Toţi suntem păcătoşi...

dacă ar fi după scriptură,
drumul nostru duce-n iad,
suntem păcătoşi din fire
şi păcate din noi cad

cad ca frunzele în toamnă
şi căzând cum ne împing,
spre regretele din iarnă
şi de frig cum ne încing

dacă ar fi după scriptură,
ce-am iubit a fost păcat,
am călcat darul de nuntă,
jurământul l-am călcat

cred că nimeni nu încearcă,
să mă contazică-n gând,
vine-un timp să se plătească,
vine iadul în curând

poate avem o scapre,
ştie Domnul de-o avem,
poate marea-i îndurare,
nu ne lasă în infern

suntem păcătoşi din fire,
de nu crezi, îţi dovedesc,
cum prin multele biserici,
păcătoşii se strivesc

te-am văzut, erai acolo,
mai aproape de altar,
eu eram cu-n rând în spate,
te rugai la Domnul, iar

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul pion

Zece zile te-am urmărit, de pe calul meu alb, cu biciul pe crupă.
Am studiat corpul tău în toate poziţiile; am văzut că
ai pumni mici, aşa cum îmi plac
şi în a zecea zi te-am călcat pe picior şi am zis:

- Ah, bună, nu te-am văzut!

După încă zece zile, graţie biciului, ai adormit îngrozită
că te voi alunga. Te-ai sculat şi m-ai călcat în picioare.
După trei zile ai obosit.
Ţi-am dat apă şi ceva să mănânci şi ai adormit la loc fericită.
Mai mult, am jurat că voi ieşi cu tine la bal.
Atunci ţi-ai scos din cutie pantoful tău de cristal şi ai zis:
- Îţi aminteşti, trebuia să avem un copil!?!

M-am simţit ca un pion, ca un infractor care nu se lasă prins.
Numai prin somn spuneai adevărul, cu tandreţe şi ură:
- Tu eşti pe cerul meu o cometă!
- Tu eşti pe cerul meu o cometă! mă convingeam eu cu francheţe trei zile la rând.

Apoi se făcea că eram vii şi alergam prin grădină.
Calul mânca, într-un colţ, mirt şi jăratic.
Eu, scriam într-un colţ, poezii.
Tu erai tot mai mică şi tot mai frumoasă.
Tu erai tot mai mică şi tot mai frumoasă...

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)

Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Şi suntem după câte ştim.
Lumea nu ne ştie cum nu L-a ştiut
Cum şi pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiţi suntem copii
Al Celui din veşnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi aşa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregăteşti şi nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
În El nu este păcat
Jertfă ştiţi că El s-a dat
Cine-n Domnul se opreşte
El nu mai păcătuieşte.
Păcătosul nu L-a ştiut
Nici văzut, nici cunoscut
Copilaşi, nu vă-nşelaţi
Mintea voi vă luminaţi.
Cine stă-n neprihănire
Nu trăieşte după fire
Ci ca Isus ce-a venit
Adecă neprihănit.
Cel care păcătuieşte
Pentru diavolul munceşte
Este pentru el venit
Şi îl are la sfârşit.
Hristos, care ni s-a dat
Cel care s-a arătat
A venit ca să-l oprească
Lucrarea să-I nimicească.
Cel din Dumnezeu născut
Omul care a crezut
Sămânţă din Domnul are
Nu mai poate face greşale.
Şi-i a Lui şi pe pământ
Fără de păcat şi sfânt
Deci vedeţi deosebirea
Unii seamănă cu firea.
Ai diavolului se numesc
Căci pentru el, ei muncesc
Alţii au altă trăire
Nu în pofte şi în fire.
Vi s-a arătat mai sus
Ei trăiesc pentru Isus
Sunt ai Domnului copii
Trăiesc pentru veşnicii.
Cine pe pământ trăieşte
Şi pe frate nu iubeşte
Nu este neprihănit
Ce atâta de vorbit.
Vestea de la început
Ea făcut-a cunoscut
Fraţilor, să vă iubiţi
Pentru Domnul să trăiţi.
Nu fi Cain la gândire
Fă la fapte cântărire
A lui Cain sunt pieire
La Abel – neprihănire.
Şi mai spun nu te mira
Dacă lumea nu te vrea
Şi că lumea te urăşte
Ci pe Domnul îl slăveşte.
Noi fraţi trebuie ştiut
Că din moarte am trecut
Da, din moarte la viaţă
Am primit o nouă faţă.
Cine fratele-şi urăşte
Din moarte nu se trezeşte
Este rău, pierdut şi laş
Biblia-i spune ucigaş.
Noi ce dragoste avem
Şi în Domnul noi suntem
Care ştim că S-a jertfit
Fiinţa ce şi-a pocăit.
Trebuie a-L imita
Pentru fraţi viaţa a-şi da
Fraţi, să nu iubiţi cu limbă
Şi cu vorbe ce se schimbă.
Ci cu fapta, adevărat
Cu sufletul transformat
Astfel ştim la ce suntem
Şi că adevăr avem.
Inima ne-om linişti
Înaintea Lui de-om fi
Inima ne osândeşte
În ea Domnul de nu este.
Dacă inima nu-nşală
Ai la Domnul îndrăzneală
Ceri s-atunci vei căpăta
Dacă frate faci aşa.
Dacă porunca-I păzim
Atunci ai Domnului fim
Şi porunca aşa spune
Să credem în Sfântu-I nume.
S-aşa cum ne-a poruncit
Frate să facem iubit
Cine porunca păzeşte
Crede-n Isus nu greşeşte.
Isus ştim că-n noi a stat
Prin Duhul ce ni s-a dat

