Durere de cap

Numim asta durere de cap –
Bătăile de aripi
Ale unei păsări moarte
Lovind în fruntea noastră

poezie de Fazil Husnu Daglarca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou

Când un poet
Moare
Dumnezeu
Simte primul.

poezie de Fazil Husnu Daglarca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea pământului

Am separat continente şi-am divizat ţări:
Văzând de ce eram în stare, plopii tremurau îngroziţi.
Deşi pământul se desfăcea-n sărbători aurii
Acolo unde mâinile noastre erau unite prin pâine şi sare:
Noi şi fraţii noştri n-am reuşit să ne-înţelegem.

Nopţile ne făceau să fim unul şi-acelaşi până-n zori,
Plutind peste paturile noastre.
Acolo eram noi, mai nătângi decât broaştele.
In vreme ce frunzele de pe lac ne vorbeau de unitatea timpului,
Tu trăiai deoparte şi eu trăiam deoparte.

Ce fel de magie-întunecată şi rea ne sugrumă soarta:
De veacuri oare gândirea noastră-i căzută-n somn de moarte?
Ce fel de mister e-acesta, alb, însă nu alb?
Ne iubim unii altora flecuşteţele şi mărgelele,
Dar nu iubim şi pământul celuilalt.

NB. Din Apărare împotriva nopţii

poezie de Fazil Husnu Daglarca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halim al III-lea

Maiestuos şi sacru, Eu sunt Halim al III-lea,
Domnitorul domnitorilor.
În mâinile mele albe
Începe dimineaţa poporului meu.

De fiecare dată când respir,
Răsuflarea-mi caldă ajunge la neştiute fecioare;
În continuitatea mea se dezvăluie
Parfumul timpului.

Măsura lumii
Atârnă de încuviinţarea mea.
În pacea trupului meu
Castelele-şi află propria pace.

Am eliberat poezia, ştiinţele şi izbânda
În siajul marilor vulturi.
Lăsaţi, pe mări şi pe câmpuri,
Generaţiile să se bucure.

Cerurile-întunecate sau albastre
Există pentru a încorona capul meu,
Pentru sângele meu nesfârşit
Dragostea-i o paralelă nesfârşită.

poezie de Fazil Husnu Daglarca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutim amân

doi în văzduh aproape
batem din aripi fără să ne strigăm
eu te cânt tu mă chemi
apoi fiecare în tăcerea lui
a noastră
ţinem cu sfinţenie la ea
plutim în aerul po
luat cu porţia în porţii mici
mici de tot
mai dăm din aripi să ne facem mâna
din plictiseală vin bătăile de aripi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră

Limba noastră este dulce "ca un fagure de miere",
E o muzică divină, dar constat des cu durere,
Că-i călcată în picioare, culme a neruşinării,
De-agramaţi precum Dăncilă, proţăpiţi în fruntea ţării.

pamflet de George Budoi din Aceşti Agramaţi care ne conduc (12 aprilie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suntem păsări cântătoare

Vom putea vreodată să nu ne mai temem
şi să zburam lângă păsări
cu aripi pe care, din când în când,
mai picură sângele negru al zorilor?
Să nu mai fie spaima
de a rămâne necunoscuţi şi nerostiţi
de buze străine şi indolente.
Voi zbura lângă o ciocârlie
ea va cânta bucuria, eu o sa tac uitarea
respinsă de pământ şi de moarte
o viaţă ramasă pentru a cere
iertare, iubire şi hrană din voi
din toate chipurile strâmtorate în poze
prinse în momente ce se încăpăţânează să nu se repete.
Fiecare imagine e un mic cimitir
al zâmbetelor.
Am supărat mări şi munţi
neştiind să planez, am învăţat prăbuşirea
încă de când m-am prăbuşit din pântece.
Văzduhul nu mă ridică lângă ciocârlia mea sură
deşi mă hrănesc cu seminţe delicate de lacrimi
şi-mi înfig ghearele în solul ce nu mă ia
lipindu-mi-se pe tălpi ca o telegramă veche ce anunţă moartea unei mame
consemnând în cuvinte ce nu vei mai putea să vezi niciodată.
Presupuneri şi aluzii, zvonuri şi temeri
asta ne face oameni, asta suntem
o voce cam surdă
într-o pădure străveche
deasupra căreia zboară ciocârlii compătimitoare.

poezie de Diana Dancu (aprilie 2010)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare spre înalt

Cu sufletul îndoliat
Şi plin de-amărăciune,
Tăicuţă dragă, ai plecat
Şi rătăceşti prin lume.

Un înger, tată, călător...
Şi-atât eşti de departe!
Eu ştiu, de noi, că-ţi este do,
Dar te ascunzi în moarte.

Trec păsări negre... Pe aripi
Au lacrimi şi durere.
Oh, tată, înger călător,
În lume totul piere.

Pe cruce-un nume. Şi în gând
O tristă amintire...
Te întrupezi cu Duhul Sfânt
Şi eşti nemărginire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ingheata-mi fruntea noapte

îngheaţă-mi fruntea noapte
căci dintr-atâta viaţă
nu mi-a fost dat să aleg
decât păcat şi moarte

îngheaţă-mi fruntea noapte
să nu mai fiu pământ
ci doar glasul ce-şi duce
dorul-n infinit

îngheaţă-mi fruntea noapte
îţi cer cu umilinţă
să mă redai uitării
ca ultimă dorinţă...!

