Revolta

îmi spun unii cu glas şerpesc de evanghelişti
să mă retrag bondar într-un borcan de sticlă
să-mi pun ochelarii de fericire şi să cânt
petale, stropi, fluturi şi îngeri
ochii mei văd petale însângerate
stropi de lacrimi
fluturi cap de mort
îngeri demoni
din garsoniera de la capăt de linie
oraşul grohăie înghiţind lumea
sufocat de gunoaie în descompunere
copiii se joacă cu bombe frumos împachetate
bătrânii secretari de partid fac planuri cincinale
tinerii epuizaţi împinşi sub roţile metroului
oamenii îşi pun măştile de protecţie
burduhănoşii din trecut râd
de la înălţimea catedrelor morale
într-o lume fără nicio noimă
poeta găseşte o floare răzvrătită în cimitir
crescută din oasele studenţilor torturaţi
şi face un minunat poem minimalist filozofic
sunt născut mai devreme dar am înţeles mai târziu
în mine urlă nişte voci de oameni chinuiţi
reîncarnaţi pentru a face dreptate
eu îi aud în fiecare noapte
poeta nu

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie fără petale

ştii, într-o zi ai să fii şi tu un poem
şi vei sta cuminte-ntr-o carte,
orbit de cuvinte, ameţit de metafore
dar de inima mea deja desprins, din păcate.
într-o zi, mă voi tăia în marginile poveştii
şi-ai să-mi sângerezi şi tu într-un vers.
nici n-ai să ştii exact momentul în care
miracolul va deveni fapt divers.
acum, ca aerul mai curgi încă
în minunea că-ţi sunt şi că-mi eşti.
mâine ai putea să fii doar o amintire
din cartea altor o mie şi una de poveşti.
laşi umbrele să-mi macine lumina prea mult -
aşa, într-o zi vei ajunge şi tu un poem,
vor fi dimineţi în care-am să mă scutur de tine
şi zile-n care n-am să mai ştiu să te chem.
dar, pentru că sufletul meu
a căpătat deja forma mângâierilor tale,
vei fi cel mai frumos poem
născut dintr-o iluzie fără petale.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos poem

În fiecare zi mă aşez la masa de litere vesele
Un laptop cu taste vechi şi ecranul mic, ochi mirat curios
Hotărât veşnic să cioplesc cel mai frumos poem
Strâng frământările în menghină, tai metafore din metal
Găuresc minţile oamenilor, şlefuiesc strălucirea versului
Fac pâine din dorinţe şi vin din lacrimi de despărţire
Ba chiar aduc la viaţă nişte poeţi căzuţi şi prăfuiţi din interbelic
Dau ochi orbilor să vadă în întuneric
Nişte fraţi ai mei mă vând la piaţă pe seamă de nimic
Prietenii se leapădă ca de un cojoc prea strâmt
Fariseii mă sacrifică în piaţa publică pe-o cruce veche
Şi-atunci scriu cel mai frumos vers făcut de om
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu
miluieşte-mă pe mine păcătosul
Apoi
Doamne, nu mă lăsa!
Cum a trecut El prin astea, ce sunt eu decât trecere
Sunt într-o grădina de măslini, urc un deal, sunt bătut în cuie
Nu sunt un meteorit venit prăbuşit uitat, nu sunt singur
Cel mai mare poem e în fiecare zbatere din aripile sufletului
Un bătrân gârbovit ce vorbeşte o limbă în toate limbile
Născut acum două mii de ani

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.

Oamenii culeg gânduri semănate,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate...
Bani... strânşi pentru pleoape ce se-nchid când mor.

Copiii de ieri, sorii dimineţii,
ca îngeri sau demoni asfinţim, pe rând.
Toţi venim Lumini, dar în dansul vieţii,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârşim urlând.

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi de îngeri

Am să te aprind ca un jar
În nopţi de mătase, far
Să te înfloresc în floare
de lavă-n cale magmare

Zvâcnind stele de sudoare
Să adăpăm demonilor
Aripile de tandru zbor
Spre-naltul corolelor

