Circul

Astăzi trece prin oraşe circul cu-acrobaţi,
Staţi la coada de bilete să vă amuzaţi,
Este circul cel mai mare, clovnii sunt vestiţi,
Cumpăraţi dreptul la viaţă dacă izbutiţi.

Astăzi facem pe circarii, toţi, pe rând, pe rând,
Chiar de stăm în echilibru, vom cădea râzând,
Vom juca mingea pe-o sârmă fără de control,
Vom dribla şi viaţa noastră, dând autogol.

Pe arena mondială, circ de mari artişti,
Noi suntem doar clovni pe sârma celor foarte trişti.
Nu sărim ca acrobaţii, senzaţional,
Ne împiedicăm la urmă-n triplu salt mortal.

Nu dăm bani pe-autografe căci jucăm un rol,
Să murim pe roata vieţii într-un carambol.
Ne-am visat într-un spectacol nişte acrobaţi,
Şi ajungem clovni în circul lumii de rataţi.

Doar directorul de scenă râde magistral
De spectacolul cu fraieri, senzaţional.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când clopotele tac

circul revine-n urban

vântul tremură
în duminici trecute
uitate

nimeni nu râde
nu plânge nici măcar o copită de cal

niciunul din cei ce au fost atât de aproape
de groapa marianelor
nu schiţează aproape nimic
pe faţa lor de clovni acrobaţi
măşti născute din fum
ca fumul se-mprăştie

este un alt an

vântul se zbate şi plânge
delirul turlei din adânc

sunt umbre chircite în clopotul
acestei înşelătoare iluzii a lumii

tac toate şi cad în muguri de pietre
ca la începuturi
şi circul revine-n urban

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circul vieţii

Disperarea oamenilor
mă deprimă grav,
prinşi în jocul loteriei
numită pompos fericire
trag la sorţi trăiri
şi fac abonamente
ca la un meci oarecare.
Anticamera iubirii
e goală de suflete,
circul vieţii strânge
şi atrage-n capcană
oameni însinguraţi.
Fluturi de noapte
mascaţi în clovni,
bieţi manipulanţi
de zâmbete încreţite
şi de hohote chinuite
iţi fac rolul vieţii:
acela de a ceda
strălucirea interioara
pe-o haină lipsită
de orice scânteie,
ca-ntr-o ruletă rusească
jucându-şi destinul
c-o uşurinţă
demnă de-o cauză
mai bună...
În final de poveste
gloanţele uitate
pe ţeava vieţii
devin solniţe
rănilor cereşti:
astăzi,
iar mi-am jucat
norocul chior
la primul orb
numit destin!
Iar sufletul,
singurul duh
ce revine
în propria lampă
fermecată
a mai gustat din nou
din circul vieţii...

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circul de Stat

Circul, studiind momentul,
E-un spectacol vasăzică,
Pentru care Parlamentul
E-o clădire foarte mică.

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri diabolice

Criza este-o frază
"de dânşii inventată"
ce cu a ei putere
vă-apleacă spre pahar
şi-n circul ce se iscă
plătiţi români la dublu,
un triplu salt mortal.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacol mortal

Iubitorii de spectacol aşteptau sa treacă parada
cu zmei, semi-zei si calfe
oricând pregătite sa pună in scena corida
sa prezinte cu fast imblanzitorul de lei

e-un circ, un spectacol pe-o scena făcută in graba
de mesteri cu scule-n rugina si sticle de vin
e circul cu clovni, saltimbanci bătrâni si o baba
ce dirijează si oameni si caini si şerpi cu venin

spectacolul e gata sa-nceapa
măscărici ce se strâmba, copii ce se strâmba-napoi
artiştii îşi fac număru-n graba
toţi spectatorii aşteaptă imblanzitorul de lei

luminile cad in tacere, suspansul in aer se simte
plătitori-n picioare cu gura cascată aşteaptă gongul sa bată
un fulger lumina pe-o cuşca măreaţă aprinde
sub gratii agale se mişca felina flamandă

dresorul cu haine lucind in stele si aur
deschide-n mişcări suave de spectacol de tara
o usa in cuşca ce-ascunde un leu cât un taur
din zgomot de bici si ţipete il scoate afara

leul nervos si flamand păşeşte cu frica din cuşca
din tribune spectacolul devine hilar si ciudat
dresorul loveşte din bici ca din puşca
el nici măcar nu ştie ca leu-i flamand, nemâncat

o lovitura din bici prost făcută, un pas prea aproape
si leul lovit cu putere in ochi si-n orgoliu
ii sare la gât si-i rupe o vena in sange si soapte
spectacolu-i gata, spectatorii depun flori in doliu.

