Opţiunea editorilor

În curând voi fi mort.
Vor rămâne, poate, zece poeme
în care copiii idioţi
vor găsi animalul numit okapi, furnicarul,
pe Napoleon, pe Savonarola,
Kamceatka, insulele Sondei.
Profesorii lor, tembeli ca şi ei,
vor scoate de-aici, fără multă osteneală,
câteva lecţii de istorie şi de geografie.
Mai târziu, devenind adulţi
se vor scufunda, la rândul lor, în proză.
Totuşi, un filozof de provincie
va scrie despre opera mea o teză stufoasă,
indigestă, tâmpită.
Editorii vor refuza s-o tipărească,
şi, după cea mai bună logică, poemele mele
vor muri de îndată.

poezie clasică de Alain Bosquet, traducere de Maria Banuş
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte poeme?

Câte poeme ţi-oi fi scris?
Nici eu nu ştiu câte au fost
Şi poate nici nu are rost,
Din vis rămâne numai vis.

Câte poeme am să-ţi scriu?
Nici asta nimeni nu va şti,
Tu, dragul meu din poezii,
Este târziu, foarte târziu.

Câte poeme vor pluti
Fără să fie în colecţii?
La începutul unor lecţii,
Fără sfârşit te voi iubi.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbul meu e târziu

Ţi-aş scrie ceva
despre nevinovăţie şi cunoaştere,
despre remuşcare şi desnădejde,
despre tristeţea mea...

Ţi-aş scrie ceva
despre frivolitate şi melancolie,
despre Platon, Socrate şi Diogene,
despre înduioşare şi poezie,
despre inima mea.

Ţi-aş scrie ceva
despre eleganţa paradoxului,
despre zilele-mi negre şi nopţile-mi albe,
despre Buna Vestire, despre patima mea,
despre iubirile mele sfârşite, roz-albe!

Ţi-aş scrie ceva unduios şi sublim,
despre căderea în cer, despre trupu-ţi şerpiu,
despre poezia ta, Simm,
dar sufletui meu s-a-npotmolit
în cuvântul... târziu!

Ştiu, Simm, ştii bine că ştiu:
verbul meu e târziu,
prea târziu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cărţile totuşi...

Toate se trec sub bolţi şi pe lume:
stea ce se naşte şi codru bătrân,
oştire, şi tron, şi slavă, şi nume....
Şi totuşi cărţile... Ele rămân.

Lângă casa mea păşteau nişte miele,
cu behăit angelic, nedefinit...
Pe câteva le-am pus în poemele mele...
Numai cele de acolo nu au murit.

Ninsorile care cădeau pe colnic,
însoţite de-al iernii fagot,
mă rugau să le-aşez într-un vers cât de mic,
ca să nu se topească de tot...

Pe o femeie iubită-n juneţele mele,
după ani o revăd, ea-mi râde crispată,
frumuseţea i-a rămas toată-n poemele mele –
acolo ea nu va-îmbătrâni niciodată.

Planete se sting şi seacă oceane,
altar creştin şi templu păgân
se trec, cu imperii, munţi, bastioane...
Şi totuşi cărţile... ele rămân.
Iar cărţile totuşi, totuşi rămân

poezie clasică de Nicolae Dabija din revista Flacăra lui Adrian Păunescu (17-23 iulie 2020) (19 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii români sunt încărcaţi cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor. Aceşti copii nu învaţă nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila şi scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate şcoalele la noi. Vezi tineri care au învăţat latineşte, greceşte, istoria universală, logică şi psihologie, ştiinţe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul şi... cu toate astea, nu ştiu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit şcoala au uitat tot...

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă scoatem din discuţie proza poetică şi poemele în proză, prozatorul este în primul rând un observator. E cel care dă oamenilor alţi oameni, nu pe el însuşi. Parcă aşa suna crezul literar al unui mare prozator rus (Dostoievski?). Poetul, în schimb, e un pescuitor de perle. E cel care se dă pe sine, după ce a scotocit în mâlul fiinţei după sâmburele de lumină din adânc. Frumos vorbeşte despre el Cincinat Pavelescu, în poezia sa, dar eu prefer să văd în opera lui Bizet, "Pescuitorii de perle", metafora cea mai frumoasă şi complexă a poetului şi a demersului său creator.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefaţă (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între târziu şi prea devreme

De-i prea târziu, sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea,
Chiar dacă nu-i simţi împlinirea,
Primeşte-o-n suflet, nu te teme!

Gustată ea se vrea pesemne
Şi –mpărtăşită cu simţirea,
De-i prea târziu sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea.

