Replică la poezia "Bătrâneţe" de Valentin David

Era un salcâm mai puturos,
De-a-nflorit când nu-i era menirea.
Tu de ce te pierzi acum cu firea?
Trece timpul, dar trece frumos.

Că-s copacii-adânc înfipţi în sol
Şi li-s crengile la ceruri gură-cască,
Ipostaza-aceasta e firească,
Chiar şi floarea de mai cade-n gol,

E normal, că fructe n-ar mai fi.
Ploile sunt chiar mană cerească,
Chiar de-s lacrimi, vin ca să sporească
Rodul din livezi şi din câmpii.

Îşi vede natura de-al său mers,
Când tu stai să numeri la petale.
Astea-s nebunii sentimentale
De poeţi flămânzi de dor şi vers.

N-am ce-ţi face, de priveşti sedus
La ninsoarea florilor spre seară.
E bătrân salcâmul tău de ceară,
Dar şi tu, cu pluta, eşti cam dus...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de toamnă

Petale de toamna mai plâng peste noi,

E vremea frumoasă, chiar daca sunt ploi,

Ne picura viaţa petale de vis

In păr peste ochi, peste frunti de abis.

Mai trece un an, in toamna intrăm

Pe-aripi de Iubire cu Viaţa zburăm,

Minune e Oameni sa poţi să zâmbeşti

Să numeri petale şi frunze cereşti
.

E viaţa şi vara şi toamna arzând

E şi primavara muiata-n Cuvânt

Viaţa e iarnă şi e anotimp

Viaţa e Soare, crâmpeie de Timp.

Viaţa e tot ce inseamn-Univers

Viata-i poetul ce scrie un Vers,

Viata-i un Inger cu-aripi de pian

Ce trece uşor cu mers diafan.

Nu-i greu sa fim oameni, ajunge sa fim

Frumoşi, generoşi şi să ştim să iubim.

Da Doamne in fiece suflet frumos

Iubire şi Pace, Destin norocos!

Dar daca-ntr-o zi vom uita să iubim,

Vom pierde chiar tot ce-i Frumos şi sublim

Şi noaptea va cade pe umerii goi

Şi urmele noastre vor plange in ploi.

poezie de Felicia Felidiorean (25 octombrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece. Chiar şi atunci când pare imposibil. Chiar şi atunci când fiecare bătaie a ceasului doare la fel ca şi pulsul sângelui sub o vânătaie. Trece neregulat cu rătăciri ciudate şi pauze tărăgănate, dar trece. Chiar şi pentru mine.

Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de marya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ne uiţi

La ceasuri de însingurare,
Când timpul vrea să mi te fure
Şi te trimite-n depărtare,
Uitarea să nu te îndure!

Chiar de e noapte sau de-i zi,
IUBIREA ne e credincioasă
Şi chiar de somnul te-o răpi,
Visează-te la noi, acasă!

Neliniştea de-ţi va şopti
Că draga ta te-a părăsit,
În suflet de se va propti,
Tu nu uita ce ai simţit!

Şi ochii de-ţi vor fi izvor
De lacrimi, ce şterg amintiri,
Adu-ţi aminte că-s de dor,
De dor flămând de împliniri!

Sticluţa noastră de argint,
Plină cu dragoste divină,
Deschide-o, bea din ea alint
Şi mângâiere de Lumină!

Şi chiar de-s răi şi chiar de-s mulţi,
Cei ce-otrăvesc cu vorba lor,
Să nu ne uiţi, să nu-i asculţi!
C-abia atunci muri-ne-vor!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec zilele

Trec zilele, nu degeaba,
fiecare-şi face treaba,
nu mă lasă pustiit,
mă dă dorului, sleit.

Simt că-mi trece supărarea,
chiar de-mi este proastă starea,
când pe tine te doresc
n-am putinţa să greşesc.

Mă dau dorurilor, toate,
din delict soarta m-o scoate,
de cumva rostu-mi găsesc,
în cazne mă pedepsesc.

Viaţa este ca o pradă,
dând dovadă de bravadă
te pune să stai la rând,
dă noroc când n-ai de gând.

Norocul trece o dată
pe la tine pe la poartă,
ia cu el mintea, cât ai,
vieţii n-ai ce să-i mai dai.

