Femeie

Femeie,
Dumnezeu te-a învelit într-un zâmbet peltic
aproape prea mic, cum să zic
îţi ies de sub el umerii strâmţi, visul şăgalnic, şalul
cum glezna-ţi răsare din valul
mieriu şi turbat,
ne-nsurat
şi-un călcâi de cuvânt mai răsare
din apa aceea de mare
despre care-am vorbit.

Mereu ajunge la tine
cuvântul meu străveziu,
(poartă palton aiurit, fistichiu, vineţiu
intră pe uşă, lasă afară
o juma' de ţigară, un arcuş ameţit
de vioară
şi o mie de fraţi
tremuraţi, asudaţi, stâmpăraţi)

bea rouă de pe crupa ta regală
de marţi,
îţi dă ocoale mari şi te-ntreabă:
Dansaţi?

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

Dumnezeu te-a învelit într-un zâmbet peltic
aproape prea mic, cum să zic,
îţi tot ies de sub el umerii strâmţi, visul şăgalnic, şalul,
cum glezna-ţi răsare din valul
sărat şi dungat, răsfăţat,
ba (sincer aş spune) chiar rău
cu-ncâlcirea de vrăbii a părului tău.

Şi văd uneori cum tresare,
robit de hamei şi mărare,
un dor arţăgos, ruşinos,
din liniştea lumii întoarsă pe dos,

îţi intră sub pleoape ca într-o casă,
face din tine o funie groasă,
face din tine o mânăstire
cu coaja subţire
şi taie-n căpruile uşi câte-un rând
de lemn fumegând,
îl pune pe frunte, îl pune în gând,
râde plângând.

Mai mereu ajunge la tine
(sprijinit într-un toiag de rugine)
câte-un poem străveziu
(poartă palton aiurit, demodat, fistichiu),
intră pe uşă, lasă afară
o juma' de ţigară, un arcuş friguros de vioară,

o gară şi o mie de fraţi
tremuraţi, asudaţi,
bea rouă de pe crupa ta regală de marţi,
îţi dă ocoale mari şi te-ntreabă:
dansaţi?

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna răsare în barbă

Lucrurile se alungesc
Deformând ochiul,
Prin fluturii lui
Domnul ghidează zborul.

Duhul se topeşte,
Cerul coboară,
Lâna stelară-i
Arcuş la vioară.

Luna răsare în barbă,
Universul miroase
A iarbă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iubeşti

Când iubeşti o femeie cu sânii mici şi sfioşi,
De inima-i curată, tu te simţi mai aproape,
Mai aproape de ochii ei verzui şi umbroşi,
Mai aproape de gura ei, cât mai aproape...

Când iubeşti o femeie cu trup de vioară,
Te preschimbi în arcuş fermecat, sângeriu,
O acorzi şi-i vibrezi, siderat, subsuoară,
Şi-i striveşti pe genunchi un boboc vioriu.

Când iubeşti o femeie cu păru-i de foc,
Te prelingi pe sub ea, ca un şarpe de lavă,
Printre coapsele-i dulci, cu mireasmă de soc,
Murmurând către Cer şi Priinţă, şi Slavă...

Când iubeşti o femeie pe câmpul muriu,
Luminat serafic şi cald de raze cereşti,
Fii tandru, fii nobil şi Om, arcuş sângeriu,
Ai grijă de delicatele ei corzi sufleteşti...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că pământul e plat asemeni unei scânduri groase... că soarele nu răsare mereu în acelaşi loc şi nici nu răsare acelaşi soare, ci cu totul altul după noroc mai mic sau mai mare.

Nichita Stănescu în Laus Ptolemaei, Câmp (1968)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ianuarie

culeasa ramură de brad
se tace în poveste
cu drag amestecându-se
în timpul făr` de veghe

se varsă peste lume
putere de iubire
de-aleasă mângâiere
prea mare bucurie

e de ajuns doar mâna
afară de-nlăuntru să se plece
ca sufletul albastru
cu zâmbet să mai spere

răsare iar în oameni
adânca veselie
si-atât de fermecata
dorinţă de trăire!

e de ajuns doar ochiul
înăuntru de afară
să-l deschidem...!

poezie de Anca Pepelea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

După care vis să mă trezesc?