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iaca, vine Învierea...

Ne jelim, maică, de-o vreme,
Că-n biserici lumea-i... ioc,
Poate că, Dumnezeu Vrut-a,
Să-l căutăm şi-n alt loc.

Iaca, vine Învierea,
Geaba', suntem tot mai răi,
Uite-aşa, ne ceartă Raiul,
Închizându-ne-n odăi.

Uite-aşa, ne ceartă Domnul,
Având lacrimi pe obraz,
Că poate ne-om îmbuna,
În aste' vremi de necaz.

Prea ni-e ţoală nepăsarea,
Prea orbi şi prea surzi suntem,
Geaba' purtăm cruci din aur,
Dac-avem inimi de lemn.

Geaba' stăm înghesuiţi,
Pioşi în sfinte lăcaşe,
Dacă n-am rupe din pâine,
Pentru fiinţe nevoiaşe.

Oameni, poate animale,
Genii, beţivi ori rataţi,
Suntem din acelaşi Tată,
De-aceeaşi Daltă sculptaţi.

Iaca, vine Învierea,
Geaba', suntem tot mai răi,
Şi uite-aşa, ne ceartă Domnul
Închizându-ne-n odăi.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În veşnicia mea de iarnă

Eu nu ştiu dacă am păcate,
Doar Domnul poate să discearnă
Că am iubit şi zi şi noapte,
Din primăvară până-n iarnă.

Mi-i viaţa fulg întârziat,
Curat ca roua de pe flori
Şi, Doamne, încă sunt bărbat,
Iubitelor le dau fiori.

Codane sunt, femei cu sânii
Ce-nalţă stelele cu ei
Şi ochii mei le sunt stăpânii
În mângâieri sub flori de tei.

Ah, nu ştiu dacă am păcate,
Doar Domnul poate să discearnă
De voi iubi şi zi şi noapte
În veşnicia mea de iarnă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăudaţi pe Domnul

Lăudaţi cu toţi pe Domnul, altul ca El nu-i
Şi în veşnicie ţine blânda-I îndurare
Lăudaţi pe Cel ce ţine-n stăpânirea Lui
Taina tainelor şi-n lume este Cel mai mare.
Lăudaţi pe Cel ce singur face mari minuni,
Dumnezeu a pus pământul până peste mare
Domnul domnilor El este pentru toţi cei buni
Şi în veşnicie ţine a Lui îndurare.

Cu pricepere şi cerul tot El l-a întins
Soarele să lumineze peste-ntreaga zare
Luna, stelele pe bolta tot El le-a aprins
Şi în veşnicie ţine marea-i îndurare.