poezie de Mihai Ristea Corneanu din Versuri prozaice (octombrie 2015)
Adăugat de Mihai Ristea Corneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circul vieţii

Când fericirea n-o găseşti
Când viaţa-ţi pare a fi grea
Gândeşte-te că eşti la circ
Şi că-i un clovn în faţa ta.

Adu-ţi prieteni să te-amuze
Şi spune-le ce simţi în tine
Apoi invită-i la spectacol
Prefă-te că e totul bine.

Acolo-i şi-o prezentatoare
Ce spune-o glumă, o zicală
Şi poţi chema şi alţi poeţi
Căci vor veni fără-ndoială.

Imaginează-ţi ce spectacol
Câte urale, ce antren
Cum ai putea să-ţi plângi de milă
Când viaţa trece ca un tren?

Deci iată tu ce poţi să faci
Scapă de stress, urcă pe val
Încearcă să te-nveseleşti
Căci viaţa e un circ banal.

poezie de Mr. Charles, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circul candidaţiilor la primărie

Toţi cei ce se doresc primari,
Sigur, spre "binele" oraşului,
Se poartă ca nişte circari,
Umilind şi "cascadorii râsului".

epigramă de Paul Constantin (27 mai 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circul

într-un oraş populat cu iluzii
din lăuntrul fiinţei mele,
în intersecţii de cuvinte
ochii poposesc pe circul din stradă,
cu saltimbanci visători
bufoni răsfăţaţi
acrobaţi la trapez
ei urcă spre cer
să afle la pieptul fecioarelor
epopeea sânilor sărutaţi
decolteul anunţă pruncii
zămisliţi în nopţi cu foc
iubirea ascunde tăcerea
aşternuturilor pătate
trompeta trubadurilor
însoţeşte dansul balerinei
în căutarea aripilor
prizonier clepsidrei
timpul este mut
aruncă pe jar amintiri
ce ard libertatea de a visa.
a adultului corijent la maturitate

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circul din parlament

Îmi place circul când văd scene
Cu elefanţi şi câini dresaţi,
Maimuţe, tigri, lei, hiene
... Şi deputaţi!

epigramă de Dan Căpruciu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor ce scriu

Celor ce scriu mă închin, îmi sunt fraţi,
Multe oraşe sunt neasaltate,
Din turn rotiţi privirea-n zare,
O muncă fără glas, dar sufletul?
Mă închin celor care au suflet.
Celor ce cunosc frumuseţea, spaima, totul.
Nicio simţire nu-i prea departe.
Celor care îşi dezbracă pielea,
Celor ce descoperă o constelaţie,
Celor ce vor fi tulpini de trandafir,
Dar nu celor ce-şi mută ochii în spate.
"Suntem ca norii iuţi, lunecători"?
O, nu. Prin viaţă nu vom trece nerăniţi.
Iar uneori mai învăţăm ce-i moartea lupului.
"Din zori ni se şopti că pe-o corabie
Ne-om îmbarca doar tu şi eu", ce vis, ce amăgire.
Ai să laşi în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă, un rând, o vorbă de duh,
nimic? Dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic şi Dumnezeu
Este doar o diferenţă de nuanţă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar pentru că omenirea e bolnavă. Şi câte situaţii de comedie adevărată există în viaţă! Suntem clovni într-un mare circ. Uitaţi-vă niţel în viaţă.