poezie de Anca Pepelea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un val este ocean, şi când se ridică, i se dă numele "val". Când i se dă acest nume, este ca şi cum ar avea o existenţă independentă. Pare că se rostogoleşte de-a lungul suprafeţei, care este tot apă - apă care curge în apă - şi pe aceasta o numim viaţă. Apoi dispare şi aceasta se numeşte moarte. De fapt, nimic nu s-a întâmplat cu apa. Este doar o mişcare naturală, dar pentru că îi sunt atribute un nume şi o formă, apare ca o existenţă separată, sau entitate distinctă. În tot acest timp, este doar joaca apei care creşte, curge, scade - nicio poveste. Mintea inventează povestea prin crearea unei identităţi iluzorii. În adevărata înţelegere, totul este unicul. Când identitatea se ridică, o sărbătorim ca pe o naştere şi când curge, o numim viaţă. Când dispare, îi spunem moarte şi întristare. Dar, într-adevăr, dacă priveşti din perspectiva Absolutului unic, Adevărului, nimic nu s-a întâmplat cu adevărat, cu excepţia faptului că viaţa visată a unei fantome ajunge la sfârşit.

citat din Mooji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile din ochii unei păsări

păi Doamne dacă se îmbolnăvesc până şi păsările de lumină
de ce să mai aştepte altceva şi nu s-ar vindeca cu ea
şi gândul întrece întâmplarea canarului
scăpat din colivie zboară înainte şi înapoi
deasupra aceleeaşi flori
în tremur de aripi colorate ţesute cu mâna
umple aerul cu polen
ca să danseze şi polenul
valsul orbitelor exaltate
şi când nimeni nu se aşteaptă
trage cu ciocul soarele înăuntrul camerei
stau acasă şi văd ce n-am mai văzut
luminile calme din ochii unei păsări
un vals între polenuri şi sfârşitul sigur al zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În turle de rouă binevestitoare
timpul îşi reglează pulsul
pe frecvenţa zborului de îngeri
şi tămâie arsă pe jar de nemărginire.
Păsări cu aripi de aur smerit
vin din ceruri
să-mpletească aerului respirat
de mirarea Maicii Domnului
cunună din muguri de duh înveşnicitor.
Pe fruntea bucuriei picură
miere de lumină din prisaca primăverii.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocaţia noastră este aceea de a fi sacramentul colectiv al unei Prezenţe care este libertatea în esenţa ei, un sacrament de linişte în care toată umanitatea contemporană să simtă atracţia acestei Prezenţe pe care este inutil să o numim dacă nu o trăim, pentru că nu am face decât să o coborâm, desfigurăm, limităm şi s-o facem odioasă. "Misiunea" noastră se poate rezuma prin expresia: "prezenţă Prezenţei".

citat din Maurice Zundel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea! Iar asta e totul, asta e un diamant, comoara unei fete, dragostea! Doar pentru a merita dragostea asta, unul e gata să-şi dea sufletul, să se ducă la moarte.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un secol pentru planeta noastră de la Tatăl Ceresc e echivalentul unei bătăi de aripi.

aforism de Camelia Opriţa din Zidul gândurilor (mai 2020)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră e un mit

Mă uit în depărtare
Şi văd lumea e mare,
Dar nu mai am răbdare
Că peste tot e durere.

Încerc să fac un pas în faţă
Dar ceva mă trage-n spate,
De toate mi se face greaţă,
Dar n-am frică de moarte.

Merg acasă şi zic "lasă",
Mâine poate e mai bine,
Dar totuşi e speranţă falsă,
De ce mă mint eu pe mine?

Tineretul iese-n drum
Vor lupta şi vor învinge,
Dar văd acum un om nebun,
Ce altă cale-nvinige.

De ce să crezi iar în poveşti,
Să crezi că-i uşoară viaţa,
Acum te naşti şi sigur eşti
Un om făr' de speranţă.

Acum viaţa noastră e un mit,
Ce pătrunde cu durere,
Pe pământul cel scârbit,
Plin de mizerii şi rele.

poezie de Eugenia Calancea (4 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

...şi a fost duminică

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era şi Dumnezeu printre ei
m-a privit ca pe un străin
mi-a contabilizat bătăile de inimă
pe fundalul acela de linişte deplină
a coborât în mine
şi mi-a şoptit
nu e foarte rău
linişteşte-te...

când am deschis ochii
instinctiv m-am uitat în sus
cerul era plin cu păsări

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

VII

Fruntea mi se oglindeşte
între două piscuri
şi părul tău curge lin
printre aştri.

Copilul nostru
din pântecele tău
întinde mâinile spre cer.

Suntem părtaşi
la ritualul unei dezvăţări de moarte.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Noduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate bătăile...

Îmi eşti aşa de scumpă
Ca nu ar putea să ajungă
Bătăile tuturor inimilor
Câte a bătut şi vor bate
Aici in lumea asta
Si alta...
Si toate altele!
Din toate universurile.
Să-ţi cânte... să-ţi cânte!
Cât de frumoasă eşti...
Draga mea

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul privirilor

O, au rupt în aripi pânza de paing
tulburând aeve liniştea cu stele
ce se-aprind o clipă şi apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele
O, au rupt în aripi pânza de paing
ce-o uitaseră seara, prinsă între gene,
prinsă între gene

Neştiute păsări au plecat spre Sud
răzimând vazduhul, cu aripa-ntinsă
Zborul lor de frunză lin de-abia l-aud
tot mai des cum ninge pe câmpia ninsă
Neştiute păsări au plecat spre Sud
şi-au lăsat în suflet cuiburile goale,
cuiburile goale

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numim punct ceea ce nu are părţi. Numim dreaptă ceea ce nu are grosime. Uite, domne, cât de frumoasă poate să fie matematica. De ce nu mi-am dat eu seama în atâţia ani? Înseamnă că matematica asta trăieşte o dramă, dacă natura ei reală este ţinută ascunsă atâta vreme, dacă nu poate să comunice.

citat din Solomon Marcus
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!