Autoironie

Nu pot scăpa nici prin minune
(Când critica-mi va bate-n uşă),
Deşi am fost mereu tăciune,
Prevăd c-am să ajung cenuşă!

epigramă de Marcel Tăciune din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva se stinse în el, ca un ultim tăciune rămas aprins prea mult timp sub cenuşă.

Paolo Giordano în Singurătatea numerelor prime
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă doare şi mă frânge
Gândul negru de tăciune,
Că la piept nu mai pot strânge
Nicio clipă de minune...

catren de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăciune

Am să rămân fierbinte,
Până în ultima clipă,
Treizeci şi şase de grade
Şi jumatea care ţipă.

Încăpăţânat şi orb,
Cum mă ştii tu cel mai bine,
Fulgerând în stări extreme,
Opozant la fitecine.

Cu neîmpăcarea mea,
Am să ard tot focul vieţii,
În furnalele de-adio,
Să topesc cobaltul gheţii.

Şi în spuză neştiut,
Ultimul abstract tăciune,
Aşteptând păgân descântec,
Şoaptata ta cu al meu nume.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara

Eu încă nu mi-am găsit gara;
Hălăduiesc tot mai acerb,
Îmi strâng avid la piept comoara
De vise-ntr-un buchet superb!

Nu, n-am să mă abat din drum,
Până la oaza mea minune,
Până n-oi arde pân' la scrum
Şi eu şi vise-om fi tăciune!

Nici nu mă plâng de drumul greu,
Nici de nămeţii-nalţi din cale;
De m-aş opri, n-aş mai fi eu,
M-aş îneca-n adâncă jale!

Voi, cei ce-mi puneţi beţe-n roate,
Penibil e-al vostru efort;
Am s-ajung şi pe brânci, pe coate,
Căci nu mă dau bătut nici mort!

Pseudoiubiri trecătoare
M-au tot somat să mă opresc,
Cu otrăvuri ucigătoare
M-au făcut să uit că trăiesc!

Sufletul nu mi-e pângărit:
Am lăsat relele la uşă;
Chiar de-a fost deseori rănit,
El va renaşte din cenuşă!

Vouă nimic n-am să vă cer,
Ne-am intersectat într-o doară;
Chiar de-o fi s-o caut şi-n cer,
Undeva, am şi eu o gară!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străino

De când ai apărut, minune,
Ca o Morgană întrupată,
M-am transformat dintr-un tăciune
În flacără învolburată.

Chiar nu-mi ajunge penitenţa
De a trăi însingurat?
Vii tu să-mi tulburi existenţa
Dorindu-te? Să-mi fac păcat?

Căci ard în propria-mi fiinţă
Să-mi mistui poftele păgâne,
Zăcând nebun de neputinţă
Mă descompun in mici fărâme.

Te plăsmuiesc adeseori
Şi mi te simt, aici, cu mine,
Mirosul tău, miros de flori,
Se duce veşnic şi revine.

Habar nu ai că te privesc
Cum treci în fiecare seară
Prin faţa mea şi nu-ndrăznesc
Să calc în urma-ţi princiară

Esti doar o umbră diafană,
Atât de eterată esti,
Nu mai pun geană peste geană
Pe lângă mine când pluteşti.

C-am să te-ador mereu, străino,
Din iadul meu întunecat,
Când noaptea te strecori, felino,
În gândul meu înflăcărat.

Rămâi, frumoaso, doar în gând,
O, dulce, păcătoasă vină,
Să zac în iadul meu, arzând,
Tu, plăsmuieşte-te-n lumină...

poezie de Florentina Mitrică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

cerul înstelat -
nici un tăciune aprins
în coşul sobei

haiku de Felicia Liliana Axentoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă eşti tăciune

de ziua înălţării Mele tu te scalzi
în apele adâncului
vino să ne judecăm dacă eşti tăciune te
pot face rouă pe crini
nu căuta înţelepciunea şi puterea pe
înălţimile închinate
universurilor
înguste
sunt cărările Mele mergi pe mijloc
fără să deviezi nici la dreapta unde
dacă vrei să fi (SĂ FII) prea bun
ai putea crede că eşti ca Mine
pe acolo au trecut paşii celui căzut dintre
luceferi nici
la stânga unde o lume colorată cu opusul
poruncilor Mele
îşi deschide fălcile să te înghită

în centru e calea împăraţilor acolo
Sunt
tu doar crede în Mine
aceasta e lucrarea ta

poezie de Crina Albu
Adăugat de Fericire
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gândul mai poate s-atingă o stea...

