Îngheţ de-atâta dor...

pe sub haina mea de piele intră frig şi îmi e frig,
nu mai eşti să-mi fii acolo, îmi e dor şi-n gând te strig,
tu-mi erai căldura verii, erai focul arzător,
nu-mi păsa de am pe mine, haina mea de călător...

acum vântul mă pătrunde şi îngheţ de-atâta dor,
mă simt mort în trup cu sânge, curge parcă-i stătător,
mă simt trist şi mi-aud paşii, paşii tăi nu-i mai aud,
pomii, florile mă-ntreabă, unde eşti, ce ţi-am făcut?

ce răspuns să le dau, doamnă, nici nu ştiu de ce-ai plecat?
ai stat prea puţin, o toamnă, şi-acum sunt un disperat
când credeam că-mi eşti jumatea inimii din pieptul meu,
te-ai topind cu tot cu noaptea şi-acum tremur, tremur rău

mă petrec cu tot cu luna şi constat că haina mea
mi-e iubită totdeauna şi mă strânge cum vrea ea,
o bate vântul şi ploaia dar nu pleacă undeva,
mă urmează răzuită, pe la gât e mucava

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna mea, iubită doamnă...

doamna mea, iubită doamnă,
m-amăgeşti cu ochii tăi,
porţi în ei culori de toamnă,
mă cufund în ei ca-n văi,
porţi în ei culoarea frunzei,
în ei verde maroniu,
dăruiesc un foc al muzei
cu sclipiri de argintiu

doamna mea, iubită doamnă,
mă dor toate când privesc,
trupul tău sculptat de-o daltă,
m-a făcut să-nebunesc,
m-a făcut să-mi piară somnul,
m-a făcut un aiurit,
rog în seară Tatăl Domnul,
doar puţin să-ţi fiu iubit

doamna mea, iubită doamnă,
cred că-mi dai atâta dor,
de nu pot să-l car de-odată,
pe-al meu trup rătăcitor,
dar mi-e bine sub povara,
ce mi-ai pus-o peste trup,
nu mă plâng dar doare seara,
când de tine eu mă rup

doamna mea, iubită doamnă,
prinde-te de dorul meu,
mângâie-l şi ia-l în seamă,
să nu-mi fie aşa greu,
să nu-mi fie noaptea albă,
să nu-mi ţină ochi deschişi,
mult aş vrea, în mare grabă,
de o viaţă să fim prinşi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Hai, vino, mândro, că mi-e frig,
nu mă lăsa în van să strig,
adu-mi iubirea înapoi
că ochi-mi plânşi au rămas goi,
de dor şi sufletu-a secat,
cu vorbe şade încărcat,
tot nu ţi-e milă şi păcat,
priveşte-n urmă ce-ai lăsat,
ce-ai răscolit şi devastat
pe unde paşii ţi-au umblat
când roua de pe flori sorbeam,
răcoarea zorilor simţeam,
unul spre altul alergam,
cu drag şi dor ne-mbrăţişam
şi de iubit ne săturam.
Acum sunt singur cuc, te chem,
îmi eşti baladă sau rustem,
îngândurare sau blestem,
n-am de la tine niciun semn
de provocare sau îndemn
c-ai apărea în zori de zi
când mă puteam obişnui
cu aşteptări, priviri pustii,
din tot aleanul inimii,
dar, de venit, ştiam că vii.
Te simt, dar nu te pot vedea,
mă tem că nu vei apărea,
sunt năluciri în mintea mea
şi sper, tot sper că-mi vei crea
surpriza care îmi plăcea
vr'un iscusit gând te-o-ndemna
să-apari, să vii, să nu fii rea.
Dar gându-acum e rătăcit,
te caută, nu te-a găsit,
şi ochii s-au 'păienjenit,
urechile parc-au pocnit,
boarea şi roua dimineţii
se cuibăresc în rostul vieţii,
simt cum pătrunde frig în oase
şi trist, prea trist, ceva... miroase!

Cred că miroase... a poezie!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Of, inimă!

