Într-o zi voi urca într-un tren...

într-o zi voi urca într-un tren...
cu raniţa mea cea grea în spinare
plină cu tot ce-am adunat de pe drum...
şi-n liniştea vagonului voi deşerta
toate amintirile mele de-a valma

le voi lua pe rînd şi le voi şterge de praf
cum iconarul şi-aşază icoanele la margini de drum
şi ele vor lumina şi vibra la fel ca atunci
clipe oprite în chenare de lemn afumat...

va străluci în soarele unei amiezi de demult
cîmpul cu iarba înaltă şi florile multicolore
tata încordat şi gol pînă la brîu şi coasa
şuierînd ca un şarpe de casă prin iarbă...
bunicul ghemuit pe prispa joasă de lut
cu pipa alene fumegînd în colţul gurii
şi păunul cu trupul lui arcuit pe şura cea veche
cu ţipătul tragic ca o chemare de moarte...

îmi voi rezema capul greu în palmele umede
şi voi adormi în ţăcănitul ritmic al roţilor de tren
tot mai înfundat şi mai îndepărtat... şi în şuieratul
tot mai răguşit şi mai stins al locomotivei...
şi voi visa cîmpii elizee cu iarbă şi flori multicolore
şi pe tata zîmbind ca de-o mult aşteptată regăsire...

într-o zi voi urca într-un tren....

poezie de Grig Salvan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu urca într-un tren căruia nu-i ştii destinaţia.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren

Moment de seară într-o gară mică,
până să cadă cea dintâi zăpadă,
ceasornicul cu limbile-n tăgadă,
gazorniţa cu afumată sticlă
şi-n jur pustiul. Prind să se străvadă
ierburi ce nu-s şi-n liniştea pitică
se subţiază şinele de-o frică
prelinsă dintr-a fulgilor arcadă.
Stai şi aştepţi un tren ce nu opreşte
în gara care blând se-nzăpezeşte
şi căreia luminile îi treieri
dar iată-l, înaintea ta cum creşte,
fereşti de-o clipă îţi sculptează-n creier
şi curge-apoi pe şiruri lungi, de greieri...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiteză

Trece un tren de mare antiteză
prin ochiul meu drept cu un singur ochi stâng.
Rând pe rând se ciocnesc păsări
galbene şi albastre şi plâng
şi calde şi reci
şi râd prefăcute şi sincer
şi plouă cu iarbă crudă şi tăioasă
şi tocită
şi urcă ochiul în tren
şi urcă şi urcă şi coboară-n ispită
într-o mare viteză...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iscusinţă

în drum spre univers mai schimb un macaz
şi adun gânduri vii de pe şina de tren
adun nostalgii fără nici un necaz
simţind că viaţa mea e un catren.

împletesc cu raze sentimente turcoaz
dialoghez cu stele în sublim antren
în drum spre univers mai schimb un macaz
şi adun gânduri vii de pe şina de tren.

artişti m-au învăţat să trăiesc cu haz
toate amăgirile din spaţiul peren
să îmi spăl păcatele în val de topaz
să netezesc cu visul accidental teren.

în drum spre univers mai schimb un macaz
şi adun gânduri vii de pe şina de tren.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, un tren fără călători

noapte de noapte mă uit
spre fereastra
unui tren
ce n-a oprit de multă vreme
în gara în care aştept
e un tren fără călători
viaţa mea depinde de el
şi de ultima sa oprire
din ziua în care mama
m-a învăţat
să respir şi să consum
puţin câte puţin din timpul meu

(e singurul lucru
pe care-l ştiu despre mama)

mi-am pregătit valiza
pentru un drum lung
mi-am luat ustensilele de ras
fotografia de familie de pe noptieră
câte ceva de-ale gurii
costumul cel nou păstrat de la
botezul fiicei mele
am tras
jaluzelele am stins lumina şi
gazul
cheia am lăsat-o sub preş
ştiu că trenul va opri
o singură dată în gara
din care
n-a mai plecat
nimeni niciodată

mi-e frică
şuierul prelung al trenului
se aude până târziu în mine
apoi
tăcere...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

A merge la muncă pentru o companie mare este ca şi cum te-ai urca într-un tren. Tu mergi cu 60 km/h sau trenul merge cu 60 km/h şi tu stai pe loc?

citat din J. Paul Getty
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un compartiment de tren

I-a spus domniţa-n mod acid,
În curs de îmbrăcare:
"E drept că e un tren rapid,
Dar te-ai grăbit prea tare."

epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Catrene prin gaura cheii (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

Ultimul tren fluieră-n gară,
Ultimul tren, ultima seară...
Ploi adormite cad peste noi,
Gânduri se-adună, curg în şuvoi.