Unde ni se nasc fluturi
Intre stele... de îngeri

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de sticlă

oraşul s-a umplut deodată de un revărsat de bătrâni
cum dă pe-afară apa din canalizare şi inundă parcul
toţi au feţe crispate, supte, mâncate pe dinăuntru de venin
căciuli de astrahan, paltoane întoarse, mănuşi găurite de imitaţie
seamănă unii cu alţii, nişte boşorogi urâţi, încrâncenaţi în luptă
şi astăzi, întotdeauna, lupta de clasă
ascund şoapte, şuşoteli, intrigi, minciuni, în vorbe de lemn
canalul înfundat de fecale împute tot oraşul de sticlă
e o complicitate vicleană în piesa asta de teatru prost
care ascunde sângele adevărat ce strigă din morminte albastre
apartamente închisori făcute pe oasele tinerilor ucişi
de torţionarii colaboraţionişti cu drag de tortură transformaţi azi
în pensionari mizeri milogi, conştiinţe însângerate
comunişti şi securişti, turnători şi activişti, membrii
aplaudaci interesaţi ai crimelor comise pentru liniştea lor
cu mâinile murdare până la cot de sânge de intelectual
tuburi digestive primitive născute din putregaiurile pământului
ca să tacă, să nu gândească, să nu simtă, au tot primit
posturi, haine, mâncare, apartamente, cartele, frig,
şi ei au fost mulţumiţi, şi-au alungat copiii din casă
apoi din ţară, s-au considerat îndreptăţiţi, e patria lor
a stafiilor şi a fantomelor descărnate de orice răspundere

mitomani propagandişti se caută în urmaşii dacilor
când toată lumea ştie că părinţii lor sunt Lenin şi Stalin
au ştiu, au tăcut, au râs, au înfierat, au combătut, şi mai ales
au profitat cu toptanul, profită şi azi

creaturi scârboase care sugrumă copilul din faşă
să mai câştige câteva zile, câteva ceasuri, îngroziţi
de judecata ce-i aşteaptă la întâlnirea cu morţii lor
acolo nu mai sunt minciună, regrete sau doctrină
sunt martirii tineri zdrobiţi de ciocanele şi secerile lor
duşmanii de clasa asasinaţi în noapte fără vină

atunci când apa plină de gunoaie se va retrage în canale
când oraşul de sticlă se va sparge
atunci vom fi cu adevărat
liberi

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând într-o lume diferită

Uneori suntem un pic naivi
trăim într-o lume imaginară,
care pictează cum copiii sunt neajutoraţi,
pentru că ei nu cunosc ipocrizia
şi nu au scuturi pentru a se proteja.
Ei sunt sensibili, vulnerabili,
visând într-o lume diferită,
liberă, afară din această cutie.
Fără prejudecăţi,
fără nebunia celor mari.
Uneori sunt atât de fragili
de ţi se rupe inima într-o mie de bucăţi.
Copiii au mult de învăţat,
cum trebuie să repare
tot ce alţii au distrus fără milă.
Adunaţi-vă şi de fiecare dată când se vor gândi
rămâne o cicatrice în plus, în suflet.
Asta îi face să fie mai preţioşi şi mai puternici,
uşor determinaţi pentru a face dreptate,
într-o lume atât de imperfectă.

poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dărâmarea

sunt un călugăr revoluţionar născut prea târziu
mă dor rănile fraţilor căzuţi în lupta dezmoşteniţilor
aş vrea să văd şi eu solstiţiu rozelor pedante
dar mă umflă plânsul copiilor nenăscuţi şi fără drum
scriu pe taste direct cu târnăcopul şi lopata
care mi-a săpat mormântul înghesuit într-un vers
dorm într-o groapă de leşuri descompuse
nişte visători şi ei striviţi sub grijă zilei de mâine
mănânc fast-food alienat plastificat
cânt într-un cor de maici franciscane
mai beau şi eu o vodcă periferică
vreau să mă mântuiesc de toate astea
n-am timp să fiu porumbel curcubeu
dărâm lumea cu vorbe gloanţe
trase din revolverul revoltei

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

poeta scriind
de acum pentru îngeri –
toamna mai tristă

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis de iubire

Pe când ploua în paradis
Cu stropi mari de fericire,
Noi doi trăieam un vis,
Un vis frumos de iubire.

Viaţa părea ca un pom în floare,
Tu erai ca un vânt cald într-o zi fără soare.
Eu credeam că sunt un zeu,
Tu îmi şopteai dulce că sunt doar al tău.

Trăiam într-o lume creată,
Parcă doar pentru noi.
Eram fericiţi şi plini de speranţe,
Eram în doi.

Dar anii au trecut rând pe rând
Tu eşti cu părul alb şi eu la fel sunt.
Dar trăim tot acelaş vis de iubire
Cum am trăit de mult cândva.
Căci eu sunt toiagul tău şi tu eşti speranţa mea.

poezie de Vladimir Potlog (3 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri răzvrătiţi

Se trece lin în taină, prin zbaterea de gene,
Timpul ca picătură vie din pustiu,
Trăiesc precum m- aş fi născut mult prea devreme
Sau pentru mine, uneori, mult prea târziu

Sunt obosită şi mi-e grea durerea lumii,
Şi neputinţele ororilor care-n acelaşi cerc,
Ne mistuie pe toţi sau doar pe unii
Pâna la ultima făptură blândă dar încerc

Să caut o lumină- n intuneric unde sfinţii,
Fără de văz ne-mpart atingerea- n făpturi,
Fără de-auz se mişcă tremurând în bezna minţii,
Vocale- n vocile deschiselor lor guri,