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

după visul în care
stelele par a fi
încercările creatorului
de a reda vederea
unui întuneric orb?

după visul în care
durerea palpită
ca un gând abandonat
în neant
iar eu încerc să-mi chem
gândul înapoi
pentru a învinge durerea
prin cuvânt?

după visul în care adevărata iubire
începe cu lacrimi vărsate
pe altarul singurătăţii?

după visul în care
săruturile tremură ca nişte frunze
în bătaia vântului uitării
iar umbrele fug în toate direcţiile
de frica unei îmbrăţişări?

după visul în care
unii oameni ridică statui
alţii le dărâmă
dar prea puţini reuşesc
să le readucă la viaţă?

după visul în care
apa de ploaie se rupe
la naşterea curcubeului
iar noi ne privim chipul
îmbătrânit în bălţi?

după visul în care
te scufunzi în propria suferinţă
pentru a găsi o perlă născută
dintr-un fir de nimic
o poezie pe care nimeni
nu o mai poartă
ca amuletă de protecţie
noroc şi nemurire?

spune-mi tu, celălalt eu
al celeilalte lumi
pe care o port pe umerii
de Atlas al zădărniciei

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă, femeie

iubeşte-mă femeie într-o noapte
o noapte mai cer
iarăşi şi iar
astăzi şi mâine, mereu
mi-e aprig dor de a ta fierbinte chemare
peste ţărmuri întinse de mare
iubeşte-mă femeie
pe câmpuri de flori, pastelate culori
buzele, o atingere lină, eternă,
sânii, tainic fior în zorii cei noi
iubeşte-mă femeie în dorul nespus
şi vântul să-ţi poarte cuvântul suav
pe întinsele ape
iubeşte-mă femeie
în lacrima crudă a ploii
sărutul descânt
să vină cuvânt peste şoapte
iubeşte-mă femeie, o dată
dă de pereţi cu dureri şi tristeţi
nu rătăci din poartă în poartă
iubeşte-mă femeie pe pagina goală
mai scrie un poem
o dată, în grabă
iubeşte-mă femeie
acum ori niciodată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitul din liceu

Mereu cu tine stau in gând când fumez o tigară,
Şi doar gândul că te văd mă mai scoate afară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubeşte mereu....

Poate pare ireal, dar eu încă-s în gară,
Şi mă mulţumesc cu visul când aprind o ţigară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubeşte mereu....

Încă-s tipul din liceu, ce te-a curtat
o vară,
Încă eşti aceeaşi fată, ce-am sărutat în gară,
Acum mă-ntrebi cine-s eu?
Sunt cel ce te iubeşte mereu....

Mai am o lună şi mă-ntorc, şi-o să te-aştept la scară,
Amintirea despre noi sper să îţi reapară,
Vei şti din nou cine-s eu,
Amic, coleg si iubit din liceu!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii tăi

din glezna ta răsare codrul,
din ochii tăi nemărginitul,
din sânii tăi răsare dorul,
din inimă răsare mitul.

pasul tău e printre ierburi
un şarpesc dor legănat,
pasul tău de domnişoară,
ce se lasă greu vânat.

trupul tău de argint viu
pare-o aură cerească,
l-aş fura pe-un bidiviu
în caleaşcă împăratească.

din văzduh îţi fur privirea,
ochii cu lumina lor
şi cu ei nemărginirea
şi-aş fugi cu tine-n zbor...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet de copil

Un zâmbet de copil
E o rază de soare,
O inimă de mamă,
Un trandafir în floare.

Când se naşte un copil
E o bucurie mare,
Pe cer o nouă stea răsare.
El este un suflet neprihănit,
Care de la Dumnezeu a venit.
Cu sufletul curat în apa raiul scăldat
Şi de îngeri binecuvântat.
Un copil e o nou început,
Un viitor fără de trecut.
E o sărbătoare,
Pentru părinţi e o bucurie mare.

poezie de Vladimir Potlog (3 iulie 2003)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul turbat

