Fericire, Eu

acesta este palatul meu

îl ofer tuturor cu inima
atârnând la gât ca o limbă de clopot
pe care mulţi îl aud şi puţini îl pot pipăi
sunetele curg în basso continuo
prin grădinile mele interioare
prin crăpăturile de baraj şi fântânile arteziene
departe de vuietul narcisist al lumii
te ascund în camera cu fluturi
în care nu intră soarele
te mănânc singură
un tort cu trei etaje
fără linguriţă fără milă fără oglinzi

dă-te cu pudră pune-ţi cerceii şi hai
să tragem cu puşca în cer
îmi spun vocile când tu deschizi ochii
să ne jucăm cu iepuri şi homari
apoi cu lămâi tupeu şi frunză de dafin
să-i fierbem la foc mic în oale cu capac din aramă
pentru cei mai puţin norocoşi decât noi

viaţa, iubire, este traseul spre moarte
al unei caleşti cu armăsari în spume şi vizitiu stricat
în mijlocul celor mai frumoase baluri
melancolia te poate lua de la glezne
ca o criză de gută
fie că este plictisul perucilor nepurtate
ori dezamăgirea ambasadorilor ruşi
ce nu au reuşit să îmi sărute inelul
tristeţii îi spun mereu

taci, tu, e greu e să fii fericit, să
nu mă gândesc la buzele lui
în mijlocul ceremoniilor de stat
să nu dansez frenetic prin coridoarele
cu tapiţerii şi cerubini spre sala tronului
să nu suspin în corsetul desfăcut
privind spre focul aprins de mâinile sale

există o taxă pe suflet ori de câte ori zâmbeşti
şi într-o dimineaţă oarecare de iarnă
cu degetele arcuite pe clopoţel
prin flirtul suav al florilor de gheaţă
cu aroma ceaiului de unicorn
zâmbind comand fericire

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e uneori ca un dans pe acoperişul lumii

fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deşi din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu ştiu ce mă împinge spre locul din care
mulţi cred că lumea ar părea mică
nu ştiu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăţ
defectele de creştere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin ori un vultur pleşuv
îşi clădesc cuib cicatrizându-le
pe când eu visez că dansez cu norii
călăresc cometele
apoi mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
poate doar cu puterea gândului
sau dintr-un obicei străvechi
de a căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moshi_moshi

.. mă auzi?
începe el trăgând de volan
cât să nu calce o oaie cu accent celtic sau
vreun arici cu ideaţii suicide
te aud şoptesc eu -
o frunză lipită temporar de parbriz
expirăm îndelung şi ne ţinem puţin de mână
până trece ţipătul unei ambulanţe
în care funcţiile vitale sunt
două paralele la care
evoluează un suflet anonim

ce faci baby?
îmi alung o şuviţă de păr de pe frunte
am emoţii şi el habar nu are
evit un biciclist şi cuvintele mari
îi ascult vocea călcând prin mine cu
dosarele zilei sub braţ
amestec de adrenalină cu zaţ
aruncăm ce am terminat şi ce nu
prin oglindele retrovizoare
ca pe nişte cotoare de măr
împinşi de motor

apăs pe accelerator cât el opreşte
să ia lămâi şi cafea
aştept să termine o frază lungă despre
o întâmplare cu polonezi în Belgia
bancul cu doi narcisişti care intră într-un bar
verde galben roşu
îi fac din instinct şosete fular şi copii
apoi trec pe banda 1
îl sărut şi el habar nu are
(gândul i-ar aluneca brusc spre locul
în care toate filamentele se ating
şi am ucide oaia, ariciul)

ploaia ne spală identitatea în trafic
cuvintele capătă un singur sens
înghiţind silabe şi virgule
vântul de toamnă ne usucă buzele
... mai eşti?

habar n-am cum să-i spun că-l iubesc

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Over & over

când vine de la lucru,
păşind drept şi obosit
printre ruine şi nori
îşi aşază pe masă tacticos
inima secera şi ciocanul
apoi ascultă lupii urlând
dintr-o limbă în alta
prin crăpăturile lumii
spre lună (luna e
o lampă cu senzori pe care
gândul la el o aprinde
c-un vis)

atunci apar eu
din depărtarea ce se face
din ce în ce mai mică
sărind peste valurile oarbe ce rup
din ambele ţărmuri
jumătate iarnă, jumătate
buimacă de dragoste
plimbându-mi genele ude peste
mândria lui

prin somn vorbeşte mult despre viaţă
eu îl corectez şi el se alintă
(undeva între Crişana şi predicat)
însă eu ştiu cum
să supravieţuiesc
docilă printre căprioare
tigri şi păpădii
cu poşeta pe umăr