Ultima scară foşneşte uşor.
Trenul porneşte, peronul e gol.
Eu am rămas, jos, fără glas...
Ploaia îmi şterge ultimul pas.

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul de piatră

Când venea naşul
îi arătam o piatră culeasă din tren
el îmi ştampila piatra cu o piatră
culeasă de lângă tren.
Trenul trecea prin piatra
de sub tren...
Urla
cu un urlet de tren
o piatră
în urma trenului...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiot

Aş urca într-un tren
să nu mai cobor niciodată,
aripi să capete,
să mă ducă,
să mă tot ducă...

Iar eu, chiot mereu
să fiu...

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce fel de tren

Ce fel de tren marfar eşti tu
dacă ţi-e trupul meu şină de carne;
Cel fel de măr eşti tu
dacă ţi-e ramură viaţa mea?

Eu locuiesc într-un tril
de privighetoare.
Dorm cu ceafa pe nota Do
şi-mi încalţ piciorul
într-un saxofon.

Du-te, îmi strigă ciocanul.
du-te,
du-te idiotule de cui de fier,
du-te;
Nu vezi că te bat în palma
unui crucificat?!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Berlin la Potsdam

Din Berlin la Potsdam merge
Drum de fier, precum se ştie.
Dară nu se stie încă
C-am luat bilet de-a trie,

C-am plecat de dimineaţă
Cu un taler şi doi groşi...
Şi de gât cu blonda Milly,
C-ochi albaştri, buze roşi.

Zice Brahma, tata Brahma,
Cum că lumea asta nu e
Decât arderea-unei jertfe
Într-o vecinică căţuie.

Am aprins şi eu luleaua
Şi jertfesc lui tata Brahma,
Lângă mine-un şip cu Kummel!
Ş-o bucată de păstramă.

Zice Darwin, tata Darwin,
Cum că omul e-o maimuţă ­.
Am urme de maimuţoi,
Milly-nsă de pisicuţă.

Si mă urc în tren cu grabă
Cu o foame de balaur,
Între dinţi o pipă lungă.
Subsuori pe Schopenhauer.

Ş-acum şuieră maşina.
Fumul pipei lin miroasă,
Sticla Kummel mă invită,
Milly-mi râde. - Ce-mi mai pasă!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea, un fluture alb

vine din umbră şi muşcă
din marginea urmelor

aşa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieşise din drepturi
tata mă ţinea strâns de mână
ca şi când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de linişte
dimineaţa
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă şi coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria linişte
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aş fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniştea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
şi ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare

părea trist şi nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă şerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
aşează-ţi capul pe pernă şi
priveşte fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...

şi-am adormit

dimineaţa aerul călduţ
îmi înfăşura trupul
ascuns între palme
simţeam o stare
de sufocare şi teamă
am deschis geamul şi
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămaşă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputinţa din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii şi l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
aş fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre şi
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

poezie de Teodor Dume din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iaşi
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba fiarelor

Iarbă a fiarelor, poezie.
Deschide-mi inima ei.
Noaptea înaltă şi albăstrie
Şi-a făcut din luceferi cercei.

Iarbă a fiarelor, rupe zăvoarele
Dintre dragostea veche şi dragostea nouă,
Zorile îmi vor aduce soarele
Şi lanurilor mele coapte rouă.

Adună, iarbă a fiarelor, adună,
Banii de aur din adâncu-mi coclit.
Amiaza se ridică şi sună
Talgerul cerului învechit.

Ciută de munte, cu paşii tăi,
Iarba fiarelor vreau s-o ajung.
Dincolo de pădurea-n văpăi
Amurgul se prăvale prelung.

Iarbă a fiarelor, aruncă peste
Cuvintele mele pulbere aurie.
Mlaştinilor, ca-ntr-o veche poveste,
Vântul miros de cimbru le-adie.

