Transfigurare

Am rămas copac.
Mă sădiseră, în tinerețe,
bătrânii,
undeva la răscruce
de drumuri.
Cică aș fi reper
pentru drumeți.

Mai spun
niște babe nebune
că la mine, între frunze,
s-ar ascunde
diavolul șchiop,
care noaptea
leagă la ochi stelele,
tulbură izvoarele,
spurcă fecioarele,
ziua încurcă drumeții
ducându-i în alte direcții.

Am rămas apă.
Mulți spun
că m-aud, uneori, plângând.
Ce stiu ei?
Aș vrea,
de multe ori, să fiu om,
să-mi ies din matcă
peste maluri, peste diguri,
să alerg pe câmpii,
să râd, să țip,
să mă cert, să am
libertatea lor,
a oamenilor.
Îndur blestemul
de a mă lăsa purtată
în depărtări,
dusă de val.

Am rămas foc.
De paie, de dor, de ducă,
tăinuit, perfid, vesel,
plin de mister,
negru, roșu și crem,
zăludă nălucă,
plin de cenușă,
ard și ard,
nu mă tem,
ard pe dinăuntru,
pe dinafară.
Copacul bătrân
din răscruce
arde în mine
gata să lase
mormane mari
de cenușă,
leșie vineție,
așteptând apa din mine
să reverse peste maluri,
să zburde peste câmpie,
să râdă, să țipe,
să stingă focul
de paie, de dor, de ducă.

Am rămas pământ.
Țin copacul
iubindu-i rădăcinile,
hrănindu-i tulpinile,
înghițindu-i frunzele.
Beau apele
primindu-le mângâierile,
opresc furiile,
ascult poveștile
îngropând cenușile
ce le-au lăsat focurile,
nudele, zăludele
cele de paie, de dor, de ducă.

Am rămas aer.
Zbor, mă zbengui,
pletele fecioarelor
obraznic le răsfir,
feciorii îi îmbăt
cu licoarea zeilor
în jocul iubirilor.

Sufletul l-am modelat
din copac de la răspântii,
botezat cu vânt și ape,
să-l ia pământu-napoi,
că mi-a spus de la-nceput
că mi-l dă cu împrumut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Clipa ce mi-a rămas,

De clipa ce mi-a rămas mă leg,
Și-o împart în atomi azurii,
Încercând astăzi să-ncheg,
Din gândurile fluide, timpurii.

Cu clipa ce mi-a rămas,
Încă descopăr comori,
Pe lângă care treceam uneori,
Și nu le-auzeam al lor glas.

Clipa ce mi-a rămas îmi este destin,
Și nu pentru mine o țin,
Ci o preschimb în raze de mai,
Să las moștenire o parte de rai!

În clipa ce mi-a rămas, mă dezleg
de trecut, îmi liniștesc ape,
Și consimt să fiu tot mai aproape,
De neîmpărțitul și suveranul întreg!

La umbra clipei ce mi-a rămas,
Voi face târziu un popas,
Să-mi odihnesc anii grei,
Și să mă bucur cu ai mei.

poezie de (7 decembrie 2022)
Adăugat de Gheorghe AlionteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele și nopțile măcinate de viață.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
și stelele se întunecă
în flacăra roșului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
și nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă strivește,
rămân așa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelișul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu brațe largi de părinte.
Uită de timpul ce crește între noi
și urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima – pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
și steaua lui se întunecă
în flacăra roșului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
și n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îți aud plânsul fără răspuns;
așa ușor cum sunt,
umblu în apele care ți-au cutreierat ochii,
învelișul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aș fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce crește între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca și cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Viorel Muha

Lutul Sufletului

Am pus un zâmbet pe-o floare
Au trecut mulți ani, el s-a uscat
Astăzi sădesc semințe, nu ale mele
M-am înstrăinat, de mine

O căramidă roșie din trupul meu s-a dărâmat
I s-a furat lutul, înainte de-a arde
astăzi este fărâme
a rămas moartă-n mine
Știu numai de una, căci pe urmă am uitat
Oare câte mi s-au furat?
Așa am rămas fără trupul minții
Eu?
Suntem noi toți!