îi sărut uşor braţul sculptat în fier şi miere
şi mă întind ca o rană deschisă
înmugurind lângă el
(el fiind numai şi numai al meu)
aşteptând ca buzele lui să mă umple
sa mă golească
sa mă trezească din vis
tătă tătă tătă
c-un ţuc

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca un dans pe acoperişul lumii

fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deşi din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu ştiu ce mă împinge spre locul din care
mulţi cred că lumea ar părea mică
nu ştiu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăţ
defectele de creştere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin un vultur pleşuv
îşi clădesc cuib cicatrizându-le

visez să dansez cu norii
călăresc comete
mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
doar cu puterea gândului
doar dintr-un obicei străvechi
de a-mi căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum plângem din cauza tristeţii. Tristeţea urmată de iubire, de bucurie sau, în general de o cauză oarecare, face ca inima să împingă mult sânge prin artere şi de acolo mulţi vapori spre ochi care se transformă în lacrimi. Este nevoie pentru aceasta de tristeţe, fiindcă răcind tot sângele, îngustează porii ochilor. Dar întrucât, pe măsură ce îi îngustează, micşoreză şi cantitatea de vapori pe care ei trebuie să-i lase să treacă, producerea lacrimilor nu mai este posibilă, dacă în acelaşi timp cantitatea acestor vapori nu este sporită de o altă cauză oarecare. Şi nu există ceva care să o sporească mai mult decât sângele care este trimis spre inimă în pasiunea iubirii. De aceea observăm că cei trişti nu varsă neîncetat lacrimi, ci numai la intervale, atunci când meditează din nou asupra obiectelor pe care le îndrăgesc.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vreme ce ordinea lumii este reglementată prin moarte, poate este mai bine pentru Dumnezeu să nu credem în El, luptând cu toate forţele împotriva morţii, fără a ridica ochii spre un cer care tace.

citat din Nikos Kazantzakis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am descoperit în mijlocul urii mele o iubire care poate învinge orice, în mijlocul lacrimilor am descoperit zâmbetul, în mijlocul deznădejdii, liniştea... Aşa am descoperit că în mijlocul iernii este o vară. Şi acum sunt fericit. Pentru că am dovada că nu e important cât de dură e viaţa cu mine când în mine există ceva care mă apără încontinuu...

citat celebru din Albert Camus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa

Unii spun că este iadul, alţii spun că-i doar un test,
Eu le spun că este vadul, s-au chiar vârful Everest.
Unii spun că este moartea, alţii spun că e puterea,
Eu le spun că este cartea, cu care sporim averea.
Unii spun că-i o idee, alţii spun că este arta,
De fapt e Calea Lactee, prin care noi trecem Porta.
Unii spun că-i competiţie, alţii spun că e iubire,
Eu le spun că-i repetiţie, mixată cu fericire.
Le mai spun că e credinţă. Când trecem prin suferinţă
acumulăm cunoaştere, despre a noastră naştere.

poezie de Dumitru Delcă (13 octombrie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialoguri ale înţelepciunii

iubito, drumul spre înţelepciune
este drumul spre libertatea din noi înşine
drumul spre centrul fiinţei noastre
tu ştii că cea mai preţioasă călătorie
este aceea către sufletul nostru,
către noi înşine, către nu se ştie unde
călătorie ce o facem în singurătate şi apoi în moarte
iubito, o singură îndoială, o singură greşeală
în dragoste, surpă totul în nebunie şi extaz.
eu în viaţă am dorit fără măsură, fără răgaz
am îndrăznit fără măsură, am iubit fără măsură.
în primul anotimp am descoperit lumea,
în cel de-al doilea-vezi bine- m-am îndrăgostit de tine
în al treilea anotimp am reflectat la lucrurile toate
în al patrulea am plecat într-o călătorie fără bagaje
spre care dintre visele mele adunate, iubito?
m-am îndreptat spre ceea ce nu am trăit la timp,
şi nu vom mai trăi niciodată nicicând
noi suntem ca un cântec etern
cântat cu fiinţa toată,
un cântec ce nu se poate cânta niciodată
de la sfârşit spre început, un cântec iubit
pe care trebuie să-l cânţi totdeauna la infinit
iubito, se poate muri din iubire
în deşert se duc doar îndrăgostiţii
şi nebunii frumoşi la fire
răstigniţi între viaţă şi moarte, doar nisipul
singurătăţii absolute le este mângâiere
în marea lor singurătate
noi am trăit viaţa pe apucate, iubito
am iubit până la demenţă nopţile şi rătăcirile
prin mahalalele întunecate ale fiinţei,
eu am iubit suflul cosmic în tine
suflul spiritului tău, jocurile firii nebunatice
abandonarea în întunericul nefiinţei,
în adâncurile telurice,
ori matricea tuturor virtualităţilor tale
am avut revelaţia unirii desăvărşite în sărut
nu vreau să aflu că pentru tine am murit demult
cum te-aş putea eu pierde pe tine,
când tu eşti soarele meu frumos şi nebun
când razele tale mă încălzesc pe acest drum
cum să uit eu soarele şi dincolo de moarte?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt pentru iubire!

