În raza negustată până atunci

mai uşoară ca o pânză de păianjen
pe care o destramă răsuflarea dinaintea morţii
ţi-e inima după ce ai rostit
adevărul
ţinut prizonier
greu ca o piatră de moară deprinsă să macine
adevărurile mici neluate în seamă
ce se tot ascund sub frunte şi la tâmple
riduri cu lanţuri legate
de zăbrelele ţintuite în coşul pieptului

ca pasărea cerului de liber
în ziua nemâniei poţi alerga mai repede pe drum
de te împiedici de o piatră oasele păstrează durerea
cu necaz îţi muşti buzele şi ai vrea să tragi o înjurătură
la răspântie lumina năpădeşte ca un convoi
aripi uşoare deşteaptă ochii ce privesc în cele patru colţuri
şi vântul rece nu mai încolăceşte viclean
pumnii se desfac mâini dumnezee
în raza negustată până atunci
vedenia nu mai e cernită e albă
şi este Cuvânt
Doamne ce mă fac dacă nu acesta-i adevărul
deja mi-ai spus scrie şi lasă cuvântul să umble

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce ai rostit adevărul

mai uşoară ca o pânză de păianjen
pe care o destramă răsuflarea dinaintea morţii
ţi-e inima după ce ai rostit
adevărul
ţinut prizonier
greu ca o piatră de moară deprinsă
să macine adevărurile mici neluate în seamă
ce se tot ascund sub frunte şi la tâmple riduri
după ce-au scăpat din lanţurile legate de coşul pieptului

poţi alerga mai repede pe drum
liber în ziua ne-mâniei
de te împiedici de o piatră oasele păstrează durerea
cu necaz îţi muşti buzele şi ai vrea să tragi o înjurătură
lumina năpădeşte însă ca un convoi
şi aripi uşoare deşteaptă ochii în cele patru colţuri
vântul rece nu mai încolăceşte viclean
pumnii se desfac
mâini dumnezee se aşază în cruce
în raza negustată până atunci
vedenia nu mai e cernită e albă
şi este Cuvânt
Doamne ce mă fac dacă nu acesta-i adevărul
deja mi-ai spus scrie şi lasă cuvântul să umble

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu acesta-i adevărul

mai uşoară ca o pânză de păianjen
pe care o destramă răsuflarea dinaintea morţii
ţi-e inima după ce ai rostit adevărul ţinut prizonier
greu ca o piatră de moară deprinsă să macine
adevărurile mici neluate în seamă

poţi alerga atunci
de la frunte la tâmple şi prin coşul pieptului
fără lanţuri printre zăbrele largi
liber ca pasărea cerului
în ziua ne-mâniei bolborosind
Doamne ce mă fac dacă nu acesta-i adevărul
deja i-am spus ridică-te şi umblă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mână, Dumnezee

mi-ai cerut să Te las să mă ţii de mână
şi eu Te-am lăsat iar Tu
m-ai aşezat
pe prima treaptă a scării de argint întinsă
până în nimicul nopţii
dar câte stele încăpeau pe cerul negru
ca de pe o broboadă cadeau
să încolţească
seminţele liniştii
peste umbrele treptelor întipărite
pe cele zece degete de la picioare

tu povesteai despre un pescar din împrejurimi
ce culegea cu mâna din stele
fosforescentă lumina
după care am închis fereastra
şi am deschis o parte din mine
pipăiam cu ochii încăperea să-mi întipăresc
făptura
şi n-a fost vis dimineaţa
prin rana mea trecuse
vindecătoare o mână, Dumnezee

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos e cântecul tău, Doamne

Ia-mi sufletul
şi inima
şi ochii
aţintiţi spre pânza cerului
trimite-mi pasărea albă
să-mi smulgă cu ciocul
cuvântul îngheţat al trupului
libere să am
doar buzele
şi picioarele
să pot urca
până la tălpile tale
să ţi le spăl în săruturi.