Mă uit la televizor
iar
copacul îl văd cu rădăcinile întoarse
Aerul este oare pământ?
Putem fi înmormântați direct în cer?

Mi-a fost omorât păcatul
Nu al meu! Ci al celor care nu tresar
nopțile când nu au vise
Da! Nu au vise, căci nu sunt ca mine
Cu cărămizi nearse, pentru că mi s-a furat
Lutul Sufletului

poezie de (ianuarie 2011)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintiri

Îmbrățișez acum, în amurg,
Clipele ce-n grabă au trecut,
Ce au lăsat în urma lor, o viață,
Doar o viață a unui simplu om
Și –o tolbă plină cu povești,
Povești ce fac deliciul zilelor,
Într-un prezent năucitor.

Le răsfoiesc filă cu filă
Și descopăr că-n interiorul meu
Plin de lumină și mister
Găsesc răspunsuri la întrebări
Și jocul faptelor de altă dată,
O altă valoare –n ele poartă
Și sensul vieții îl recompun.

Copilărie, primăvara dulcei tinereți,
Uvertura adevăratei vieți,
Tărâmul zânelor, Ilenelor Cosânzene
Lui Prâslea și al Feților frumoși
Bună dimineața, și îți spun,
Ești roua care plânge-n grădina mea,
Zâmbetul colorat și perlat al florilor,
Care îmi amintesc tot mereu că
Tu ești cea care m-ai făcut să zbor
Peste dealuri, plaiuri, ca un planor,
Și-n anii mei în pribegie
Să visez neîntrerupt și să mă-nalț
Până la cer, gazda –n noapte a stelelor.

Copilărie, bună seara eu îți spun,
Când cruda ta magie peste timp,
S-a mai pierdut pe drumul vieții,
Dar ancorată eu am rămas
În basmul tău de-odinioară
"Tinerețe fără bătrânețe
Și viață fără moarte"
Voi reuși eu oare s㠖nteleg vreodată,
Al lui mesaj profund ce-l poartă?


Copilărie dragă, nu-ți spun și rămas bun,
Cu mine te tot port în suflet și nu oricum
Cu amintiri și multe doruri care,
Se reaprind ca focul din scântei,
Ca lumina soarelui la răsărit
Și a lunii ce-n noapte-i ține loc
Când el deja a asfințit.

poezie de (24 iulie 2020)
Adăugat de Georgeta GaneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Valuri și morminte

Am lăsat urme de
fiară - în istorie-
amușinând valuri și morminte,
certată cu pământul
și cu apele mării:
cu bunul pământ, primitor de semințe și corpuri,
cu bolțile fluide ale mării,
cu tunelurile ei care duc în adâncuri...
Și-atunci, am blestemat pământul,
plin de strămoși,
dar, mai ales, am blestemat
bunul val al mării, edificiul ei fluid,
înfrățit
cu trupul purificat
al înecatului!

Am fost certată cu pământul, cu apa...
cu stihiile aerului – nu;
mi-au rămas - drept mângâiere –
pentru mult, mut timp...

Și mă miram...
Și m-am mirat - îndelung –
de necurmatul alint al
leagănului zbuciumat al cerului,
botezat cu apă, botezat cu
pământ și
botezat cu focul (care nu,
nu mi-a luat niciodată
mai nimic)...

O vreme am ținut minte
ura mea precară...
Pe urmă am uitat...
Și, la urmă de tot, mi-a adus aminte...

Rănile vechi și suspinele vechi
mureau singure,
fantomatic migrând,
se pare,
pe urmele fiarelor ca mine,
ca o mireasmă de fiară,
traversând, la apus,
mormintele, spre păduri...

Uitarea mea
s-a împărțit
între
morminte
de pământ și
morminte de
apă...
uitare
neîmpăcată,
uitată...

