Pesimism morbid

priveşte-mă tăcut
când iarna e pe moarte,
nu ai voie să vorbeşti decât cu tine însuţi,
şi cu scoarţa oarbă a copacilor,
poţi face în sfârşit filosofia dezolantă
a unei agonii în tăcere,
ai timp să faci
apologia unei relaţii prea îndelungate
cu vremea,
apatică şi insuportabilă
ca şi iubirea prea plină,

priveşte-mă tăcut când moare iarna,
nu spune nimic,
sunt irascibil,
instabil psihic şi insensibil,
vorbeşte despre tristeţile tale
cu pereţii pictaţi de ploaie
în acuarelă de cretă,

eu nu mai sunt în stare să ascult
emoţii,
doar buletinele meteo
şi despre războaiele nucleare,

nu-ţi faci bine ieşind afară
pe vremea asta,
e o mocirlă de oameni, maşini,
câini vagabonzi, ştiri false
şi probleme sociale fără
soluţii,

spitalele de nebuni sunt pline de idealişti
şi alcoolici anonimi în depresie galopantă
care cerşesc calmante, îndurare,
drepturi şi libertăţi fundamentale
fără corespondent în realitate,
de la autorităţi mai bolnave decât ei,

oricum viaţa boemă s-a sfârşit în secolul trecut,
stai lângă mine
să aşteptăm un fel de sfârşit
oricare ar fi el,
ne mai rămâne doar să sperăm
că pesimismul acesta morbid
şi cronic
nu ne va trimite pe toţi
într-o vacanţă de iarnă
fără întoarcere.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-mă

Priveşte-mă fără a spune un cuvânt
şi-mi voi da seama că uneori privirea
spune mult mai mult decât orice vobă.
Priveşte-mă astăzi că poate mâine
îţi vei pierde speranţa către absolut
şi-mi vei putea spune cât de greu este
să-mi vorbeşti fără cuvinte,
să mă priveşti fără a mă vedea
şi să-mi spui vorbe dulci
fără a mă face să-mi pierd capul.
Priveşte-mă şi vei vedea
cât de frumos este
să fii privit cu dragoste
de mine.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traiectorii paralele

Nu mă mai regăsesc în farmecele tale,
M-au consumat destul, hrănindu-le...
Era şi timpul să revin la realitate,
Trăiam de prea mult timp pe Marte...

Mă simt de parcă aş fi după moarte,
De când m-am reîntors la libertate...
Căci, lângă tine, mă simţeam legat
De tot ce ţine sufletul încătuşat.

De când m-am rupt din lanţurile tale,
Pot spune că mă aflu, în sfârşit, pe-o cale
Ce nu mă-nstrăinează de a mea natură,
Am mers deja prea mult pe arătură...

Era şi timpul să mă-ntorc la mine,
Nu mai pot spune că sunt plin de tine,
Simt, în sfârşit, că pot fi iarăşi eu...
Mi-ajunge doar un singur Dumnezeu.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (8 februarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ah... Eşti prea încrezător în tine însuţi, prea arogant. Şi prea crezi că toţi din jurul tău te admiră mereu, pentru felul tău de a fi. Însă nu e chiar aşa, te înşeli. Ai în faţa ta o excepţie. Priveşte-mă bine, dragul meu coleg! Priveşte-mă cu atenţie!
Lucian: Excepţia care confirmă regula... Te privesc bine, scumpă colegă! Şi pot spune că-mi face plăcere. Imaginea oferită ochilor îmi face o deosebită plăcere.
Lia: Priveşte-mă cât vrei! Măcar să mă vezi aşa cum sunt în realitate şi să înţelegi că eu sunt excepţia. Eu nu te admir deloc pentru felul tău de a fi!
Lucian: În schimb... Eu însă admir cu cea mai mare plăcere excepţia.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers tăcut

ce va mai aminti despre noi?
ulciorul acela de lut,
crucea crescută din oase,
un strigăt prea mult tăcut?

cam ce-ar aminti despre noi?
pământul acesta crăpat,
cuvântul acesta de humă
adânc în tăcere săpat?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă de iubire, de ură, de disperare...

Sărutul, acest prezent cu tendinţa de a exploda,
creşte până la nebunie.
A urmat sunetul zborului;
ieşisem dintre nori cu dorul de om, cu sentimentul
că nu se mai poate trăi nimic după noi.