Dem Rădulescu în Almanahul Cinema (1987)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi, urmaşii Romei, pâinea şi circul se dau în mod original; când se termină circul, se ia pâinea.

aforism de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Parcă alergăm prea mult
N-avem timp să mai zâmbim
Suntem prinşi într-un tumult
Şi trăim ca să muncim.

Lăcomia ne e mare
Astăzi banul este zeu
Şi-n a noastră îngâmfare
Am uitat de Dumnezeu.

Nu ne pasă de natură,
Că suntem stăpânii ei
Facem multă tevatură,
Ne dăm mari fără temei.

Şi poate vedea oricine
Cât suntem noi de făloşi:
Cimitirele sunt pline
Doar de oameni valoroşi.

poezie de Octavian Cocoş (6 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa fără gară

Vino la mare, hai cu mine,
Alungă umbra din privire
Vom innota in valuri.

Un soare sus ne va zâmbi
Si pescarusi se vor roti
Deasupra noastră.

Vor trece veri si ierni pe rând
Ne vor găsi la fel râzând
Cu inima in palmă.

Tu pentru mine astăzi esti
Ca in frumoasele povesti
O viaţă fără gară.

poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul în doi

O fi şi mâine-o zi, dar rămânem în Azi!
Astăzi suntem iubiţi, ieri eram camarazi.
Nicicând nu am visat la clipa asta sfântă,
când ochii îşi vorbesc şi inimile cântă.

Pe rând, ne-am rătăcit de viaţă, la răscruci...
Sleiţi şi însetaţi, căutam ape dulci,
mergeam înfometaţi pe-o singură cărare
şi ne-am recunoscut în răsărit de Soare.

Ne-am amintit de toţi, ne-am amintit de noi.
Când ne-am dezmeticit, eram UNUL ÎN DOI.
Şi, brusc am înţeles că, părăsind mulţimea,
am devenit IUBIREA care a schimbat lumea.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea păcăleală

Ce mare zbucium, ce vâltoare! Multime-aceea derutată,
Ca un potop se adunase şi ca o mare-nvolburată.
Părea un fluviu scos din matcă, sălbatic şi nestăvilit,
Strigau cu toţi, plini de sperantă că ziua mare a sosit.
Toţi au crezut că e momentul, că şansa e de partea lor,
Istoria doreau s-o schimbe, să schimbe drumul tuturor.
Pe harta lumii toţi să strige cu fruntea sus şi clar "prezent",
Să nu mai stea să-ngenuncheze la porţile din Occident.
Popoare-ntregi păreau uimite şi nici nu le venea să creadă
Că ceasul a-nceput să bată, balaurul stătea să cadă.
Şi capetele-i, rând pe rând, îi sunt taiate fărâ milă,
Când pare că îşi dă sfărşitul, constaţi că încă mai respiră
Şi furios se zvârcoleşte, cu multă ură varsă foc,
Tot ce atinge, nimiceşte, şi nu se lasă-nvins deloc.
Cum zboară gloanţele nebune, lovesc de unde nu gândeşti,
Pluteşte peste tot teroarea, spre casă drum nu mai găseşti.
Deruta este generală, nu şti de cin'să te păzeşti,
Nu şti cine-ţi mai e duşmanul, cu cine să te sfătuieşti.
Nu înţelegi de ce zăpada cu sânge este înroşită
Şi nebunia celor mari, de nişte tineri e plătită -
Copiii ce-au ieşit în stradă cu chip frumos, plini de speranţă,
Au fost răpuşi fără de milă, li s-a furat un drept la viţă,
De-acele minţi întunecate, ce însetate de putere
Călcat-au totul în picioare, lăsând doar sânge şi durere.
Şi astăzi, după-atâta vreme, sărmani părini, prin tribunale,
Îşi plâng copiii morţi degeaba în circul trist de trei parale.
Ei cer să fie pedepsiţi toţi ucigaşii de copii,
Nu să găsească simple scuze, să urce în dregătorii.
Că este strigător la cer, ca cel ce ţi-a ucis copilul,
Să-l vezi că stă în Parlament, a prins la timp cum merge şpilul.
Din scaune călduţe, moi, ne-nvaţă ce-i "democraţia".
Nemernicia şi minciuna s-au logodit azi cu hoţia.