Și-o parte din mine - o parte
ca un
parfum -
a rămas (mult) în urma
gândurilor,
a rămas în urma
durerii,
să scrie singură,
cu pași sălbatic – ritmați,
istoria bunului val al înecatului...

Și duhul suspinelor
se plimba pe deasupra apelor,
singur, în nopți sau
în zile deșarte,
fără de mine...

Pe urmă mi-am amintit totul
ca să pot să cânt...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Tăcerile îmi povestesc

Peste mine ninge cu frunze,
Frunzele toamnei mele arămii,
O toamnă care nu își cere scuze,
Împac o liniște cu ea, de amintiri.

Tăcerile îmi povestesc trecutul,
Apasă peste trunchiul oblojit,
Mă ofilesc culorile, puțin albastrul,
Seninului frumos înmărmurit.

Ce mi-a rămas? Doar pașii ce mă poartă...
Aleile la fel sunt pline cu noroi
Și bălțile cu apa tulburată,
De alții ce-au trecut, singuri prin ploi.

Îi plâng, cu nostalgia omului încărunțit,
Cu noaptea prețuită peste rime,
Pe albe foi de timp îngălbenit,
Vorbesc cu scrisul despre tine... și de mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cenușă

Am avut un drum plin de cristale
Ce ne-aparținea de pas cu pas,
Însă rezultând mândriei tale
Din cristal, cenușă a rămas.

Azi boabe de cenușă și nisip,
Călcate-n veci de-ntreaga omenire...
Se mișcă-n vânt, îmi cad apoi pe chip...
Înmormântându-mi fața-n amintire.

Și iar te văd si azi ca-n alte dăți
Aievea îmi apari din nou la ușă,
Nu încetezi nicicum să mi te-arăți
Reapărând din boabe de cenușă.

Focu-a murit demult, tocmai pe când
Zăceam simțind în inimă nisipul,
Când m-ai lăsat în urma ta plângând
Și-ai plecat de unde nu-ți văd chipul.

Ai fost un vis ce l-am avut în cale,
Un vis ce îmi revine-n nopți la ușă,
Dar drumul nostru – vise de cristale
S-a prefăcut în lacrimi și-n cenușă...

poezie de
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Iubito, mi-e lene de tine,
Și vârstă, și toate s-au strâns,
Și curg niște ani după mine,
Și-azi-noapte cu mine am plâns,

Iar tu căutai așternuturi
Pliate atent între noi,
Din pat ai uitat să te scuturi,
Precum și să vii înapoi,

Voiam să mai treci doar o dată,
Să văd cum mai e Dumnezeu,
Să sufli în lampă și gata:
Lumină să-mi fiu numai eu,

Rămas inutil fără mine,
Cu tine degeaba rămas,
Cu sufletul ăsta ruine
Și tu, un turist mai retras...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început și fără sfârșit,
unde până și Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe fața Pământului,
vorbind cu El însuși
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind niște umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenușă
de fier
peste ochii obosiți ai societății
și peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
și năzuințele,
din când
în când.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu stii...

Nu vreau să mă trezesc
într-o zi bătrână cu toată pleiada de
spaime că vei rămâne atârnat de fotografia
cu care adorm și-mi alung îngerul
să te sărute în fiecare noapte,

mi-am dat voie să alerg desculță
după pașii tăi hai hui
printre străzi fără nume,
trebuie să-i aduc în lumină
fără să-i persecut că lipsesc de lângă mine,

tu știi,
nu mi-aș lua rămas bun de la fructele necoapte
pe care de altfel
le-am aștepta sfioși să se coacă,
apoi ne-am împletici cu gustul lor
până ne-am transforma într-un copac
ce sprijină cerul.

așa,
până nu devin o senilă incurabilă
de amabilități banale,
am să te caut în aceeași mare
în care mi-ai sedus mâinile și gleznele,
știu că te voi găsi,
mi-am agățat un umăr de aripa
unui fluture din care ți-ai luat culoarea

stiu sigur că ești,
mi-a fost de ajuns să mă încolăcesc peste gândurile tale,
te aud cum mă strigi peste ape,
peste frunze,
ca pe femeia din sângele tău,
din inima ta,
din copacul crescut până-n cer,
din fluturi,
din cuvinte.

