Îmi place în antiteză

Îmi plac oamenii care răsucesc cuţitul în rană,
Şi se bucură în sine, la a altui dramă.
Nu am pretenţia de a plânge cot la cot cu mine,
Dar nici nu purta "masca suferinţei". Nu te prinde bine.
Imi place societatea care ne distribuie un rol,
Şi tot ea, ne etichetează ca fiind un "bun actor".
Îmi place, când unul e colacul de salvare pentru toţi,
Iar restul, îl încarcă cu povară şi-l face negoţ.
Îmi place, când fiecare îşi vede de el,
Acceptă să fie partaş la un joc mişel.
Imi place cum pionii se mută,
Nu în terenul celui ce joacă murdar,
Se face şah-mat, tot în spaţiul curat.

Îmi plac şi cei care se ascund sub scutul puterii,
Ca apoi, pe timp de furtună, să fie la nivel cu zgomotul durerii.
Imi plac şi cei care fug după funcţii şi renume,
Iar când totul se sfârşeşte, rămân doar simpli oameni pe lume.
Îmi place timpul, cum ne arată regulile de joc,
Să-ţi înfrunţi temerile şi să nu priveşti înapoi.
Îmi place cum unul pe altul, încearcă să se scoată,
Comanda e de la nivel înalt, de la cel cu inimă neagră.
Îmi place, iar acum nu mai e în antiteză,
Că într-un final, binele va fi cel ce va cuteza,
Îmi plac cei care afişează un caracter slab,
Ca apoi, să construiască ziduri cu cărămizile ce l-au dărămat.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!