adevărată.

Şi în tăceri s-au arcuit
Şi voci şi suflete deodată,
În noaptea fără de sfârşit
Se-aşteaptă dreapta judecată.
Tăceri şi fum... cohorta ta
Se strânge iar în lanţuri grele.
Poem de diavoli, nu uita:
În luptă unul singur piere!

Iubirile... ce s-au ascuns,
Azi au înmugurit deodată.
Zâmbesc copiii care-au plâns
Au mamă azi şi fraţi... şi tată.
Cei ce în simple judecăţi
Au călcat totul în picioare.
Desculţi, plângând, strigă la porţi,
Zadarnic caută iertare.

Iubirile... ce s-au ascuns
Şi în tăceri s-au arcuit,
Un doliu fără margini, plâns,
E-o noapte fără de sfârşit.
În rest e fum şi foc... genune...
Chiar şi în noi s-a-ntunecat.
Doliu parcă-i peste lume,
E-atâta negru-n jur deodat'.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga unei copile

Pentru pâinea de pe masă,
Doamne-Doamne, mulţumesc,
Fiindcă ştiu că-n astă lume,
Mulţi copilaşi flămânzesc.

Pentru hainele-mi puţine,
Rochiţe, pantalonaşi,
Fiindcă ştiu că-n astă lume,
Mulţi copii umblă golaşi.

Pentru patul vechi şi tare,
Zgomotos şi prea înalt,
Fiindcă ştiu că-n astă lume,
Mulţi copii dorm pe asfalt.

Pentru ghetuţele-mi roase,
Rău mă strâng şi Tu m-asculţi,
Fiindcă ştiu că-n astă lume,
Mulţi copilaşi sunt desculţi.

Pentru mami, pentru tati,
Ţine-i sănătoşi, fă-i sfinţi,
Fiindcă ştiu că-n astă lume,
Mulţi copii nu au părinţi.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea femeilor către poet

Cum totu-nfloreşte: aşa suntem noi;
căci noi suntem doar astă desfătare.
Ce-n fiară beznă, sânge-a fost, şuvoi,
în noi crescut-a suflet şi chemare

de suflet-ecou. Pe tine te cheamă.
Pătrunde în privirea ta: o zare
lină, blând, fără jind de bună seamă.
De-aceea, pe un altul ni se pare

că-l strigă. Şi totuşi, nu eşti tu, de mult,
de cine fără-urmă-adânc pierim?
Şi-n altul, oare, ne împlinim mai mult?

Nouă, pe drum alături, nesfârşitul ni-i.
Tu, gură, fii, o, fii, să-l auzim,
cuvântătoru-ne, tu, însă, fii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o femeie. Simte pentru mine ce simt şi eu pentru ea, mă urăşte, mă iubeşte. Când mă urăşte ea, o iubesc eu, când mă iubeşte ea, o urăsc eu. Altceva nu există.

Peter Esterhazy în O femeie
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare frumoasă

Când caii năvalnici în dans se aprind
Şi veseli coboară în lunci,
Doar norii îmi strigă miraţi de porunci
Şi-aruncă cu zâmbete-n gând.

Puterea din vin se coboară-n picior,
Cu murmur de paşi peste gând.
Iar corpul se lasă purtat doar de vânt,
Când sunetul trist se închide-n covor.

Mireasma de haine ramasă acasă,
Vulcanic combină succint,
Al pielii miros combinat în distinct,
Cu iz metafizic şi lemn de pe masă.

Chemarea din sunet ne strig-a putere,
Ce curge pe corpul brumat,
Închis într-o sticlă cu geamul cam mat,
Purtată succint în odăi de campere.

Ne cheamă şi ochii din gândul fugar,
Al minţii năprasnic vulcan,
Cu mici mângâieri în noaptea din an,
Ce pune o buză, jucăuşă pe jar.

Şi jocul începe să-mi sune în strună,
Ca marea, năvalnic vulcan,
Prin zâmbet şi gând de şaman,
Ce face orice, sub o rază de lună.

Mirare frumoasă nu mă amăgi,
Prin gene fardate-amical,
Căci timpul străpuns de pocal,
Ne cheamă spre a ne iubi...

poezie de Liviu Reti (1 ianuarie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocaţie

Unde eşti, palidă iubită
ca din poemele de altădată,
ce alte visuri m-au purtat prin lume,
cine mă cheamă, cine mă rătăceşte
mereu de lângă somnul tău departe?

Glasul tău doar în gând îmi răsună
pe cărările mele pierdute,
chipul în trecut îşi leagănă
candela lui nocturnă,
şi mă afund în singurătate
ca-ntr-o pădure vrăjită.

