Fericire, Eu

acesta este palatul meu

îl ofer tuturor cu inima
atârnând la gât ca o limbă de clopot
pe care mulţi îl aud şi puţini îl pot pipăi
sunetele curg în basso continuo
prin grădinile mele interioare
prin crăpăturile de baraj şi fântânile arteziene
departe de vuietul narcisist al lumii
te ascund în camera cu fluturi
în care nu intră soarele
te mănânc singură
un tort cu trei etaje
fără linguriţă fără milă fără oglinzi

dă-te cu pudră pune-ţi cerceii şi hai
să tragem cu puşca în cer
îmi spun vocile când tu deschizi ochii
să ne jucăm cu iepuri şi homari
apoi cu lămâi tupeu şi frunză de dafin
să-i fierbem la foc mic în oale cu capac din aramă
pentru cei mai puţin norocoşi decât noi

viaţa, iubire, este traseul spre moarte
al unei caleşti cu armăsari în spume şi vizitiu stricat
în mijlocul celor mai frumoase baluri
melancolia te poate lua de la glezne
ca o criză de gută
fie că este plictisul perucilor nepurtate
ori dezamăgirea ambasadorilor ruşi
ce nu au reuşit să îmi sărute inelul
tristeţii îi spun mereu

taci, tu, e greu e să fii fericit, să
nu mă gândesc la buzele lui
în mijlocul ceremoniilor de stat
să nu dansez frenetic prin coridoarele
cu tapiţerii şi cerubini spre sala tronului
să nu suspin în corsetul desfăcut
privind spre focul aprins de mâinile sale

există o taxă pe suflet ori de câte ori zâmbeşti
şi într-o dimineaţă oarecare de iarnă
cu degetele arcuite pe clopoţel
prin flirtul suav al florilor de gheaţă
cu aroma ceaiului de unicorn
zâmbind comand fericire

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!