Ea poate totul să însemne,
Poate fi însăşi fericirea,
Dar va rămâne în poeme
Doar chipul ei şi amintirea,

De-i prea târziu, sau prea devreme.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, distanţa rămâne, nu mă pot juca în voie cu sufletul ei, cum fac copiii cu nisipul de la mare. Şi, dacă sunt cu dânsa, oricât am fi de emoţionaţi de îmbrăţişările noastre, bucuria nu poate dura multă vreme. Iar imediat ce nu mai suntem împreună, mă simt singur, cu o mie de întrebări la care n-am primit nici un răspuns, cu neîncrederi care nu pot fi calmate, şi Dania rămâne cu o imagine fermacătoare, dar fără realitate, ca un vis, ca un film la cinematograf.

Anton Holban în Jocurile Daniei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Poate... Ştii, fiecare avem ascunsă în noi atât o parte bună, cât şi una mai puţin bună, ca să mă exprim astfel. Iar eu caut mereu să găsesc şi să scot în evidenţă partea frumoasă şi bună a fiecărei persoană, oricât de neadaptată ar considera-o ceilalţi, care cred că se încadrează într-un anumit tipar al "normalităţii". Ştiu bine că nimeni nu e perfect, nici măcar eu, dar pot găsi în oricine, oricât de rău ar fi, acea parte bună, ascunsă în interior şi atunci nu-mi rămâne decât să o scot la suprafaţă, să-şi dea seama şi cel în cauză de existenţa ei. Poate că nu voi reuşi întotdeauna, dar măcar o să încerc tot posibilul.
Lucian: Mda... Deci fiecare avem şi o parte bună şi una rea. Important e pe care o considerăm prioritară şi de care ne folosim mai mult în viaţă. Şi care ar fi partea mea cea rea?
Lia: Hmm... Ţi-ai arătat-o destul în ultimul timp.
Lucian: Aia crezi că ar fi?!
Lia: Aia şi altele... Ascunde-le cât mai curând şi scoate la suprafaţă tot ce ai mai bun.
Lucian: Bine, domnişoară consilier. Am să încerc, pe viitor, să-ţi ascult sfaturile. Oricum, cred că eu pot să fac diferenţa dintre bine şi rău şi să aleg ceea ce e bine; poate uneori mai calc pe alături, dar nu e condamnabil... În plus, îmi place să fiu înţelegător şi să ajut, urăsc violenţa, deci nu cred că pot fi clasificat drept un tip "rău". Cât despre tine, faptul că vezi în oricine partea bună, oricât de ascunsă ar fi ea şi că vrei să-i ajuţi pe ceilalţi, vorbeşte de la sine; e clar că nu poţi să fii rea. Şi totuşi, mă întreb, oare care ar fi partea ta cea rea?
Lia: Nu cred că ai vrea să afli vreodată.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mâinile noastre gângania moare

Între mâinile noastre gângania moare –
era un proverb dezamăgit.
Sub ochii noştri platanul se spânzură –
era un poem
ce se-mpotrivea cuvintelor noastre.
Trebuie să ne coasem buzele
şi să ne pedepsim melodiile.
Mai târziu, fraţilor:
stuful, rândunica de noapte,
marmura, catifeaua
vor găsi pentru noi
un grai nou-nouţ.

poezie de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii mei şi cu mine vorbeam despre obiceiuri bune şi rele. "E greu, zicea el, până te deprinzi cu ceva, dar când te-ai deprins... Uite, după primele câteva luni, nu trebuie să-ţi dai mai multă osteneală ca să fii un sfânt decât ca să fii un păcătos. Devine, pur şi simplu, o chestie de obişnuinţă."

Jerome K. Jerome în Fantoma lui Whibley
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce i se refuza cu atâta încăpăţânare? O rugase de nenumărate ori, mărindu-şi ofertele, făgăduindu-i bani mulţi. Apoi, zicându-şi că poate este ambiţioasă, îi făgăduise că o va numi premieră de îndată ce va avea un raion vacant. Şi ea refuzase, totuşi, refuza mereu! Era pentru el o mare nedumerire, o luptă în care dorinţa lui creştea. Cazul îi părea imposibil, copila aceasta va sfârşi prin a ceda, căci el considerase întotdeauna cuminţenia unei femei ca un lucru relativ.

citat celebru din romanul La Paradisul femeilor de Emile Zola (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorie + Geografie = Unire

E mândră-a noastră geografie,
Fiind cu ţara de-o fiinţă
Şi cu istoria cea vie,
Întru iubire şi credinţă.

Istoria-n devălmăşie
Cu-o fabuloasă geografie
Au dat acestei ţări contur
Şi-o înălţare în azur.