ce frumos e cântecul tău Doamne
iar eu
desculţ
să dansez
pentru tine.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, ce va înţelege căutătorul, care este Adevărul ce NU poate fi ţinut prizonier în carapacea, închisoarea cuvintelor? Adevăr care fireşte nu poate fi decât infinit si indescriptibil şi fireşte liber de închisoarea cuvintelor a conceptelor? Oamenii aceştia gen Laurenţiu sau Cosmin tot mai caută Adevărul în ce au spus diferite fiinţe realizate şi tocmai de aceea încă nu l-au găsit, dacă doar pentru o secundă l-ar fi căutat în propria lor inimă ar fi realizat că ei sunt Adevărul, că Adevărul e chiar aici, chiar Acum, veşnic fresh, liber de cuvintele oricui şi fiind infinit liber de orice descriere. Adevărul e atât de simplu încât nici un gând sau minte nu-l poate prinde sau descrie! Nu poate fi monopolul unei religii darmite unei tehnici. Nu există nici o cale pentru adevăr pentru că adevărul este veşnic Aici! "A-FI" neasociat cu gândul este simplitatea sau inima libertăţii.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă jucaţi cu adevărul. Că avem impresia că murim, dar nu murim. Nu vă temeţi, tată. Dar să ştiţi că nu poţi să aperi adevărul dacă nu te-ai îmbrăcat în haina morţii întâi. Acum sunt semne de sfârşit de veac şi dracul vrea să schimbe adevărul. Şi mi se pare mie că sunt mai mulţi mireni decât călugări care îmbracă haina morţii. Şi haina morţii înseamnă să mori pentru adevăr. În momentul când aperi adevărul deja eşti pe tine cu haina morţii.

citat clasic din Arsenie Papacioc
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară, cât de uşoară...

Atunci când ridici cerul cu mâinile,
că te-ai blocat şi vrei o gură de aer.
Ca atunci când erai copil
şi visele aveau panglici de argint.
Ca atunci când tragi hârtia portocalie
şi care zboară ca un zmeu,
sau ca o rachetă fără greutate
şi apoi cade ca cenuşa albă.
Cum ar fi şi cântecul unei fete
care s-a născut să ne încânte
şi tu eşti acolo fermecat,
uitându-te la ochii ei.
Ca iarba de sub picioarele tale,
care e udă de la roua,
dintr-o noapte de vară târzie.
Uşoară, cât de uşor
e un dans sub apă.
Uşoară, cât de uşoară
este o pânză de lenjerie.
Ca în ziua în care ţi-a zâmbit
prima dată şi ai sperat
că ai fost primul dintr-un milion.
Ca atunci când fiul tău adoarme
şi tu îl vezi ca pe cel mai scump din lume.
Oare cât de uşoară e viaţa!

poezie de Eugenia Calancea (7 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

mă răsucesc ca un arc
număr înapoi
de la zero (nici vorbă de ceaţă!)
astăzi am nevoie
de un refren un singur cuvânt
ecou al tăcerilor mele
altfel cum să ştiu
Adevărul
rostit într-o rugăciune de
Cel născut sub Lege
nerecunoscut atunci

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de început

stăpâni ai mei toţi
ai căilor mele mărunte
m-aţi aruncat în afară
cu ochii închişi
sub un cer cuminte
m-aţi făcut mioapă

mi-aţi dat ceva greu
ceva aşa de greu de descifrat
un puzzele uriaş
ceva ce
abia se desluşeşte

(în preajmă nimeni nimeni
cu inima doar eu văd
ceva-ul în formă de munte)

mi-aţi agăţat la gât
mărgele de piatră
la mâini şi la picioare
pe frunte colorate în fel şi chip
să le descifrez
în formă de stele

m-aţi chemat
frăţeşte
într-un târziu
la jocul cu mărgele de sticlă
cu reguli nu simple
prea strictă prima
mă pândeşte

poezie de Marilena Tiugan din Din arierplanul unui surâs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat ochii cu care să pot pipăi lumea! Dar ce este L-u-m-e-a, Doamne?

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează

Păstrează ochii fără vină,
o clipă nu-i lăsa furaţi.
Plutind pe valul greu de tină,
stă nufărul ca o lumină.
Păstrează ochii fără vină,
mereu pentru Isus curaţi.
Păstrează pentru El urechea,
să n-o laşi pradă nimănui.

O şoaptă, cea dintîi, străvechea,
a smuls din Paradis perechea.
Păstrează pentru El urechea
sfinţită pentru glasul Lui.

Păstrează buzele curate,
potir de rugi şi de cîntări.
Jertfind un trup mai sfînt ca toate
Isus ne vrea ca nestemate.

