Şi mă doare şi mă frânge
Gândul negru de tăciune,
Că la piept nu mai pot strânge
Nicio clipă de minune...

catren de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celei ce iubeşte

În piept suflarea mi se frânge
Când treci, ades, la braţul ei,
Cu râsu-i ca de clopoţei
Şi inima-mi, de dor, se strânge.

Sunt cea mai tristă-ntre femei.
Sufletul meu în taină plânge,
În piept suflarea mi se frânge
Când treci, ades, la braţul ei.

Iar printre lacrimi, răni de sânge,
Văd în privirea ta scântei
Şi-aud iar vorbele-ţi nătânge,
Pe care tu nu pui temei
Şi-n piept suflarea mi se frânge.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un pol de clipă...

La un pol de clipă
Timpul, simt, mă doare,
Visul vine-n pripă –
Rază sclipitoare.

Gândul mă străpunge,
Taie clipa-n două,
Inima se frânge,
Genele-s în rouă.

Pică jumătatea
Şi se risipeşte,
E trăită partea,
Ce mă părăseşte.

Veşnicia cade
Clipa o striveşte,
Sufletu-mi se zbate,
Nu te mai găseşte...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoironie

Nu pot scăpa nici prin minune
(Când critica-mi va bate-n uşă),
Deşi am fost mereu tăciune,
Prevăd c-am să ajung cenuşă!

epigramă de Marcel Tăciune din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de zmeu

Mă doare dorul tău de dorul meu
Şi plânsul mi se scurge în pârău..

Mi-e sufletul atins de nor şi hău,
Abis vuind de ape, spasm de rău,
Te mângâi şi te strâng la piept mereu,
Mă doare gândul tău în gândul meu,
Nălucă violetă, zbor de zmeu...

Scap frânghia din mână, sunt doar eu,
Mă doare gând de dor trimis voleu...

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uiţi nicio clipă!

Să nu uiţi nicio clipă! Străbunii au fost şerbi,
Primiră-n veacuri aspre sudălmi şi bice-n spate.
Să nu uiţi nicio clipă! Se odihesc în ierbi,
Dar ţărâna lor mai strigă şi-acum după dreptate.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare

Mă doare-un rug de sânge în piept,
Mă doare-un vaiet prelins nedrept,
Mă doare-al meu dor arcuit
Din vise ce-n drum s-au răsucit.

Mă doare buza din călcâie,
Mă doare gândul care suie,
Mă doare şoapta din oglindă
Din seri când aşteptam în tindă.

Mă doare lacrima de gheaţă,
Mă doare pasul meu prin ceaţă,
Mă doare fruntea prinsă-n nor
Şi-al apelor murmur uşor.

Mă doare când n-aş vrea să doară,
Mă doare-n iarnă, primăvară,
Mă doare frunza greu rănită
Din toamn-abia întâlnită.

Şi, zău, c-aş vrea să nu mă doară,
Să-mi fie aripa uşoară,
Să sorb din roua dimineţii,
Să aflu tot secretul vieţii.

poezie de Ştefania Burnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i frumoasă şi la 66 de ani

A mai trecut un an dar nici nu-mi pasă!
Să treacă cât mai mulţi! Mie mi-e bine.
Că nu mai sunt nurlie şi frumoasă,
Nu sunt tot eu? Şi nici nu mi-e ruşine.

Sunt anii mei şi-i ţin cu drag în braţe
Şi sunt frumoşi, aşa cum sunt. Să treacă!
Şi nu cumva vreun hoţ să mi-i înhaţe,
Că, fără ei, aş fi mult mai săracă.

Botine fine nu mai port de-o vreme
Şi mijlocelul nu mai e subţire,
Mă scol în zori, mă culc mult mai devreme
Şi nu mai ţin nici cure de slăbire.

Mă doare un genunchi, un junghi m-apasă
În spate, drept pe şiră... şi ce dacă?
Pe zi ce trece, viaţa-i mai frumoasă
Şi nicio lacrimă nu mă apleacă.

Mai plouă-n suflet... e firesc să plouă-
Nici cerul nu zâmbeşte-ntotdeauna.
Mi se mai frânge inima în două,
Da'-mi trece, numai de răsare luna.

