Regrete

regretul e că prea mi-am suit gura cerşetoare
pe fruntea ta stând într-o uimire fără voie;
tărâm al speranţei mele mişcată de lirică sevă
ocrotindu-mi înţelesul că tu îmi vei fi o Evă.

poate că zâmbetului tău, iluzie de roză înfoiată
ce sub plete întinse a jale, nevinovat se afundă...
n-a fost rost, n-a fost sens să-i ascund chemare
din vestigiu unui strigăt pornită ca o fulgerare.

ţi-am încredinţat gândul acela scăpat în muzică,
acela în vibraţie şi sens de soartă mereu arătat:
am întins mână şi am dat peste a ta dimensiune
în prea multa noapte instalată, stelară versiune.

dar tu te-ai speriat ca o melodie nedusă la capăt
tu, negândito nicicând la ştirea lacrimii mele.
o, tu, nesigură adăugire dorită vieţii mele vană
tu, pierdută în convulsia culorilor de toamnă.

poate că prea devreme, poate-i imprudenţă amară,
de-am lăsat braţele să ne plece riscuri cenuşii
cu diafane înfipte întunericului extaziant în zăvoi
când mozaicul mişcării muşca gemete din amândoi.

lângă tine mi-am suprimat avântul şi viaţa dragă
în loc să caut repere lungi cu aripi de salvare.
tot timpul peste lumi să fiu adaus de linie dreaptă,
să-mi las voie în jarul trupului tău carne înţeleaptă.

regret că mi-am rătăcit învolburatele aspiraţii
pe teroarea sânului tău în ţipăt rotund şi alb
şi învăţam strigarea în zigzag spre tine, gest ştiut
de fluturii adunaţi în a ta crinolină şi-n fior ciobit.

în decolteul tău meşteşugit şi chemare şi vis
eu drăgăstos şi-n ritm ascundeam epuizare
şi-n golul privirii tale, lumii mele încăpăţânare,
eu încercam cântec cioplitor, dezlegat de zare.

şi acum, hai spune mie cu ce m-am ales
de nu mai pot ieşi în mine departe de tot,
de ce norocului dintre noi i-am legat de picioare
bulgări mari de doruri şi l-am afundat în mare?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am văzut...

când te-am văzut frumoasă, cum e toamna,
cu-al tău parfum atât de gânditor,
mi-am scuturat din trup arama,
mi-a încolţit un gând, al florilor

şi într-o clipă poate prea dorită
mi-am prins de tine visul meu,
otravă tu, atât de dulce,
cum te-am sorbit, cum sorb mereu

când ochii-ţi blânzi mişcară pleoape,
pe una un fior, pe una dor,
trecură peste mine flori de ape
şi-un gând cu dragoste multicolor

când paşii tăi calcară peste stele,
ce le priveam dar nu vrăjit,
iubirea roză mă goni din ele,
te caut şi-acum, în zori şi asfinţit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele... zilele

Nu ştiu cum au fost zilele mele,
Dar până la una au ars, au ars.
Cenuşa lor mi-a rămas în palmă
A venit vântul şi a risipit-o,
Peste grădini înflorite a risipit-o.

Nu ştiu cum au fost nopţile mele,
Dar până la una s-au topit,
Ca zăpezile iernii s-au topit.
A deschis gura pământul, gura,
Şi până la una le-a înghiţit.

Nu ştiu cum a fost dragostea mea.
Poate dulce a fost, poate amară.
Poate-a durat o viaţă, poate numai o seară.
Timpul viclean a adus-o pe aripi,
Timpul viclean a venit şi-a luat-o.

Nu ştiu cum va fi moartea mea,
Dar n-o să vrea să fie blajină.
Prea am dorit-o, prea am urât-o,
Prea am chemat-o ca s-o alung,
Prea am chemat-o...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina zilei

Mi-e dor de tine, mare, de valurile largi,
De soarele năvalnic pe care îl îmbraci,
În lungi sclipiri pe ape ce unduie uşor,
Acoperindu-mi pasul în vreme trecător...

