Paradox

plăteam preţul unei vini închipuite
dar timpul ne-a răscumpărat
greşeala de a visa

visul se multiplica într-atât
încât părea peliculă arhivată cronologic
cu protagonişti neschimbaţi
ce individualizau deznodământul
fiecărei epoci marcante

memoria derulează mereu
secvenţele acelui, undeva, cândva
în care secundele se zbat
în coincidenţele stranii
al unui mâine întârziat

nimic nu poate dezintegra
îmbrăţişarea imaterială al aceluiaşi întreg
cuprins într-un noi,
un emblematic paradox
între privilegiu si clandestin

poezie de Rodica-Rita Ruta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu e prea târziu

Tristeţea de azi poate fi bucuria de mâine.
Greşeala de azi poate fi învăţătura de mâine.
Înfrângerea de azi poate fi victoria de mâine.
Retragerea de azi poate fi biruinţa de mâine.
Tristeţea de azi poate fi zâmbetul de mâine.
Greşeala de azi poate fi adevărul de mâine.
Înfrângerea de azi poate fi curajul de mâine.
Retragerea de azi poate fi înaintarea de mâine.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viceversa

mă zbat între marginile aceluiaşi vis
lăsat în izbeliştea timpului
şi sper să aflu valoarea vieţii
cu mai multe necunoscute
mizând pe dreptatea unei iubiri
începute cu stângul

mă zbat între marginile aceluiaşi timp
lăsat în izbeliştea visului
şi sper să aflu valoarea unei necunoscute
cu mai multe vieţi
mizând pe stângăcia unei iubiri
începute cu dreptul

oricât m-aş zbate
între marginile acestei lumi dintre lumi
între marginile acestui vis dintre vise
între marginile acestui timp dintre timpuri
nu voi afla niciodată calea care mijloceşte
drumul către inima ta

asta pentru că singurul adevăr care mi se permite
este stângăcia inimii şi dreptatea crucii

poezie de Ionuţ Caragea din Donator universal (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine voi fi nimic

mâine voi fi nimic,
poate o părere de rău,
poate un zvâcnet de aer în frig,
nici nu ştiu când am început cu adevărat,
nu ştiu când m-am sfârşit,
am vrut cândva să mă ridic
în turnul de nori,
nisipuri de cenuşă m-au risipit
ca un oftat de clepsidră
între două agonii,

am fost o variabilă a timpului
suspendată între două
probabilităţi,
ţintuită pentru o scurtă veşnicie
pe o cruce ireală de aripi,

mâine voi fi nimic,
mâine voi fi o uitare,
o piatră,
mâine voi fi
eu.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui întârziat

De toţi fiind criticat
Că mereu a întârziat,
Ca un semn de îndreptare
Este primul la plecare.

epigramă de Elena Buznă din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva prin şoapte

Undeva departe s-a născut iubirea
Într-o revărsare fără de egal,
Undeva anume simt cum fericirea
Se înalţă-n mine precum deal cu deal,

Poate chiar în gara unde-a nins în noapte
Sau în vârf de munte la izvor de timp,
Cărarea tresare la a noastre şoapte
Când seara se lasă peste-un vechi Olimp,

Tremură pădurea când păşesc timid
Printre frunze moarte către luminiş,
Într-un cânt de păsări drumuri noi deschid
Şi zidesc cetate peste lăstăriş,

Am găsit izvorul care ne-a robit
Ciutele s-adapă la ceasuri târzii,
Timpul prins în scoarţă nu se dă scobit
Şi revarsă clipe peste vechi câmpii,

Undeva iubirea şi-a făcut sălaş
Leac să fie urii care ne-a cuprins,
Pentru o vecie m-a făcut părtaş
Să-nfloresc câmpia unde-acum a nins.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu devenea atingere

între noi era ascuţirea dragostei
în toxicitatea păcatului din perne
eternitatea părea clipa în care suiam
ca într-o caleaşcă având destinaţia visul
deasupra statuie sta cerul
învelindu-ne-n glăsuire a pietrei
adiam tăcerea aceea
cu urechea din spatele timpului
pe muzica aceea ne dansau toate flăcările şi
ochii noştri aveau straie lichide

ne piteam undeva între întrebare şi răspuns
între inimă şi duh poate
eram posibili drumeţi pe calea lui mâine
sângele ne venera minciuna
să se poată aşeza mai lesne
lângă adevăr
nefiindul

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memoria peliculei - protagonişti: Dani Oţil şi Mihaela Rădulescu

Ea se crede "top-model",
Dar când o văd cu partenerul,
Mi-amintesc de Fernandel
În "Vaca şi prizonierul".

epigramă de Mike Farkas (14 noiembrie 2008)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând în vis

urmează-ţi visul,
dar nu ieşi din el.
altfel vei vedea spatele
celui din visul de rezervă,
aşa cum stă şi priveşte
în golul curţii interioare.