Lăudaţi cu toţi pe Domnul, bunătatea Lui
Lăudaţi-L şi-I aduceţi slava şi-nchinare
Cum e Dumnezeul nostru nimeni altul nu-i
Şi în veşnicie ţine marea-i 1ndurare...

poezie de Adriana Cristea (3 martie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri de lumină

De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viaţa noastră-ntreagă

Doar Isus e Cel ce poate
De păcat să te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Şi-a trăit a vieţii lege

Numai Mesia-i izvorul
De milă şi îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare

Doar prin El suntem spălaţi
Prin sângele care-a curs
Chiar din El — să fim iertaţi
Şi curaţi azi prin Isus

El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire

Domnul este Dumnezeu
Şi este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră

Doar acum suntem aleşi
Puşi deoparte şi sfinţiţi
De iubirea Lui culeşi
Sus în cer să fim primiţi

Hristos ne e biruinţa
Noi prin El aici trăim
Şi îi dăruim fiinţa
Ca ai Săi pe veci să fim

Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârşire
Cununa ca s-o luăm
De har plini şi de iubire

Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viaţa fără vină
Înspre cerul glorios

Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toţi să fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

La zidirea soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu...
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră
Domnul ce de nemurirea noastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Mi-l furară, Doamne, adineauri,
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa ţară.

Am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte
Bine ai venit în casa nostră,
Neamule, tu, floarea mea albastră.

Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul nostru...

Eu te-am ţinut cu lacrima în pumni
Şi te-am sărutat mereu până
În captivitatea acestei lumi
Sărutul nostru a fost pradă/ şi pândă!

Eu te-am ţinut în braţe noapte de noapte
Şi te-am îmblânzit fior după fior;
Am avut nevoie de atâta singurătate
Încât şi stelele au murit de propriul dor!

Eu te-am iubit dincolo de semeni
Şi te-am mărturisit în fiecare crez;
Am gândit că tu o să-mi semeni
Cu nesfârşirea viselor în care-nviezi!

Eu te-am iubit în toate şi în tot
Printre capcane de iluzii şi abisuri certe;
Eu te-am iubit atunci când mai pot
Să te sărut pe-ascuns; şi, Domnul să ne ierte!

Sărutul nostru arde-n crizanteme
Şi în petale de îngeri şi de fum;
Fii fericită – de azi, îmi vei spune;
Suntem rouă-n rugăciune, orişicum...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu şi tu am obosit...

ştiu... şi eu şi tu am obosit
păşind prin viaţa crudă,
de-acum amurgul asfinţit
pluteşte ca o frunză

îl simt şi eu, şi tu, pe rând,
lăsând în urmă chinuri,
trasându-şi brazdele curgând
pe ale noastre riduri

timpul de-acum capăt de drum
nu are ce să facă,
ne va opri şi rest de scrum,
l-o pune într-o groapă

ce să îmi spui, ce să-ţi mai spun,
a fost şi bine-o dată,
îţi aminteşti, eram un un,
acum... şi-atâta ceaţă

eu mi-am ales, poate şi tu,
un loc pentru o casă
dacă vei vrea, sau poate nu,
să ştii că-i spaţioasă

e loc destul atât cât e,
să ştii, e etajată,
doar Domnul va alege ce,
urmează... nu de-o dată...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Când pe cer soarele răsare,
Sau zorile zilei destramă al nopţii mister,
Noi ne trezim din somnul nostru dulce
Şi ne bucurăm că oameni mai suntem.

Şi iarăşi ne luăm crucea în spinare,
Şi ne pornim din nou pe al vieţii drum,
Mai avem o bucurie mare
Că mai suntem vii şi nu suntem scrum!

Înaintăm încet spre golgota...
Golgota mea, a ta, a tuturor,
Şi nimeni nu ne întreabă
De avem nevoe de ajutor.

Căci nimeni nu ne aşteaptă la o răscruce,
La o răscruce cum îl aştepta pe Hristos cândva, demult,
Căci noi ducem în spate doar o cruce
fără început, fără sfârăşit

poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-avem timp

N-avem timp să ne gândim la viaţă
Când alergăm după iluzii mereu.
N-avem timp să facem o faptă bună,
Dar avem timp să ne gândim la ceva rău.

N-avem timp să ocrotim natura,
Dar avem timp să scuipăm în ea.
N-avem timp să ne rugăm la Domnul,
Dar avem timp să hulim pe cineva.

N-avem timp să iubim persoana de lângă noi,
Dar avem tot timpul din lume să începem un război.
N-avem timp să fim mulţumiţi de viaţă aşa cum e ea
Dar avem mult timp să ne plângem că viaţa e grea.