Mai aproape de cer de-aş putea să mă-nalţ,
la condurii de îngeri să ajung să-i încalţ,
poate-aş trece-ntr-o lume în care visez,
într-o stea fără nume, să mă aşez...

Nu ajung nici la stele, nici la cer nu ajung...
când aproape le-ating, drumul e şi mai lung...
timpul curge la fel pân' la primul popas,
ani-lumină se-aşază pe cadrane de ceas...

Şi aripi de-aş avea, n-aş ajunge la cer...
e azurul morgană dintr-un zbor efemer...
o iluzie-albastră expansivă-n genuni,
care trece prin timp şi nu poţi s-o aduni...

Înc-o treaptă mai urc, deşi ştiu că mă mint,
când himere ating şi cu ele m-alint...
şi când cred c-am atins astrul ce l-am visat,
mă trezesc că, de fapt, nicăieri n-am plecat...

Doar cu gândul putem să atingem o stea...
şi nici gândul nu ştie care e steaua mea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare din trecut

Prezentul mi-e praf, trecutul cenuşă,
Pereţii de cretă au nuanţe de gri,
Pe cărţi sunt păianjeni care vin pe sub uşă
Afară nu-i noapte, dar nu este nici zi,

Igrasiile desenează hărţi pe perete,
Mucegaiuri albastre pe zid se preling,
Am scrisori cenuşii prin sertare secrete,
Iar ziua de noapte nu mai pot s-o disting,

Mă târăsc să ajung mai aproape de uşă,
Vreau să ies din cavoul acesta morbid,
Las în urmă un oraş din fum şi cenuşă,
Iar paşii îmi scrâşnesc prin cenuşă arid.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politeţe

Când mă uit, la sânii ei,
Mi-aş dori să-i fac scântei,
Dar nu-i fac: că orice-ai spune,
Cum să mângâi... un tăciune?

epigramă de Ion Cuzuioc din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las iertările

Las iertările creştine
Pe tărâm nepământesc,
Inima... ce bate-n mine
Spune, încă, să iubesc.

Buzele mi-s rugăciune,
Sânii-s un sfinţit... altar,
Ochii patimi şi tăciune,
Aripa de înger... har

Mi-e sărutul... judecată,
Mâna... clopot către cer,
Poarta vieţii-i descuiată
Şi destinul... giuvaer.

Las căinţa pentru mâine,
Cel de sus... e iertător,
Dragostea îmi este pâine
Şi amorul... viu... izvor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ortodoxia noastră a fost întotdeauna smerită, curată şi mai îndrăgostită de Slava Cuvântului Viu decât de barba sură şi ochii de tăciune stins ai lupilor deghizaţi, precar, în oi!

citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci, iubite...

Nu aş fi vrut să mă întorc acasă!
Acolo-mi era sufletul, lăstarii
Ce-am smuls din cuibul vetrei luminoasă
Şi replantat, crescând precum stejarii.

Acum, au muguri izbucniţi pe ramuri,
Boboci şi flori şi-i mereu primăvară,
Îi simt prin somn că parcă bat în geamuri
Şi mă trezesc de dor, ce grea povară!

Îmi întind mâna să ajung să-i mângâi
Dar nălucirile dispar cu noaptea,
În întunericul tăciune bâlbâi
Trei vorbe şi mă-nchin, e ziua-a şaptea

Şi zori-au răsărit după colină
Şi gându-mi zboară spre-acele tărâmuri
Cu ramuri verzi din a mea rădăcină
Cu muguri şi boboci şi flori de zmeur!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tentaţii de primăvară

Când mi se-aprinde un tăciune
În suflet, cu vreun sens rebel,
Nevasta mea - cu "-nţelepciune" -
Îmi toarnă apă peste el.

epigramă de Constant Petrescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om urât cu haine bune ca şi grâul cu tăciune.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevasta mincinoasă

"Y que yo me la lleve al rio
Creyendo que era mozuela
Pero tenia marido"

Federico García Lorca - La casada infiel

("Şi eu care-am dus-o la râu
Crezând că era fată mare,
Când colo avea bărbat.")