prin timp de veacuri şi de mii de timpuri
răsar în zeci de mii de gânduri, flori
iar parfumul dimineţilor prin crânguri
vin prin aburi de primăvară şi vă spun

suntem trupuri de unduire-n suflete
porţi deschise spre universuri, iubire
copile din soare aţintind mereu privire
spre viaţă, spre voi, şi pentru tine

cântăm pământului mii de culori minune
noi răsărim şi suntem izvor de nemurire
vrem cu bucurie ca-n inima fiecărei case
de-i fecioară, femeie sau pentru plete albe
să vă cântăm cu drag ce-a mai frumosă melodie
a florilor culoare!

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părerea ta

o respect dar nici nu există! îi s
puse tânărul
aproape poet
bătrânului de
departe poet
pe când acesta încerca să strice cu degetele
împreunate fanta cât o cutie de con
serve cu mingi
tot mai noi tot mai tenis (?!) tot
mai acoperite de pufuri citron
cum şi planeta-plămân-saxofon -
o vecină din galaxia de poezie r a r e f i a t ă
cu stelele tot
mai sus tot mai puţine la n
umăr şi la cuvinte şi
la exprimarea prin mofturi! localizate
prin vintre în molalele une
ori absolut
r a d i c a l r a d i c a l
totuşi fără
scurgeri de contor în canal
fără pierderi
fără proteze
fără pericol
de aplecare spre v e n e r a ţ i e

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Important este să aspiri spre artă, fără a avea veleitatea de a fi ajuns în imperiul ei. Marea artă este originalitatea, dar acest pisc se cucereşte de prea puţini. Apoi, originalitatea, nici nu poate fi scop, este doar un rezultat. Ca o poartă spre basm prin care ai trecut şi nu înţelegi cum.

Dumitru Dumitraşcu în Fascinaţia artei, Arta ca bucurie (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic fără DUMNEZEU!

De ce, Doamne, nu ne tuni prin minte?
Uituci, a rugăciune sărutăm prea rar
Trudite, palmele, prin care ştii, Slăvite,
Fărâma pâinii să ne-o dai, al vieţii dar.

De ce uităm, să ne-nclinăm spre mâna
Prin care ne storci apa, cu-al tău har?
În inima izvorului el scotoceşte vâna,
Zâmbind modest, de-i zici:"Ce fântânar!"

Şi-atât de păcătoşi, uităm chiar şi de Tine,
Când bucuriile n-au margini de şuvoi
Şi doar când sufletul adună-ntunecime,
Ne înălţăm spre Tine, să te-ngrijeşti de noi...

De ce prea des ne laşi de capul nostru,
Căci blasfemând ne credem bravi eroi,
Uităm ce este bun, care ne este rostu',
Uităm esenţialul:
Fără de tine, Doamne, n-am fi fost nici noi!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia luminii

A plouat prin mii de lacrimi necunoscute
Viaţa mi-a fost un amalgan de jocuri
Fără de care timpul s-ar fi unit în doi
Plouă la polul opus,
Plouă cu nesperate valori
Traumele vor fi alungate-n izbutite mişcări
E un cuvânt de magie, ancorată-n miracol
Sau poate acel cuvânt desprins de magie
Pe care îl caut în lumea fără dotare vie

Voinţa ne aduce spre lumi necurate
E un mai mare miracol,
Un zbor spre lumină
Se va ascunde iară în tumultoasa zare
Va deveni cuvânt sau necuvânt
Spre divine versuri, ascuns
În ungherele sufletului trist

