Lamandrele negre

din pământuri... a coborât
în alte pământuri... nu a urcat
spune viermele igni
fug pe un ton excavat
despre omul de mină lansat
în explorări subterane
infimă
lumina coborâtă odată
cu privirile sale iscditoare
mai zăboveşte o vreme în întuneric
lucrând un amestec surpat
de un gri ca betonul
prin venele ascensorului –
infirmă (?!) e
cuaţia validităţii
sentimentului de iubire faţă de decedat
a femeii aflată la suprafăţă
înarmează totuşi cu dinţi rotativi
o sondă artizanală de ochii
încă închişi ai comunităţii –
adevărat
omul a fost cu un pas
înaintea venirii de nu
se ştie unde a sa
lamandrelor negre,-n regim
de urgenţă
în linia rădăcinilor

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste pământuri

Cei ce aţi fost muritori
Peste pământuri domniţi
Vegheaţi alături de umbre
Ne priviti tăcuţi din întuneric
Şi iarăşi muriţi.

V-asşteaptă biserici în noapte
Să vă-nchinaţi, sa regretaţi
Ce-aţi fost şi că sunteţi rătăcitori
Monştrii nebuni şi ne-nfricaţi
Pierduţi eroi.

Căutaţi lumină sfântă
O inimă blândă
Ce-a fost alături de voi
Când aţi trăit
Când aţi murit cu greu
Prin bălţi şi noroi

Şi iarăşi peste pământuri vă pierdeţi
Ghidaţi de stele şi furtuni spre abis
Prin flori de salcâmi adormiţi
Luând cu voi doar noaptea
Dispăreţi în zori.

poezie de Alin Ojog (12 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce am putea

spune despre omul
care nu a iubit niciodată şi-acum
trece prin flăcăruia chiuvetei
cam cum
s-ar spăla pe cap de şuviţe
aproape rebele? –
nu el, nu
eu sunt omul acesta:
probabil
te voi iubi!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meseriaşul

omul care trece
prin zid se poate spune că are o meserie -
brăţara de aur vehiculată în jurul gleznelor sale
e un doar un accesoriu la mâna
oricărui novice

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cutreierat pământuri străine, poleite şi semănate cu mori de vânt
să poată face faţă furtunilor barbare: Aceste pământuri m-au hrănit
şi le-am dat în schimb sudoarea, dar nu erau un adevăr al meu căruia să-i aparţin.
Atunci am înţeles că strămoşii mei întregesc rădăcinile stejarilor
cu frunţile în nori, din frunzele cărora toamna doineşte
la umbra galbenă a pădurii.
Am văzut pământuri cu măşti de sclavi:
aveau obrajii largi pe care se derulau lacrimi şi sudoare,
se uneau şi udau aceste pământuri seci, am văzut...
Am întâlnit şi români fericiţi la un televizor din vitrina
supermarketului din colţ: vorbeau despre libertate
ca de o pasiune care se răceşte şi moare:
rămăseseră fără rădăcini. Scrisorile încetaseră demult.
Acasă se privatizase POŞTA: îi luase locul o crâşmă cu băuturi de tranziţie în economia de piaţă.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub minus

sunt nouă grade afară
cât lunile facerii omului
din mai multe pământuri (?!)
coborâte din pom
frunză cu... frunză

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cutreierat pământuri străine, poleite şi semănate cu mori de vânt să poată face faţă furtunilor barbare:
Aceste pământuri m-au hrănit şi le-am dat în schimb sudoarea, dar nu erau un adevăr al meu căruia să-i aparţin. Atunci am înţeles că strămoşii mei întregesc rădăcinile stejarilor cu frunţile în nori, din frunzele cărora toamna doineşte la umbra galbenă a pădurii.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

cei din linia
întâi ne-am dat jos chiloţii
am arătat
duşmanului că nu ne e teamă de privirile lui
iar apoi
s-a murit om cu om
peste om
în colţul ochiului în
setat în linia
întâi s-a murit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai pus

ceasul să sune? şi alte legume
odată
cu noi sigur se vor trezi! încă o zi
odată
începută se duce
cum nu
ar mai fi ar mai fi ar mai fi
apăsată
de grija propriei zile – înceţoşată –
odată
abia începută puţin încordată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimănui

Mai înaintea cerbului au fost cornele sale
Mai înaintea cocoşului a fost creasta sa
Mai înaintea şarpelui a fost veninul său
Mai înaintea omului a fost umbra lui.
Şi se duc... se duc... se duc...
toate-n faţă mai în faţă
apele la vale
cerul către stea
şi sufletul tău
se tot duce.. duce.. duce...
către nimeni
nimănui!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

viaţa a fost...
în rotund de geodă zămislită
floare de mină sculptată-n ere
unde...
glaciare coloane de stalactite
ascund taine de timpuri ruginite
ceruri de întuneric fără stele
lumină ce de mult nu mai este
ascunse de timp în praf de uitare
vietăţi ciudate cuaternare
venele pământului în subterane
din cristal de stâncă izvor răsare
rădăcina pădurii în ramificaţii infinite
şopteşte pămânutului ca ea trăieşte
lungi coloane vertebrate în adâncuri
negrul pamântului luându-le culoarea
suflarea lor uriaşă nu se mai simte
au rămas doar oseminte de fostă viaţă

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor în adâncuri

Mă chinui să mor în adâncuri
De tăcute şi negre mistere
Ce lovesc în mine ca vântul
Şi umblă tăios,
Şi ară prin mine brazdele lungi de durere.