Mult mai târziu, la mii de ani, după apocalipsă,
Trezită din genunea de aburi fumurii,
Fără ca nimeni pân-atunci să-mi fi simţit vreo lipsă,
Aş învia cu disperare, înfiind copii,

Mi-aş înfia părinţii, mi- aş înfia iubirea,
Despotcovind în gându- mi toţi caii potcoviţi,
Potcoavele le- aş sparge, ca ea, nefericirea,
Să nu transforme-n oameni, îngeri răzvrătiţi.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco (20 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri

Îngeri de piatră
Îngeri de vatră...
Îngeri sub piele
Îngeri de stele.....
Biruinţe, înfrângeri
Sunt doar constrăngeri
A sorţilor îngeri...
Îngeri...
Îngeri pierduţi în mare
Îngeri orbiţi de soare
Îngeri uitaţi în cuvânt
Îngeri alungaţi de pamânt.

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 decembrie 2015)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri şi îngeri

Ploua în Craiova aseară,
Iar noi, prin atingeri de gând,
Am vrut, pentru vremea de-afară,
Să fim stropi de cer, fremătând.

Şi-am fost, printre stropii de ploaie,
Doi îngeri veniţi pe Pământ
Cu aripi arzând în văpaie
Şi doar cu iubirea veşmânt.

Schimbam, din albastru-n albastru,
Priviri cu reflexii de Rai,
Dorindu-ne-un colţ de sihastru
Ferit de al lumii alai.

Fereastra terasei, plouată
Cu stropii de lacrimi de zei,
Părea printre timpuri uitată,
Când mi te priveau ochii mei.

Şi-am fost, şi mi-ai fost o-ncântare
Când toată fiinţa-mi şoptea
Că-s îngeri şi îngeri sub Soare...
Iar ploaia-n Craiova cânta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi albaştri

Am trecut pragul casei tale,
Sărind de pe o pagină de facebook pe alta.
Am găsit lume multă, gânduri împrăştiate pe jos
Într-o dezordine totală....
Multe ceşti de cafea şi buchete de flori,
Citate celebre şi fluturi albaştri zburând spre cer
Într-un delir al iubirii de frumos!

La" Poarta Sărutului" nu era nimeni.
"Cuminţenia Pământului" zăcea într-o necunoscută
A brazdei strămoşeşti....
Istoria cu greu îşi făcea loc printre rândurile scrise.
Manole înălţase o mândră mânăstire
Şi Ana se făcuse nevăzută...
Clasicii plini de praf priveau tăcuţi din rafturi.

Am întâlnit oameni deghizaţi sau fără chip...
Am petrecut o seară minunată!
Tu nu erai acasă.
Am plecat.... era târziu şi întunericul nopţii
Îmi aducea nelinişti, puţin, justificate.
Poate într-o zi întorcându-te în timp
Îţi vei aduce aminte de mine....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Any Drăgoianu, care scrie permanent poezie pentru copii

Eu nu ştiu dacă îţi convine
Părerile să mi le-asculţi,
Dar ai putea la fel de bine
Să te ocupi şi de adulţi.

Lăsând copiii la o parte
Chiar dacă suntem "mai de ieri"
De-ai scri şi pentru noi o carte,
Ne-ai da aceleaşi mângâieri.

Că de exemplu, n-ar fi crimă,
Întâmplător să fiu acel
Ce într-un vers frumos, cu rimă
Să-mi spui că sunt un motănel.

Într-o întâlnire pe cărare
Să mă întrebi, chiar de ţi-e greu,
Îmbujorată ca o floare:
- Ce face ursuleţul meu?

Şi nerodat în vreun măcel
O spun că mi-ar fi tare frică,
Dacă m-ai face şoricel
Şi-ar da de mine vreo pisică.

Şi lup mi-ar place ca să fiu
Că pitulat dup-o crenguţă
Într-un amurg, frumos, târziu
Să vin, să prind câte-o mieluţă.

Doar veveriţă nu aş vrea,
Nu că aş face pe fudulul,
Dar asta are o belea:
În DEX nu i-au găsit masculul.

În loc de morală:
De alintări cam dezvăţaţi
Că ce fac bune, tot nu fac,
Bărbaţilor mai scăpătaţi,
Diminutivele le plac.

poezie satirică de Laurian Ionică
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de fluturi

A trecut atâta vreme
C-am uitat să mai socot,
Am uitat a mă mai teme,
Şi din suflet să te scot.

În noapte vorbesc cu luna
Şi cu stelele vorbesc,
Aş vrea pentru totdeauna
Cu ele să mă sfătuiesc.

Cer păreri, ele-mi dau sfaturi,
Îmi arată calea bună,
Şi plec într-un zbor de fluturi
Departe de-a ta minciună.