Mi-am zis că e o primejdie fără sfârşit,
ceva se nalţă în mine.
Mă îndeamnă la timpul de a trăi
pierdută de durere, de disperare, de lume,
în aerul tău.

Iubesc şi mă tem. Ceva se nalţă în mine;
nu mai pot supravieţui normal
din prea multă intensitate
trăiesc totul din toate direcţiile,
mor de frica acestei agonii,
diferită de viaţă, neînţeleasă de moarte.

Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânci
sunt secundele
care urcă înspre fiinţa ta.

Vezi după adâncimea ochilor mei?
Dacă nu eşti îndrăgostit de mine,
vezi marginea lunii
ca o expresie maximă a absurdului.

Iubeşte-mă până nu mai poţi trăi nimic
fără mine, iubeşte-mă de iubire,
de durere, de ură, de disperare.
Priveşte-mă în ochi să vezi cât de adânc
e albastrul fulgerat de ape.

poezie de Camelia Opriţa (22 februarie 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-mă

Priveşte-mă şi-atinge-mă în noapte,
Alintă-mă cu palmele-ţi de foc,
Venii pribeag, cu dor de buze coapte
S-arunc în tine patimi şi noroc.

Lasă-ţi destinu-ncet să mă cuprindă
Şi mă răstoarnă-n patul ca un vis,
Când plopii vor s-alunece în tindă,
Nimic din tine... nu mi-e interzis.

Ascunşi sub gene, ochii tăi, mă cheamă,
Să m-adâncesc în trupu-ti îngeresc,
La vremea când culcată-i orice teamă
Şi când doar stelele... ne mai pândesc.

Priveşte-mă şi strânge-mă-n tăcere,
Din mine fă izvorul tău vrăjit,
Fiorul ce te scaldă în placere,
Răscolitor prin trupul tău sfinţit.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa omului cu trandafiri

Ştii, îmi amintesc
Uneori de tine...
Aveai parfumul tău
De trandafiri
Şi îmi spuneai
"je t'aime"
Cu glasul blând
Şi arzător
De trandafiri...

Şi iarna când
Nu aveam trandafiri
Nu ne vedeam
Decât "un jour"
Pe lună, şi atunci
Doar când simţeai
Mirosul lor

Şi când viorile
De toamnă
Ţi-au adus în
Sfârşit şi ţie
Melancolia...
Tu te-ai gândit
Ce bine ar fi să mori...

Şi în franceză
Îmi vorbeai...
Iar eu nu-nţelegeam
O boabă
"avec mes mains"
Te atingeam
Şi totul căpăta
Un sens...

Când ai decis
În iarna aceea
Că fără trandafiri
Mai bine mori
Eu te-am rugat
Să nu faci asta
"Mai stai că...
Îţi aduc eu trandafiri"
Dar nu ai vrut
Căci eu credeam pe-atunci
Că trandafirii-s
Numai nişte flori

Şi azi am plâns
Gândindu-mă din nou
La tine şi la
Trandafirii tăi
Am învăţat franceza toată
Şi zi de zi ascult Dassin:
"Et si tu n'existai pas
Dis moi pourquoi j'existerai?"

Şi mâine dacă
O să mai plâng
Din nou
Am să învăţ
Franceza toată
Şi o să ascult
Iar Joe Dassin
Şi o să scriu
Poate
Vreodată
Romanţa omului
cu trandafiri

poezie de Adina Pietrosanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii unde sunt cele mai bune soluţii? În experienţa altora care au avut aceleaşi probleme şi le-au rezolvat. La orice problemă pe care o ai în viaţa ta, acum, poţi fi sigur că cineva din şase miliarde de oameni a găsit soluţia. Este un lucru fascinant să poţi intra într-o librărie şi să poţi cumpăra cu o sumă oarecare munca de douăzeci de ani a unui om. Există informaţii care pot duce la rezolvarea oricărei probleme, care funcţionează, dar trebuie să lucrezi tu însuţi la rezolvarea problemei care te frământă; ca muşchiul la sala de forţă. Trebuie să înveţi, pentru că nimeni nu o să facă asta pentru tine. Adevărata încredere în tine nu este să arăţi altora de ce eşti în stare. Caută în tine şi vezi ce îţi place să faci; şi fă asta fără frică. Încrederea e de multe ori confundată cu aroganţa. Dacă ce faci faci pentru tine, fără să vrei să demonstrezi lumii ceva, atunci fă din toată inima, fără să îţi fie teamă de invidioşi. De ce anume ţi-e frică? În ce domeniu al vieţii dai dovadă de laşitate?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până ne vom întâlni din nou

