Fluturi de zăpadă

Se aştern, încet şi blând,
Pe aripi de gheaţă, zburând,
În liniştea serii, magic plutind,
Şi-n palmă uşor îi simt... adormind.

Fluturi de zăpadă, în frenetice jocuri,
Sclipesc sub stele în pământu'-ngheţat,
Şi râsete vii în fantasmele nopţii s-aud şoptite cu glas de copii,
Şi valuri de fluturi se joacă şi mor sub a nopţii vise pustii. eternele focuri.

Nu îndrăznesc nici să respir, înspăimântat de fericire, să nu-mi scape,
Cu ochii muţi privesc prin gene, a iernii fericire,
Eternă intimitate ce din stele se răsfiră,
Pe nevăzute căi, nebănuite sensuri tulburate.

Încerc să mă retrag, învins,
De prea frumoasa clipă a nemuririi,
Nu vreau să tulbur, joaca nevăzuţilor copii,
Şi-mplor s-adorm, ascuns cu faţa către lună.

De voi visa la prima revărsare,
A norilor de fluturi ce n-au înconjurat,
Voi fi promis acum, în clipa serii,
Să ţin ascuns, al iernii frig iertat.

poezie de Dan Coblis din Fluturi de zăpadă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de fluturi

Îmi curg fluturi din ochii calzi,
Îmi curg fluturi pe obraz.

Îmi curg fluturi pe spatele rece,
Îmi intră-n gură să mă înece,

Îmi curg fluturi pe nas, când respir
Mă umplu pe faţă, mă împroşcă cu mir.

Îmi curg fluturi pe mâinile slabe,
Sărută mai jos picioarele albe.

Îmi curg fluturi când te văd şi tac,
Sunt plină de fluturi în stomac!

Îmi curg fluturi rânduri, rânduri,
Din ochi, din ureche şi din gânduri.

poezie de Roxana Matiasi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii nu mor

Nu mai sunt fluturi...
Aripi au rămas, arse
Strivite de nori -
Aripi în zbor mut.

N-au mai rămas fluturi
Poiana îi plânge
Cu aripi de sânge
Pe sol fluturi nu mor.

E pânză pe nor
Aripi şi zbor
Fluturi – suflete
De dor...

Fluturii nu mor,
Se transformă-n simţiri
Te-nvie şi dor...
Fluturii nu mor.

Nu mai sunt fluturi
Doar simţiri
Pe aripi de nor
Şi zborul din interior...

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui cuptor de altădat‘

Aerul tremurând uşor prin lentile de soare,
Valuri de fluturi răsfrângându-se neobosit,
Prin fereastra deschisă, aducându-mi răcoare,
Florile de câmp evgheniseau aerul navlosit.

Pe valuri de căldură, las vara să mă zboare
Spre câmpul încăpiţat amirosind a fân cosit,
Aerul tremurând uşor prin lentile de soare,
Valuri de fluturi răsfrângându-se neobosit...

În căminul copilăriei, cum şi-n calendare,
Toate păreau la locul lor, nimica prisosit;
Încet, îmi deschid ochii şi totul mă doare...
Reflectări din trecut, pe loc, mi-au amintit
Aerul tremurând uşor prin lentile de soare.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de fluturi

Cu aripi de fluturi
Leg sufletul meu
Pentru a călători
Spre steaua ce răsare
Pe valurile argintate
Ale apei ce curge în deşert.

Apoi, mulţumit de închipuire
Număr literele numelui tău
Şi ca-ntru-n joc
Îmi spun: "iese din valuri!"
Răsăritu-i în inima mea.
Aripi de fluturi se întind
Peste marea care
ÎNCEPE CU TINE.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul iernii să revină...

e timpul iernii să revină
dintr-un concediu prelungit,
lăsându-şi albul şi-a lui vină,
să se aşeze pe trecut

să se aşeze peste dealuri
şi peste câmpuri, peste munţi,
să se amestece cu valuri,
fulgii să zboare unduiţi

se-aude iarna cum revine
cu scârţâit de ger pătruns,
cu nopţile cu lună plină,
cu-al ei pustiu ce a ajuns

e timpul ei sortit de sensuri,
de rătăciri duse de vânt,
e timpul urmelor de versuri,
lângă un foc călduţ şi blând

e iarna albă înnoptată,
e iarna albă peste zori,
pe cer sunt stelele de gheaţă,
ciulinii înfloresc fulgite flori

pădurea iarăşi se îmbracă
cu haina albului de nea,
norii din cer încet revarsă,
prea albii pufi de catifea

e timpul iernii să revină
şi toamna tremura de frig,
sub streşini păsări se adună,
pe jos e alb ca ţipirig

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul stropilor fluturi

Mai plouă pe aripi de fluturi
Uitaţi pe fărâme de lut
Din ţărmul pe care îţi scuturi
Un timp reîntors din trecut.

E-o ploaie ce vine să ude
Albastrul din aripi lucind
În focul cuvintelor iude
Ce-i vor, în tristeţe, murind.

