A fi sau a nu fi

Când eram mic,
credeam c-o să mă fac preot,
c-o să fiu mâna dreaptă a lui Dumnezeu,
c-o să iau cina cu el şi cu nevastă-sa,
că voi juca table sau şah cu Isus,
că vom medita la cum se va termina lumea;
cum va muri, cum va renaşte,
ca o pasăre phoenix,
cum va fi mai albă,
mai frumoasă ca fosta mea iubită
de la trei ierarhi.

poezie de Florin Buzdugan (2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând la Iaşi, a pus acatiste la biserica "Trei Ierarhi" pentru trei ierarhi de-ai săi.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Langdon: Istoria arată că Iisus a fost un om extraordinar, o sursă de inspiraţie pentru oameni. Atâta tot! Acestea sunt toate dovezile necesare. Dar... când eram copil... când eram în acel puţ despre care ţi-a povestit Teabing, credeam că voi muri, Sophie! Ceea ce am făcut, a fost să mă rog. M-am rugat la Iisus să mă ţină în viaţă ca să îmi pot vedea părinţii iar, să pot merge iar la şcoală, să mă pot juca iar cu câinele meu. Câteodată mă întreb dacă eram singur acolo jos. De ce Iisus nu putea fi tată, dar să şi facă toate acele miracole?

replică din filmul artistic Codul lui Da Vinci, după Dan Brown
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram tânăr şi muream în tine

Iubita mea este acum o linie albă
O sferă întoarsă spre sine
Un sunet nereverberat în lumea mea
Un vas galben cu iluzii
Alteori, un vas gol
O mare care se zbate de ţărmul ei de dor
Am fost odată un adolescent frumos
Si nu am şovăit să te caut pe îndelete
Erai o femeie frumoasă,
Un sunet, un zbor desfăcut în comete
O barcă albă, albă
Eram tineri în barca albă
Uneori, o armată de suntete
Ce se învrăjbeau în idei
Şi capitulau în iubire
Eram tânăr şi muream în tine.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În comparaţie cu prostul, deşteptul moare şi renaşte de mai multe ori într-o singură viaţă. Nu poţi compara un prost cu o pasăre Phoenix.

aforism de Ionuţ Caragea (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia puternică

Poem dedicat dnei Rodica Galescu

Eram o tânără frumoasă
Cu o ochii verzi şi pielea de mătase
Nu ştiam ce inima îmi pregătea
Nu ştiam ce voi putea comunica
Eram singură şi poezia devenise aliatul meu
Un aliat fără de care azi nu aş fi fericită
Era un zid fără de oprelişti
Era un mod prin care mă salvam
Copii îmi dădeau speranţa
Şi viaţa mea avea un sens
Eram o femeie fericită
Aveam aproape totul
Eram o fiinţă preaiubită
De cei ce îi purtasem în pântece
Aveam acum un loc mai bun
Aveam o viaţă lungă şi frumoasă
Iubitul soţ m-a părăsit
Când lumea noastră ne era mai dragă
Singură am izbutit şi am crescut cei trei copii
Ce astăzi îmi sărută mâna
Şi îmi respectă dorul permanent
De tot ce am avut vreodată,
De iubirea lui necondiţionată
Şi de iubita mea fiica ce timpuriu ne-a părăsit.
Acum când stau de vorbă cu tine, fiică dragă,
Mă-ndrept cu paşii repezi şi-ti transmit
Că viaţa toată te-am simţit aproape
Că în momente critice tu m-ai susţinut
Te iubesc, iubită fiică...
Frumuseţe de necuprins
Înţelepciunea ne îndeamnă
Să fim mai buni şi preaiubiţi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce pasăre frumoasă

Ce pasăre frumoasă,
Cântă la geamul meu.
Cu penele de aur...
Parcă a fost trimisă din rai
De însuşi Dumnezeu.

Ca în nopţile de vară
Când pe cer stelele strălucesc.
Să-mi aline dorul!
Cu glasul ei ceresc.

poezie de Vladimir Potlog (3 august 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram copilul bătrân, trecutul care trebuia ars din temelie, pentru ca mama, pasărea Phoenix, să poată renaşte încă o dată, o pasăre de aur ridicându-se din cenuşă. Am încercat s-o văd pe mama prin ochii lor. Frumosul suflet poetic întemniţat, geniul în suferinţă. Suferise oare mama? M-am forţat să-mi imaginez. Cu siguranţă suferise când Barry o dăduse afară din casă în ziua aceea, după ce se culcase cu ea. Dar când l-a omorât suferinţa a fost, într-un fel, compensată. Suferea acum? Chiar nu puteam spune.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Floarea frumoasă a sufletului meu
Luată gingaş în mâna ta
Oriunde ar fi murit
Rămâne o amintire
Iubirea ce o simţeam
Nicicând nu va muri

Stau şi aştept de-acum
Iubirea - alta să vină

Lumea toată e a ta
Acum şi pururea
Ura şi dispreţul vor dispărea
Rămâne să mai zicem
Adio, suflet ce mi-ai fost drag...

acrostih de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Pasăre albă,
Săgeată spre stele,
Floare de nalbă,
Cânt în vâlcele!

Aripa-ntinsă
Fruntea-mi atingă,
În viaţa-mi stinsă,
Visul să-nvingă!