Dă norocul peste tine,
eşti fericit şi-ţi convine,
dar de nu ştii să-l păstrezi
pierzi şi n-ai cum să-l mai vezi.

Însă când o vrea norocul
negreşit să-ntoarcă pasul,
nicicum nu aduce anul
ce-ţi poate aduce ceasul.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret şi speranţă

Am plâns la moartea ta, iubito
Am plâns şi n-am niciun regret
Am vise nopţi în şir, iubito,
Cu tine ca şi când te-aştept.

Am pus pe crucea ta iubito
Un biet buchet de trandafiri,
Să te-nsoţească-n nemurire
Să te păstrez în amintiri.

Vor trece ape şi milenii mii,
De când te plimbi pe Elizeele Câmpii,
Vor trece morţi şi vieţi la infinit,
Nu te-am uitat chiar dacă ai murit.

Ce-ai face tu în locul meu,
Ai fi uitat c-am fost al tău,
Chiar dac-ai face eu nu aş putea
Să dau cu piciorul în ce-a fost dragostea ta.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece

Acum vre-o zece ani, când a luat-o,
Pe fata dragă parcă îi venea
Să o mănânce – atâta o iubea…
Şi azi regretă chiar… că n-a mâncat-o.

epigramă de Sanda Toma din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmul

Chiar dac-am îmbătrânit,
tot mai vreau să fiu iubit,
către tine vin hop-hop,
când la trap, când la galop.
Drumul mi se pare lung
şi de-abia, abia ajung,
de cu zori şi până-n seară
drumurile mă doboară,
de cu seară până-n zori
mi te dau să mă omori,
dar să nu mă-omori de tot
cât mai vreau şi cât mai pot,
cât mai pot şi cât mai vreau
din urcior nectar să-ţi beau,
gura ta dulce povară,
ca Salcâmu-n primăvară,
cu flori albe parfumate,
mistere nedezlegate
ce atrag albinele
şi sporesc stupinele
fericind pe prisăcari,
răsplătiţi drept gospodari,
practicanţi de sentimente
blânde, tandre, înţelepte.
Prisăcaru-i om şi el,
dar în dragoste rebel,
se supără de-i iei locul,
moft că şi-a pierdut norocul,
îşi ia masca de pe faţă
să-ţi dea lecţia de viaţă:
Prisăcarul sunt chiar eu,
iar tu eşti Salcâmul meu.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o beţie

Ciudat îmi pare după noaptea asta,
Când am venit beat-turtă pe la trei,
Că îmi vorbeşte drăgăstos nevasta
Şi nu mă ceartă ca de obicei...

O simt cum tainic iarăşi mă seduce,
Zâmbeşte galeş, fără vreun cuvânt,
Şi văd uimit cum prânzul mi-l aduce
Chiar pân' la pat... de parcă aş fi sfânt;

Iar seara, când o văd provocatoare
Şi-n poală mi se-aşează surâzând,
Mă lămureşte clar, cu încântare,
Ce am făcut c-o seară mai curând...

Cum n-am lăsat-o nici să mă dezbrace,
Sub jurământ solemn " că-s însurat...
Şi chiar de-s beat, prostii eu nu voi face
Că nu am eu, nevastă de-nşelat..."

Constat c-atunci când sunt într-o dilemă,
Ajung să recunosc cum că femeia,
Când multe par absusde, fără temă,
Găsesc prin ea şi liniştea şi cheia.

pamflet de Elena Leach din Parodie după poezia FRUNZELE de George Stanca
Adăugat de Elena Leach
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ţi mai numeri anii…

De ce-ţi mai numeri anii să vezi de eşti bătrân
Când ştii ce grea durere tu porţi în al tău sân,
Şi pentru ce oglinda întrebi privind în ea
Să-ţi spună de nu-i încă zbârcită faţă ta?

Când ştii c-a tale lucruri ce curg neîncetat
Adânci şi triste urme în suflet ţi-au lăsat,
Şi crezi c-o vecinicie amară e de când
O clipă fericită avut-ai pe pământ.

