Mai departe

Şi-a încordat furca pieptului
şi a strigat a victorie,
când a încetat nimeni nu l-a crezut,
apoi s-a făcut nevăzut.

Mai departe ca un berbec înfuriat
a strivit barierele întâmplărilor,
ţine întruna coarda întinsă
pentru schimbările care se produc în el
şi în jurul lui cu precădere.

Rupe bucăţi din viitor cu sălbăticie
şi le lasă prezentului gata de luptă,
pune spătar tuturor superstiţiilor
şi păşeşte prin fapte cu dreptul.

Îşi arvuneşte rezultatele pământene,
dar lasă cerului gândurile de meditaţie,
îi rotunjeşte lunii povestea iubirii
şi o trăieşte cu tot suflul prin femeia sa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare faţă o altă faţă

strâns în corzi până simte aburul feminin
cu toate fibrele împletite ca sârma-n gard
ştie pe unde să taie cu foarfeca dreptunghiul
prin care ajunge dincolo cu dorul nestins
în care şi-a crucuficat instinctele primare
şi se hrăneşte cu frumosul lichefiat
rupe din trup propriile porniri trufaşe
îşi scoate din buzunar moneda de schimb
şi o pune pe masa negocierii libere
pentru ademenirea iubirii ei sclipitoare
care nu te lasă să scapi
decât vindecat de vechile năravuri.

de acum întregul femeii se vrea rodind
şi calităţile ei puse în sângele bărbăţiei
să armonizeze cuvintele adânci ale simţirii
fără să le macine la morile de vânt
care plimbă aerul pe fiecare faţă
şi-l scapă ca pe o haită de conducător
şi-i dăruieşte prin luptă altul.

cu timpul rămân doar zidirile
şi ele se înalţă
lângă piramide de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot face

norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existenţa
care locuişte nestingherită în trup
cu statut de viaţă.

mai departe merg liniştit
până la capătul speranţei dezlănţuite
ce nu se lasă supusă de ignoranţă
nici de aspiraţiile neverosimile timpului prezent
şi încearcă să scape de singurătate
cu omiprezenţa ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spaţiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu fuge de moarte

Nimeni nu fuge de moarte
La ieşirea din munţii semeţi
apele se limpezesc sărind în cascade
pe faţa dimineţii soarele îşi lasă razele
chiar dacă-i rece învăluită-n ceaţă,
totul se-ntâmplă normal şi grăbit,
nimeni nu fuge de moarte,
dar trăieşte cu teama în oase.

Nesfârşitul prin care curge văzduhul
lasă în hăuri ecoul
şi ziua se ridică din memoria clipei
fără cicatrici pe buzele amiezii
înflorind în ochi bucuria luminii.

Dacă pot să străbat cu sufletul,
odată cu săgeata albastră
voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări măiastre

Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandreţe în unghiuri de lumină,

răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.

Se năpusteşte printre nori
ploaia care împrospătează aerul,
culorile se îmbrăţişază-n arome
încărcându-se cu semnificaţia lor.

Trăirea capătă puterea aurei
ce-i purifică gândurile
şi le lasă libere,

să se viseze păsări măiastre.

De semne vor da la margini
unde se rup barierele întunericului
şi nimeni nu le opreşte,
să se exileze-n cosmos
când trup nu mai au.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierii se pornesc în cânt

Cât gândurile lasă să se întrevadă, viitorul este în echilibru,
talerele balanţei aşteaptă plinul bogăţiei risipite,

mai departe zilele se leagă de nopţi prin cordoane ombilicale

cum stelele de oiştea carului mare.

Ploile aproape călduţe alunecă pe umeri,
intră-n culori fără niciu ecou
doar plânsul norilor fără tunet

se risipeşte umed.

Apoi limpezimea cerului la fel cu a minţii
caută liniştea în fagurii timpului,

creşterea ierburilor capătă verdele glas
pe care numai greierii îl ascultă
şi se pornesc în cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care ne privim

Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschişi.

Simţind coaja prin care respiră lumina
Însetaţii de cuvinte caută înţelesul
Char dacă preţul urcă pe scară
şi valorile rămân tot ma jos.

Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaşte bucuria lichidelor tari
şi timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în acelaşi trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
şi de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înţeleg minunea care mi-a deschis ochii minţii
şi mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe faţa celor ce mă însoţesc spre mântuire,
vă înţeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniştit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutăţile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă laşi fără vise

Eu mă despart de ceea ce scriu,
de frumuseţea imaginară,
gândesc cu dezinvoltură o existenţă palpabilă.