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (decembrie 2000)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascundeţi timpul netrăit!

Ascundeţi-mi oglinda şi ceasul!
Nu vreau să privesc şi să aud cum trece timpul!
Cum anii mei se scurg,
Ca şi o lacrimă ce -mi curge acum pe obraz,
În timpul ce merge doar înainte,
Prea repede ni se duc anii.
Şi ne trezim din nou,
Cu mintea şi apucăturile unui copil...
Ne apropiem din nou de unde am plecat...
În brânci, pe pământul pe care l-am călcat.
Mai întâi în patru labe,
Aşa cum ne-am şi transformat din regnul animal..."Euglena Viridis"...
În brânci, ajungem să ne rugăm, să nu intrăm în el.
Pământ! Tu care ne-ai dat apă şi mâncare,
Şi am gustat din tine, muşscând, prin primii paşi...
Pământ! Pe tine te-am lovit cu sapa, să ne hrănim.
Şi din tine făceam pat, să ne odihnim... în veci!
Când astăzi sufletul aleargă spre nemurirea dragostei,
Nici nu ne dăm seama că noi,
Iubind sau refuzând, vrând nevrând,
Ne îndreptăm cu paşi grăbiţi, către sfârşit!
Trăieşte-ţi viaţa pe deplin, cititorule!
Procrează, dă viaţă!
Căci doar ea va dăinui şi te va reprezenta, când tu nu vei mai fi...
Ia ce este bun din viaţă!
Căci ea oferă, bune şi rele...
Căci dulceaţa mierii fagurelui,
Fără înţepătura albinei, nu are gust.
Este ca dulceaţa strugurelui fără damful beţiei!
Dar cine stă să mă mai asculte?
Cu nepăsare, păşim sfioşi în viaţă,
Crezându-ne noi înşine un Dumnezeu...
Ce-i drept, unul mai mic!
Când noi, fără să ne dăm seama,
Atârnăm deun fir de aţă...
Aţa vieţii noastre.
Ce trebuie să facem?! Doar s-o trăim... aşa cum se cuvine!
Nu îţi pot spune eu ţie, sau tu mie,
Cum s-o trăim, ori ce este mai bine.
Doar noi înşine trebuie să o trecem prin sita învăţăturii.
Şi să alegem doar ce-i frumos şi bun!
Dar cine ne spune ce e frumos şi bun? Asta aţi înăţat?
Este chiar creşterea, cultura ţi ce ne place nouă!
Noi alegem cine să fim!
Pe cine să urâm sau pe cine să iubim...
Noi singuri alegem cum să trăim şi când să murim!
Nu lăsaţi pe nimeni să aleagă în locul vostru!
EU iubesc viaţa cu toate ale ei
Şi am dreptul să aleg pentru mine!
Voi ce mai asteptati?
Iubiţi şi alegeţi un drum!
Haideţi să facem ca viaţa noastră
Să fie de neuitat!
Pentru noi şi pentru cei din jurul nostru...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece viaţa. Ca şi circul.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul de păpuşi

Teatrul de păpuşi va aduce vouă pe scenă
câte o piesă nouă.
Când veniţi la teatru, sigur vă amuzaţi.
Dar şi lucruri noi, aici învăţaţi.
Piesa poate începe.
Gongul a bătut.
Păpuşile aduc pe scenă un basm cunoscut.
Când suntem copii, adesea visăm
spiriduşi şi zâne, eroi din poveşti,
ce fac fapte bune.
Animăluţe, prinţi, prinţese şi pitici
astăzi pentru voi au venit aici.
Toate sunt păpuşi, care au prins viaţă.
Meşter, păpuşarul a făcut magie
cu un fir de aţă.
Timpul repede a trecut.
A căzut cortina şi în sală,
s-a aprins lumina.
Dar anii vor trece, vom fi şi noi mari.
Poate dintre noi, unii vor alege
să fie pe scenă... artişti păpuşari.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015 (2015)
Adăugat de Iulia Popov-Giuşcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!