Hai să ne oprim din goana noastră după iluzii.
Şi pentru o clipă să ne întrebăm
De ce n-avem timp pentru concluzii,
Timp pentru concluzii întotdeauna trebuie să avem!

poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am debutat foarte calm şi l-am bătut pe domnul Turgheniev. Apoi m-am antrenat din greu şi l-am bătut pe domnul Maupassant. Am făcut două meciuri egale cu domnul Stendhal şi cred că sunt în avantaj în al treilea. Dar nimeni nu va putea să mă ducă în ring cu domnul Tolstoi, doar dacă sunt nebun la cap.

citat clasic din Ernest Hemingway
Adăugat de Mihai Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ADU-MI-TE APROAPE!

Adu-mi-te... Adu-mi-te aproape,
Minune întrupată, să-mi fii scut!
Sunt trubadurul care nu mai poate
Să îţi aştepte ultimul sărut.

Am obosit, cântând prin căi lactee,
Să fiu de zei şi îngeri ignorat,
Căci m-am născut spre-a te iubi Femeie...
De-acest păcat nu voi să fiu iertat!

În drumul meu sihastru către cruce
Am fost sortit, Aici, să te-ntâlnesc.
Adu-mi-te cât încă mai pot duce,
Povara unui suflet omenesc.

Căci mai 'naite poate-am fost o floare,
Pe care, sărutând-o, lăcrimai.
Sau poate că am fost privighetoare
Şi cântecul din rai îmi ascultai.

Poate cândva ai fost, şi tu, o stâncă,
Eu veşnic val care te mângâia.
Sau poate-ai fost prăpastie adâncă
În care-ai strâns toată durerea mea!

Poate ţi-am fost, la zi de sărbătoare,
Un dar nepreţuit, iar tu - altar.
Sau poate doar o frunză oarecare
Din cel mai maiestos trup de stejar.

Eşti, sigur, zămislită din lumină.
Nu vreau să mai rămân un singur gând.
Sau poate amândoi suntem de vină,
Că vieţile petrecem rând pe rând.

Te-am regăsit, Acum, în astă lume.
Şi-n acest rai, pe globul pământesc
- Unde Destinul ne-a adus anume -
Numai de tine simt că-mi amintesc.

Minune întrupată în Femeie,
Adu-mi-te aproape să-ţi fiu scut!
Şi tot ce e, ce-a fost ori va să fie,
Să le topim pe toate-ntr-un sărut.

Daniel-Petrişor Dumitru

Daniel-Petrişor Dumitru în Cont Facebook (29 august 2020)
Adăugat de Daniel-Petrişor Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisuse

Iisuse, te cobori prin noi
În sfântă zi de sărbăore,
Dar azi suntem la suflet goi,
Nu avem nici o alinare.

Oh, străluceşte Tu, Iisus,
Când te cobori printre morminte!
Lucirea noastră a apus...
La Tine noi vom lua aminte.

Ni-i crucea grea, suntem un ceas
Secunda-mir clopot ne e...
Doar Tu venind cu-a Ta sfinţire
Ne poţi ierta greşelile!

Ţi-i trupul împărţit în lacrimi,
Din cer iertare ne-ai adus,
Dar noi nu-ngenunchem la cruce...
Durerea nu ne-a fost de-ajuns.

Tu moartea ai călcat, Iiuse,
Noi nici nu ne putem ierta...
Războaie reci sunt astăzi duse,
De diavoli, împotriva Ta.

Ne fă mai buni, dă-Ţi trpul iară
Spre curăţire de păcat,
Acelor ce-au crezut în Tine
Şi în lumină au sperat.

În sângele prelins pe cruce
Lasă o lacrimă de-a Ta!
Iartă Iisuse păcătoşii!
Din trupul Tău noi vom mânca...

Se-aude în întreaga lume
Iisus Cristos a înviat
Şi plâng în cinuri credincioşii
Şi-n rugi de-un timp te-au îmbrăcat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românismul este singurul crez care poate anima viaţa acestei naţiuni. Avem un trecut de mare glorie, unic pe continentul european. Suntem coborâtori din ambiţiosul Traian şi nesupusul Decebal, suntem un popor latin pe pământurile străvechii Dacii şi moştenirea noastră de sânge este daco-romană, de aceea nu este cu putinţă, nu avem voie să fim slugi astăzi, după multele veacuri de lupte purtate pe viaţă şi pe moarte pentru neatârnare, după jertfele şi martiriile părinţilor, bunicilor, străbunicilor şi tuturor străbunilor noştri!