Singurătatea este cea mai gravă boală,
Asta o ştiu toţi, nu de aceea scriu eu aici,
La curtea regelui XYZ, sosi un străin pe nume AAB,
Înfăşurat avea un stilet, cânta din harpă, părea un harap.
Lumea întreabă, ce ştii să faci, străinul răspunde, a povesti,
Despre Lilith şi vârcolaci, morţi călărind pe stafii.
O lumânare ardea într-un colţ, era târziu şi somnul venea,
Când deodată se auzi de sub bolţi ţipătul morţii,
Murise şi ea.
Dar mai există şi mielul turbat, vine un lup fără dinţi, fără păr,
Iată îl scuipă, acest scuipat parcă ar fi doar un strop dinspre mări.
Vine un leu, urinează pe miel, vine măgarul şi ţipă un vers,
Mielul turbează, nu este el, nu mai e loc în Univers.
Mielul mai scrie, nu este miel, ei şi ce dacă scrie, întrebi,
Mielul este Mefistofel, poţi ajunge cu el pe Horeb.
Amestecă el blesteme, nectar, asta şi Domnul o ştie, iertat
Intră mielul în Rai, asta e, intră deşi este mielul turbat.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp

Eu cred că pământul e plat
asemeni unei scânduri groase,
că rădăcinile arborilor îl străbat
atârnând de ele-n gol, cranii şi oase,
că soarele nu răsare mereu în acelaşi loc
şi nici nu răsare acelaşi soare,
ci tot altul după noroc
mai mic sau mai mare.
Eu cred că atunci când sunt nori
nu răsare nimic, şi mă tem
că s-a sfârşit definitiv cu şirul de sori
lunecând dinspre iad spre eden.
Atunci trimit păsări dresate
cu ochiul bun şi cercetătoare,
care să-mi spună-ncotro trebuiesc îndreptàte
câmpiile, să-ntâlnească alt soare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Laus Ptolemaei (1968)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă jur, l-am iubit!

Mi-a îmbobocit palmele, mi-a ameţit pletele
În toate visările mi-a viscolit, bietele.
Cu toate femeile verii l-am logodit.
Ca pe un mire al lumii,
aşa l-am iubit.

Pe funia vieţii de-ar mai fi să mă nasc,
m-aş face arsură în carnea-i, de vreasc,
L-aş năvăli tot la fel peste sânge
În braţele lui, ca vioara m-aş frânge.
L-aş iubi şi atunci pe săruturi
scrise pe piele de fluturi.

Cu somnul puţin, cu dor blestemat,
femeie de cearcăn pe-un ochi de bărbat,
i-aş fi lui beţie, mi-ar fi el păcat.

Priviţi-mă, zorilor, fetelor bune!
Jur pe legendele voastre, pe lume:
mi-a îmbobocit toată suflarea,
mi-a înflorit ţipătul, palmele, marea.
Mi-a năucit prima picătură de rouă,
frumos – cum trecea-
cu sufletul meu
tăiat pe din două.

Cu ultima sărutare de pom năruit
pe umerii vieţii vă jur:
l-am iubit!...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vânt amestecat cu raze vinete
se zbuciuma ameţitor la fereastră.
ele poartă urme de plânsete de prin lume adunate.
îmi cânta despre femei cu mâini de roabe...
care-şi iau doar noaptea inima în braţe
şi-o mângâie într-un ungher al casei
cu cântecul de leagăn al copiilor adormiţi.
Se aud din crengi suspine din ţărână de mamă
care şi-a vândut un zâmbet dureros si-o bucata de carne vie
pentru o picătură de lapte şi-un colt de pâine,
copilului să-i mai dea o gură de viaţă...
Se-aude zvâcnet de lacrimă cu gust de pelin,
De femeie cu vise sfarâmate-ntre zăbrele reci...
Care-si aşeaza pe suflet o mânuţa şi-un zâmbet de copil
... închide ochii şi-si spune tânguitor...
cu ochii către cer...
Mamă sunt, femeie poate mâine...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua sus răsare

Steaua sus răsare
Ca o taină mare,
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte

Că astăzi curata,
Prea nevinovata,
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia.

Magii cum zăriră
Steaua şi porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază

La Dânsul intrară
Şi se închinară,
Cu daruri vestite
Lui Hristos menite.

Şi de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
Tuturor cu bucure
Şi de mare veselie.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie pentru femeile îndrăgostite

Mi-a îmbobocit palmele, mi-a ameţit pletele
În toate visările mi-a viscolit, bietele.
Cu toate femeile verii l-am logodit.
Ca pe un mire al lumii,
aşa l-am iubit.

Pe funia vieţii de-ar mai fi să mă nasc,
m-aş face arsură în carnea-i, de vreasc,
L-aş năvăli tot la fel peste sânge
În braţele lui, ca vioara m-aş frânge.
L-aş iubi şi atunci pe săruturi
scrise pe piele de fluturi.