Of, inimă de lut şi cer
Şi de zvâcniri celeste,
Nu vreau să ştiu de o să pier,
Nu vreau să-mi dai de veste.

Te simt de zeci de ani bătând
Neobosită parcă,
Nu ai dormit de-atâta timp
Şi nu te-ai plâns vreodată.

Of, inimă de lut şi cer,
Din carnea mea de mamă,
În dragostea plecată ieri
Noi am trăit o dramă.

Dar astăzi te-ai îndrăgostit
La fel ca prima dată
Şi-ai tresărit din nou un timp,
De fericire toată.

Şi-acum zâmbeşti şi acum râzi,
Te simt bătând nebună,
De parca-ai vrea să-mi ieşi din piept,
Te simt şi nu-i de glumă.

Of, inimă de lut şi cer,
Eşti tot aşa credulă
Şi ai uitat câte iubiri
Le-am plâns sub clar de lună.

Nu te urăsc niciun moment,
Îmi eşti atât de dragă,
Of, inimă de lut şi cer,
Cine să te-nţeleagă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mor puţin

Eu Te întreb, Tu mă acuzi
Eu Te aştept, Tu nu mă vezi
Eu Îţi vorbesc, Tu nu auzi
Eu Te iubesc, Tu nu mă crezi.
Mai mor puţin, Tu nu mă ştii
Mai cad un pic genunchii mei
Pe braţe, Doamne să mă ţii
Te-am tot rugat şi Tu nu vrei.

Ţi-aş mai vorbi, Ţi-aş mai cânta
M-aş odihni dar nu am cum
Aş vrea să vin în faţa Ta
Dar nu mai ştiu pe care drum.

Unde eşti, Dumnezeu
Unde ai plecat
Vreau să ştiu ce sunt eu
Înger sau păcat.

Unde eşti, Dumnezeu
Unde Te-ai ascuns
Ţi-am adus plânsul meu
Dar n-a fost de-ajuns.

Unde eşti, Sfântul meu
Te-am strigat şi strig
Nu auzi, Dumnezeu
Şi mi-e tare frig...

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

Aş vrea să dorm în patul tău
să nu ne vadă luna,
aş vrea să fiu al tău flăcău
până mai totdeuna.

Aş vrea să stau la pieptul tău
să mă sufoc în perne,
aş vrea de-atâta bine zău
să mă săruţi pe gene.

Aş vrea mireasă să îmi fii
să mă cuprinzi în braţe,
aş vrea aşa în orice zi
să nu mai ştiu de-i noapte.

Mă lasă să te simt acum
cât eşti de călduroasă,
să-ţi simt minunea de parfum
de flori de chiparoasă..

Mă simt plutind pe albii nori
de-acolo îţi iau stele,
şi mă cuprind mai mulţi fiori
până cobor cu ele.

Şi sunt al tău dacă mă vrei
să îmi păstrezi inelul
şi ţi-am mai luat nişte cercei
şi flori din rămurele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti altfel

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Pe lângă ploi ai şi ninsori,
Cât de-ncâlcită eşti spre seară,
Eşti cum n-ai fost pe vechii zori.

Acum eşti verde cu răceală,
Acum eşti caldă peste flori,
Apoi eşti albă de zăpadă,
Eşti cum n-ai fost pe ochişori.

Cât te-ai schimbat de astă vară,
Când ai plecat unde nu ştiu,
Lăsându-ţi sora tropicală,
Să ardă verdele cel viu.

Îmi pari atât de supărată,
Pe pomi, pe flori şi-apoi pe noi,
De-aş şti ce ţi-am făcut surato,
Cât m-aş certa întins sub ploi.

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Te porţi de parcă te răzbuni,
Că ai găsit pădurea rară
Şi luncile ce nu mai sunt.