Păstrează buzele curate
să-L poţi primi cu sărutări.
Păstrează inima ascunsă,
să nu fii de săgeţi răpus.

Sub pavăza cea nepătrunsă,
sub stropi din coasta Lui străpunsă,
păstrează inima ascunsă
pentru Isus, pentru Isus!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum? Cu ochii?
Nu, mi-ai spus.
Ochii înşeală
Când privesc prea sus,
Sau prea jos...
Îşi schimbă culoarea
La soare,
Ochii mint...

Atunci cum? Cu buzele?
Nu, mi-ai zâmbit.
Buzele sunt pătate
De vorbe prea multe,
Buzele caută sărutări
În vise
Mai mult decât căinţă,
Buzele mint...

Cum pot atunci? Cu mâinile?
Nu, mi-ai şoptit.
Mâinile au urme
De reproşuri în degete,
Mâinile alungă,
Când arată depărtarea
Refuzând îmbrăţişări,
Mâinile mint...

Cum? ţi-am zâmbit stins;
Cum să te iubesc?...
Mi-ai strâns cu grijă
Părul după ureche,
Fără grabă,
Ca să te aud,
Şi ţi-am simţit respiraţia caldă
Pe obraz
Şoptind:
Cu sufletul...

poezie de Gabriela Chişcari (6 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul nu se îmbracă după moda timpului său, neavând straie. E gol şi nu se ruşinează din această cauză. Doar mincinoşii râd de el; de fapt râd de ei înşişi. Aşa trebuie să fie adevărurile, goale goluţe atât iarna cât şi vara. De ce credeţi că nu le e ruşine copiilor să umble goi? Pentru că-s inocenţi aşa cum e şi adevărul, inocent şi fără veşminte, să nu tragă mai greu decât e, la cântar. Veşmintele puse pe adevăr ar fi o minciună. Adevărul n-are ce să ascundă, nici măcar rănile minciunii şi a indiferenţei noastre.

Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e una obişnuită

De-o vreme stau după colţul zilei,
aştept să întâmpin cum se cuvine lumina,
mă regăsesc în fiecare rază într-o speranţă
prin care să mă clădesc liber de prejudecăţi,
lumea mea e una obişnuită
pe care o străbat în oraşul în care locuiesc
cu aceeaşi dragoste de la început.

În oasele mele nu bate vântul,
simt în trup doar durerea nedreptăţilor
pe care ni le facem singuri.

Tu priveşte cum respir liber adevărul,
fii alături, să iese întotdeauna la iveală
şi nu te face că nu vezi minciuna
pe care o folosesc unii cu hoţie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pumnii strânşi

Pumnii strânşi
Sunt ca o armă,
Paşnică,
Dar la nevoie,
Pot tăia
În carne vie,
Pune mâna
Pe secure.
Până vor cânta
Cocoşii,
Să reteze
O pădure:
Cu un vârf de brad,
Cu două.
Şi când ninge,
Şi când plouă.
Să frământe
Aluatul,
Pentru-a coace
Pâine caldă,
Pe sub streaşină
Să treacă
Dacă ochii
Se mai scaldă
Într-o lacrimă
Târzie.
Pumnii strânşi
Sunt o avere,
Pentru Omul
Gospodar.
Două mâini,
Câtă putere,
Ce se vrea
Canalizată,
Să răstoarne
Munţi pornite,
Două mâini,
Două izvoare,
Parcă-s
Din granit
Cioplite,
Monument
Sub cerul liber,
Unde pică
Universul.
Pe sub plopi
Sunt ca Atlanţii,
Pe-a lor umeri
Pică cerul.
Un caval
Alintă versul,
Ca pe-un sân
De fată mare,
Semnul crucii,
Tatăl Nostru
Înainte
De culcare.
Până la urmă,
Două mâini,
Se ascund
În părul moale
După gâtul
Cu mărgele,
Mai timide
N-am văzut,
Seamănă
Cu ale mele.

poezie de Victor Cobzac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna aşteptării

Şi ne cad pe mâini iar stele
Cu vibraţii de cuvânt
Să te scalzi mare prin ele
Dar cu aripi mici de vânt