Tu știi că nu mori niciodată.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Cu vinul sunt botezat

Muza mea-n ascunse rânduri
Pune focul peste paie,
Arde cerul poeziei,
Vinul fierbe în butoaie.

Ea nici nu vrea să audă
Cum paharele ciocnesc,
Aleargă în vis cu mine
Să-i promit că o iubesc.

Intru-n rătăcita cale
Unde fluturii se-nalță,
Luna-n versuri se arată
Împărțind dulcea speranță.

Mă sărută printre rânduri,
Pe sub florile de tei
Și intrăm în poezie
Pe aripi de porumbei.

Arde focul, în butoaie
Bachus stoarce gradele,
Cu fripturi se umple masa
Să se-nfrupte stelele.

Muza mea, scumpă femeie
Sufletul mi-ai fermecat
Netezind în vers butoiul,
Cu vinul m-ai botezat!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare acceptabilă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Lumea-i nepăsătoare și zgomotoasă

Dragostea s-a pierdut pe drumul întortocheat
ceva nu s-a legat de întâmplări,
la fiecare răscruce se mai detașa câte o așchie
până la capăt a mai rămas aproape scheletul gol
îmbrăcat în pielea zbârcită a înțelegerii.

Singurătatea nu mai putea urca,
s-a cuibărit la parterul voinței în tăcere
lumea-i nepăsătoare și zgomotoasă,
sufletul ca întotdeauna așteaptă
ghemuit în puținul ce mi-a mai rămas
într-un gând care nu mă mai iartă
și nu uit nimic din splendoarea
iubirii trecute peste zăgazurile plăcerii.

Apele repezi se duc, cele adânci rămân
dar ambele sunt periculoase
și solicită ofrande.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Șerban Drincea

O poveste

Când m-am născut
m-a durut țipătul văzduhului
adunat în ecou
m-a durut lumina
strânsă în ghiocul ochilor
și am tresărit când soarele
mi-a acoperit chipul
m-am mirat de întâmplare
cum mă miram în burta mamei
că nu vedeam lumina
și iarăși am rămas mirat
precum înainte de a mă naște
am rămas mirat de mine
când mi-am văzut chipul
în privirile mamei
mă tot uitam în ele
și mă vedeam înotând în lacrimi
ca în oceane de bucurii
mama mi-a simțit gândurile
și s-a frânt de mijloc peste mine
punându-mi brațele peste fruntea ei
trimițând izvoarele sângelui său
peste tot peste tot peste tot
zicând
ai venit ai venit ai venit
ai venit să te ei la întrecere cu timpul
să învârtești Pământul cu gândurile
să iscodești minunile cerului
să numeri razele soarelui
să-ți încrustezi pașii
la răscrucile drumurilor
să te iei la trântă cu gândurile
cu toți cei care te vor chema
și nu te vor auzi
când vii din rădăcini
cu muguri de litere

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât o sanda, umbra

straturi peste straturi crește umbra
ia forme tot mai ciudate
între pasăre și umbrelă aleg umbrela
om sunt și locul în care mă pot ascunde
mă atrage
sub paranteza uriașă încap
sau rămâne un călcâi vizitat sub piatra cenușă
de încercări
ridică piatra, prietene
și arunc-o departe
undeva, cândva, mă vei cunoaște

straturi peste straturi
prietenia râde cu roua cu oul și existența mea
de mine cu mine prin mine
cenușă devenind

cât o sanda, umbra

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar vânt

Între răsărit și apus
A mai rămas o filă.
Între cer și pământ
A mai rămas un zbor.
Între buze și cânt
Se frânge un cuvânt.
Între noi
Rămâne doar vânt.
Pe urmele tăcerii
Mă frâng.
Te strig.
Ecoul se rupe
La capăt de gând.
Aripile mă strâng.
Între zori și asfințit
A mai rămas un rând.
Scrie-mi pe el
Un pas
Să te ajung.
Rupe tăcerea din glas...
Între cer și pământ
Sentiment frânt.
Între noi doi
Doar vânt.