Mai scriu şi-un vers şi pot să uit de toate-
În poezie sunt cum vreau. Hai, viaţă,
Trăieşte-mă, atât cât se mai poate
Şi cât a mai rămas, pe mosor, aţă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă desfrunzesc de tine-ntâia oară

E încă august şi-ncă este vară,
Dar eu nu văd decât cum plâng cocorii,
Mă desfrunzesc de tine-ntâia oară
Şi mă îmbracă ploile şi norii.

Mi-s braţele mai goale şi inerte,
Îmbrăţişări nu ştiu să mai adune,
Viorile-s orfane de concerte,
O lacrimă se tânguie pe strune.

Nu-ţi mai găsesc prin gânduri nicio vină,
Chiar de-ai luat cu tine-albastra clipă,
Mai am un pic de cer la rădăcină
Şi-un rest de zbor pe-o singură aripă.

Sunt nopţile mai lungi şi mai flămânde
Şi niciun vis nu te mai recunoaşte,
Doar amintirea verii te ascunde
În toamna ce, în mine, iar se naşte.

Să te mai caut nu mai ştiu pe unde,
Şi să te strig la tine nu ajunge
Ecoul petrecutelor secunde,
În care doar uitarea pumnii-şi frânge.

Şi de-ai ales să fugi ca o nălucă
Şi urmele să-ţi ştergi, să nu te caut,
Singurătăţile să te aducă
'N poemul meu pe muzică de flaut.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet, ce-am fi fost?

Dincolo de ochi şi gură, sufletul se zbate-n taină
Ca o aripă beteagă, ce îşi plânge zborul frânt,
N-are nume, n-are casă, nu-l îmbracă nicio haină
Şi aleargă-n patru vânturi, între ceruri şi pământ.

Se izbeşte de-ntuneric, rănile îi sângerează
Dar, nu plânge nicio clipă, ochii plâng în locul lui.
Un actor pe scena vieţii, doar în replici mai bravează
Când o gură mai zâmbeşte pe o mască-a orişicui.

Hologramă migratoare dintr-o neştiută-adresă,
Implantată-n trup, dă viaţă şi cum doare când lovesc
Vinovatele cuvinte orchestrate într-o piesă
Regizată de necine într-un loc nepământesc.

El, cuvântu-nnobilează şi ucide deopotrivă,
Sufletul îl fericeşte sau îl sângeră sub cnut;
Cu emblema lui divină, de sorginte afectivă,
Ce-am fi fost în lumea asta, dacă nu l-am fi avut?

Nişte creaturi ciudate, ce-am fi dispărut subit,
Trup ne-nsufleţit în moarte, nedumnezeiesc cioplit...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă eternă

Priveşte, oamenii se sting
În piept inimile mor
Rămân cu oasele-n pământ
Şi oamenii-n jur de decor.
Atât e viaţa: O clipă eternă
Ce ne repetă scene noi
Ne retrimite printre Ceruri
Sa revenim nemuritori.

poezie de Nicoleta Petre (4 martie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşim iubire de oriunde...

Nu mi-e ruşine să cerşesc, ba mi se pare chiar firesc, să cer iubire oarbă
Chiar de n-o văd, o simt în piept, când, pe la colţuri mai aştept iubirile să-mi soarbă.
Eu am iubire pentru toţi, pentru neoameni, pentru hoţi, pentru nebuni mai multă,
Că îmi sunt fraţi de suferinţi, călcând în străchini şi cuminţi şi nimeni nu ne-ascultă...
Strigăm în vers, strigăm frumos, chiar de avem glasul pe dos, ni-e inima fierbinte,
Şi nu-nţelegem mai nimic, doar din iubire câte-un pic şi-un dram din cele sfinte...
Nu ne atinge vreun blestem, purtăm la piept câte-un totem, doar nepăsarea doare
Iar neiubirea-i beteşug, o scară-naltă înspre rug, malignă sufocare...
Cerşim pe străzi, cerşim în cer iubiri cu suflu efemer, doar cât să ne ajungă
Pentru o clipă de extaz, când în al nostru Alcatraz ne e noaptea prea lungă...
Nu mi-e ruşine să cerşesc darul cel mai dumnezeiesc din câte sunt pe lume
Uitaţi-vă în ochii mei şi veţi vedea iubire-n ei şi-n versurile-antume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna lumea a fost privită într-un fel oarecare ca o minune: dacă pentru magii de altădată a fost o minune apariţia unui astru, pentru magii de astăzi este minune tocmai faptul că nu se întâmplă nicio minune.

aforism clasic de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai pleacă un an...