Dezleagă destinul amar
cu mâinile tale de rugă,
adună-mi paşii pribegi
sub ochii tăi dintâi
cari descântă, cari visează,
că în ei e toată povestea,
potecile, umbra şi amăgirea.

poezie de Ion Vinea din Ora fântânilor (1982), traducere de Dan Ion Nasta
Adăugat de Madalina Mantu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de Don-Juan

Păşind inegalabil cu aer de amant,
Cu gust şi cu măsură, de-a dreptul deprimant,
În urmă lasă sec, leşinuri provocate,
Femei ce, de-al său şarm, se lasă atacate.

El nu doreşte amorul ce-n aer se zăreşte,
Scoţând fiori de gheaţă din suflete măiestre.
El caută pasiunea mereu mistuitoare.
Iubeşte, fată dragă, devino admiratoare!

Iubeşte al său suflet cuprins de egoism,
Căci merită băiatul. Iubeşte fără risc!
Şi-ntr-un final, durerea se va trezi în tine,
Căci, fată dragă, el... se va iubi pe sine.

Vei deveni o fată ce pentru el a fost
Păcatul tinereţii, joc aspru, ambiţios.
Vei căuta iubirea în alt loc oprimant.
El continuând cu jocul. De-a dreptul deprimant.

poezie de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mister care se leagă şi se dezleagă devine o problemă şi nu mai e mister. Misterele sunt supranaturale şi sunt singurele mijloace de ieşire din înlănţuirea cosmică, din limitele comunităţii şi din mărginirea personală. În orice caz, dacă un mister este comentat şi i se găseşte un răspuns, atunci misterul se cheamă problemă şi răspunsul, soluţie.

citat clasic din Petre Ţuţea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (B-P)

Nu degeaba îl cheamă Bacşiş: ia bacşiş cu mâinile amândouă.
Nu degeaba îl cheamă Ciolanu: îi place ciolanul.
Nu degeaba îl cheamă Ciorbea: îi place ciolanul.
Nu degeaba îl cheamă Ciubuc: ia ciubuc cu mâinile amândouă.
Nu degeaba îl cheamă Ciuş: este un măgar.
Nu degeaba îl cheamă Ciuvică: seamănă cu o cucuvea şi e plătit de patronul puşcăriaş al Latrinei 3 TV ca să prevesteacă mereu nenorocirile liberalilor, deşi nimeni nu-l bagă în seamă.
Nu degeaba îl cheamă Codru: fură ca-n codru.
Nu degeaba îl cheamă Cotea: merge totdeauna pe căi ocolite pentru a-şi atinge scopurile.
Nu degeaba îl cheamă Cucuruz: îi place mămăliga la nebunie.
Nu degeaba o cheamă Frumosu: e superbă.
Nu degeaba îl cheamă Lupu: e crud ca un lup.
Nu degeaba îl cheamă Mielu: e blând ca un miel.
Nu degeaba o cheamă Otravă: este o otravă.
Nu degeaba îl cheamă Păcătosu: e plin de păcate.

George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte fără rezerve

Într-o lume în care
ura este la putere
fii devastat de ură
şi iubeşte intens,
iubeşte fără să aştepţi
ceva în schimb.
Cine te arde în interior
este cea mai mare
recompensă a ta.
Iubeşte fără rezerve
pentru că dragostea
te îmbogăţeşte pe tine.
Celor ce le place
să te rănească
nu le raspunde la fel.
Dragostea, are toate formele sale,
iubirea fără limite
şi aşa poţi cunoaşte infinitul.
Iubeşte nebunia
şi scapă de nebunia lumii.
Unora le place durerea,
le place să provoace
şi sădesc răutate
în inima ta.
Iubeşte mai mult decât
te-au iubit vreodată ei pe tine.

poezie de Eugenia Calancea (17 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăşte ce urăşte Dumnezeu şi iubeşte ce iubeşte Dumnezeu; când vei urî ca Dumnezeu şi vei iubi ca Dumnezeu, vei fi ca Dumnezeu.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demonul meu

1

Doar relele în el le-adună,
Tăind întunecatul nor,
Iubeşte groaznica furtună
Şi foşnetul pădurilor.
Iubeşte nopţile posace
Şi luna palidă-n abis,
Amarul zâmbet, ochiu-i place
Pustiu de lacrimi şi de vis.

2

Deprins să-şi plece-a lui ureche
La josnicii şi la arţag,
Îşi râde de credinţa veche
Şi de cuvântul bun şi drag.
Iubirea, mila,-i sunt străine,
Căci se hrăneşte ne'ncetat,
Cu fumul luptelor haine
Şi izul sângelui vărsat.