Castele de nisip mi-am făurit ades,
Dorind vieţii mele să-i pot a da un sens.
Corăbiile albe imi apăreau în vis,
Ducându-mă departe spre orizont deschis.

Cu albatroşi în zare, cu perle din ocean,
Zburam fără de grijă, trecând din an în an.
Acum în vântul rece aştept cu nostalgie,
Lumina unei zile, prietenă să-mi fie...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată dragostea mea

Visez să fiu iar lângă tine
O pasăre vie în noapte
Ce zboară pe ceruri senine
Şi-aduce iubirea în şoapte.

Visez să te mai ţin de mână
Cu stele-n privirea pierdută
Şi-n razele calde-o cunună
Din soare se vrea refăcută.

Visez fie zi, fie noapte
Să-ţi fiu valul şi-ntreaga mare,
Să şterg dintre umbre un poate
S-aduc pacea-n nume de floare.

Visez că sunt marea iubire
În sunet de frunze căzute
Şi caut în orice-amintire
Cărări ale vieţii pierdute.

Visez să ajung pân'la tine
Să-ţi dau toată dragostea mea
Şi zborul spre stele, ştii bine
În doi să-l avem de ai vrea.

Visez că sunt cântecul tău
Şi dorul mă cheamă la stele
Se pierde-n neant ce-a fost rău,
Când tu eşti în braţele mele.

Visez şi acum, dar şi mâine
S-aud glasul tău, vocea ta
Hai vino, te rog, lângă mine
Şi ia toată dragostea mea.

poezie de Violeta Sârbu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un liric

sunt un liric atât şi un nebun tot atât;
încât m-am înverzit şi atârn de crengi acum.
da Doamne, da;de crengi!
dar tu, de ce n-ai pândit în mele urme,
până-n astă vreme
în care au călcat îngerii acei de cer aleşi
şi trimişi?

cum de n-ai observat poziţionarea mea
între neanticele ciocniri?
de ce aşa o mare dezamăgire
când tu ne minţi că cerul e fără căpătâi
şi-n spaţii atletice mereu spre noi?
ah, noi cei lungani în aşteptări şi-n nemurire goi!...

chiar nu vezi că tu eşti în frica de nemoarte,
că nicio aripă a vreunui gând
nu ţi-o poate şterge?
chiar tot ce vrei tu, nu se poate?

ştiu, eşti prea mândru
că nimeni nu-ţi poate bate pe la uşi!...
că eşti prea aproape de noi îndepărtat
pe impresiile incolore tale divine, curbat.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp şi te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieţii mele.
Ai ascultat doar prea puţin din ce-ţi spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepţi iubirea ce mi-ai declanşat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe faţa inimii ce nu-şi mai găseşte rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere şi-ai plecat...
Dispărând în dimineaţă.
Şi mă întreb ce oare iţi doreşti?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ţi-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare eşti reală? Exişti? Da! Îţi simt prezenţa!
Şi-n orice colţ de lume ai fi eu tot te-aş căuta şi te-aş găsi!
Eu nu voi renunţa şi vreau să ştii că acolo unde eşti,
Gândul meu te însoţeşte, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aş renunţa la tine, dar este ca şi când aş renunţa la viaţă
Şi -aş accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aş muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunţ la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viaţă!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contraste

M-am aplecat peste balustrada timpului,
căutam rămăşiţele din viaţa mea,
îmi scăpaseră din mână,
atunci când am vrut să-l salut pe Mâine
şi se împrăştiaseră printre gândurile mele netunse,
cât de greu o să-mi fie să le găsesc
în hăţişul din creierul meu,
în livada unde am lăsat literele libere,
să pască, înainte de a le transforma
în fluturi de iubire.
Poate încolţesc şi or să crească mari,
astfel încât zilnic să pot călca
în picioare trecutul,
să păşesc doar pe cateva vise,
din alea mai neprietenoase,
bătute cu piroaie de vânt,
aşa, într-o cărare ce duce spre tine.
M-am aplecat să ascund temerile
ce au încolţit în mine,
nu voiam să le vezi,
să mă simţi că am trecut,
ar fi fost ca atunci când nu
mi-aş mai aparţine
şi încă nu vreau să mă pierd,
nu vreau să mă pierd de tot,
nu vreau...
Rămân aplecat peste balustrada timpului,
poate reuşesc să culeg
câteva rămăşiţe din viaţa ta,
aş mai acoperi din golurile din mine,
aş putea păşii pe trecutul altcuiva,
lăsând piroaiele mele de vânt
să înţelenească,
să acopere cu verde cărarea
pe care voi călca în călătoria
spre sufletul tău.