Şi ce-ţi mai foloseşte să ştii azi cum mai eşti
Când simţi că tu pe lume de mult nu mai trăieşti;
Purtând cu moartea-n suflet străin în orice loc
Viaţa ta pustie şi fără de noroc!

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Un păcat numit Apollo" de Violetta Petre

Eşti iubirea vieţii mele, m-ai ales dintre o mie
De bărbaţi, tânjind să-ţi fie animal de companie,
Chiar de-s Doberman, pur sânge, suplu, sprinten şi voinic,
Mi-ai pus numele Apollo... pentru tine sunt prea mic!

Îmi pui zgarda la plimbare seara-n drumul spre oraş,
Mă alergi prim magazine, şi apoi îmi dai relaş,
Mă adapi cu poezie şi când poposim la mall,
Îmi dai bere la cutie, însă fără alcool!

Jos, în aurita cuşcă îmi arunci, zâmbind, un os,
Mi-au căzut de-o vreme dinţii şi-i bătrân, nu-i bun de ros,
Ochii m-au lăsat, iar lanţul, scurt, mă face să turbez,
Aş da tot ce am pe lume, pentru-o zi de maidanez...

Însă stând ca o mumie, împăiat pe-o canapea,
Până-n ultima secundă, aprig te voi blestema:
Sper ca-n paiele din mine să se înmulţească molii,
Să-ţi atace astrahanul şi să-ţi intre în fotolii,

Căci geloasă, posesivă, nu o să m-arunci de-acolo,
Chiar şi mort, cu ochi de sticlă, tu mai crezi că sunt Apollo!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

A-nflorit salcâmul mai tarziu,
Muguri au plesnit cu viers de liră,
Noaptea, timpul ghemul şi-l deşiră,
Bate vânt din penele ce scriu.

Rădăcini se-nfig cu sete-n sol,
Ramuri săgetează nalta boltă
Florile-ntr-o horă dezinvoltă
Cad sinucigaşe către sol

Picuri cad din ceruri suspinând,
Lacrimi pentru clipele pierdute,
Ploaia vine tainic să sărute,
Floarea sa mai albă ca oricând.

Numărând petalele ce cad,
Văd că-n orice floare care pică,
Se ascunde-un zbor târziu, de clipă,
Răscolindu-mi sufletul nomad.

Cad petale din salcâm mereu,
Aburi albi învăluie suflarea,
Din înalt coboară înserarea...
E bătrîn salcâmul... poate-s eu?

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineaţă, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, şoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' să aibă vreo durere de picioare,

Sau – mai ştii? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe "scenă".

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Şi l-o ţine cea durere până l-or băga în groapă.

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i aşa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă şi durerea lui persistă.

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb şi gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omului cu privirile arse

de soare vântul îi zboară foiţele
de ţigare – odată
cu ele se ridică şi firele de tutun
din cutia neagră de tablă cândva
de parfum – el
priveşte din balconul deschis peste mare
şi aude cum fulgeră pescăruşii în cerul
de scrum. şi vede
şi femeia ce trece spre rece chiar acum
chiar acum: el
o strigă iar ea îl fumează...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte din livezi

(Soţiei mele, poeta Titina Nica Ţene)

Când a trecut atâta amar de vreme?
Iubito, peste noi zăpezi s-aştern,
Cât sunt aici cu tine, nu te teme
Chiar dacă în geam ne bate-un frig etern.

De când ţi-a înflorit pe deget iarbă,
-vergheta legământului pe veci-
Lumina din oglinzi se-mpleteşte salbă
Când prin poezia mea tu treci.

Chiar dacă, tu, acum, nu mai eşti
Fetiţa din livezi, dar eşti bunică,
Porţi cu tine traista cu poveşti
Pentru nepoţica cea mai mică.

A trecut, când, atât amar de vreme?
Iubito, peste noi se-aştern zăpezi,
Eu sunt aici, alături, nu te teme
Şi-ţi mai culeg cuvinte din livezi.

poezie de Alxandru Florin Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începuturi

Cer de pergament, alb şi rece,
Împresurat de nori, până-n zări,
Tulburător, ca-n adâncuri de mări,
De ce-mi ţii ochii captivi
într-un anotimp ce va trece?...
Ramurile pomilor sunt copleşite de stele,
Pământul explodează de verde crud,
Şi chiar dacă te privesc îndelung, te şi aud
În toate ploile ce cad în şiraguri de perle;
Te simt şi în vânt, ca un bătrân matelot,
Cum bate încet, înteţindu-se iară,
Atunci când pământul îndrăzneşte să-ţi ceară
Să-i descoperi adevăratul chip pastelat tot!

poezie de Alexandru Răduţ (2021)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce m-aş întreba când ştiu...