Federico García Lorca - Nevasta necredincioasă

Credeam că e fată mare
Când am dus-o pe cărare;
da şi eu - ce minte proastă! -
n-am bunghit că e nevastă.

O fi fost ea ca zambila,
dar mersei mai mult cu sila.

Şi pe urmă n-aş mai spune...

Era noaptea de tăciune
felinarele s-au stins,
licuricii s-au aprins.

Într-un colţ, când făcea fâţe,
îi scap mâna pe la ţâţe,
şi treceau prin ea fiori
ca miresmele prin flori.

Poci să nu pici în ispită,
mândră cum era gătită!
Că rochia îi strălucea
de să bagi briceagu-n ea

Era noaptea de tăciune,
pomii-nalţi, din altă lume,
şi s-auzea prin vâlcele
cum urlă câinii la stele.

Trecurăm şi peste iaz,
am mai sărit un pârleaz
şi-am culcat-o-ntr-o grădină,
lâng-un pom, la rădăcină.

Mi-am scos de la gât cravata
şi-a lepădat rochia, fata.
Scot cuţitul din curea,
ea, cămaşa cu dantea.

Nici crinul, pe ochii mei!
n-are piele ca a ei;
nici un diamant de-ar fi,
ca ea tot n-ar străluci.

Şoldurile ei, prin deşte
Îmi scăpau, să zici că-i peşte;
şolduri mici, de fată mare,
când de foc, când de răcoare.

De când mama m-a făcut
aşa drum n-am mai bătut;
călăream pe luna plină,
trupul ei de ciută lină.

D-apoi cum m-a dezmierdat,
poci să spui, când eşti bărbat?
că doară n-oi fi candriu
nici o taină să nu ţiu!

Iubită şi sărutată,
plină de ţărână toată,
am purtat-o binişor,
pân-acasă sub pridvor.

Dimineaţa, pe răcoare,
avea-n ochi mărgăritare.

Eu, ca un ţigan ce sunt,
am obraz şi am cuvânt.

Dar pe cinste i-am făcut
o cutie de cusut;
şi dintr-ale mai frumoase:
galbină, şi de mătase.

Da' nu m-am îndrăgostit,
numai unde m-a minţit:

muiere de om cu stare,
zicea că e fată mare
când am dus-o pe cărare.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un obraz bronzat
Cu ochii de tăciune
Privea la zenit

haiku de David Boia (13 mai 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără intuiţie, empatie şi înţelepciune, un CEO, manager nu e mai presus de un tăciune.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteie ori tăciune

Visez ades că vreau să zbor,
Dar vai, nu pot doar c-o aripă
Şi-atunci speranţele mă dor
Că nu se împlinesc, o clipă.

Mi-e teamă, Tată, şi nu ştiu
De sunt lumină ori tăciune,
De vreau albastru sau pustiu,
Ori trai cu sfânta rugăciune.

Eu simt că vin furtuni curând,
Ce vor ascunde calea dreaptă,
Himere care-n noapte vând
Iluzii, fum, vicleană şoaptă.

Trimite-mi, Tată, sfântă cheie
Să mă dezleg de rea voire,
Căci sunt şi eu a Ta scânteie,
Şi-aspir spre pace şi iubire.

Apoi, de vrei, fă-mă izvor
Curat în lacrima ce-aleargă
Şi fă-mă, Doamne, norişor,
Lăcaş al ploii-n lumea largă.

Când ceasul va veni să zbor
Un înger să îmi dea aripă,
Spre Tatăl meu să plec uşor
Fără de teamă, într-o clipă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ascunde soarele

Se-ascunde soarele în noapte,
Îndrăgostit şi obosit,
Luna-n ureche-i toarnă şoapte
Şi cu-n sărut... l-a ameţit.

Se-ascunde dezgolit de vise,
De căutări şi de chemări,
Lăsând... ferestrele deschise
Spre garofiţe şi bujori.

Se-ascunde aşteptând sărutul,
Pe colţul buzelor virgine
Şi căutând... spre aşternutul
Ce forma trupului reţine

Se-ascunde-n taina din perdele,
Pictând apusurile-arzânde,
Pe umbre ce se-ntind... rebele
Ispititoare şi plăpânde.

Se-ascunde-n ochii de tăciune,
Sau după nori de ploaie, grei,
Sperând mereu într-o minune
Şi-n dragostea... unei femei.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!