Mai pleacă un an, cu povara de vise-
Le-aruncă pe drum să îngraşe pământul,
Îmi şchioapătă astăzi pe buze cuvântul
Şi ultima oră se zbate şi mi se

Agaţă de poale secunda murinda-
Agonică clipă frizând efemerul,
Un pas se opreşte şi-njunghie gerul,
Eu car după mine un cer ca oglinda,

Albastru şi rece, închis în tăcere
(Nu-i aripă albă să-l poată atinge)
Şi ultima oră din an mă împinge
Spre sârma ghimpată duhnind a plăcere.

Mai am un bilet de adio sub pleoape,
Să-l dau pe sub mână, când ultima clipă
Îşi frânge spasmodic un rest de aripă.
Sfârşitul îi este şi-mi este aproape.

Mai pleacă un an din zăpezi spre zăpadă,
Acelaşi ceasornic îmi bate-n ureche,
Se scurg pe cadrane poveşti nepereche
Şi mişună lupii flămânzi, iar, pe stradă.

Curg fluvii de sânge din anul ce trece
În marea de sânge ce vrea să mă-nece.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la duelul poetic dintre Petru Ioan Gârda şi Violetta Petre

Când păsările-n loc să cânte, ţipă,
Din nou iubirea lor ae înfiripă;
Citim pe Facebook poezii la metru,
Când Petre îi dă replica lui Petru!

Ea-l venerează şi de doru-i plânge,
Simţind cum focul inima îi strânge;
Lui însă-i creşte numai tensiunea,
Extraveralu-i stinge pasiunea!

E trist, că-şi bagă nasul curioşii,
Căci ei se tânguie ca albatroşii,
Iubirea lor în versuri, nu-i păcat,
El ar dormi, de n-ar fi însurat!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metode-s multe. Naturale şi artificiale – astea-s pe bază de glicerină, periculoase pentru vedere, aşa că le-am evitat. Dar nicio lacrimă nu se compară cu emoţia sinceră dată de gândul rău. Şi el – gândul ăla negru de culoare, de care ne ferim în general – trebuie indus. În linişte, într-un cadru restrâns. Cel puţin aşa funcţionează la mine.

citat din Andreea Ibacka
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăciune

Am să rămân fierbinte,
Până în ultima clipă,
Treizeci şi şase de grade
Şi jumatea care ţipă.

Încăpăţânat şi orb,
Cum mă ştii tu cel mai bine,
Fulgerând în stări extreme,
Opozant la fitecine.

Cu neîmpăcarea mea,
Am să ard tot focul vieţii,
În furnalele de-adio,
Să topesc cobaltul gheţii.

Şi în spuză neştiut,
Ultimul abstract tăciune,
Aşteptând păgân descântec,
Şoaptata ta cu al meu nume.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoate-ţi, de la piept, poemu-nfăşurat în grija mamei

Genţiană, trage-ţi iarba peste glezna-nsângerată!
Au trecut mistreţii-n goană, tu dormeai pe-un braţ de maci;
Te visai o dumnezeie, în amurg înfăşurată
Şi nu ţi-ai ferit piciorul şi acum, pe rană calci.

Caii îşi cătau odihna lângă fruntea-ngândurată-
(Mai fugisei de acasă, lăsând fluviul fără cai)
Roibii înspumau zăbale, pe o canara de piatră
Şi acum în rând cu murgii, viselor, bice le dai.

Calci ciulinii-n graba mare să mai prinzi o rană-n talpă,
Să anihilezi durerea gleznelor fără sărut;
În galop cu iapa albă, nu te doare că e şchioapă
Şi că plângeţi amândouă loviturile de cnut?

Mai opreşte-te, din goană, ai trecut de Vadu Oii,
Spală-ţi rănile de mâluri şi sub sălcii, fă-ţi alcov,
Strânge-ţi apă ne-ncepută din izvorul rece-al ploii
Şi aşteaptă curcubeul să îţi pui bandaje mov!