Nu tremurau salcâmii sub gerul iernii,
se scuturau doar crengile de chiciura cea rece,
Iar prin văzduh vântul trecea vuind,
de-atâtea nopţi îngenuncheate unui gând ce trece.
Nu se scurgeau prin timp trăiri efemere,
se adunau în amintiri plăcute,
Chiar dacă-ades, chiar şi prin vreme,
rămâneau tăcute şi mute.
Nu se-ascundeau stelele după norii cei gri,
se aprindeau în fiecare noapte pe bolta cerească,
Chiar dacă uneori doar pe cerul sufletului meu
mi se părea că e întuneric într-o noapte atât de albastră.
Nu îmi era frig, poate doar puţin teamă,
că viaţa se va scurge-n nemurire,
Dar tot speram ca într-o zi să îi dau
sensul spre o nouă mântuire!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt singură, dar nu-i singurătate...

(prietenilor mei de pretutindeni, cu dragoste nemărginită!)

Singurătatea mea... mă-ncarc de vină, dacă mai strig şi mai suspin că-s anonimă...
Nu-i pe pământ, fiinţă cum sunt eu, iubită de poeţi şi Dumnezeu...
Şi nepoeţii-mi scriu şi mă alintă, când viaţa îndrăzneşte să mă mintă...
Şi florile, de-s necuvântătoare, mă mângâie, când plâng, cu-a lor culoare...
Şi ceru-i mai albastru şi senin, când îmi ridic privirea şi mă-nchin...
Şi marea, frământarea-şi domoleşte, să-mi strige, că refluxul mă iubeşte...
Şi iarba e mai verde când răsare şi îmi adapă trupul cu răcoare...
Când vântul se strecoară printre frunze, îi simt iubirea tremurând pe buze...
Şi Muza, pe un umăr, stă de-o viaţă şi să iubesc duşmanii mă învaţă...
Sunt singură, dar nu-i singurătate, când inima atâtor oameni bate,
Pentru poeme violete-n miez de noapte şi eu vă simt pe toţi, atât de-aproape...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când n-ai iubirea cui s-o dai, sunt porţi închise şi în rai...

Hai, udă-mă la rădăcină, c-un ''te iubesc''! De-ţi este greu,
Te-ajut, să-l scoţi iar la lumină din umbra-n care stau şi eu.
Mi s-a uscat un vers pe gură şi altul stă să să-şi piardă-n vânt
Ultima răsuflare verde şi uite, cade la pământ!

Tu poţi să-mi nemureşti poemul, doar aplecându-te, să-l vezi
Şi peste frunza-i veştejită, o mângâiere să aşezi.
Opreşte-te din goana vieţii, eu mor pe-o margine de hău,
Pe unde-au năpădit scaieţii şi chiar de nu-s în drumul tău,

Lipeşte-ţi fruntea de ţărână şi-ascultă geamătul din vers!
Când tu alergi spre nemurire, eu mă opresc şi cad din mers.
Hai, udă-mă la rădăcină, tânjeşte trupul meu de dor,
Loveşte-mă cu înc-o vină, însă nu mă lăsa să mor!

Iubirea-ţi este grea povară, când nu ai cui s-o dăruieşti
Atinge-mi fruntea şi-o sărută, să simt că-ţi sunt, să simţi că-mi eşti!

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-adun în urna cinerară

Cu fiecare zi ce trece
M-adun în urna cinerară
Sunt un tăciune care arde
Sortit de la-nceput să piară.

Chiar dacă ard mocnit, cândva
Arderea va fi completă
Şi în scrum mă voi transforma...
Amintire desuetă!

Acum, că-s ars pe sferturi trei
Cu fiecare zi ce trece
M-apropii mult de ziua când
Voi sta tăcut sub piatra rece.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!