Luna arunca

sclipiri demente peste sicriul
care totuşi rămânea negru
dar automobilele acelea albe
cochete, de o apartenenţă
fragilă
reflectau întreaga lumină a cerului
orchestra aceea nebună scârţâia
şi scârţâia
iar ceaţa începea să acopere
muzicanţii fără cap şi fără coadă
în noaptea aceea îi ardea
de glumă mortului şi noi aveam
încă înfăţişări relativ normale
gornistul cu cap de paie
suna adunarea ultimilor soldaţi
cu picioare de lemn care mărşăluiau
în ceaţa beată care extazia
un cap de muiere aruncat peste
o manta udă şi incredibil de verde

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în care pictorul s-a întors în pânzele albe

văd frica în ochiul tău nins
de parcă mâna îngheţată într-un atac hibernal
a tras cerul de zăpadă peste clipa asta caldă
încleştată între dinţi ca şi cum ar fi
ultima muşcătură din frigul ieşit din minţi
ultimul os din liniştea înfăşată în memoria de vată prin care răzbate primul cuvânt
doar groparul îl mai ştie şi-l îngână când face încă o incizie în pământ

în noaptea aceea toţi oamenii mergeau în sens opus şi foarte grăbit
în noaptea aceea toate culorile erau albe
în noaptea aceea fără sfârşit

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa

Ceaţa se lasă peste munţi.
Peste pădurile cu brazi cărunţi,
Peste florile de tei,
Se lasă şi peste ochii mei, ai tăi.

Pământul pare mai rece, mai stingher
Soarele a dispărut de pe cer.
Luna s-a ascuns după nori
Şi luceafărul nu mai luminează până în zori.

Dar să nu cădem, iubito, în disperare,
Căci iubirea care pe noi ne-a unit
Are o putere mare şi va risipi
Ceaţa de pe pământ.

poezie de Vladimir Potlog (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiul din lemn

Veneau cu geamantane din lemn
cu haine din lemn
cu paşii de lemn,
vorbind într-o limbă de lemn
despre uriaşa balama care scârţâia cerul...
În gară trenul îşi schimba la garderobă fierul...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sunt numai nişte metafore.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şcoala şevaletelor

mă înduioşa subtil vederea
pentru prima dată ţineam
strâns un ghidon de bicicletă
transformat în şevalet
aproape scârţâia dar mai mult scurma
era vopsit în roşu
celelalte stăteau de lemn
aliniate de spaimă în magia
unui atelier mare fără obloanele trase
era controlul disperării
pânzele stăteau unse
îmi venea să îmbrăţişez
şevaletul meu vopsit în roşu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa toamnei, vis de jale

Ceaţa toamnei, vis de jale,
Peste munţi şi văi s-abate.
Vântul scutură copacii,
Seci fantome dezbrăcate.

Singuratic, trist, veghează
Un copac nescuturat -
Vârful lui cel verde pare
Că-i de lacrime udat.

Pustiirea din natură
Este inima-mi cernită,
Iar copacul verde, dragă,
E icoana ta leită.

poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poate nu ne mai încape cerul,
iubitul meu,
de aceea am intrat
în carcasele astea de tină şi scuipat,
poate nu ne mai ţine
nicio rătăcire de cometă
greutăţile gândului,
de aceea stăm cu ele în geamantane
lângă uşi pe care nu se pleacă.