Tu nu mă laşi fără vise,
îmi spui că până la urmă gândirea are idei
care nu te lasă în umbră.

Rabd cu dăruire şi voinţă neclintită timpul de pază
lângă focul care-mi arde inima
cu flăcările iubirii albastre.

Prin lume circulă tot felul de zvonuri
şi chiar ameninţări apropiate,
este o luptă surdă între competitori mari
care nu ne face să uităm de teamă
dar plecăm din start cu o povară pe umeri
mai grea decât crucea.

Sunt atât de constant în vederi,
încât te miri cum trec peste obstacole
şi merg mai departe la ţintă
cu acele convingeri formate demult
ce se adaptează la schimbările din viaţă
ca şi minciuna la existenţa reală.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firescul mă pune întotdeauna la punct

De la o vreme călătoresc prin lume şi n-o mai neg
ajung în punctele ei vulnerabile,
firescul mă pune întotdeauna la punct,
frumosul singurătăţii prin multimi nu mă iartă,
dar nici nu mă lasă plecat acasă.

Nu moare nimeni de prea multă plăcere
un moment oportun trebuie folosit,
scrisuil îmi rămâne ultima fotografie în detaliu
în care las sufletul să rodească din amintiri.

Închis apoi între pereţii interiori
am învăţat să-i ascult cu răbdarea pusă la încercare,
dar am obosit,
sunt cuprins de un somn nevinovat
prin care visele vâslesc pe tărâmuri străine.

Mă închid în obişnuinţe vechi
de care nu pot să scap fără să lupt cu înfrigurare
până capăt conştiinţa faptului împlinit
prin forţa lucrurilor pe care le determin zilnic
ca un orb reperele de orientare
într-un oraş al întunericului perfid.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biruinţa

Isus a înviat din morţi, biruitor,
din Însăsi viaţa Lui dând viaţă tuturor!
Si-acum în rând cu noi, ca frate şi-mpărat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Cu mii de flori, cu frunze noi în crâng
vin primăveri ce iarna iar înfrâng
Şi toate spun că Cel Crucificat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat cu trup de slavă plin,
aşa cum vom trăi şi noi prin har divin.
De două mii de ani în luptă ne'încetat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Dar dacă-i drept că-nvie frunza iar
şi florile când din pamânt răsar,
cu-atât mai mult Acel ce le-a creat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat, puternic şi slăvit.
Şi sutele de fraţi cu Domnul au vorbit.
Apoi, în patru zări pornind, ei au strigat:
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Eu n-am văzut cum a-nviat Isus,
nici mâna-n răni ca Toma nu I-am pus.
Dar simt mereu că-n viaţa ce mi-a dat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngeri nu mai sunt demult

lumea e plină de inconsecvenţă
dar nimeni nu se lasă convins
şi tot încearcă

ştiu cum fiecare îşi susţine ideea
şi moare cu ea-n braţe
caut să pricep demersul
nu mă dau bătut
dar primesc pe la spate

raţiunea se clatină
adevărul se îngroapă repede
deşi nu e mort

îngeri nu mai sunt demult
defilează cei puternici
cu mâinile-n buzunare
şi nasul pe sus

lumea e ruptă-n bucăţi
care nu se lasă convinse
la unitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda de lumină

gândul în care călătoresc
fără să bănuiesc unde
mă lasă într-un ţinut
din care pleacă păsările
peste un deşert de apă
Dumnezeu pescuieşte sârguincios
încerc şi eu cu undiţa de argint
dar nimic
aştept minunea când trag peştii
şi se întâmplă
simt o undă de lumină
care mă atinge
şi pleacă.

n-o urmăresc

prin înaltul cerului
se face o cărare
drumul meu se arcuieşte frumos
şi merg mai departe
să întâlnesc păsările sosind
în ţara, grădină

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă pe umeri un giuvaier

Se înfăşoară-n pereţi de rouă,
are o limpezime-n priviri care îmbată verdele
păşeşte odată cu stelele prin ierburi.

E desfătată ca o vocală sonoră
În sufletul vibrant al unui cântec de dragoste.

Dacă o cunoşti îi pui sărutul în mâini,
te temi de oglinda divină,
ascunzi în trup o atingere dorită
care-ţi macină gândurile şi te face dependent
de o flacără care-ţi circulă prin sânge.

Nu ştii ce se întâmplă cu tine,
puţini cred că eşti stăpânit de fluturi
şi sub piele porţi vârstele florii.

Între mine şi ea-i o amiază de lumină
unde nu odihneşte nicio umbră.