şi câte gânduri îi trec
şi câte gloanţe şuieră
de la o ureche la alta.
şi tu vei spune,
vai, dar ce bine îi stă părul,
aşa cu spatele cum stă,
de poate fi oricine.

chiar până şi tu ai fi,
într-o noapte în care
era prea cald în vis
şi îţi făcuseşi o fereastră
între pernele lunii.

şi sentimentul acela
de gaură de glonţ potrivit
în capul pieptului.

tocmai s-a trântit o uşă.
de visul tău acum te desparte
un întreg spital de recuperare
a celor care n-au
ce visa la noapte.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi va veni...

Şi va veni şi ziua-aceea-n care
Vom fi aflat că viaţa-i de vânzare,
Că timpul existenţa corodează...
Zadarnic omul, ani la rând visează!

Şi vor veni cândva, în ani târzii
Şi toamne cu poeme cenuşii,
Albume, amintiri, lacrimi, tăcere...
Trişti, pustiiţi, lipsiţi de mângâiere,

Vom aştepta cu suflet de părinte,
Un prunc, cu vorbe bune să ne-alinte,
Dar sufletul ni-i gol atunci şi plouă
O toamnă poate, poate încă două...

Clepsidra toarce timpul... Ca un clopot
Se-aud în noi secundele. De ce,
Copii, uitaţi de cei ce v-au dat viaţă
Şi-i părăsiţi aşa de repede?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar dacă visul este al unui bolnav de nervi, de exemplu un isteric, va trebui, pentru a-l determina să-şi recunoască ideile refulate, să i se dezvăluie relaţia care există între acestea şi simptomele bolii sale şi să se insiste asupra acestui aspect până când starea sa s-a ameliorat într-atât încât ideile refulate s-au substituit simptomelor.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cam aşa, dar în alt fel

Noi vom fi cândva, pe vremuri,
cam aşa, dar în alt fel
zid aceleiaşi biserici,
turn aceluiaşi castel,
scrinul unei alte taine
a aceluiaşi alt trup,
bucuria dintr-o veste,
foamea din acelaşi lup,
două tunete-ntr-o ploaie,
doua sâmbete-ntr-o joi,
fi-vom cerbi goniţi în roşul
ce se-adună vara-n macii
de pe drum şi-n mierea toamnei
din trifoi.

Noi eram, vom fi pe vremuri
cum ne-am fost, cum nu vom fi
ziua din aceeaşi noapte,
noaptea din aceeaşi zi,
miei de zer păscând asfalturi
ale-aceloraşi câmpii,
nasturi pe aceleaşi bluze,
dinţi de om pe-aceleaşi buze,
foc în focul din obuze
cam aşa, dar în alt fel
zid aceleiaşi biserici,
turn aceluiaşi castel,
sfinţi în tivul unei robe,
lemn în jarul unei sobe,
lampă într-un vechi bordel.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există vise în care legătura directă cu evenimentele din ziua precedentă este vizibilă şi altele în care evenimentele nu par să joace nici un rol. Făcând atunci apel la analiză, observăm că toate visele, fără excepţie, îşi au rădăcina într-o impresie dobândită în ajun, sau mai bine zis, în ziua care a precedat visul. Această impresie, care poate fi numită incitarea la vis, este uneori atât de puternică încât nu este nimic surprinzător în faptul că ea ne-a preocupat în timpul stării de veghe. În acest caz spunem pe bună dreptate că visul nopţii nu face decât să continue preocupările zilei.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cap de pod

Mă aflam la capul unui pod
Nu ştiam ce s-a-ntâmplat cu mine
Carul vremii dacă trece, vine
Înapoi de la un anti-pod?