Urc printre stânci, spre piscuri, mai sus,
Iarba fiarelor scânteie, scânteie.
Iată: noaptea albastră şi-a pus
Pe umeri vulpea Căii Lactee.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Hellen

Soţiei mele, de ziua ei

Îţi scriu pe umeri versuri cu polen
Şi nu ne refuzăm iluziei nicicum,
La margine de timp, acelaşi drum
Ni-i îndreptar şi spirit, şi refren...

Urcām şi coborâm, din tren în tren,
Ne comportām ca la un ultim bal,
Şi-n sânge ne cad stele... Conjugal,
Ne-am rătăcit în noi, deja, Hellen!

Ni se topesc din nou gheţari în vine,
Apun şi răsar sori, ninge şi plouă,
Iar ochii-ţi verzi, cu raze olivine,

Ne introduc parcă-ntr-o sferă nouă,
A sentimentelor de-a pururea depline,
În care, simultan, bat două inimi. Două!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea acasă

În sunetul roţilor vechiului tren
ce lasă în urmă al dalelor chin,
priveşti, visătoare, spre cerul senin,
iar drumul îţi pare desprins din Eden.

Departe, prin nori, amintiri de demult
apar şi se pierd, dar se deapănă-n şir,
aduse din timpul în care, ca bir,
mai lasă din cele păstrate prea mult.

Schiţezi câte-un zâmbet la cele ce-au fost
trăite frumos într-o vreme când tu
credeai că iubirea nu-şi are un rost.

Atunci, ai plecat într-o lume ce nu
ştiai că e dură cu tine şi cu
cel care-a ales al rămânerii cost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gară

un tren de ieri
pe o şină de tramvai mâine
un mănunchi de tine
într-o palmă a mea
nevoie de noi
când nici nu mă am pe mine
tramvaiele nu merg pe şine de tren
deci de ce ar fi invers

poezie de Ovidiu Arsene (februarie 2019)
Adăugat de Ovidiu Arsene
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinaţie bizară

aş pleca chiar azi
cu un tren oarecare
spre o destinaţie necunoscută
bagajul mi-ar fi doar
sufletul gol
şi buzunarul plin de iluzii

aş pleca cu fantasma
unui accelerat de noapte
ca un fugar speriat de propria viaţă
spre orizontul unei regăsiri

mi-ar crea senzaţia unei finalităţi
destinul paralel
al liniilor de tren
care par să se întâlnească bizar
într-un punct
ca doi străini
undeva
într-un nesfârşit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dimineaţă de mai

Înfloresc în cer salcâmii
E tăcere pe pământ
Uneori mai latră câinii
Sau frunze foşnesc în vânt

Drum pustiu se-aşterne-n cale
Pe margini - trudite flori,
Geamuri galeşe şi goale,
Case adormite-n zori.

Liniştea domneşte-n zare
Cu nuanţe de tăceri
Liliecii dorm în floare
Pe umbroasele cărări

Dar din firele de iarba
De sub garduri la grădini
Prinde liniştea să fiarbă
Clocotind sub rădăcini

Şi se-nalţă de sub crin
Din pământ cu iarbă rară
Înspre cer, şi-acum senin,
Aburi calzi de primăvară

Când colo în depărtare
Raze prind a se ivi
Şi capuşe dau în floare
Pregătite-a le-ntâlni

Prin tăcerea adormită
Ca-n pustiu în zori de zi
Toate florile se agită
Începând a se trezi

De pe cer lipsesc iar norii
Soarele-apărînd în zori
Înfloriră toţi bujorii
Pe un drum pierdut în flori

N-am uitat nici astăzi drumul
Îmbrăcat precum un crai
Căci mai simt şi-acum parfumul
Unei dimineţi de mai.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem

viaţa se stinge uşor
într-un trup de ţărână
cum seacă al apei izvor
într-o fostă fântână...

luminile toate s-au stins
sub palide pleoape...
frigul în trup s-a prelins
din aproape-n aproape...

gândurile s-au risipit
în noaptea de ceaţă...
dorinţele au amuţit
în trupul de gheaţă...

iluziile toate s-au dus
păreri trecătoare...
speranţele toate-au apus
ca stelele-n zare...

viaţa s-a terminat
ca apa din ciuturi...
visele s-au spulberat
ca roiul de fluturi...

poezie de Grig Salvan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!