Mihail Stelescu în Cruciada Românismului, 22 Noiembrie 1934, p. 2-3) (11 noiembrie 1934)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mă vei mai iubi

Dacă tu crezi că mă vei mai iubi,
De la toamnă până la cealaltă toamnă,
Poate zilele nu se vor mai grăbi,
Spre-un sfârşit de an, ce mă condamnă.

Dacă tu crezi că mă vei mai iubi,
Până vin frunzele să mă colinde,
Poate nimeni nu va mai deosebi,
Două trupuri ce nu se pot desprinde.

Dacă tu crezi că mă vei mai iubi,
Până va fi coama munţilor ninsă,
Vino înainte să mă poată zdrobi,
Cavalerii albi din apocalipsă.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem dreptul să iubim toamna

Şi noi avem dreptul să iubim ultimele zile de toamnă şi să-întrebăm:
Mai este loc pe câmp pentru-o nouă toamnă,-n care să locuim precum cărbunii?
O toamnă care să-şi scalde frunzele în aur.
Doar dacă-am fi frunzele unui smochin sau chiar ale unui fir de iarbă
şi-am putea sesiza cum un anotimp se trece-n altul!
Doar dacă noi n-am fi spus niciodată adio unor principii
şi dacă ne-am fi-întrebat părinţii de ce-au fugit din faţa unei arme.
Fie-ne dat să-aflăm în numele Domnului şi-n poezie îndurare!
Avem dreptul să-încălzim nopţile femeilor frumoase – şi să vorbim despre cum
am putea scurta nopţile celor doi străini care-aşteaptă să le intre Nordul în compas.
E toamnă. Avem dreptul să mirosim aromele toamnei şi să-i cerem nopţii vise.
Oare visul se-îmbolnăveşte-asemeni visătorilor? Toamnă. Toamnă.
Se poate naşte-un popor pe ghilotină?
Avem dreptul de-a muri în felul în care vrem.
Fie ca pământul însuşi să se-ascundă-n urechea unui bob de grâu!

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te-am iubit doar amintirea ştie...

Tu erai prinţul meu de ceară
Ce-n zorii dimineţii se topea
Dar revenea în fiecare seară,
Şi mă făcea să cred că mă iubea.

Din jurăminte ai făcut risipă
Dar nu ai înţeles că într-o zi
Se poate rupe-a dragostei aripă,
Şi-atunci regretele vor fi târzii.

Cât te-am iubit, doar amintirea ştie,
Dar jur că în curând te voi uita,
Îmi era sufletu-ntr-o colivie,
Iar dragostea în gratii se zbătea.

Şi vara-n care doruri te-aşteptau,
Cu disperări ce m-au uscat de tot,
S-a prefăcut în ger şi nu mai vreau,
Să mă împiedic de-al minciunii ciot!

Din tot ce a fost nimic nu mă mai doare
Cenuşa amintirii-o risipesc,
Şi voi uita a dorului tumoare
Pe strada-n care, îngerii zambesc.

poezie de Dorina Omota din Mai plâng o lacrimă şi plec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

Când nu pot să te am în gând
Mi-e viaţa un neant purtat de vânt
Îmi pare totul o povară
Cum este vremea de afară

Trăiesc de multe ori cu o senzaţie
Se vrea a fi o revelaţie
Te văd de parca-i fi aproape
Dar ce păcat, tu eşti departe

Mă-ntind pe frunzele din pom
Cu tine-n gând încerc s-adorm
Mai vreau să-ţi spun a nu ştiu câta oară
Eu sunt arcuşul, tu a mea vioară

Şi totul pare o obsesie
Încerc să ies dintr-o depresie
Mă afund pe un drum fără exit
La gândul că m-ai părăsit

Cu ce-am greşit când te-am iubit se ştie
Am mai trăit aceeaşi vreme de melancolie
Eu sufletul ţi l-am încredinţat doar ţie
Nu te acuz, dar cred c-aşa a fost să fie

Să nu mă uiţi te rog aş vrea
Să mă păstrezi în mintea ta
Să-mi scrii când simţi pe o hârtie
Ceva din viaţă de melancolie

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!