poezie de Mihail Coandă (7 octombrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu mine prea departe

trupul acesta s-a golit de mine
fără trucuri ieftine
rătăceşte când în umbrele cocorilor
ce-i tot ciugulesc din zbor
când apasă greu peste frunzele care îi urlă
stereofonic foşnetul

aş vrea să întind mâinile să-l alint
dar eu sunt prea departe
iar braţele mele nu sunt atât de lungi
ca în portretul fiicei mele

stenică joia asta
chiar sunt trendy cu pardesiul
alături de o toamnă confesivă
păşesc grijulie peste emblema amintirilor
cu pletele în ţărâna mirositoare a frunze arse
doar înainte privind

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi iubirea poate să ucidă

Chiar şi iubirea poate să ucidă,
Când se supune preţului de cost
Şi dovedeşte astfel să fi fost
Prea dreaptă, prea egală, prea lucidă.

Mai norocos rămâne drumul prost
Decât o cale dreaptă şi rigidă,
Când e constrânsă viaţa să decidă
Între minuni şi pământescul rost.

Să tremuri fără somn şi-n aşteptare,
Când peste vis perdelele se trag
Şi disperarea bântuie mai tare,

Fără să ştii nimic despre cel drag,
Dar să cunoşti cereasca desfătare,
Când umbra sa dă buzna peste prag.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune de unire

Întoarce, Doamne, timpul sau ia-ţi-l înapoi,
Nu mă lua de lângă perechea vieţii mele,
Că n-a mai fost pe lume iubire ca la noi,
Deci n-au fost până astăzi nici despărţiri mai grele!

Începe, Doamne, anul mai îngăduitor,
Când mă ridic de lângă icoana vieţii mele,
Şi-n locul meu reţine, îngenuncheat, un dor
Ce, dacă se ridică, va da cu tâmpla-n stele!

Înveşniceşte, Doamne, această clipă-n care
Am stat la fericirea proscrisă vieţii mele
(Ţinându-mă cu dorul de mână) la picioare;
Suntem un singur suflet şi vrem două inele!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa ori seara

Să fi fost doar chimie şi doar ochii vinovaţi
pentru tot ce s-a întâmplat, să nu fi fost nimic
din ce ar putea fi divin, să fi fost doar
întâmplare, trup şi carne, toate numite destin?!

Să fi trecut atâtea decenii degeaba... şi totuşi
ceva de neînţeles s-a întâmplat în momentul
acela în care am anulat timpul, în momentul
acela când ţi-am citit gândul, s-a născut poezia!

Să fie acesta preţul plătit unei muze rebele,
răzvrătită de soartă, preţu-i prea mare să fie...
să cred că-i doar întâmplare şi nimic din ce ţine
de suflet nu poate... nu există pe acest pământ!

E prea mult gând între Noi, e prea fără timp ce
se întâmplă cu Noi, nu văd începutul, nu
întrăzăresc nici sfârşitul, pare că nici timp nu
există de atâta prezent ori de atâta absent!

Poate greşesc ori mă-nşel, dar cum rămâne cu
timpul, cum rămâne cu Noi, suntem mult prea
prezenţi, ieri erai în braţele mele, azi te,, scalzi"
în ochii mei, ieri îmi vorbeai de iubire iar azi...

Azi taci şi asculţi iubire, ziua de mâine ne dă
întâlnire, vom zâmbi, poate chiar vom şi râde de
Noi ori de timp, în priviri vom fi şi mai,, vii" chiar
dacă pe trupurile noastre au trecut decenii!

Au trecut anotimpuri, chiar, câte au trecut, te
invit într-o zi la numărat anotimpuri, te invit la
numărat timpul, chiar, cum ar fi reîntâlnirea de
după o zi trecută ori după o viaţă trecută!?

