Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în calea-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Neîndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaet,
Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie redă-mă!

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu - speranţa de rezervă

Hai să bârfim
pe
marginea
şi
de ce nu
în
centrul acestui vers
NU CREDEAM SĂ-NVĂŢ A MURI VREODATĂ

De pildă
tu
ce ai de spus

Eu pur şi simplu trăiesc
când să mai învăţ şi să mor

Bine
mai departe

Dar tu

Eu tocmai mă nasc
trebuie să ştiu şi să mor

Nu
însă ai grijă
nu scoate din viteză
la curbe
viaţa produce visuri incurabile
ah
acum e-acum

Să vedem Ea frumoasa-frumoaselor
cum învaţă să moară
la zi
la seral
la fără frecvenţă

Păi ştii
eu
pe mine
frumuseţea m-a scos la suprafaţă

Moartea cred că-i altă viaţă

Da
ai nimerit-o
ca de-obicei

Moartea ţine la femei

Şi totuşi
eu
dragă fată
să mă ierte Dumnezeu

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată

poezie de Costel Zăgan din Poeme infraţ'ionale (1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cuib de cenuşă

a devenit pasărea phoenix
după ce a devenit
şi nu înainte
ea
pasărea phoenix
îşi păstrează taina devenirii
în patima ce reproduce devenirea
şi fără să predice nimicul
ţine loc de o bibliotecă nu mai ştiutoare
decât cel sărac cu duhul
restul paradoxul
numai El îl ştie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi muri...

Poate că voi muri iarna ca iernile ce se opresc în târguri
Ţiganii de mătase mă vor îngropa în dansul lor
Şi steaua călătoare, răstignindu-şi razele se tot opreşte
La geamuri depărtării albastre
Doar sufletul visează şi restul e profan
O pată de lumină se scurge
În intuneric un duh de pace
Ochii tăi mă m-ai ating, când eu visez că ninge
Cu degete înstelate, copilul din mine gângurind cuvinte.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr

Eminescu
are
dreptate

Nu
credeam
să-nvăţ

Româneşte
a
muri
vreodată

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (30 octombrie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria de a-ţi trăi viaţa în sensul propriu al cuvântului este semnificatia posibilului. Cu cât deschizi mai mult porţile cunoaşterii, cu atât poţi învăţa mai mult să trăieşti. Pe de altă parte, disperarea neagă posibilul şi, prin urmare, viaţa.
Aşa că haide, fii mereu cu un pas înaintea vieţii, nu muri înainte de a muri!

Camelia Opriţa în Cerşetori de existenţă, Să ai libertatea în mâinile tale (ianuarie 2011)
Adăugat de Ioana Dobrin Mihalacu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celebrul vers eminescian "N-am crezut să-nvăţ a muri vreodată" ar fi sunat la fel de dramatic şi ca: "N-am crezut să-nvăţ a iubi vreodată". Pentru că iubirea poartă în sine sămânţa morţii.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele pornesc toate deodată

când cuvintele sunt puţine
îmbracă haina păpădiei
ascunse sub alte cuvinte se multiplică
în tăcerea melcilor de grădină
neştiute făpturi
pierdute sub frunze căzute din toamnă
pornite la un drum bătut cu argint
în atingeri-explorări
oprite într-o mare de noapte

când pământul îşi ridică ochii verzi
în lumini
invadând trupuri-peşti în treceri grăbite
cuvintele
pornesc toate deodată
în zborul lor
descurcat dintre umbreluţe străvezii
din mijlocul pupilelor mari
nu-l poate nimeni opri începe în martie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vino cu mine

O, vino cu mine,-mi îngână cântecul şi... basta –
Pe cerul de toamnă luna, ca un armăsar sireap,
Se-avântă-n flăcări, ai trudit destul pe lumea asta
Cu ochii umflaţi şi cu dureri de cap.

poezie celebră de Emily Bronte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vino cu mine...

O, vino cu mine,-mi îngână cântecul, şi... basta –
Pe cerul de toamnă luna ca un armăsar sireap
Se-avântă-n flăcări, ai trudit destul pe lumea asta
Cu ochii umflaţi şi cu dureri de cap.

poezie clasică de Emily Bronte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

că tot voi muri voi muri
voi
veţi gândi: oricum, ca şi noi va muri va muri...
aşa
chiar mâine bine ar fi să îmi fi
e sec
unda
care mă curentează – la voi
nu
contează – şi
voi
veţi muri