şi poate
am greşit dumnezeul,
am nimerit unul care nu iartă,
care ne-a înfipt pe veşnicie în viaţă,
insecte moarte, frumoase,
în cutia de lemn
a unui copil de clasa a şasea.

poate nu mai avem
lacrimile acelea în formă de aripi
care spălau în zburare
tristeţea galaxiilor
pe care
noi, planete fără timp,
le lăsam în urma tuturor sentimentelor.

poate ne lasă şi pe noi cineva
să murim...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne căutăm pe noi

în noaptea ca o gaură neagră
şi ceva ne împingea din spate
spre răsăritul soarelui care se prelingea
pe stâncile din jurul peşterei
aveam la noi aripile ascunse
pe sub hainele de purtat în valiză
ştiam că vom zbura peste ani
în căutarea noastră nebună
cu gesturi de neputinţă strângeam probe
despre ultima iubire aşezată pe-un rug
umblam cu hărţi tridimensionale

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am privit senin

bradul curmat de lama alb-albastră
a toporului care l-a ronţăit
era încă verde în ochii mei
şi mirosea a răşină fără să rănească
pe cineva prin viaţa lui solitară
a pierdut lupta cu metalul călit
deşi părea să sufere de o tinereţe
nebună cu dezavantajele ei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea e ca ceaţa: nu e înălţime pe care să n-o acopere.

proverbe ungureşti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică (Lorelei în oglindă)

Tribute to Heinrich Heine

Pe câmpia verde, de lucernă plină,
Era o prinţesă, ca dama de pică
Mergând cu tact, precum o felină,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Şi cătând pe râu, spre iubirea sa,
Se-aruncă-n vâltoare, ea nu ezită
Departe pe deal, chipul lui se-afla
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Din apele tulburi, ea tot priveşte,
Înoata-n continuu, fără pic de frică,
De mai aproape, el parcă o ţinteşte,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Într-un final tragic, curentul răului,
O trase în jos, n-a mai putut să zică
Nimic, ci se scufundă cu figura lui
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

poezie de Alex Dospian (26 iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi

lumea dormea
aşteptam ca să plâng
pe ruguri de gând
cădeau stele în noapte
piereau cuvinte printre triste şoapte
se scurgeau întrebări păşind printre scări
scările durerii în lacrima tăcerii
băteam în uşile lumii, cădea un blestem
paşii obosiţi pe scânduri de lemn
gonit de idei, rătăceam într-un pat
dormeam între noi
adormeam între uşi fără chei
se izbea de geamuri
raza crudă de lună
ploua peste timp
căutam un timp, mă loveam în răstimp
şi în noaptea aceea
am venit acasă, călcând peste toţi
în poartă fluturi
se jucau în privire
în casă, un pat şi o masă
a rămas între noi
ţigara ardea pe o masă
şi în noaptea asta am înţeles
tu eşti femeia mea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crapă de dimineaţă

Aştept dintr-odată să mă treci
peste puntea durerii
cu răbdarea unui orb.

Lumina curge fluidă pe pământ
prin oasele albe ale cerului,
Luna culcată pe partea sa nevăzută
cerne trecerea arcuită pe axă
prin sitele stelelor.

Noaptea disjunsă în procesul cosmic
rupe cu dinţii din întuneric
şi se grăbeşte să apună.

Se crapă de dimineaţă prin fante de lumină
ca într-un lemn cu inima roşie
abundent sângerândă.

Soarele îşi desenează răsăritul
c-un crepuscul de culori
care se varsă peste marginile orizontului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te uiţi în oală

pierdut în sunet de tobă de tinichea
bătută cu lingura de oţel-inox
o pleoapă aburită se lasă pe fundul
pierdut în sosul roşu cu carne
îngroşat în veghea lăsată de ceaţa
serii peste blocul strâmb şi cenuşiu

privirea olii îţi dă dependenţă
înţelegi că păcatul se lasă cu greutate
şi apasă lăsând câteva găuri
din care lipsesc mai multe linguri

ţi-ai dori s-o acoperi şi urgent
s-o abandonezi în margine de drum
pe-un muşchi strămoşesc cât
de cât verde plictisitor de perfect