Voi cunoaşte poate teama
Iubirii ce nu corespunde,
Şi poate îmi voi da seama
Că nu mă mai pot ascunde.

Ies în faţă, lupt cu viaţa
Vreau să las în urmă totul,
Să-mi recapăt iar speranţa,
Să-mi găsesc în viaţă rostul.

Zbor de fluturi mi-e iubirea
Şi ades o poartă vântul,
Face să îmi pierd gândirea,
Uneori chiar şi cuvântul.

poezie de Răzvan Isac (25 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipitori

călcăm pe fluturi şi timpane de mătase
strigând sloganuri din două cuvinte
scurte muşcături de vipere alienate
plutim în iluzii convenabile pe marea de
Nimic

mă întorc din nou acasă înnoit de
lumea nouă
mobila veche nu mă mai iubeşte
decât în amintirile pânzelor de păianjen

vâslaşi cu normă întreagă, fără plata
şerpaşi de căţărători, pierduţi în fundal
epuizaţi între veşnice plecări şi întoarceri
spre acelaşi punct fix ce nu există

risipim ieftin zilele scurte de pe pământ

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, copilărie!

Poate că-n Cer sunt îngeri care scriu
Şi cărţi pentru copii, într-un târziu,

Că prea sunt toţi adulţii rătăciţi
Sub cerul lor de grijă cenuşiu.

E lumea-n ochi de îngeri, plai cu flori
Şi joc, cum vrea copilu-n veci zglobiu,

E lumea dor de viaţă fără nori
Şi fără un sfârşit într-un pustiu.

Ştiindu-mă copil, îngerii-au vrut
Poet, ca ei, pentru copii să fiu...

poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada blondelor iubiri

E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină
Dar nu se ştie, nu se ştie până când.

Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminând cu ascensoare
Misterul nostru pământesc.

Îmbătrânim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsând păpuşi fără adresă
Pentru serbările din zori.

Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul decor
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Când dau părinţii telefon.

Suntem lucizi până la sânge
Nedespărţiti până la cer
Şi nici nu ştiu după iubire
Ce se cuvine să-ţi mai cer.

Cuvintele îşi pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Şi tot mai vinovate păsări
Dau eşafoadelor ocol.

Sub fruntea mea se face noapte
În ochii tăi se face zi
Şi renunţăm să mai cunoaştem
Ce stele ne-ar putea păzi.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi de zăpadă

Se aştern, încet şi blând,
Pe aripi de gheaţă, zburând,
În liniştea serii, magic plutind,
Şi-n palmă uşor îi simt... adormind.

Fluturi de zăpadă, în frenetice jocuri,
Sclipesc sub stele în pământu'-ngheţat,
Şi râsete vii în fantasmele nopţii s-aud şoptite cu glas de copii,
Şi valuri de fluturi se joacă şi mor sub a nopţii vise pustii. eternele focuri.

Nu îndrăznesc nici să respir, înspăimântat de fericire, să nu-mi scape,
Cu ochii muţi privesc prin gene, a iernii fericire,
Eternă intimitate ce din stele se răsfiră,
Pe nevăzute căi, nebănuite sensuri tulburate.

Încerc să mă retrag, învins,
De prea frumoasa clipă a nemuririi,
Nu vreau să tulbur, joaca nevăzuţilor copii,
Şi-mplor s-adorm, ascuns cu faţa către lună.

De voi visa la prima revărsare,
A norilor de fluturi ce n-au înconjurat,
Voi fi promis acum, în clipa serii,
Să ţin ascuns, al iernii frig iertat.

poezie de Dan Coblis din Fluturi de zăpadă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Microscop

Stăteam într-o grădină fără gard,
dar după gard stătea un virtuoz.
Cînta din carnea mea şi dintr-o
ură pentru femeia care nu cînta
într-o grădină care nu era a mea.

Sărbătorea ceva ciudat, decesul
său. Era demult uitat şi din uitare
trăgea pe gură ultimul cuvînt
c-a fost pe lume o grădină-aşa
încăpătoare, pînă cînd măceşul
mi-a zis că ar putea fi tatăl meu,

dar nu putea, ştiu eu că sunt
copilul vrăjitorului din oz cu ochii
roz şi trupul din cianură şi-astept
nervoasă viaţa dintr-o floare,
dintr-o grădină care nu era decît
o carte citită azi la Iaşi într-un
troleu, iar lumea din troleu urla
la mine să tac, sau să cobor,
sau chiar să mor. Urlam şi eu la ei

să mă omoare şi-am coborît în
staţia Mereu. Eram cu tata care
mă-ntreba dacă mai reuşim
să mergem la muzeu. Era o zi
cu îngeri în sobor şi demoni
cognoscibili de sistem şi căutam,
de fapt, grădina aia cu celule stem
în care nicio rană nu mai doare.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!