Cu ochii închişi
Mă prefac că nu simt, că nu doare
Sudoarea îmi sapă pe faţă
Fântâni şi izvoare de sare
Mă prefac în cristale.

Şi iau întunericul nopţii şi-l sorb
Şi nimeni nu ştie că-n mine
În brazdele-adânci unde-am fost îngropat
Durerea îşi naşte urmaşii
Moartea produce izvoare şuvoi
Şi-mi creşte rodirea
Azi bob, mâine spic
Cu ochii închişi îmi numără creşterea paşii.

Ară în mine brazdele lungi de durere
Şi umblă tăios
Tăcute şi negre mistere
Ce lovesc în mine ca vânturi.
Moartea ’mi-omoară moartea ’n-adâncuri.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compoziţie cu două statui

omul cu patru ochi dintr-o
naştere stă pe mine cu privirile
-n opt (?!) - eu
suspectul său relaxat nici
odată-i înţeleg concentrarea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel, gândul pătrunde în mintea umană, acolo unde va fi conştientizat. "Am o idee!" - de fapt, această afirmaţie se traduce prin "Un gând a venit la mine!". Legea atracţiei, explicată într-un mod foarte derizoriu, spune că atragem ceea ce gândim. Parţial adevărat. Însă, înainte de a se ajunge la a atrage prin gând, are loc procesul de atragere a gândurilor în sine. E adevărat: omul atrage gândurile care vibrează pe aceeaşi frecvenţă cu el! De ce? Simplu: pentru că gândurile sunt entităţi energetice, cu vibraţie proprie, care au doar o singură destinaţie: mintea prin care se pot manifesta. Vibraţia proprie a omului îi permite gândului să pătrundă în mintea sa, unde va fi conştientizat. Odată ce gândul a fost conştientizat, primeşte spontan un plus de energie şi se transformă în concept. Acesta este următorul nivel de evoluţie al gândului. Când omul conştientizează un gând, de fapt acel gând tocmai a fost atras şi a pătruns în mintea sa. Bula solitară (gândul) a simţit chemarea celor dragi (mintea aflată pe aceeaşi frecvenţă), după care s-a integrat în hora celor care au chemat-o (conştientizarea gândului de către mintea care l-a atras), iar în acest fel, vibraţia sa proprie a devenit parte din vibraţia minţii în care s-a integrat, fără a-şi pierde sinele fals.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul modern are pretenţia de gândi inteligent, însă această gândire trează ne-a purtat prin galeriile unui sinuos coşmar, unde oglinzile raţiunii multiplică sălile de tortură. Ieşind - cine ştie - vom descoperi că visăm cu ochii deschişi şi că visurile raţiunii sunt atroce. Poate atunci vom reîncepe să visăm cu ochii închişi.

citat din Octavio Paz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele acum

a ieşit din iarnă cu mai puţine
kilograme decât fulgii căzuţi
la picioarele sale
acum se întinde o mare
de osânză sodată şi ghiocei -
în căţărare pe
membrul fantomă, insectele

sunt semnul beţiei adâncului (?!) - nu

mai treizecişitrei
dintre soţiile sale de altă
dată salută subţierea de-acum -
pasul pe ape atât
de joase îl face din perspectiva
inversată prin ocheanele lumii
...
romanele de
aventuri pomenesc mai mereu
despre curva sau omul
de sacrifciu

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când omul este lipsit de capacitatea de a vedea, nu mai poate deosebi lumina de întuneric. Tot astfel şi omul lipsit de conştiinţa divinităţii sale pierde posibilitatea de a deosebi binele de rău.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măgăruşul albastru

cei mai mulţi dintre p
rieteni locuiesc la satele din p
roximitate - o p
limbă câinii versaţi pe la şcoli
în vremea vacanţei (?!) - în p
ula calului uneori
când arată ca un m
ăgăruş alb
astru albastru cu sexul
de ne
negociat către ieslea cu mor
covi abia scoşi
din pământuri

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut pământuri cu măşti de sclavi:
aveau obrajii largi pe care se derulau lacrimi şi sudoare,
se uneau şi udau aceste pământuri seci, am văzut...
Am întâlnit şi români fericiţi la un televizor din vitrina
supermarketului din colţ: vorbeau despre libertate
ca de o pasiune care se răceşte şi moare:
rămăseseră fără rădăcini. Scrisorile încetaseră demult.
Acasă se privatizase POŞTA: îi luase locul o crâşmă cu băuturi de tranziţie în economia de piaţă

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sau nimicul

nu despre moarte v
orbim
doar despre poziţia-n care
stă şi ea ca o proastă-n orbire
de moarte: printre
picioare îi trece o a
dăpătoare vizuală şi nu
ştie să sugă
nu ştie
să vadă mai mult
sau nimic
nu
aici erau ochii
prea con
centraţi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pătratul

unde e beznă e întuneric
unde-i lumină arde un bec
soarele nu
e destul de puternic
pământu-i rotund universul e sferic
zilele nopţilor trec
pătratul
rămâne pătrat omul consumă
curenţii de aer pământul
e rotund înclinat
spre dezastre

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!