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bolnav de tine şi cu sângele înveninat

ce să fac cu ochii tăi, iubito?
ochii linxului sunt în frunziş
glonţul puştii a rănit doar viul
ochii au ajuns la stele pe furiş
şi sunt stelele-nvrăjbite între ele
ochii şi-i aprind pe rând în cer
uite cum vânează umbra linxului stingher
puii de năpârcă care încă-şi schimbă-n zori
pielea, nu veninul, ce să fac, iubito
azi cu solzii tăi de monstru marin,
(cu-al tău zâmbet tremurând ezoteric,
cu arsura secundelor din atingerea ta),
cu aripi de pasăre măiastră şi cu pielea ta?
teme-te de pasărea dracului că n-o poţi învenina.
sunt bolnav de tine şi cu sângele înveninat
îmi aştept sfârşitul pân' la scăpătat,
vino şi mă înrobeşte, să mor împăcat.
taci, e sufletul linxului ce piere curat sau
e alizeul sărat, al aromelor tale,
ce mângâie-n zori ploile aprinse de izvoare
fac pariu cu noaptea că doar ele mai îmbată
stelele în care mă învălui tu
cu moartea, mult prea adorato.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muri sărmana fată...

Muri sărmana fată, din dragoste muri.
La groapă ei au dus-o, la groapă-n zori de zi.
Şi singură-au lăsat-o, o, singură-n sicriu,
Şi singură-au lăsat-o, plecând într-un târziu.
Ei s-au întors toţi veseli, toţi veseli şi cântând
Cântând cu nepăsare: "Aşa pier toţi pe rând".
Muri sărmana fată, din dragoste muri
Şi ei la câmp plecară ca-n orice altă zi.

poezie clasică de Paul Fort din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ioan I. Ciorănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Phoenix

Mă lipesc
de plămânii tăi
să-ţi fiu aerul
pe care îl respiri
atunci când simţi că te sufoci de dorul meu.
Nimeni în afară de mine
nu îţi va purta inima
ca tribut
iubirii de noi.

Tu ştii că noi
suntem Pasărea Phoenix
dar nu renaştem din cenuşă,
ci unul din celălalt...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi cuprind în braţe
Trupul dulce şi firav,
Îl sărută-n dezmierdare,
Iar el tremură cu drag.

Ochii tăi sunt verzi
Ca iarba şi smaraldul
La un loc,
Când îi pierzi pe buze
Roua îi absoarbe,
Le dă foc.

Ochii tăi mă fură
Noaptea şi chiar
Luna le dă drept,
Se ascund pe cer
Şi steaua le zâmbeşte,
Eu îi cred.

Ochii tăi, ce fericire!
Văd o fată şi sunt eu,
Fără ei în nemurire
N-aş fi eu.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau a nu fi

Când eram mic,
credeam c-o să mă fac preot,
c-o să fiu mâna dreaptă a lui Dumnezeu,
c-o să iau cina cu el şi cu nevastă-sa,
că voi juca table sau şah cu Isus,
că vom medita la cum se va termina lumea;
cum va muri, cum va renaşte,
ca o pasăre phoenix,
cum va fi mai albă,
mai frumoasă ca fosta mea iubită
de la trei ierarhi.

poezie de Florin Buzdugan (2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul va muri singur

Curând, viitorul va muri
Şi-n loc de-ngropare
Cu coruri şi fanfare
Singur va fi.

Curând, viitorul va muri
De nimeni regretat
Sărman viitor uitat
Singur vei fi.

Curând, viitorul va muri
Ce soartă tristă, ce păcat,
Numai viitor să nu fii
Să mori, să rămâi ne-ngropat.

poezie de Mihail Mataringa (2 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbii

O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare
Şi-aşa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.

Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...
Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere
Şi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei
- De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel epigramatic, seria 23-a din 5.12.1983-18.01.1984: 2. Eu, precum pasărea Phoenix...

În ăst duel, luptând cu mine,
Arzându-mă, vei da iar chix,
Că din cenuşă, iar revine
La viaţă, pasărea Phoenix...

epigramă de Naum Smarandache din În luptă cu un... bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două stele

nu mai ieşi în calea mea, nu mai ieşi
nu mai ofta cu-atâta nostalgie
căci steaua ta mereu va licări
pe lângă steaua mea de-a pururi vie

nu mai privi în ochii mei, nu mai privi
oricum sunt stinşi de-atâta depărtare
mereu am aşteptat că vei veni
arzândă stea nu stinsă lumânare

tu nu mă mai chema, tu nu mă mai chema
oricum noi am ajuns mult prea departe
-şi unde-ncetisor se stinge steaua mea
şi unde steaua ta-i din cioburi sparte

tu nu mă mai striga, tu nu mă mai striga
-unde-am ajuns demult e frig şi întuneric
ca un opaiţ se mai zbate steaua mea
şi steaua ta ca un miracol sferic...

poezie de Iurie Osoianu (2 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!