Între noi valuri din suflul iubirii
poartă pe umeri un giuvaier.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia îmblânzită de ploaie

Degeaba vreţi să mă convingeţi de contrariu,
fără ospeţele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute şi se scutură de ele,
dimineţile vor sta cu soarele pe masă
şi primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foşnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispiteşte tot mai frumos
femeia îmblânzită de ploaie
şi o împlineşte la fiecare atingere.

Amiaza vicleană şi fierbinte
îşi face plinul cu odihnă şi vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
şi seara soseşte c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia subţiată de ploaie

Degeaba vreţi să mă convingeţi de contrariu,
fără ospeţele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute şi se scutură de ele,
dimineţile vor sta cu soarele pe masă
şi primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foşnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispiteşte tot mai frumos
femeia subţiată de ploaie
şi o împlineşte la fiecare atingere.

Amiaza vicleană şi fierbinte
îşi face plinul cu odihnă şi vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
şi seara soseşte c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cântecul păsării

Lasă-mi hărăzit harul
ce mulţi dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să ştie.

Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar şi ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.

Nimbul celor aleşi
mi-l pune pe frunte-n lumină
cum cântecul păsării
ce se anunţă pe sine la concert
în fiecare primăvară
şi apoi tace.

Lasă-mi harul meu dăruit
celor cu sufletul atins de cuvinte
ca un balsam nevăzut,
plăcerea de a fi absorbit de frumos
până-n adâncul iubirii.
Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Ea se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu-ţi dai seama de semne

Ai făcut din mine povestea ta de dragoste
fără nicio opunere am rămas locului
cel care trebuie să întrţină focul.

Poate că nu întodeauna am pregătit suflul,
dar intru în consens cu logica lucrurilor,
tu nu accepţi alte soluţii
decât cele care produc satisfacţie.

Când prea mult mă zbat trebuie să ştii
că este o nepotrivire,
dar nimic nu-i fatal dacă nu e dureros,
liniştea şi plăcerea sunt aşteptări care apar
când nu-ţi dai seama de semnele clare.

Nemulţumirile ivite de după colţ
când clipele fug unele de altele de zor
nasc problemele care sar peste cal
şi calul peste garduri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

Nu sunt îngăduitor cu cei care ne fură,
nu mă las târât în compromisuri,
sunt cel care vă declară iubirea
şi nu ştie să mintă.

Voi conaţionalii mei cinstiţi
sunteţi vigoarea acestui neam milenar,
steaua călăuzitoare-n viitor,
vertebrele susţinerii coloanei infinitului nostru.

Nimeni nu ne ştie interesele ca noi,
lumina o primim de la soare,
soarele nostru e ca un măr de aur
din care încolţeşte sufletul acestui popor
şi lasă mai departe urme-n istorie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine primăvara

încă de copil mă visam un distins
care se impune prin prezenţa de spirit
şi modul de a fi în mijlocul valurilor
ce se grăbesc să răstoarne echilibrul

cei ce mă ascultă nu pentru că mă cunosc
ci pentru că suntem împreună
trăim timpul cu nobleţea înţelegerii
a ideilor care ne animă
şi nu ne lasă obosiţi la umbră

ne despărţim deseori de noi înşine
mergem pe drumuri diferite
şi nu ajungem la capătul visat
dar ne oprim la izvorul fermecat

când vine primăvara
ne trezim ca şi copacii din somn,
şi pornim mai departe în lume

ziua nu ne lasă singuri
iubirea ne cheamă permanent
şi nimic nu ne desparte de Dumnezeu
atât cât este al nostru la nesfârşit

niciodată nu mă îndepărtez de oameni
o să mă simtă la nevoie
semănul lor apropiat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul din mine creşte prin cuvinte

În fiecare zi de joi
îmi întâlnesc lumea imaginară,
stă cu mine la o cafea fierbinte
cu aburul ademenitor care sparge aerul,
tu ai gândul departe şi surâzi
ca dintr-un tablou pe care-l apreciez demult
şi-l privesc în fiecare zi de respiraţie adâncă
cu ochii plini de o lacrimă tainică.

Omul din mine creşte prin cuvinte,
se-mbracă-n hlamida limbii române
şi luptă cu sine pentru alţii
pe baricadele clădite în aura înaintaşilor.

În laboratoarele minţii
se analizează şi creează cu credinţă
ideea ce înfloreşte pe ram
şi cu dragoste înflăcărată rodeşte
fructul ce nu se lasă niciodată mâncat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!