Şi cu umbre azi de paşi
Împleteşte-te-n lumină
Să rămâi mereu acelaşi
Fără pată fără vină

La fântâna aşteptării
Un pic stai şi te opreşte
Să vezi palma îndurării
Mersu cum ţi-l rânduieşte

Pune-ţi azi închipuirea
Ca o piatră de hotar
Nelăsând lipsă iubirea
Din al timpului chenar

Şi pe drumu-nchipuirii
Lasă-ţi inima să zboare
Pasărea vie-a iubirii
Inima să ţi-o măsoare

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 noiembrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie aproximativă

gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca şi cum nu m-aş gândi

nesfârşitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înţelese prin ricoşeu

mi-e foarte greu să plec de acasă

aici îmi pun
aşa ca pe o cenuşă caldă pe lista de priorităţi
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârşit

povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coşul pieptului
sunete de frecvenţă înaltă şi sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde şi copacii pădurilor de esenţe tari

au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu acelaşi foşnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să păşesc mai gingaş
n-a fost niciuna aşezată la picioarele mele
au venit unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi şti dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută în marea verde a pupilelor
toamna are şapte ani

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie aproximativă

gândesc ciudat
în fiecare zi mă gândesc la toamnă ca şi cum nu m-aş gândi
nesfârşitele desprinderi închise-n propriul cap nu cer să fie înţelese prin ricoşeu
mi-e foarte greu să plec de acasă
aici îmi pun
aşa ca pe o cenuşă caldă pe lista de priorităţi
numai pe ea s-o am în minte
inima
ea mă spune pe mine iar acest
proiect
trebuie dus la bun sfârşit
povestea e bine să faci cu inima ceea ce faci
nu durează mult dar atunci se aud bătăi în coşul pieptului
sunete de frecvenţă înaltă şi sentimentul de sens se instalează în toate cele patru camere
altfel totul ar suna a gol într-o mare de întuneric
în care s-ar pierde şi copacii pădurilor de esenţe tari
au fost mai multe toamne
venite din ochii zărilor cu acelaşi foşnet de frunze uscate
dar ca aceasta ce mă face să păşesc mai gingaş
n-a fost niciuna aşezată la picioarele mele
au venit
unele cum au venit s-au ascuns într-un ulcior
niciodată nu voi şti dintre ele care să fi fost cea adevărată
pierdută
în marea verde a pupilelor toamna are şapte ani

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi

Ziua de ieri s-a ţinut după mine crezând,
ca un câine flămând,
Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
Cu vreo frânghie, de viaţa mea -
Şi la o răspântie cu statui
S-a întors, văzând că nu-i.

S-a pierdut neputincioasă şi pribeagă
După ce vremea întreagă
M-a urmat pas cu pas, până azi
La amiazi.

Cine şi-a pierdut o zi cât o viaţă
S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă
ceaţă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

Ti-aduci aminte cand mi-ai spus ca sunt frumoasa
Si-aveam in par flori de cires?
Mi-ai spus ca-s blanda si duioasa,
In schimb ti-am spus ca n-ai sa ma mai vezi.

Si mi-ai spus ca sunt lumina
Ca sunt a cerurilor astru.
Mi-ai spus ca-s dulce amandina.
Ti-am spus dorull maiastru.

Si mi-ai spus ca-s roza floare
Ca sunt frunzele si cerul.
Mi-ai spus ca-s razele de soare.
Ti-am spus ca eu doresc eternul.

Si mi-ai spus ca iti sunt draga
Ca sunt anii vietii tale.
Mi-ai spus ca-s insolita arta.
Ti-am spus visele amar.

Si mi-ai spus ca ma iubesti,
Ca-ti sunt ochii, inima si gura.
Mi-ai spus ca pentru mine traiesti.
Ti-am spus ca rece e caldura.

Ti-aduci aminte cand mi-ai spus ca sunt frumoasa
Si-aveam in par flori de cires?
Ti-am spus atunci ca iubirea lasa
In inima rani adanci si reci.

Si ti-am spus ca tu mi-ai spus
Cuvinte marete si aparte,
Dar n-ai facut nimic in schimb.
Cuvinte mari, fapte deoparte.

poezie de Cristina Vâlcu (14 mai 2015)
Adăugat de Priscilla
Comentează! | Votează! | Copiază!