Noi doi, faţă în faţă, cred că şi cuvântul şi
lacrima ar îngheţa, de trup nu mai vorbesc, ar
reînvia fluturii, s-ar crucii Demonii, s-ar reîntâlni
două vieţi, alege Tu, dimineaţa ori seara! miha

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas

1. Din pas în pas, din rimă-n rimă,
Cobor spre tine şi te pierd,
Îţi las din suflet şi... te iert
"De" mine-n braţe, fără stimă...

2. Din mâna ta mâinile mele,
Din ochii tăi privirea mea
Uitată peste fruntea ta,
Îşi lasă dorul să se spele...

3. Şi dinadins obrazul tău
Îşi prinde pielea-n mângâiere;
Visăm fixaţi într-o părere
Şi-n zâmbet te găsesc al meu...

4. Îţi joc din păr fire rebele
Şi te alint copil din stare
Te caut în îmbrăţişare
Furat din zborurile mele...

5. Dar, pas cu pas, plec mai departe,
Căci tu refuzi, al meu, să urci
Te iert că-n tine... mă alungi
Şi te aştept... în "altă" carte...

poezie de Gabriela Chişcari (2 octombrie 2011)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafora de lângă tine

glezna ta imita dunga lăsării mele
în spaţii de vis şi-n neterminări estetice.
suspinele tale întotdeauna de jos în sus
purtau un calendar de iarbă
ceea ce mă făcea să cred
că mă pot înşira cu gest cu tot,
pe circumferinţă de rouă opozantă lunii.

în evidenţe ieşit,
pe sentimentul tău copilăresc încă.
m-am încercat şi mi-am dat seamă
că sunt flămândă înălţime fără stele,
capturat de o fântână uitată sub nuc.

fluidul în pasul tău repezit
contura o geometrie amorţită şi de lux
prin răsuflarea sălbatică de speranţe ascuţite
unde arcada gândului în do major se agita...
tot se agita cu policrome pe un violet în refacere.
în rodul zilei instantaneu mă voiam lumii
să mă arăt lângă tine,
eu să deţin arta căderii-n brânci
din metafora-mi precisă,
pe care nimeni încă n-a mirosit-o încă bine.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocaţia simplităţii

te-am aşteptat în palma timpului
şi te-am găsit în întrebările cu răspuns
în universul verbului a iubi
frumosul din frumos
pur şi simplu

mi-am legat înţelesul de tine
precum în ghidul de călătorie al simplităţii
într-o odă a bucuriei prin trecerea vieţii
primeşte salutul iubirii mele
pur şi simplu

te-am prins strâns în braţele minţii
şi am urcat lângă tine treaptă cu treaptă
în cercul nesfârşit al iubirii
prin al trăirii pas
pur şi simplu

mi-am apropiat gândul de bucuria unui alt poem
precum o partitură pentru pian
eşti în fiecare cuvânt din fiecare secundă
te iubesc şi te scriu în fiecare vers
pur şi simplu

poezie de Vali Niţu din Metafore în palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te caut
aşa cum în fiecare dimineaţă
mă scol cu tine sub pleoape