Pasăre albă,
Vino, să sorbi,
Stropi de-ntuneric
Din ochi-mi orbi!

Pasăre albă,
Zeu al iubirii,
Dă-mi nimbul feeric
Al nemuririi!

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Phoenix

O, pasăre ce reînvii din foc,
Tu, Phoenix, purtătoarea de noroc

A celor care-şi pierd în dimineţi
O floare dintr-un fir de busuioc

Şi-n zborul tău, din focul părăsit,
Speranţele, ţinute sub obroc,

Cu tine se înalţă în iubiri
Ce n-au avut în viaţă încă loc,

Tu, Phoenix, reaprinde-n visul meu
Lumina din Cuvântul de proroc!

poezie de Pavel Lică din Aripi de foc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mie mi-e cam dor

Şi mie mi-e cam dor
Mi-e dor de noi când construiam vise
Şi le scriam pe garduri cu cretă albă
Şi apoi le ştergeam să nu le vadă lumea
Şi le scriam din nou
Şi din nou
Până ni se termina gardul

Şi atunci construiam altul
Şi altul
Până ni se termina strada
Şi atunci le lăsam să curgă perpendicular
Perpedincular pe strada aceea fără nume
Numărând în gând
(Să nu vadă lumea
Să nu audă lumea
Să nu ştie lumea la cât am ajuns)
Distanţa aceea imensă
Kilometri măsuraţi în ani
Şi anii aceia peste măsură.

Şi mie mi-e cam dor.

poezie de Sharon McCutcheon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Florin Piersic, pe vremea când juca în filme de acţiune

În lupt-aprinsă sau duel
La cascador tu faci apel.
De-i scenă însă de amor,
Eşti cel mai vajnic cascador!

epigramă de Constantin Voinescu din Slatina sub semnul epigramei (1975)
Adăugat de Constantin Voinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem trei prieteni

Suntem trei prieteni
De soartă încercaţi.
Dar luptăm cu ea,
Că suntem bărbaţi.
Avem şi noi o cale,
Cum are orice om, şi nişte vise.
Să creştem un copil,
Să sădim un pom.
Lumea ne iubeşte,
Lumea ne vorbeşte.
Tot ea ne uneşte
La bine şi la greu.
Căci aşa e lumea lăsată de Dumnezeu.
Doar suntem trei prieteni
Şi aşa vom rămâne în fiecare zi,
Căci viaţa e frumoasă orice ar fi.

poezie de Vladimir Potlog (26 octombrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luciul metalic

cuibul e cald: mitraliera
pe ouă scoate o generaţie nouă
de cartuşe pe ţeavă
–
ţintele din carton cu aspect de veston celulozic
cad secerate la cald
de o ploaie de vară

mai rară
în aceste văzduhuri o pasăre phoenix renaşte
din propria omletă cu luciu metalic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre sfârşitul lumii

Când va fi sfârşitul lumii
Nu vor mai zbura lăstunii.
Soarele din cer dispare,
Nici luna nu mai apare.

Pământul se dezintegrează,
Universul îl reciclează,
Altă planetă apare,
Altă lună şi alt soare.

Lumea din nou va renaşte
Cu alt Isus şi alt Paşte.
Vom avea alt Dumnezeu,
Nimeni nu va fi ateu.

Un alt cer noi vom privi,
Lacrimi nu vom risipi,
Că vom trăi zi şi noapte
Fără să gândim la moarte.

Şi atunci, ca şi acum
Totul se va face scrum.
Alternanţa alternează
Şi altă lume urmează.

Din timp în timp vom tot renaşte,
Altă lume vom cunoaşte.
Deşi ne vine iar sfârşitul
Tot n-atingem infinitul.

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Phoenix

Renaşte, tainic, din cuvinte,
Sub cerul falnic, înstelat,
Poetul este stat în... stat,
La interval de două chinte.

Şi-i animat de simţăminte,
Adesea greu de egalat,
Renaşte, tainic, din cuvinte,
Buimac, suav şi siderat...

Şi înlăuntru-i exilat,
În simptomatica-i sorginte,
Poetu-acela făr' de minte,
Fiind de-Apollo posedat,

Renaşte, tainic, din cuvinte.

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retrospectivă de Sf. Valentin

Simţind cum creşte-n mine un sentiment divin,
Am spus, "te rog, fii al meu, numai al meu, o, Valentin!"
Eram, desigur, de râsul lumii – şi nu doar, aşa, un pic,
Deşi eu credeam că ce făcusem era foarte şic.

"Nu ne vom despărţi-n acest veac şi nici în celălalt,"
Cu mâna dreaptă pe inimă-am jurat;
Dacă aş fi gândit cu mintea, probabil, de îndată
Aş fi şters-o de lângă tine la primul colţ de stradă.

poezie de Joanna Fuchs, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă transformaţi în moşte (pamflet)

Mari ierarhi şi Sfânt Sobor,
Eu vă rog, chiar vă implor,
Când o fi şi-o fi să mor,
Fi'ndcă ştiu că n-oi renaşte,
Să mă transformaţi în moşte,
Să mă pupe, hotărât,
Chiar şi cei ce m-au urât.

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 aprilie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în calea-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Neîndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaet,
Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie redă-mă!

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!