Cu somnul puţin, cu dor blestemat,
femeie de cearcăn pe-un ochi de bărbat,
i-aş fi lui beţie, mi-ar fi el păcat.

Priviţi-mă, zorilor, fetelor bune!
Jur pe legendele voastre, pe lume:
mi-a îmbobocit toată suflarea,
mi-a înflorit ţipătul, palmele, marea.
Mi-a năucit prima picătură de rouă,
frumos – cum trecea-
cu sufletul meu
tăiat pe din două.

Cu ultima sărutare de pom năruit
pe umerii vieţii vă jur:
l-am iubit!...

Vă jur, l-am iubit...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deoarece e atât de aproape de nord, Capella rămâne peste 20 de ore deasupra orizontului latitudinilor noastre (adică 20 de ore din 24 câte formează o zi). Apariţia şi-o face în nopţile lunei august şi o vedem în fiecare noapte până în luna iunie. În octombrie răsare chiar în momentul când apune soarele. Capella răsare la nord-est şi descrie un cerc mare spre nord-vest.

Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt turbat

Sunt clipe în viaţă când sufletul
Ca frunza în pom se odihneste
Vânt puternic strânge cu corsetul
Se adună usor dansează pluteşte

O adiere îl trezeste, îl poartă-n vânt
O zi două, trei, îl lasă şi poposeste
Din frunză, din vânt, se aude un cânt
Apoi mai aprig şi frumos se iubeşte

Cântă copacul, tu stai la o rădăcină
O viaţă tu ai dirijat, eşti un bărbat
Se leagănă în vânt frunza ce suspină
Nu eşti bărbat, eşti vântul turbat

Domol te-ai aşezat pe câmpul curat
Frunza singură să se învârtească
Vântule turbat, o vioară te-a alungat
Sufletul să hotărască, el să iubească.

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

clădeam pe pământ, o ultimă soartă
doi nebuni ai lumii
mai frângeam în palmă clipa efemeră
se scuturau trandafirii în pădurea de spini
mai cădea o stea iar în palma mea
ce trist e să fii, cuvânt în cuvânt
glas stins se scurgea printre maluri mute
alungat de fraţi, între cei damnaţi
sărutam străină ivită din colb
ningea pe afară, bătea vântul iară
mă lega făclia de paşii rămaşi
sufocaţi de lacrimi, ochii plâng afară
aiura amurgul şi câinii lătrau
căutam un înger, rătăcit în ger
pe geam nu priveam
ce greu era chinul aşteptând destinul în timpul rămas
ningea iar în lume
rătăceam absenţa pe distanţa vieţii
aşteptam scrisoarea, răstignit în poartă
tăceam amândoi, în tăceri de doi
iar în noaptea aceea
sărutam femeia pe ţărmul de jar
despuiaţi de toate
părăseam căminul
ne pierdeam în mare
te iubesc femeie, tu străina sorţii
şi în astă noapte, eu iarăşi te chem

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă poeţilor

BALADĂ POEŢILOR

Scriitorii nu mor,
ci se afundă-n somn
pe un tărâm de dor,
la Zeu şi Mare Domn.

Mai cade câte-o stea,
iar alta răsare,
ducând lumină-n ea,
pe-a ochilor zare.

De dor lăcrimează
Soarele în apus,
suflet luminează
în veşnicie dus.

Plâng îngerii-n cerul
funebru, înnorat,
privind mesagerul
de viaţă detaşat.

Plâng prieteni şi fraţi
în condeiul stingher,
la priveghi adunaţi,
când duh urcă spre cer.

Cu lacrimi amare
roagă pe Dumnezeu
ca să-i dea iertare
şi pacea Lui, mereu.

Ca un Tată ceresc
îi luminează har
din destin pământesc,
pe al morţii hotar.

Suspină şi Luna
în raze de argint,
împletind cununa
pe astrul răsărit.

Speranţa nu moare
în ploaia de tristeţi,
ci în zori răsare
cu har în alţi poeţi.

Ei duc făclia-n gând
la comemorare
şi rescriu, lăcrimând,
vers de neuitare.

Curcubeu brăzdează
zarea-nlăcrimată,
pe poeţi aşează
în Rai laolaltă.

*In memoria poeţilor ucişi de pandemia COVID-19
Dumnezeu să-i aşeze la masa creatorilor!

Maria Filipoiu

cântec, versuri de MariaFilipoiu (12 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!