periuţa de dinţi
roz
e la locul ei
printre-ale mele

parfumul
l-am deschis ca să-ţi simt
aroma nedefinită
a coapselor

am udat floarea
iar fotografiile tale
sînt pe toţi pereţii casei mele

şi-n cuvintele mele
eşti

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Te rog mult, Lia... Te rog să nu te joci cu mine!
Lia: Eu, Luci?! Cum, adică?!
Lucian: Da, tu... Ţi-am spus să nu te joci cu mine, sau cu sentimentele mele! Prea bine, am să accept faptul că tot eu am greşit şi-n cazul tău, în acel moment în care totuşi mi-am încălcat promisiunea pe care ţi-am făcut-o. Spui că doar din cauza mea... Că eu te-am învăţat cu prezenţa mea, cu săruturile mele... Poate că ai dreptate! Am greşit, deci, din nou, tot eu... Nu astfel trebuia să procedez, cel puţin nu atâta timp cât continui să mă refuzi, să mă respingi. În cazul ăsta, ascultă-mă bine, Lia... De acum încolo, totul se va schimba! Atâta timp cât încă mă refuzi, poţi uita de mine şi de existenţa mea! Şi să nu mai repeţi gesturi de genul acesta, care nu-şi au rostul! Ţi-am spus, nu de mult, că pentru mine, tu nu eşti doar un capriciu trecător, dar dacă nu vrei să înţelegi, atunci, nu cred că are sens să continuăm astfel şi să pretindem că... Doar nu mă mai căuta! Bine?! Şi poţi pleca-n oraş acum. N-am să te conduc. Ne vedem la şedinţa următoare!
Lia: Da, bine... Dacă aşa vrei tu, aşa să fie! Ne vedem peste două săptămâni.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tot egoismul meu, nu puteam să îndur gândul că o să apar ca o umbră a morţii la ospaţul fericirii tale. Nu puteam să îndur gândul de a părăsi această lume în care tu mai trăiai şi, poate, mai aveai nevoie de mine; jurământul de credinţă pe care ţi-l făcusem îmi cerea să astept şi să îndur. Maggie, nu vreau prin scrisoarea asta decât să te asigur că niciuna dintre suferinţele prin care am fost nevoit să trec din pricina ta n-a fost un preţ prea mare pentru viaţa pe care am cunoscut-o de când m-am îndrăgostit de tine. Nu fi amarâtă că m-ai făcut să sufăr. Am crescut de mic cu sentimentul renunţării; nu m-am asteptat niciodată să fiu fericit; şi faptul ca te-am cunoscut şi te-am iubit m-a împăcat cu viaţa. Ai fost pentru inima mea ceea ce e lumina si culoarea pentru ochii mei, ceea ce e muzica pentru sufletul meu; ai trezit o senzaţie nelămurită de nelinişte într-o conştiinţă arzătoare. Viaţa pe care am descoperit-o de când bucuriile şi durerile tale au început să însemne pentru mine mai mult decât bucuriile şi durerile mele a schimbat murmurul de revoltă în supunerea aceea voită care dă naştere unui sentiment adânc. Cred că iubirea intensă şi nemărginită m-a făcut să capăt o pătrundere mai largă a vieţii, care a crescut pe masură ce înţelegeam viaţa altora, căci pâna atunci, constiinţa dureroasă a înfaţişării mele mă ţinuse departe de ceilalţi.

George Eliot în Moara de pe Floss
Adăugat de Andra F
Comentează! | Votează! | Copiază!

De piatră

De-ar fi atât de dură, ca piatra, îngheţată,
Ar însemna că-n mine e-un frig ce nu mai trece,
Că sângele îşi plânge culoarea alterată
De sloiuri ce se-adună şi nu mai pot să plece.

De-ai şti că, încă, poate să fie cum a fost:
Fierbinte, exaltată, puternică şi vie,
Bătând în ritmul vieţii cu singurul ei rost,
Ai încălzi-o-n palme şi... ţi-ai păstra-o, ţie?

Ai vrea să se întoarcă acela, dinainte,
Cel ce-ţi revine-n visuri, acela ce eram:
Îndrăgostit de tine şi, poate, fără minte,
C-o inimă prea mare? A fost, dar... n-o mai am.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că mă veţi pune să repet

despre toate fricile
pe care le-am cules când eram copil
vă voi spune că le-am strivit
cum roşiile în putina de lângă fântână
sita bătută de mâna tatei a ruginit
numai fricile mele se urcă
pe scara din porumbar
stau agăţate de grinzi
şi zâmbesc fericite
că nimeni nu le mai atinge
acum nu mai cred în nimic
Dumnezeul lor un fel de marionetă
cârpe şi sfori de second hand
într-o zi se vor rupe
şi fricile mele vor cădea pe podeaua
unde şoarecii se plimbă în voie
mari şi cenuşii
din găuri ochi iscoditori
mereu mi-a fost frică de şoareci
acum le iert păcatul de a roade
acum fricile mele sunt un deliciu
pe care-l las
preţ devorării

nici nu mai ştiu să repet despre
ce am trăit cândva

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!