Scoate-ţi de la piept poemu-nfăşurat în grija mamei
Şi întinde-l pe o piatră, unde fierbe-un anafor!
Pe sub aripa egretei, apără-l de actul dramei,
De a şchiopăta-n nămolul Dunării, fără picior!

Şi de a muşcat din rimă, apa nemiloasă-a lumii,
Adunată-n fluviul negru, (de azur în vals de Strauss),
Îţi vor răsări poeme din adâncurile humii,
Când te-o-nghite veşnicia într-un glas de bun rămas...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu-i aşa de moarte...

Noaptea nu-i aşa de noapte cum e lacrima tăcerii
Şi nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i aşa de rece cum dojana de nevină
Şi nici negru-aşa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvăşeşte ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i aşa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristeţile-mi adapă.

Şi nici toamnele nu-mi ţipă, când îmi pierd veşmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i aşa adâncă şi nici valu-aşa de mare,
Cum îmi este mie hăul şi albastrul ce mă doare.

Încruntarea se-nsenină cu tandreţe şi iubire,
Zâmbetul din colţul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-aşa de groaznic şi macabru, cum mi-e vina,
De-a mă şti nevinovată. Şi îmi plânge rădăcina,

Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioşare şi de facere de bine?
Tu arunci cu duşmănie şi eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i aşa de moarte, cum e viaţa de neviaţă-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n faţă!
Că nu sunt demnă de tine şi mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calambur

De când m-aţi băgat în păcat
Mă-ntreb întruna ce văd oare
Şi stau cu gândul împăcat
Ştiind că sufletul vă doare.

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru rănit

Genţiană, Genţiană, trage-ţi cerul să-ţi ajungă,
Când muşca-vor vârcolacii luna-n noaptea cea mai lungă!
Îţi va-ngenunchea albastrul şi pe glezna de fecioară
Vei simţi cum înfloreşte scâncetul întâia oară.
Nu te dezgoli întreagă, lasă-ţi gândul să mai zburde!
Trupul freamăte ca frunza, jurămintele sunt surde.
Când dorinţa te subjugă şi te risipeşti într-altul,
Îţi cresc aripi şi cu fruntea, ce uşor atingi înaltul!
E o clipă-nşelătoare, care doare cât să placă
Şi n-ai vrea să se sfârşească, să rămână, să nu treacă,
Ca o apă curgătoare, insensibilă stăpână
Peste pietrele ce-aşteaptă mângâierea ce se-amână.
Vei rămâne aşteptare, braţe goale, răni deschise,
Întrebări fără răspunsuri bat la uşi demult închise.
De-ai păstrat un gând sub gene, doar al tău, vei fi bogată-
Trage-ţi cerul, să-ţi mângâie, lacrima nevinovată!
Trag de cer, să prind albastrul în căuşul palmei mele
Şi nu-l vreau cu lună plină, nici cu soare, nici cu stele.
Doar curat fără glazură, cum mi-e gura fără miere,
Cu dulceaţa naturală a miresmei de muiere.
Cu sulemeneli, să-şi umple buzele menade-n târguri-
Vânzătoare de plăcere, la lumina din amurguri.
El, sărutul nu se vinde pe nicio monedă rară-
Este poarta încuiată înăuntru şi-n afară.
Eu fac dragoste cu gura şi cu palmele deodată,
Restul vine de la sine şi mi-e dragostea curată.
Nu mă-mbrac nici în trufie, nici în gesturi prefăcute
Şi nu vreau vreo zeitate, laurii să-mi împrumute.
Pun albastrul între mine şi dorinţele din sânge,
Ca să nu mă pierd cu firea, când în braţe mă vei strânge.
Şi-ntre spaţii siderale, rătăcind fără de minte,
Eu aştept, că ştiu trezirea, cât mă face de cuminte...
Mă reinventez în Eden, ca femeie şi docilă
Îmi urmez ne-ngenuncheată jumătatea şi n-am milă
De durerea mea din carne şi de lacrima de sânge,
Ce se scurge, nu din irişi, ci din trupul ce se frânge...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!