de-aş putea,
aş condamna iarna
în contumacie la exil,
la domiciliu forţat în nordul extrem,

e prea mult pentru firea mea temperată,

ziua asta şi-a fracturat un picior,
ziua de ieri şi-a scrântit minţile,
iarna nesfârşită
îmbolnăveşte societatea vrajbei noastre
de gripă galopantă,
de antiromantism
şi tembelism cronic
iar iubirea asta rece
abia îşi târâie picioarele reumatice
spre tribunalul
de primăvară.

oricum cele mai importante clipe
ale iernii au fost
primul sărut
şi scrisoarea de adio,

oamenii ornamentali sunt despărţiţi
mereu
de o stradă prea lungă
şi înzăpezită de concurenţă
ca să mai alerg
după tine,

povestea iernii e povestea vieţii,
un glonţ rătăcit,
se termină apoteotic
într-o sclipire cosmică de cometă,
între primul şi ultimul trăsnet
al iubirii,

văd o pasăre de lumină neagră,
aşa că stingeţi luminile
până ne vom întâlni din nou,
vă rog,
vreau să ajung acasă
pe întuneric.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin în toamnă

Adio, vine toamna,
Am încuiat de dimineaţă
Toate lacătele inimilor frânte de cu vară,
Îmi adun cuvintele din bruma
De pe marginea drumului
Şi mă mut la tine să-ţi povestesc
Despre destin...

Adio, vine toamna,
Ajută-mă să mai car nişte vreascuri
Din celălalt capăt al Pământului.
Nu mă întreba despre vreme,
Eu ştiu despre destin.
Ascultă buletinele de ştiri,
Ascultă ţiglele de pe case cum se învechesc,
Eu pot doar să-ţi povestesc
Despre azilurile de noapte,
Despre gări fără trenuri,
Despre iubire,
Despre casele de nebuni,
Despre singurătăţile lumii,
Despre destin.

Adio, vine toamna,
Scrii cuvinte de dragoste pe frunze,
Pe frunze de bronz.
Ajută-mă să dobor plopii uscaţi
Care au crescut bizar între mine şi tine,
Spinii otrăviţi dintre mine şi tine,
Sârma ghimpată dintre mine şi tine,
Eu am să te ajut să înţelegi
Că totuşi vine toamna,
Că inimile se frâng,
Vreau să-ţi spun povestea
Despre destin...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără trup

am încercat în creşterea mea
să te străbat
dar te-am simţit atât de singură
în exilul tău pe pământ
şi n-am putut a-ţi spune strigând
că eu prin tine sunt ca firul de iarbă
înaltă
şi tu nu ştii ce sunt eu
şi că de fapt eu te înfior
când visezi fără trup

am vrut în trecerea mea prin geamătul tău
de dragoste
să te înconjur cu braţele tale
fiindcă eu eram tu
ghemuit în sângele tău
şi atunci când erai plecată cu duhul tău
să afli taina secată a pietrei
ardeam şi eu pe rug

şi iubirea ta plăpândă
parcă ar fi o rugăciune plânsă
o teamă de sfârşit de zare

şi spune-mi tu din vârful
schimniciei tale
cum să-ţi fie teamă de străfundul cerului tău
când sufletul meu e infinit
mai adânc?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în zori

vezi
fluturii sunt liberi
mi-i arătai cu o frunză
deasupra unei iluzii de-o vară

trăiesc o zi cât o iubire
fără sfârşit

vezi
fluturii sunt mai vii decât noi
îmi arătai purpura unor maci
pe o câmpie târzie

îmbrăţişarea lor este ca sângele
în aer

vezi
fluturii zboară mai înalt
decât visele dezlănţuite
în arşiţa nopţii

îmi arătai coapsele
şi nişte trepte pe cer

vezi tu
fluturii se iubesc mai acut
decât oamenii
atunci când îşi leapădă aripile
în zori

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie între două trenuri

Între zi şi noapte nu-i decât un ceas,
Între două trenuri nu-i decât un pas,
Sparte felinare, oameni în tăcere
Mai împart o gară-n două emisfere,

Nu mai sunt acelaşi, nu mai eşti nici tu,
Ne striveşte trenul între da şi nu,
Ne desparte-o lume, nu ne mai încape,
Prin lunete oarbe te mai văd aproape,