Şi plouă c-o ploaie-ndârjită,
Pornită să facă prăpăd
În lumea de fluturi golită
Şi-n timpul pe care-l revăd.

Îmi pare că ploaia-i trimisă
De-o veche privire ce-o ştiu
Plecată din lumea promisă
Spre ţărmuri pierdute-n pustiu.

De lacrimi de vise e marea,
Cu valuri de noi începuturi
Iar ploaia, nu-i ploaie – e starea
Când sufletul plouă cu fluturi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În văzduhul iernii

În văzduhul iernii năvăliră fluturi,
Razele de soare par a fi-ngheţate,
Visele nebune tainic ţi-le scuturi
În perdele albe, lungi şi dantelate.

Tremură sărutul buzelor pe pleoape,
Lacrime de rouă se topesc confuze,
Gândurile-aleargă peste munţi şi ape,
Către-apusul care pare-aş cere scuze.

În zăpezi desculţe aruncăm speranţe,
Clandestine şoapte sau chemări de dor
Şi-am ascuns cotorul ultimei chitanţe
Într-o-mbrăţişarea tandră de amor

Pare-o simfonie dulce şi discretă,
Melodii divine... blând te-ncolăcesc,
Eşti aceeaşi floare suplă şi cochetă,
În văzduhul iernii... azi... te regăsesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Crăciunul, porniţi colindători

De moş Ajun pornesc colindători
Prin munţii de nămeţi făcând cărare,
Atâţia pui de om porniţi prin gerul mare
De la lăsatul serii până-n zori.

Cu glasuri de argint tăind răcoarea nopţii
Să ducă vestea mare prin lume s-au pornit
E cerul azi sărbătoreşte, cu stele zugrăvit
Din casă-n casă vestea vor auzi cu toţii.

Slobod dulce colind din glas neprihănit,
În miezul nopţii cocoşul s-a trezit
Că a dormit prea mult îşi face singur vină

De la copii învaţă a domnului colindă
Şi-ncepe ca să cânte în miezul cel de noapte
Şi mii de-mpintenaţi duc vestea mai departe.

sonet de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimă

Îţi mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă,
Şi frunzele se-nfioreau,
Şi tremurau în vântul serii
Ca nişte fluturi chinuiţi,
Ca nişte fluturi rătăciţi
Din ţările durerii.

Ţi-aduci aminte iar de seara
Şi-amurgu-acela violet,
Când toamna şi-acorda încet,
Pe frunza galbenă — chitara?
Pe lac, ce-n lună s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Şi pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase...

Şi-atunci, doar inimă şi vise,
Ne-am dus ca lebăda şi noi,
Călcând nisipul plin de foi
Sub ceaţa care-l umezise.
Aşa născut, în plină toamnă,
Amorul meu ce-nmugurea
Sub foi ce toamna-ngălbenea...
Îţi mai aduci aminte, doamnă?

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi înlăcrimaţi

Un sărut pe pleoape
Un fâlfâit în noapte
Aripi de fluturi...
Şoapte.
Negură senină
Noapte cu lumină.
Cuvinte deşarte
Gesturile noastre.
Brumă a iubirii
Dantelă brodată.
Iubire nerostită
Mare-nvolburată.
Un gând ascuns
Paznic de hotare.
Pluteşte visând
Spre gândurile tale.
Un hoţ de stele
Doar aripile mele.
Palme trudite
Pe corpul tău femeie.
Cuvinte brăzdate-n poeme
Tăcerea unui gând
Omidă pe o creangă
Învelită-n amurg.
Aripi visate
Strivite de nori
Simţiri ce plutesc
Pe aripi de dor.
Săruturi pe buze
Doar aripile mele.
Fluturi de lumină
Mă trezesc in zori!
Polen de şoapte
Săruturi pe pleoape.
Eu?
Fără tine...
Lacrimă pe flori!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns...

mi-am ascuns durerile într-o lacrimă
şi am lăsat-o tulbure să cadă,
să pot zâmbi c-o floare într-o palmă,
să pot să văd ce ochii vor să vadă

mi-am ascuns visele în cele gânduri,
pe care nu le-am prins trăite,
pe care le-am strivit cu atâtea cârduri,
de zburătoare, toate părăsite

mi-am ascuns cuvintele după tăceri
şi le-am muţit cu mine de-odată,
cuvintele care nerostite ieri,
acum revin şi nu-mi spun că mă iartă

mi-am ascuns ochii sub greoaie gene,
i-am ascuns de mine şi de tine
şi-acum chiar dacă vor să mai lumine,
n-au străluciri de ieri, au cenuşiu de mâine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea colindelor

în decorul iernii culorile sunt reci
codrii au încremenit în viscol şi ger
cerbi şi căprioare fac întinse poteci
prin zăpada moale căzută din cer.

magnolii în grădina au cunună dalbă
fluturi de gheaţă atârnă pe acoperiş
magice poveşti le-am strâns intro salbă
din cufărul vieţii le scot pe furiş.

timpul pictează pe geamuri flori de gheaţă
patinoarul de pe lac e plin de copii
chiar şi oameni de zăpadă se bucură de viaţă
viziuni creştine umplu episcopii.

e vremea colindelor cu lumini pe faţă
vine Crăciunul legendar fără de utopii.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina poeziei mele

Din gâtul poeziei mele
Un sfânt reptilian s-adapă
Mânjind cu fluturi şi cu stele
Cerul căzut pe-oglinzi de apă.