Şi nici dacă după moarte, viaţa
Va porni spre alte începuturi
Genele în somn dacă le scuturi
Se derulează invers dimineaţa

Că e destul să deschizi ochii
Colbul lumii să ţi-l ştergi din mers
Şi murmurând un singur vers
Să te trezeşti în ţara Mamei Dochii

Şi-acolo la intrare stă un sfinx
Care-ţi pune-o singură-ntrebare
Şi cine dă răspunsul, poa' să zboare
În spaţii eterate într-adins

Mă aflam la capul unui pod
Între două universuri paralele
Ieşind dintr-unul, nu ştiam că ele
Se mişcă-n sens contrar după un cod

Gulfstreamul purtând apele calde
Înspre nord, părea că s-ar fi rupt
un echilibru. Iar pe dedesubt
Ape reci vin ţărmuri să le scalde

Părăseam materia şi lestul
Dincolo pătrunde numai zborul
Eu eram şi gând dar şi fiorul
Fără recuzita şi tot restul

M-a prins seara la un cap de pod
Rebus poate sau doar paradox
Aşteptând ca submarinul Dox
Fluturii de mâine în exod.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cuvânt al unui condamnat

am ochii unui animal hăituit

nu ştiu cum să vă spun dar azi
am ucis în numele Tatălui
al Fiului şi al Omului din mine
am degetele pătate şi
trăiesc într-un anotimp pervers
rostuiesc cuvinte nerostite
şi-mi caut vina
în tăcerea unei lacrimi
fără identitate
ucisă
în favoarea unei iubiri
pe care
am scrijelit ultima dorinţă

mai e puţin şi se termină ziua
undeva între două spaţii
mă aşteaptă Ea

mi-ar fi plăcut să mai rămân
măcar un anotimp
să asist
la naşterea unei lumi
în care intimitatea să fie
siguranţa de rezistenţă dintre doi

nu-i nimic

sunt un condamnat frumos şi
orice condamnat are un ultim cuvânt:

te iubesc

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi undeva, între probleme, rutină şi certuri, pierdem tot ceea ce ne-a unit cândva. Mereu căutăm altceva în speranţa de a fi mai fericiţi, dar trăim veşnic aceleaşi poveşti în locuri şi cu persoane diferite şi nu învăţăm aproape niciodată din greşeli. Sau învăţăm prea târziu.

Natalia Popusoi (2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu ştiam că poate însemna o ploaie
lungă şi neverosimilă
cât viaţa unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,

nu ştiam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuţi
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în faţa unui sertar de amintiri
şi de scrum,
în faţa unei uşi
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri şi azi,
între iluzie şi realitate,
între cai verzi pe pereţi,

lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munţi,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile oraşelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este urgent în viaţa asta

totul se derulează pe repede înainte
iar eu repet ca pe un refren fiecare clipă frumoasă
până la banalizare până la atrofiere
până când cineva îmi va da un cot să mă trezească din reverie
moment în care mă privesc ca pe o curiozitate

nu mai ştiu de unde să încep numărătoarea
cred că de fapt nu mai ştiu să număr
poate că încep să-mi pierd bruma de minte
oricum sunt destul de prost încât să cred în alte lumi
în alte vieţi în nemurire şi veşnicie
când nici universul nu e veşnic
când nici infinitul nu ştie de ce are origine

cine să hotărască legi universale de la nivelul de furnică
oricât de mult mi-aş dori să trăiesc din plin
nu fac altceva decât să mă pierd în muşuroiul acesta
cu pretenţie de templu

caut sprijin în iluzii despre lumi paralele
dealtfel utopiile nu diferă cu nimic de luciditatea
celor care nu cred în niciun fel de vise

oricât de crud ar părea
fiecare om îşi doreşte ceea ce nu poate avea
oricât de mult timp ar avea la dispoziţie
şi oricâtă lipsă de termene limită
întotdeauna vor găsi o cale de a urgenta ceva
să le pară timpul insuficent
să lupte cu secundele
să poată muri fericiţi
că în sfârşit vor avea o veşnicie
în care să iubească

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri

tot ce memoria sfinţeşte
obiecte, imagini, vibraţii
eul pictat undeva în urmă evaporat
degetul (profeţie?!) a unui copil grav
în «mime» totuşi lucindu-i ochii
bucle, panglici, flori presate şi urmele
pe hârtie ca nişte desene «criptate»
tot ce memoria sfinţeşte
ecouri
efectul nu mai este acelaşi, acum
craniul mi-e din tablă zincată
ba chiar întreg trupul
plouă şi
aud ropotul la fel
ca atunci când lucram într-o hală învelită cu tablă
.......................................
deschizând ochii
ditamai soare în culmea amiezii
înăuntrul meu
ploua
umbra unui deget rămâne tot ce memoria
a sfinţit?!?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distih cronologic

După căderea originară
timpul a-nceput să doară

distih de Costel Zăgan din Interludiu (26 ianuarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!