La Alba Iulia, Unirea
Cea Mare-a consfinţit ursita,
Când geografia înlesnit-a
Istoriei statornicirea!

Pentru c-aşa a fost să fie,
Aici unite-s pe vecie –
La Alba Iulia,-n Ardeal –
Istorie şi geografie.

Într-un destin naţional!

poezie de George Corbu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obelisc

mi-am jurat că voi da bacalaureatul până voi întâlni
arta minimalistă de a scrie
pe aorta copacilor îmbrăcaţi de ger
de a ma ruja pentru balul final cu pulbere de arţar
să fiu mai albă decât cenuşăreasa fără să
fiu însoţită de niciun pitic
ei să rămână pe o stâncă să bea cidru de mere

poate de data aceasta mama şi tata mă vor ajuta să încalţ sandalele să nu-i mai văd furioşi
de neputinţele mele evidente de a promova feţi-frumoşi
parcă mai ieri stăteai în ultima bancă rezemat de tinereţea ta violacee
un oarecare te-a numit imberb iar tu ai dat
cu piciorul în uşa de după care
profesorii ipohondrii nu se clinteau

statuia directorului din curte s-a împrietenit
cu părinţii revoltaţi fiindcă sub obeliscul cerului
toate trec de-a valma mai însingurate
fără râsul spart din ferestrele liceului

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Infailibilă iubirea
îmi şopteşte ceea ce nu vreau să ştiu
decât să simt
acum şi în veci.
Nu mai vreau vorbe,
doar tăcerea şoaptelor
care să îmi încălzească
mâinile tremurânde.

Poate vei spune NU
dar totuşi
nu depinde de tine, ştii asta.
Te-ai închis fără să ştii
în ungherul
unde trăiesc doar poemele mele
şi pribeagul puls...

Vei rămâne?...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deoarece satisfacţia nu se bazează pe vreo înclinaţie a subiectului (nici pe vreun interes asupra căruia el a reflectat), ci cel care judecă se simte pe deplin liber faţă de satisfacţia pe care i-o provoacă obiectul, el nu poate găsi nici o condiţie particulară ca temei al satisfacţiei de care subiectul acesteia să depindă în mod exclusiv; ca atare, satisfacţia trebuie considerată ca întemeindu-se pe ceea ce el poate presupune la altul; în consecinţă, el trebuie să se considere îndreptăţit să atribuie fiecăruia o satisfacţie asemănătoare. El va vorbi deci despre frumos, ca şi cum frumuseţea ar fi o proprietate a obiectului, iar judecata ar fi logică (oferind prin concepte o cunoştinţă despre obiect), deşi ea este doar estetică şi conţine numai o raportare a reprezentării obiectului la subiect; căci ea se aseamănă totuşi cu judecata logică prin aceea că valabilitatea ei poate fi presupusă pentru fiecare.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu despre memorie

în zilele când uit cine sunt
dacă sunt fantomă sau
un mort neînfricat lăsat
să lupte departe de rănile noastre
acoperit cu cenuşa unui imperiu
dispărut acum câteva minute

scriu despre memorie în zilele
fără memorie cultiv trandafiri
mă declar inocent şi mă aşez
cuminte în rândul de la geam
într-o morgă plină cu lacrimi
şi crini ucigaşi aşezaţi la geamuri

scriu despre memorie şi cred
că am început de câteva zile
să sângerez cu aroganţă în faţa
caietului deranjat cu discreţii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre oamenii politici «providenţiali» aflaţi la cârma ţării s-a spus, pe bună dreptate, că dacă nu au şansa de a intra în istorie vor intra – cu siguranţă – în geografie.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

filozof

Toţi sunt nebuni, iar cel care înţelege să-şi analizeze nebunia, acela este numit filozof.

definiţie celebră de Ambrose Bierce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca scriitor obiectiv de educaţie clasică şi ca artist care disociază arta de producător, Caragiale socotea nepotrivit amestecul cercetătorului literar în viaţa particulară a autorilor. Când i se cereau referinţe biografice, în vederea unor studii, opunea refuzuri categorice. Aşa i-a răspuns lui Horia Petra-Petrescu care pregătea la Lipsca o teză de doctorat despre opera lui Caragiale: "... mărturisesc că nu-nţeleg. Ce-are a face familia mea, care nu e nobiliară, cu operele mele! Şi eu socotesc că d-ta despre aceste opere vrei să faci un studiu critic de literatură şi artă – iar nu despre umila mea familie vreunul eraldic."

Şerban Cioculescu în Viaţa lui I.L. Caragiale, Obârşia şi ascendenţii (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!