E timpul, scurs, să pleci surato,
E timpul tău să nu mai fii
Şi-ai să dispari îngândurată,
Cu stolul tău de păpădii.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relax

Doar ochii tăi mă dor privind în altă parte
şi mâna ta mă doare când strânge ce se poate
şi paşii tăi i-aud când calcă depărtarea
şi te visez profund când între noi e marea

Când totuşi eşti cu mine le uit pe alte toate
şi aud cum respiri ţinându-mă în braţe
şi simt căldura ta cum cade peste mine
şi-atunci eu nu mă ştiu de cât îmi e de bine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Sunt singurul de pe peron
şi-aştept ce nu mai trece
şi nu spun nimănui pardon
şi vântul suflă rece

Cu pomii am rămas şi-aştept
să se coboare ceaţa
şi am poziţia de drept
ce-mi luminează faţa

Vorbesc cu mine şi sunt trist
şi carnea mi-e amară,
cu ochii-n gol încă insist
în zarea cea de seară

În depărtare e doar fum
fără de vreo speranţă
şi nu ştiu ce aştept acum
să-mi spună că mă iartă

şi văd cum curge ceasul meu
lăsând în urma veacuri
şi-acum am timp să-mi pară rău
că m-am zbătut în fleacuri

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declin opalin

Mă-ntrebi deseori cine sunt,
Te-ntreb deseori cine eşti...
Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,
Atunci când privirea fereşti.

Prin tine, o urmă-i lăsată
De paşii de prunc, alergând
Pe-o plajă pustie, curată,
Nisipul din noi adunând.

Şi luna mi-e soră de sânge,
Şi vântul mi-e frate de ploi,
Iar ochiul meu râde sau plânge,
Găsind drumul drept înspre noi.

Şi pactul cu noaptea l-aş face,
Să ştiu că-mi vei fi numai zi,
Dar noaptea pe tine te place
Şi rodul din noi va plesni.

Doar pentru că vara e vară,
Când este în mine şi-n noi
Şi noaptea mi-e soră de seară,
Şi vântul mi-e frate de ploi.

Par toate că ne separă,
Dar toate ne-aduc înapoi.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai atât de roză azi...

erai atât de roză azi
şi părul revopsit îţi şade bine,
privirea-mi te dorea puţin să arzi
când ochii îndreptai tăcuţi spre mine

şi m-a durut ceva când ai plecat,
credeam că mi-a trecut dar iată,
parfumul tău cu tine aromat
m-a secerat în inimă, nevinovată

şi am sperat o clipă pe ascuns
că poate de revii mă prinzi de mână,
să mă ajuţi, să fiu din nou pătruns,
de fericirea veche, azi străină

cu paşii obosiţi îmi caut cărări,
nu vreau să iau taxiul către casă,
vreau să-mi rămâi în gând, mă uit la flori,
le-aş strânge în buchete, doar să-ţi placă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn printre gene

Bate vântul în fereastră,
Parcă-i semnul tău discret,
Mă reped să deschid uşa,
Nu eşti tu, e alt poet.

Vrea şi el să mă sărute,
Să-mi închine rimele,
Îi spun că tu eşti pe valuri,
El îşi cară umbrele.

Dar în somnul printre gene
Şoaptele tale aud,
Te apleci, mă iei în braţe,
De mine iar eşti flămând.

Nu doarme sub noi nici patul,
Nici poetul, spun în gând,
Care a venit la mine
Să prindă-n iubire rând.

Dar nu-mi pasă, tu eşti dorul
Trupului, inimii mele,
Te cuprind cu visele
Şi ne-ncununăm cu stelele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu?

Te simt în urma mea şi-acum
Te-ntreb mereu: cine eşti tu?
Dar nu-mi răspunzi, eşti prea tăcut.
Cine eşti tu?

Poate-ai rămas blocat în lume
Şi-acum mă vezi ca pe-un părinte
Cine esti tu, de-mi strici destinul?
Spune, ce eşti?

Doar în biserici scap de tine
M-astepţi când ies pe sfânta poartă
Cine eşti tu de nu vrei crucea
Zi-mi, cine eşti?