poezie de din Când universul cade
Adăugat de aliona vlasSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Mă întorc la matcă

întorc noaptea pe fețele lunii
într-un descântec
fac incantații pentru aducerea ploii

pun semne la izvoarele dragostei
apă neîncepută beau și arunc împrejur
să mă vindec de dor

îmi las urme pe pietrele albe
peste care alunecă destinul
cu întâmplările vieții

dimineața urcă prin frunzele copacilor
lumina le sărută seva
rădăcinile se răstignesc în pământ
flămânde
păsările se opresc din cântatul zorilor
și zboară în altă parte

ziua se prinde cu mâinile de gât
și răsuflă ușurată

nu-mi doresc decât un curs normal
lăsați-l liber
mă întorc la matcă
unde m-a lăsat Dumnezeu
să-mi caut drumul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Achim Harabagiu

În taină

Imaterială am fost, departe de-a știi,
Cum în zbor să-mi atingi sufletul,
Te-ai ascuns în carapacea cu lacăte mii,
Aparent, de mine să îți ferești umbletul.

Te-am ucis în propria-ți vânătoare pornită
Asupra-mi vulnerabilului, pământescului eu,
Din confruntarea cu tine-am rămas, pururi rănită,
Ca într-o farsă urâtă a destinului greu.

Am să port mai departe peste veacuri de fum,
Amalgamul de vise, de trăiri și de șoapte,
Năzuința iubirii ajunsă la răscruce de drum,
De uitare, să nu se topească în vremuri deșarte.

Halucinantă himeră, tehnic, o hologramă
A chipului meu peste timpuri te va-nsoți,
De vei vrea, să n-o poți prinde-n palmă,
Mângâindu-ți în taină, carapacea, să știi!

poezie de din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scopot

Mi-a rămas timpul mic,
Nici umerii nu-mi mai îmbracă...
Aș putea să-l port cu mănuși,
Dar mă dor falangele frânte.
Nici măcar să-l ard
Sau să-l beau
Nu mai pot...
Și ora mă strânge în brațe,
Îmi rupe cele mai puternice
Două coaste.
Mi-a rămas minutul scurt,
Adânc înfipt în plămânul stâng,
Secundele se sparg pe buzele-mi uscate...
Mi-a rămas timpul mic
Și imposibilul meu dus spre eternitate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Nici plăcerea unirii duhului cu trupul n-a rămas
Și nici măcar norocul reînvierii n-a rămas.

Frumoasei cu chip de lună am vrut să-mi deschid sufletul
Dar din tot ce-am dorit să-i spun, nimic nu a rămas.

Întinde mâna ta mică oricărui suflet întristat
Eyvah, sub junghiul tristeții amare nimic n-a rămas.

În duh e bucuria, in dorinți gândul lumii de-apoi
Beție în care te-ai pierdut și nimic n-a rămas.

Ey, paharule, aferim, șterge oglinda inimii
În duhul meu târziu nici măcar plictiseala n-a rămas.

Fuzulî! Ascultă cântecul iubirii și privește
În urma ta nici mângâierea aurului n-a mai rămas.

poezie clasică de din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Costel Zăgan

Focul din cuvinte

În
primul
foc
al
iubirii

Mi-a
ars
și
manuscrisul
copilăriei

Mi-a
rămas doar
o
urnă
cu
cenușă

Cică

Asta-i
viața

poezie de din Poeme infracționale (3 decembrie 2009)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare acceptabilă, ton trist

Distribuie
comentariiAu fost scrise 12 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook