Metafora de lângă tine

glezna ta imita dunga lăsării mele
în spaţii de vis şi-n neterminări estetice.
suspinele tale întotdeauna de jos în sus
purtau un calendar de iarbă
ceea ce mă făcea să cred
că mă pot înşira cu gest cu tot,
pe circumferinţă de rouă opozantă lunii.

în evidenţe ieşit,
pe sentimentul tău copilăresc încă.
m-am încercat şi mi-am dat seamă
că sunt flămândă înălţime fără stele,
capturat de o fântână uitată sub nuc.

fluidul în pasul tău repezit
contura o geometrie amorţită şi de lux
prin răsuflarea sălbatică de speranţe ascuţite
unde arcada gândului în do major se agita...
tot se agita cu policrome pe un violet în refacere.
în rodul zilei instantaneu mă voiam lumii
să mă arăt lângă tine,
eu să deţin arta căderii-n brânci
din metafora-mi precisă,
pe care nimeni încă n-a mirosit-o încă bine.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred în tine

Am crezut în tine dar...
astăzi plec...
şi sunt mâhnită că
nu te cunosc încă...!
Sunt uimită, inutil vinovată şi,
mai ales, neadmis constrânsă
fiindcă tocmai începusem
să descopăr acolo,
în străfundul fiinţei tale,
o faţetă necunoscută,
bine conservată
şi special verosimilă
a sufletului tău şi...
era atât de frumoasă...!
Poate eu
nu m-am străduit îndeajuns
în căutările mele sau
n-am fost destul de eficientă
în estimarea personalităţii tale...!
Sau poate... tu n-ai vrut -de ce?-
să mi te dezvălui...!
Dar acum e târziu...
căci astăzi plec pentru totdeauna!
Totuşi, nu te-ntrista:
voi lua cu mine,
doar ceea ce am crezut mereu
despre tine!
Sau... nu... mai bine,
te voi lua cu totul în inima mea,
căci încă
mai cred în tine!

poezie de Iulia Mirancea din Du-mă cu tine la capătul lumii (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără pustiu în suflet

candelabrul lumii în ramuri se desfăşoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braţ pune sus colţul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi şopteşte
că durerile lumii mele au încă putere
deşertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce şi să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deşertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâşietoare
chiar dacă pe toţi încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineţilor albe pline de alb
când în deşert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem de azi, de ieri, de mâine

Încă o dată să trec
prin anotimpul
epidemiilor, al copacilor înfloriţi
seceraţi de ninsoare la sfâşit de aprilie,
al atacurilor de panică
de la sfârşitul zilelor, al momentelor
când
ştiu dinainte ce gest o să faci, ce replică o să-mi dai
pentru că sunt ale mele, ale tale,
ale noastre, amestecate-ntr-o
confuzie
psihedelica,

încă un knock-ut, încă
o dată puterea de a ierta
ce nu credeam că voi ierta,
eu, care-s o necredincioasă,
totuşi tânjesc
la un fel de iluminare spirituală, la zen-ul suprem,
ca yoghinii, pielea deja palidă,
lipită de os, doar lipsa
unui canal de comunicare, lipsa unei surse
la care să mă pot conecta fără să mă pufnească râsul,
când în cele din urmă toate par infantilităţi,
felul nostru stupid
de a ne lăsa drenaţi
de vampiri energetici,
din start, fără să ne dăm nicio şansă,

încă o dată
să merg
prin iarba care îi părea neconceput de verde soră-mii
prin lentila ochelarilor,
după ani şi ani de miopie,
să-mi alint pielea
cu câteva băi de soare,
aici, între dealurile acoperite
de km de viţă-de-vie,
unde aş putea să mă prăbuşesc oricând
şi să nu mai ştie
nimeni de mine.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, poţi întreba pe oricine doreşti! Chiar şi Sid ştia că sunt îndrăgostit de tine. Serios!
Lia: Bine! De ajuns! Ţi-am spus: Te cred! Însă asta nu schimbă nimic între noi. Adică, tot nu-ţi accept prietenia.
Lucian: Ah, nu?! Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu mă vei accepta, nu atât de uşor sau de curând. Că mă vei respinge din nou... Lia, mă înnebuneşti! Mă zăpăceşti de tot! Zău aşa...
Lia: Off, Luci... Nu-ţi accept prietenia... Nu încă. Şi... Te refuz; deocamdată...
Lucian: Deocamdată?! Nu încă?! Asta sună promiţător. Dar, te rog... Vorbesc foarte serios! Nu-mi da speranţe false, nu mă amăgi! Lia, ţi-am mai spus... Nu-mi face aşa ceva! Ţi-am spus să nu te joci cu mine! Nici cu sentimentele mele! Te rog mult... N-aş putea suporta, pur şi simplu!
Lia: Luci, nu mă joc cu tine, nici cu sentimentele tale, promit! Şi nici nu-ţi dau speranţe false, nu te amăgesc...
Lucian: Şi atunci, eu ce-aş putea înţelege din toate astea?
Lia: Ceea ce ţi-am spus. Deocamdată, încă te resping, nu-ţi accept prietenia, nu încă. Ceea ce înseamnă că da, poate în curând, te voi accepta totuşi. Mi-ai spus că nu vei renunţa atât de uşor la şansa ta; ei, bine, s-ar putea să nici nu fi nevoit să renunţi, pentru că ai şansa ta. Eşti pe drumul cel bun, domnule comandant... Iar dacă asta-ţi doreşti atât de mult, prietenia mea, s-ar putea să o obţii, cât de curând, însă nu încă...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă cât sunt în viaţă

Iubeşte-mă fără reţineri,
Acum, cât suntem încă tineri.
Iubeşte-mă ca pe-o comoară
Descoperită prima oară.

Iubeşte-mă cât sunt în viaţă,
În fiecare dimineaţă,
Iubeşte-mă la prânz şi seara,
Cât încă nu mă plânge ceara.

Iubeşte-mă în miez de noapte,
Spunându-mi la ureche şoapte,
Iubeşte-mă în pat de rouă,
Cât încă Luna este nouă.

Iubeşte-mă cât încă soarta,
Deschide inimilor poarta,
Iubeşte-mă cât încă visul
Deschide-n suflet paradisul.

Iubeşte-mă ca pe-o magie
Cu vers şi ritm de poezie,
Iubeşte-mă, citindu-mi cartea,
Cât încă nu mă cheamă moartea.

Iubeşte-mă fără orgoliu,
Nu aştepta o zi de doliu,
Iubeşte-mă cât încă vântul
Ţi-oferă darul meu, cuvântul.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (8 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă visez cu tine

Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub paşi pietre în rânduri
Cum înţeapă din pământ.

Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ţi strâng clipele din gând.

Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Dimineţile sunt pline
Doar de mine prin odăi.

Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.

Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbaţi bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată uitată

Cred, fără-a conta pe unde umbli, pe ce cărare,
Că te voi însoţi încă mult timp pe cale.
Chiar dacă treci prin dulci ţinuturi, cu blonde iele,
Nu vei uita curând degetele mele,
Nici felul în care mi-am ţinut capul, sus,
Nici vorbele fierbinţi pe care ţi le-am spus.
Vei continua să mă vezi, albă şi mică,
Zâmbind în nopţile cu cer de sticlă,
Şi-mi vei simţi braţele pe talia ta când
Vor sosi zorii din aripi mătăsoase fluturând.
Cred, fără-a conta pe unde tu vei fi,
Că-mi vei păstra-amintirea noapte de noapte, zi de zi,
Imaginea mea te va însoţi acolo, fără mine,
Iar noile iubiri vor şti farmecul tău de unde vine.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine (magia)

protest şi nostalgii hai-rupiste
casa cu pitici albaştrii
tu întotdeauna lângă copacul bine înfipt
logoreea ta demenţială
poet lângă pet şi nu se mai opreşte ploaia
decorativă

sunt semne că sub castani pensionarii
trag încă o toamnă
aripa lui Nichita ochiul lui mirobolant
numai eu ev şi euroalienare

poezia se predă altfel astăzi
când tinerii scriu din balansoarul lor virtual
zâmbete lângă biopsii
fluidul dragostei urcă pe cer în zig-zaguri

lumea cu trapezişti cântă la violoncel
homofobii ne taie respiraţia
partituri împrăştiate
prietenul meu gay îmi dă un apel
să îmi spună despre nolimit

binomul tu/ lumea cu odiseea ei plană
trage încă o dublă
ăsta este protestul
să te scrii în sepia

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg

Alerg...

caut cu durere drumul pierdut
în labirintul în care
paşii tăi cheamă căutarea mea.
Urmează-mi destinul!
Tu-l ştii... e încuiat în stele.
Citeşte-l,
nu poate fi departe de tine.
Visez în noapte să te ating
cu ramurile braţelor mele.
Te caut înfricoşată
pe obrazul ce mai păstrează încă
urma lacrimii tale.
Am nevoie de tine,
port înca în mine
fiorul atingerii tale.
Te visez în drumuri uitate
către adâncul fiinţei mele,
îţi sărut încă urma
din vise...
Vino…
*
Caută-mă ca să te găsesc...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un liric

sunt un liric atât şi un nebun tot atât;
încât m-am înverzit şi atârn de crengi acum.
da Doamne, da;de crengi!
dar tu, de ce n-ai pândit în mele urme,
până-n astă vreme
în care au călcat îngerii acei de cer aleşi
şi trimişi?

cum de n-ai observat poziţionarea mea
între neanticele ciocniri?
de ce aşa o mare dezamăgire
când tu ne minţi că cerul e fără căpătâi
şi-n spaţii atletice mereu spre noi?
ah, noi cei lungani în aşteptări şi-n nemurire goi!...

chiar nu vezi că tu eşti în frica de nemoarte,
că nicio aripă a vreunui gând
nu ţi-o poate şterge?
chiar tot ce vrei tu, nu se poate?

ştiu, eşti prea mândru
că nimeni nu-ţi poate bate pe la uşi!...
că eşti prea aproape de noi îndepărtat
pe impresiile incolore tale divine, curbat.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţa de după zbaterea nopţii, încă mai poţi muşca rotundul soarelui de lângă tine, şi, încă mai poţi să priveşti cornul lunii, cum lasă uşor o umbră pe pielea albă a răsăritului, pe care încet, o săruţi cu raze de lumină!

Viorel Muha (mai 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o frumoasă după amiază, pe când în casă domnea liniştea, mă jucam în "colivie" (încăperea care dădea spre stradă) cu oalele şi străchinile mele, dar pentru că nu ştiam ce să mai fac cu ele, azvârlii unul dintre aceste vaase pe stradă şi mă bucuram auzind zgomotul vesel al cioburilor. Fraţii von Ochsenstein, care vedeau că isprava mea îmi făcea atâta plăcere, încât băteam cu mare voioşie din palme, strigară: "Încă una!" Nu pregetai să mai azvârl încă o oală şi cum ei continuau să ceară "Încă una!", "Încă una!", spărsei de caldarâm toate străchinuţele, tigăile şi căniţele mele.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna în inima mea!

stoguri în câmpuri şi-n pajişti îndoite-n ţărână
miros a cuib de iarbă de toamnă şi-a paşii tăi
în visurile mele
nu am ştiut şi nu-i vina cărărilor neumblate
când am plecat ultima oară, nu te zăreai dintre flori

masa pe care am pus acea scrisoare, de copilă
încă o duc cu mine, fără scaunul în care ai fi trebuit să fi,
tu

sunt trist
umbrele poienelor sunt încă bătute de vânt
în eul meu rătăcit
pălăria de fetru am uitat-o în casa aceea
am plecat în mine, cu un gol

nopţile umblă nebune, pe străzile pe care cu vise le-am construit
în gândurile mele, de mână cu tine şi-acum umblu haihui
vântule opreşte-te!

prin geamul unei vitrine am cules cu privirea, o fantomă, dar
era numai conturul tău
sus pe un panou uriaş, o frumoasă femeie mă priveşte
eşti acum o străină

în seri târzii
ai ramas în mine şi-n gânduri şi-n nopţi albe
tot tu
aceea din copilărie

frumoasa mea de atunci
dintre flori

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

MILENIUL TREI

Au trecut milenii fără număr,
Evidenţe clare nu există
Pământul este veşnic tânăr
La toate relele încă rezistă.

Ce a fost, noi am văzut
Luptându-ne cu greul şi viaţa
Astfel anii au trecut
Precum roua dimineaţa

Privind în urmă vechi istorii
Treci prin gând evenimente
Bune, rele sunt memorii
Desigur nu ne sunt indiferente.

Aşteptăm mileniul trei
Îl vedem pe scenă virtual,
Încă nu-i găsim temei
Dar sigur el va deveni real.

31 decembrie 2000
Moldova Veche

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să râdeţi, prieteni

Să râdeţi, prieteni şi să fiţi voioşi
Cât încă e senin şi este soare,
Să vă găsesc întruna bucuroşi
Deşi iubirea este trecătoare.

Să râdeţi prieteni şi să fiţi cuminţi,
Ne vom vedea şi-n era următoare,
Gâlcevilor ce şi-au ieşit din minţi
Le vom sădi în suflet câte o floare.

Am scris şi bune şi am scris şi rele,
S-au strecurat şi unele clişee,
V-am pus pe unii-n versurile mele,
Să mă iertaţi că sunt doar o femeie.

Încă nu plec, încă rămân puţin,
Nu mă priviţi aşa nelămuriţi,
Puneţi-mi încă un pahar de vin,
Să râdeţi, prieteni şi să fiţi iubiţi.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

strâng lacrimi în mine parcă-s o fântână
nu sunt vedetă nu sunt celebra divă
cred în Dumnezeu n-am fost nicicând păgână
vreau că speranţa să nu fie tardivă.

vreau plângerile mele să le ridic în faimă
suspinele să le transform în cântec
cu moartea în suflet să nu am spaimă
cu veselia versurilor să o spintec.

vreau lacrimile mele să oglindească stele
care pier pe cerul stingher şi neajutorat
din cuvinte ferme am făcut proptele
când lumini solare m-au transfigurat.

pe Calea Lactee apar ca o părere
melancolie violet pictată pe sfere.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!