De te-a trimis cel din adâncuri
Să mă conduci în faţa Lui
Cine e El să-mi poruncească?
Cine eşti tu?

poezie de Alin Ojog (21 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă jucaţi cu adevărul. Că avem impresia că murim, dar nu murim. Nu vă temeţi, tată. Dar să ştiţi că nu poţi să aperi adevărul dacă nu te-ai îmbrăcat în haina morţii întâi. Acum sunt semne de sfârşit de veac şi dracul vrea să schimbe adevărul. Şi mi se pare mie că sunt mai mulţi mireni decât călugări care îmbracă haina morţii. Şi haina morţii înseamnă să mori pentru adevăr. În momentul când aperi adevărul deja eşti pe tine cu haina morţii.

citat clasic din Arsenie Papacioc
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, te rog....

vino, te rog, vino la ceas de seară,
e uşa larg deschisă, te chem a câta oară,
e camera pustie şi focul nu mai arde,
e timpul mort în casă doar ceasul iarăşi bate,
e frig, e cald în mine, mă ard văpăi de dor,
mă arde a ta privire, mă simt răvăşitor,
mă ard ca lumânarea şi mă topesc pe jos,
mă-nghite-ncet pământul cu dorul meu spumos

vino, te rog, când soarele răsare, când luna se ascunde,
când noaptea cea pustie fugită îi oriunde,
e ziua plictisită, aşa mă simt şi eu,
te-aştept tăcut în prag, îmi este tot mai greu,
e soarele pe sus, e soarele pe jos,
îţi caută şi el paşii din mersul drăgăstos,
îţi caută o lumină pe-o rază-n alb lăptos,
cu strălucirea arsă în tot ce-a fost frumos.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine

Ţi-am zărit de departe statura, te recunosc dintr-o mie,
Urât şi păros, cu ochi bulbucaţi, cu pete pe piele, duhoare.
Ce tremur m-a luat. Ce inimă mare. Să pic din picioare.
Dar nu te-am privit, să nu vezi că-mi plâng ochii. Si ţie

Nu-ti pasă că sufăr. Nu vrei să-mi simţi trupul, nici sufletul meu.
Frumos mai eşti, Doamne. Ce trist şi -ncruntat
Ce minte bolnavă! Un monstru din tine a creat,
Ca să pot să te uit. Să nu te mai vreau niciodata. Mereu.

Nu se poate. Prin vene si pori ai pătruns, eşti în mine.
In toate eşti tu, flori si soare, în fân şi pe tufa cu mure.
Să mor şi nu-mi pasă. Cu mine te iau. Să traim în pădure,
Sălbatici şi goi, doar cu frunze şi apă. Mi-e bine. Cu tine.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ

Ce ştii tu?...
Eu ştiu...
Că ai pe frunte
Sărutul meu de seară
Şi-n păr
O urmă veche
A degetelor reci
Ce vor îmbrăţişare...

Ce ştii tu?
Eu ştiu...
Că sufletul ţi-e cald
Când se deschide-n tremur
Că zâmbetu-i timid
Şi vorbele se-adună,
Greu,
Să spulbere tăcerea
Ce curge a absenţă...

Ce ştii tu?...
Eu ştiu...
Că vrei să nu vrei astăzi,
Că spui ca să nu spui,
Că simţi cum trece timpul
În suflet şi
Râzi rece,
Când clipele se pierd...

Ce ştii tu?...
Eu ştiu...
Că tu-mi eşti plus din minus
Că dorul mi-e duşman
Că ploaia mi te fură
În vis şi
Somn absent,
Că vreau să vreau
Şi simt cum simt,
Din suflet cum se scurge
Ce sunt:
Pâmânt, umbre, pământ...

poezie de Gabriela Chişcari (9 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

..

plouă mărunt peste câmpul gol
şi cerul pare atât de aproape
au plecat cocorii domol
mânaţi de toamna ce nu-i mai încape

mi-e gândul tot mai pustiu
se scutură iar roze
de tine nimic nu mai ştiu
străină îmi eşti chiar şi în poze

şi vântul îmi biciuie faţa
noaptea încet coboară
simt aerul rece ca gheaţa
la fel e în casă cum e şi afară

şoptind abia încep să vă strig
pe tine iubito pe tine vară
de ce m-aţi dezgolit în frig
şi-aţi pus în loc toamna să-mi fie povară?...

George Ionită în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Ca îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!