Nu mai eşti aceeaşi, nu mai sunt nici eu,
Plouă peste-o gară, plouă tot mai greu,
Mai zăresc o umbră, o închipuire,
Care urcă-n trenul către neiubire,

Pe peronul gării plouă indecis,
Între două trenuri, moare câte-un vis,
Aş mai vrea doar vremea să ne mai amâne
Să-mpărţim doar ploaia care mai rămâne.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet defect

Aveai un suflet prea defect,
În toamna-n care te-am văzut,
Sunt meşterul tău fără scule,
Din primăvara ce-a trecut.

Sunt peretele tăcut din dreapta ta,
Ce-ţi cunoaşte starea după respiraţie,
Îţi sunt tastatura deterioarată,
care-ţi refuză comenzile cu graţie.

Sunt copilul care se joacă cu tine,
Atunci când vrei să dai timpu-napoi,
Îţi sunt spadă pentru duşmani,
Dar pot să-mi fiu şi scut, în propriu-mi război.

Îţi sunt dulcele vis, când dorul te apasă,
Îţi pot bate coşmaru-n mii de cuie,
Dar tu ce eşti, când eu sunt doar femeie,
Iubirea mea cea dulce-amaruie?

Atunci când plouă afară, eu vreau să-mi fii umbrelă!
Când viaţa e alb- negru, să fii tu acoarelă!
Lasă-mă un pic să plâng, când nimic nu e perfect,
Pot să fiu orice mă vrei,
doar să nu îti fiu defect!

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (9 aprilie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât lucrurile sunt prezentate la un nivel suficient de teoretic, sunt înghiţite cu uşurinţă. Poţi discuta despre politica bunăstării, despre birocraţia din domeniile medicale sau sociale fără să întâmpini nici o obiecţie. Dar când începi să vorbeşti că în mahalalele barbare, monstruoase, pe jumătate decrepite, omul nu are de ales decât între o moarte lentă şi una rapidă, între uzură treptată sau distrugere instantanee, toţi se revoltă.

Saul Bellow în Iarna decanului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-mă

micuţă pasăre rănită
priveşte-mă, nu-ţi fie frică
mai fă un pas spre mine doar
ţi-am pus destinul într-un zar
dar am trişat dorind să iasă
doar cifrele cu şase-şase

ascunsă-n mărul despuiat
de flori.... cu fructe încărcat
tu eşti o pasăre măiastră
şi vocea ţi-e dumnezeiască
îmi cânţi, ascult şi mult mă doare
nu eu îţi sunt rază de soare
dar te ajut aşa cum pot
iubita mea fără noroc.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te chinui înainte de vreme pentru suferinţele de care te temi. Durerea e uşoară dacă ideea pe care ţi-o faci despre ea nu o măreşte prea mult. Toate lucrurile depind de ideea pe care ne-o facem despre ele. Ce rost are să ieşi în întâmpinarea suferinţei când oricum o vei simţi dacă va da peste tine? Dar în vremea asta, tu pune-ţi înainte binele şi vezi ce poţi face pentru el. Ce câştigi cu asta? Timp.

citat celebru din Seneca
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-mă

Prefă-te într-o dimineaţă şi tu că mă iubeşti,
Prefă-te doar puţin, cum te prefaci demult
Şi-n dimineaţa ceea, când torni cafea în ceşti,
Priveşte-mă în ochi şi-apoi am să te-ascult...

Priveşte-mă în suflet şi minte-mă frumos,
Aşa cum m-ai minţit de multe ori probabil,
Sau spune-mi adevărul chiar dacă-i dureros,
Chinuitor şi cinic şi crud şi lamentabil.

Şi-ai să mă minţi frumos în dimineaţa grea,
Şi-am să te strâng la piept pentru ultima dată,
Cu ochii tăi frumoşi, prin aburi de cafea,
Priveşte-mă în suflet cum n-ai privit vreodată...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut neîntrerupt

Revoluţiile n-au viitor -

revoluţiile n-au decât trecut
pe care şi-l strivesc neîntrerupt,
până când,
chiar nu mai e nimica de făcut.

Apoi o iau de la început -
ca o povară fără de sfârşit -
ca un blestem neîntrerupt,
sau ca o neputinţă fără de sfârşit,
sau ca o neputinţă fără de sfârşit...

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!