Va risipi un nor, spre mijlocul roşu deschis
Va fi tot mai greu de adâncit trăirea
Căci lumina se va naşte elogiant, derutant
Spre a cunoaşte o magie
Fără de care totul ar fi destructibil şi scump.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vocaţie există mai multă iubire decât în multe relaţii de cuplu. Imaginează-ţi. Omul cu vocaţie se trezeşte cu entuziasm de dimineaţă, întreaga lui viaţă, pentru a munci neobosit ca să dăruiască lumii creaţiile sale. Munca lui va ajunge să bucure oameni pe care nici măcar nu îi cunoaşte dar prin ce a creat le va transmite o bucăţică din spiritul lui, din iubirea lui. Câte relaţii de cuplu cunoşti în care atitudinea permanentă este de dăruire cu bucurie, zi de zi, aşa cum este în viaţa omului cu vocaţie? Poate că relaţiile de cuplu au alt rol în viaţa noastră şi cei care caută iubirea aceea descrisă în mitologie şi cărţi ale înţelepţilor sau cărţi sfinte, ar trebui să înceapă căutarea ei în alte părţi fără a minimaliza importanţa relaţiilor de cuplu. Dacă ar fi să numesc suferinţa numărul 1 cu care un psiholog se confruntă, aceea ar fi dezamăgirea oamenilor că ceilalţi nu le fac pe plac, nu îi servesc şi nu îi iubesc. E o suferinţă care nu şi-a găsit rezolvarea niciodată aplicând metodele deja cunoscute şi nici nu se va găsi o rezolvare până când căutarea şi atenţia omului suferind nu se vor îndrepta spre adevărata sursă a iubirii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

(unii mor, alţii nu trăiesc.
dar femeile sunt cu totul frumoase.
pentru frumuseţea femeilor,
poem repetat)

despre
cum se face o femeie
frumoasă înainte... poem.

ea îndepărtează mai întâi
memoria evitabilă
cu un gest demachiant al mâinii.

se răsuceşte puţin în jurul liniştii,
îşi caută prin casă
sentimentul
pe care nu l-a mai folosit demult,
poate de prea repedea tulburare
a perdelelor,
poate din cauza neorânduielii verbelor
în camera de noapte.

ea se dezbracă sincer
în mijlocul unei oglinzi lungi,
îşi priveşte cuvintele
înainte de-a nu le spune
cum ii cad uşor de pe umeri.
umezeşte o cârpă
în plânsul de frumuseţe
şi o duce
şi o vine
în unde timid mişcătoare
de-a lungul buzelor, al coapsei,
al neştiutului ei de femeie.

ea se unge în locuri calde,
ca o îndulcire a albului,
cu lapte muls
din mere înserate prin nesfinţire.
întinde doar gândul puţin spre stânga,
ia din sertarul în care îşi ţine pădurea
zmeură proaspăt roşie-n gust
şi-şi dă gura cu ea,
muşcată
să-i fie cu mult mai frumoasă,
cu mult,
ca o inimă înfructată.

ea îşi ascunde sânul
într-un parfum,
ca o umbră de înger doar,
pentru că nu mai ştie
unde şi-a pus raiul prin casă.
şi pentru că nu are rochii,
în şoaptă,
ea-şi ţese borangic din blândeţe.

o femeie
este cu adevărat frumoasă
atunci când îşi înfăşoară rostul
în dragoste.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

un gând fugar prin marmura cea rece
îşi face loc cu teamă, spre tine astăzi trece
o pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
şi văd obscur lumina cea stinsă în apus

o floare răsărită din pură întâmplare
în minte îmi aduce privirea-ţi sclipitoare
în candela ce arde la cruce căpătâi
de dincolo de moarte, tu îmi şopteşti... rămâi

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut
în viaţa fără moarte şi fără început
ţi-e mâna ca de gheaţă şi-ncremenită pari
nu te speria iubito, nu e nici iad nici rai

e altă existenţă a spiritului viu
ce e transmis din veacuri de tatăl către fiu
dar nu-nţelegi că nimeni nu poate înţelege
ce a creeat Divinul prin propria lui lege

de dincolo de moarte îţi spun că te iubesc
şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc
tu iartă-mă, iubito... ştiu ai crezut în noi
dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

un gând fugar prin marmura cea rece
îşi face loc cu teamă, spre tine astăzi trece
o pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
şi văd obscur lumina cea stinsă în apus

o floare răsărită din pură întâmplare
în minte îmi aduce privirea-ţi sclipitoare
în candela ce arde la cruce căpătâi
de dincolo de moarte, tu îmi şopteşti... rămâi

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut
în viaţa fără moarte şi fără început
ţi-e mâna ca de gheaţă şi-ncremenită pari
nu te speria iubito, nu e nici iad nici rai

e altă existenţă a spiritului viu
ce e transmis din veacuri de tatăl către fiu
dar nu-nţelegi că nimeni nu poate înţelege
ce a creeat Divinul prin propria lui lege

de dincolo de moarte îţi spun că te iubesc
şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc
tu iartă-mă iubito... ştiu ai crezut în noi
dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!