3

Când un martir apare-n lume
Pe tată-l umple de necaz
Cu zeflemele, crude glume, -
Sarcasm răsfrânge-al lui obraz.
Iar când coboară-n groapa rece
Vreun om, el cel din urmă ceas
Cu muribundul şi-l petrece
Înveninându-l cu al lui glas.

4

Şi mândrul demon, viaţa toată
Mă va-nsoţi, în orice loc,
Zvârlind în mintea-mi zbuciumată
Lumina unui straniu foc.
Îmi va vădi desăvârşirea
Pe veci smulgându-mi-o – şi-apoi
Momindu-mă cu fericirea
Va lua-o veşnic înapoi.

poezie clasică de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, lui

Pălesc sub raza de "luceafăr"
Că "atât de fragedă" mi-e rimă.
Când geniul tău reînviu... deprimă
"Speranţa" ce-o păstrez treaz, teafăr.

"De ce nu-mi vii?", clipă de clipă,
Că oricum o zi voi fi alături;
Şi-n "revedere", trist să-mi lături...
"Ce e amorul" să înfiripă!

"Să nu te duci" iar, în uitare
Şi "o, rămâi" în astă lume!
"De-or trece anii", doar fi nume
"Poet" şi "glosă"... O încântare!

"Şi dacă" peste "vârfuri" zbori
Cu "somnoroase păsărele",
Să-mi laşi un semn de cuib, în stele;
"La steaua" printre albastre flori!

"Când amintirile" -timp hoţ
Va vrea să şteargă c-un "adio"
"Freamăt de codru"- mi-oi aminti-o
"Pe lângă plopii fără soţ"...

"Cu suflet trist", "singurătate",
Ia "despărţire" ca pe-o "noapte"
Şi "rugăciune" de-auzi, şoapte,
Răsari zi nouă... Pietate!...

... Din "foaia veştedă" răsai
Cum mugurul, an după an
Să stingi o lume de alean
De drag, de-un neam ce ţi-e alai!

Pe inima-mi, un zid rupestru,
Te am de neatins; imagini,
Cuvinte, simţuri fără margini,
Iubiri... Iubite Eminescu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i amorul meu în astă lume

Care-i amorul meu în astă lume:
Este-al bravurei coiful de aramă,
Sau al mărirei aspru rece nume?

Sau este claustrul cernit, ce cheamă
Cu-a lui icoane sânte-ngălbenite,
Cu cIopotu-i vestind a morţii dramă?

Sau este chipul blând unei iubite,
Ce, dulce, pură, sântă şi frumoasă,
Să-mi facă zile albe, ore-aurite?

O văd adesea steauă radioasă
'N-oglinda sufletului meu - o zeie
­Ş-a ei privire-asupra mea se lasă:

De înger suflet, chipul de femeie;
În visul vieţii ei ea sfânt surâde
Şi mă-namor de-oricare-a ei idee,

Când lumea-amar de visu-acesta râde:
Nu e femeia ce crezi tu, nebune,
Şi chipul care inima-ţi l-închide

Nu este-n lume. Cine-atunci mi-a spune
Unde e îngerul cu-aripi senine,
A sufletului meu scumpă minune?

Na n-a fost niciodată... doar în tine
De-a fost vreodată ea, de mult e moartă,
Astfel, de chip o dată-n lume vine.

Dar de nu e, mângâie-ţi a ta soartă
­Crede: că ea dodată cu-a ta fire
Trecut-a-n lume-a ceriurilar poartă,

Dar înainte de-a-i-ntâlni privirea,
Ea a murit şi-a ei fiinţă bună
E colo în lume, umbră în gândire!

De-aceea-n înstelate nopţi cu lună,
Pasu-ţi îndreaptă, cată cimitirul
Şi un mormânt ţi-alege, ţi-ncunună,

Încoardă-ţi lira scumpă, iară mirul
Al vorbelor iubirei tu îl varsă
Pe-acel mormânt ce-1 înverzeşte pirul

Şi zi: Dormi dusă, inima mea arsă.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îţi dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubeşti cât e în viaţă
Şi să-l jeleşti când a murit.
Şase sau şapte ani de zile
Sau poate douăzeci şi doi.
Poţi, prin urmare, să-l creşti bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puţin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ţi aline al tău chin.
Şi nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecţii multe,
Iar Eu să-nveţe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Şi din mulţimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poţi să-i dai iubirea toată,
N-o gândeşti că-i în zadar,
Şi n-o să mă urăşti de moarte
Când o să vin să îl iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă aşa cum ştii!"
Copilul tău te fericeşte,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingăşie,
Cât se mai poate, să-l iubeşti,
Pentru plăcerea ce ţi-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulţumeşti.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunţi cu mult curaj tristeţea
Şi să accepţi că e aşa.

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!