S-au copt în inimă noi jocuri,
Felia vieţii le îmbină
În trupul tău purtat de tocuri
Pe calea scursă în lumină.

Eu râd, pe buze îmi pun pleoape
Deschise în plăceri de noapte,
La sânul tău aduc aproape
Dulceaţa de cireşe coapte.

E-o taină-a poeziei mele
Frumoasa clipă ce m-aprinse
Încât îmi cresc negii de stele
În trup, în inimă, în vise!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasuri de copii pe stradă

Fulgii firavi de zăpadă
Grăbiţi au început să cadă,
Iar aleea de copii e plină
Deja au început să vină
Veseli, roşii în obrăjori
De mână cu-ai lor fraţiori.
După ei o săniuţă trag
Bătrânii îi privesc cu drag
Şi ce gălăgie e pe stradă
Printre fluturi de zăpadă.

poezie pentru copii de Alina-Georgiana Drosu (18 ianuarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în noapte

O flacără mică,
În întunericul nopţii
Arde, pâlpâind ca o inimă
Ce nu vrea să se stingă...
În jurul ei se rotesc fluturi
Atraşi de mirajul luminii
Aproape... tot mai aproape,
Se zbat uşor şi cad
Cu aripile arse,
Precum un vis neîmplinit...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul ...

Când crivăţul, pe aripi, povara iernii duce
Şi lanuri de zăpadă peste pământ aşterne,
Mă mir cum zarea-albastră steluţe albe cerne
Şi cuget despre soarta-mi ajunsă la răscruce.

Din patul singuratic ascult firave vreascuri,
Ce-şi spun a lor istorii prin limbi de foc trecute,
Până în miez de noapte, când gerul se ascute
Şi liniştea m-apasă cum struguri-s în teascuri.

Un orologiu bate din limbile-ngheţate.
Măsoară cu paşi repezi a iernii reci zvâcnire,
Înfrigurat şi singur nu-i timp de poticnire,
Că este-al nopţii paznic, stăpân peste cetate.

Sub genele-mi închise încet se-abate tihna
Şi urma zilei scurse îndată se va şterge.
Prin visele senine îngerii prind s-alerge
Şi-n adieri de aripi îmi voi găsi odihna.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi de opt

Sunt şarpele ce aduce mărul
Unduindu-l în cub de gheaţă
Să muşc Edenul de dulceaţă
Ce nu-l are nici albastrul!

Răsărind ca un zeu stele de fiori
Cu fuioare din găuri de viermi
In infinit să nu te m-ai temi
Când răsfirând buclele în zori

C-un sărut că, ai să mi-l oferi
Dorind din viermi, fluturi de opt

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul iernii

Acasă ninge atât de frumos.
Eu stau cu ai mei la masă
Şi gust din pâinea albă,
Care a fost din cuptor scoasă.

Acasă ninge atât de frumos.
Privesc cum un fulg mi se topeşte în palmă
Şi aud cum un glas, vesel şi blând,
O cheamă la joacă pe-a sa mamă.

Acasă ninge atât de frumos.
Şi sufletul îmi este plin de bucurie,
Îmi aduc aminte cu mult drag
De frumoasa şi dulcea mea copilărie.

Acasă ninge atât de frumos.
Şi parfumul iernii mă îmbată,
Aş vrea să fiu din nou copil
Cum am fost de mult odată!

poezie de Vladimir Potlog (28 decembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec fluturi negri

Ştiu, turnurile nopţii spre lună se-nclină
Pe acoperişuri vin păsări mari de pradă,
Din clipe prinse-n iris ies iele de lumină
Cu dansul lor în cercuri spectacol de estradă.

Mă înspăimântă bezna şi nu am o sclipire
Vin dezertări şi temeri cu gustul lor de fiere,
Şi zbuciumul nadejdii aproape-i de topire
În cupe îşi ţes pânza paianjenii-n tăcere.

Prin câmpurile arse descoperi-vei drumul,
Însingurat şi gol eşti, un izgonit din lume,
Vai, unde sunt bărbaţii cu ochii lor ca scrumul?
Şi cui să-i spun acuma ce mă framântă-anume?

Te cheamă voci difuze din spaţiu de oriunde
Şi netezind tăios, sunt cuvintele ca-n palmă,
Trec, parcă, fluturi negri prin umbrele rotunde
Şi-n marginile vieţii alunecarea-i calmă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!