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rezerva aia

de spital erau numai ei doi
îi spunea glume şi bătrânul
nu râdea în noaptea aceea
aştepta să moară şi încă murea
de la cancerul ăla de colon
nu era nici acasă şi asta îl făcea
să plângă cu gura închisă
i-a spus gluma care niciodată
nu dădea greş şi el nu făcea
nici un efort să râdă
a trecut la altă glumă
însă bătrânul continuă să moară
credea că râsul te vindecă de cancer
făcea multe glume prin oraş bătrânul
deşi era slăbit de la citostatice
i-a spus altă glumă cu musca
în ciorbă, însă bătrânul continua
să moară fără să râdă în salonul acela
odată spunea bancuri celorlalţi
el le ştia pe toate şi a început să le zică
însă bătrânul continua să moară
mâncat din interior de cancer
prietenii l-au sunat pe telefonul mobil
nu putea să le mai răspundă
a încercat altă glumă de mare succes
dar bătrânul continua să moară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul era roşu

Aveam o suferinţă de spus lumii
Dar în aceea zi, lumea nu s-a trezit

Am umblat prin toate castelele ştiute
Să despart istorii de Dumnezei
Să usuc vreascuri pentru o iarnă
Fără zăpadă şi colindători

Aveam însă un zâmbet de arătat prietenilor
Dar în aceea clipă, ei nu mă vedeau

Atunci am răsturnat toate paharele din case
Le-am dat păsărilor tot grâul din hambare
Să pregătesc universul pentru o zi de toamnă
Fără culoare, fără timp şi fără secundare

Aveam totuşi o iubire pentru tine
Dar în această viaţă, nu m-ai privit

Am prins în braţe crinii şi trandafirii cei albi
Şi am mers spre marea-nvolburată
De la marginea hotarului dintre frică şi cald
Acolo, cu toţi m-aţi întrebat de ce am întârziat.

poezie de Anca Pepelea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de viaţă

Mi-e dor de viaţă ca pământului de ploaie.
Mi-e dor de viaţă ca cerului de soare.
Mi-e dor de viaţă ca poetului de poezie.
Mi-e dor de viaţă ca sufletului de o frumoasă melodie.
Dar nu îmi este dor de ceaţa care se lasă peste noi.
Nu îmi este dor de omul care îmi vorbeşte de pace,
Dar în suflet poartă un război.
Nu îmi este dor de străinul care mă numeşte frate,
Dar în gând plănuieşte să mă lovească pe la spate.
Nu îmi este dor de tot ce pare frumos, dar este fals.
Nu îmi este dor de lumânarea care a ars.
Îmi este dor de o lumină lină care vine,
Dintr-o inimă de om bună şi creştină.
îmi este dor de tot ce trebuie să aibă omul mai sfânt,
De viaţă, limbă şi de al său pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 martie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram urât şi demn de dispreţ – o ştiu, o ştiam şi atunci – dar sub urâţenia şi mizeria aceea se ascundea un suflet care voia să ştie, sa cunoască adevărul, să se îmbete de lumină, iar sub pălăria aceea unsuroasă şi în capul ciufulit se afla un creier care voia să înţeleagă orice idee şi, mai presus de orice, să raţioneze şi să viseze, o minte care începea să observe ceea ce alţii nu văd şi se hrănea dintr-un loc în care cei mulţi nu găsesc decât gol şi pustiu. De ce nu m-a înţeles nimeni, de ce nu mi s-a dat ce mi se cuvenea de drept?

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş de var

Oraş de var cu uliţi strâmte
Oraş cu suliţele frânte
Oraş în care-ndoi spinarea
Şi-n care urlă disperarea

Această cântăreaţă care
Ridicase noaptea în picioare
Cucerise marile oraşe
Şi peste tot lăsa răvaşe;

În cea din urmă încăpere
Lipsit de orice mângâiere
Suna bătrânul orologiu
A consolare şi elogiu,

Un vis uitat în crisalidă
E cea din urmă atlantidă
Revendicată de aezi
Şi cronicari fără dovezi

Şi întrebările firesc
În care nu mă regăsesc;
Oraş de var cu uliţi strâmte
Şi turlele-n abis răsfrânte

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!